Predică la sinaxa Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Sfintelor, Netrupeștilor și Cereștilor Puteri [8 noiembrie 2021]

Iubiții mei[1],

Ștefana[2] a pictat un Înger într-o Biserică deasupra a două ferestre mari. Și a început cu capul Îngerului, având părul în două ape și față tânără, căci prin capul său iconizat se exprimă faptul că Îngerul e o persoană rațională și relațională, iar fața lui e tânără, pentru că el e nemuritor. Și după ce a terminat cu capul a început să picteze aripile Îngerului, care arată modul său rapid de deplasare, dar, în primul rând, că el ascultă cu înfocare de toate poruncile lui Dumnezeu. Pentru că El îi trimite pe Sfinții Săi Îngeri să slujească la mântuirea oamenilor [Evr. 1, 14, BYZ[3]].

Și ei ne acoperă cu aripile lor cele sfinte, care sunt un acoperământ duhovnicesc pentru noi[4]. Ne acoperă împotriva demonilor și a accidentelor de tot felul, mântuindu-ne pe noi de diverse păcate, de boli și de moartea cea neașteptată. Căci ei doresc ca noi să trăim în pace și în sfințenie, împlinind cu râvnă voia lui Dumnezeu, așa cum o împlinesc și ei.

Însă, în primul rând, Dumnezeieștii Îngeri slujesc împreună cu noi în Biserică, pentru că fac parte din Biserica lui Dumnezeu, din Împărăția Lui cea veșnică. De aceea, prima miridă a Proscomidiei este a lor: a „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor cereștilor și netrupeștilor Puteri”[5], ca unii care au fost zidiți de El înaintea noastră, a oamenilor. Și Puterile cerești – care sunt așezate în ceruri de Dumnezeu spre liturghia [εἰς λειτουργίαν]/ slujirea slavei Sale[6], adică pentru a-I sluji Lui neîncetat –,  „împreună-slujesc [cu] noi și împreună-slăvesc [συλλειτουργούντων ἡμῖν καὶ συνδοξολογούντων]”[7] pe Dumnezeu.

Însă, în iconografia Bisericii, ni se dezvăluie Liturghia cerească a Puterilor cerești, care se întrepătrunde cu Liturghia noastră, a celor care o slujim pe pământ. Toate Puterile cerești slujesc înaintea Domnului și împreună cu El, dar, în același timp, sunt și împreună cu noi în Biserică, slujind și ajutându-ne în slujirea noastră liturgică.

Dar noi avem cunoașterea mistică, reconfirmată de mulți Sfinți ai lui Dumnezeu, că nu numai Îngerii Lui sunt cu noi, ci și Domnul Însuși este împreună cu ei și cu noi la Liturghia Bisericii. Pentru că Îl primim pe Împăratul tuturor la noi, pe Cel care este în mod nevăzut înconjurat [ἀοράτως δορυφορούμενον] de Puterile cele cerești ca o armată duhovnicească a Lui[8]. Pentru că unde este Stăpânul tuturor, acolo sunt și Îngerii Lui. Și noi ne alăturăm lor, Sfinților Îngeri, în slujirea și în viața noastră, pentru că avem același Stăpân cu ei, pe Dumnezeul treimic, pe Făcătorul întregii creații.

Dar când textul liturgic folosește adverbul ἀοράτως [în mod nevăzut], pentru a indica modul în care Puterile cerești Îl înconjură pe Domnul, el nu exclude faptul că noi putem avea vederea duhovnicească a Puterilor cerești care Îl înconjură pe Domnul. Căci, pentru oamenii neînduhovniciți, pentru cei care nu sunt văzători de Dumnezeu, Puterile cerești sunt nevăzute. Dar cei care trăiesc întru slava Lui încă de aici, aceia îi văd deja pe membrii Împărăției cerurilor. Pentru ei, Împărăția nu este acoperită ca pentru noi, cei păcătoși și orbi duhovnicește, ci e deschisă, pentru că ei o văd și trăiesc în ea încă de aici, pentru că sunt plini de slava lui Dumnezeu.

Din Molitfelnicul Bisericii înțelegem că nu are tot omul un Înger păzitor, ci doar creștinul. Căci, la Botez, după ce pruncul este exorcizat, adică după ce demonii sunt alungați din ființa lui de către slava lui Dumnezeu, care se sălășluiește în el, acesta primește „un Înger luminos [Ἄγγελον φωτεινόν]”[9], adică un Sfânt Înger  păzitor al vieții sale. Pentru că cel curățit, luminat și sfințit de către Dumnezeu prin Botez trebuie să fie păzit de un Sfânt Înger al lui Dumnezeu, care să îl învețe mereu voia lui Dumnezeu. Dar rugăciunea aceasta a Botezului, care ne indică venirea Sfântului Înger la noi, ne spune că acesta, Îngerul lui Dumnezeu, este împreună-înjugat cu viața noastră de aici încolo. Că el este mereu cu noi, este mereu împreună cu noi. Pentru că aici, Episcopul sau Preotul se roagă astfel: „Împreună-înjugă [cu] viața sa pe Îngerul cel luminos [Σύζευξον τῇ ζωῇ αὐτοῦ Ἄγγελον φωτεινόν], [ca] să-l izbăvească pe el de toată viclenia celui potrivnic [ῥυόμενον αὐτόν ἀπὸ πάσης ἐπιβουλῆς τοῦ ἀντικειμένου], de încercarea celui rău [ἀπὸ συναντήματος πονηροῦ], de demonul cel de la amiază [ἀπὸ δαιμονίου μεσημβρινοῦ], de nălucirile cele rele [ἀπὸ φαντασμάτων πονηρῶν]!”[10].

Și trebuie să reținem verbul συζεύγνυμι [sizefgnimi], care înseamnă a împreună-înjuga, pentru că e un cuvânt fundamental pentru viața noastră! Căci pe el nu îl găsim doar la Botez, ci și la Nuntă! Căci atunci, la Nuntă, femeia este împreună-înjugată bărbatului ei spre ajutorul său și ei sunt împreună-înjugați la o viață comună, la o viață sfântă împreună, motiv pentru care trebuie să aibă amândoi o singură minte și o singură inimă. Căci ne rugăm așa la Nuntă: „Împreună-înjugă-i pe ei într-o singură minte [Σύζευξον αὐτοὺς ἐν ὁμοφροσύνῃ]! Încununează-i pe ei într-un singur trup [στεφάνωσον αὐτοὺς εἰς σάρκα μίαν]!”[11].

Căci așa cum Îngerul Domnului, la Botezul nostru sacramental, e împreună-înjugat cu noi de către Dumnezeu, ca să ne ajute pe noi întru mântuirea noastră, tot la fel, la Nunta noastră, noi am fost împreună-înjugați duhovnicește pentru ca să ne mântuim împreună cu Domnul nostru. Și împreuna-înjugare a noastră cu Îngerul nostru păzitor și cu soția noastră înseamnă alipirea noastră interioară, duhovnicească, de Îngerul nostru păzitor și de soția noastră. Pentru că, prin slava Lui, Domnul ne-a unit interior cu Îngerul nostru păzitor, dar și cu soția noastră, făcându-ne o unitate duhovnicească.

Și el, Îngerul lui Dumnezeu, cel trimis nouă la Botez, ne păzește pe noi de toate cele rele, pentru ca să ne mântuim. Ne luminează, ne ajută, ne călăuzește în tot lucrul cel bun. Și el merge împreună cu noi tot timpul, pentru că rolul lui în viața noastră e să ne aducă curați și sfinți lui Dumnezeu. Dar pentru ca acest lucru să se petreacă, noi trebuie să conlucrăm cu el la mântuirea noastră, așa cum conlucrăm cu Dumnezeu, cu toți Sfinții și Îngerii Lui.

Însă relația noastră cu Îngerul nostru păzitor ne pregătește de pe acum pentru viața noastră cea cerească și pentru viața noastră de ființe cu totul înduhovnicite după învierea cea de obște. Căci noi trăim aici puțin timp, după cum știm foarte bine, dar viața noastră adevărată e în veșnicie. Și el, Îngerul lui Dumnezeu, ne învață de pe acum cu veșnicia lui Dumnezeu, cu starea în Împărăția Lui, dacă îl ascultăm în toate luminările sale cele dumnezeiești. Pentru că, prin tot ceea ce el ne învață, ne învață să fim cu totul curați și sfinți în sufletele și în trupurile noastre.

Prin Sfântul Sfințit Mucenic Dionisios Areopagitul, Dumnezeiescul ucenic al Sfântului Apostol Pavlos, Dumnezeu ne-a revelat faptul că Sfintele Puteri cerești sunt create și rânduite de El în 9 Ierarhii: Serafimii, Heruvimii, Tronurile, Domniile, Puterile, Stăpânirile, Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii[12], lucru pe care îl putem regăsi în literatura patristică și în cultul Bisericii din destul. Pentru că atunci când se vorbește despre Ierarhiile cerești, se citează opera fundamentală, pentru teologia Bisericii, a Sfântului Dionisios.

Toate Puterile cerești sunt numite Îngeri în Scriptură[13], dar fiecare Ierarhie are numele ei. Și fiecare Ierarhie cerească, așa după cum ne-o luminează Sfântul Dionisios, e plină de iubire și de ascultare de Dumnezeu și fiecare primește luminările lui Dumnezeu pentru a le dărui celor de după ele. Căci „toată lucrarea ierarhică se împarte în primirea și comunicarea sfântă de curăție, de lumină dumnezeiască și de cunoștință desăvârșitoare”[14]. Primesc pe măsura lor și dăruie mai departe celorlalte Ierarhii, apoi și nouă, după măsura noastră duhovnicească.

Sfinții Arhangheli sunt în Ierarhia a 8-a de sus în jos, din care fac parte Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, cei pomeniți nominal în această zi. Și referindu-se la Începătorii, Arhangheli și Îngeri, Sfântul Dionisios ne spune că aceste Ierarhii cerești „călăuzesc ierarhiile omenești”[15]. Raportându-se la cartea Sfântului Profet Daniil, Sfântul Dionisios certifică faptul că Sfântul Arhanghel Mihail este Îngerul păzitor al lui Israil și că toate neamurile pământului au un Înger păzitor al lor[16]. Iar Îngerii lui Dumnezeu li s-au arătat în diverse moduri Sfinților lui Dumnezeu de-a lungul timpului, pentru ca să îi învețe lucrurile cele de taină ale lui Dumnezeu, cele de care aceia au avut nevoie ca să se mântuie, dar și să ne lase nouă mărturii absolut importante despre Împărăția lui Dumnezeu. Căci toate adevărurile mântuirii noastre s-au făcut prin vedere dumnezeiască și prin revelare sfântă. Sfinții Profeți au fost umpluți de vederi și de luminări dumnezeiești, pe care Domnul, mai apoi, le-a autentificat prin revelarea Lui deplină în trup. Iar acum, El îi autentifică mereu pe Sfinții Lui prin harismele și minunile pe care li le dăruie. Căci El e mereu cu ei și lucrează prin ei toate cele ale mântuirii noastre.

Sfântul Arhanghel Mihail este iconizat cu sabia în mâna dreaptă, luptând împotriva celor potrivnici lui Dumnezeu, pe când Sfântul Arhanghel Gavriil este iconizat cu o suliță cu Cruce, arătând tuturor că prin Crucea Lui Domnul a biruit Iadul. Însă toate Puterile cerești sunt cu noi, cu cei care Îl iubim pe Dumnezeu, și ne ajută pe calea mântuirii noastre. De aceea, când ne rugăm Sfinților Îngeri, noi ne rugăm celor care ne ajută pe noi să ne mântuim și ei vin degrabă în ajutorul nostru.

Mamaia Floarea Picioruș a adormit acum 9 ani, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în timpul Sfintei Liturghii, având deasupra capul ei Sfânta lor Icoană. Și ei au păzit-o ca să aibă o moarte cuvioasă, așa cum ea și-a dorit toată viața: în patul ei, fiind îmbrăcată și spălată, dar, mai ales, pregătită duhovnicește pentru moarte. Pentru că nu dorea să fie o povară pentru nimeni. Și noi am venit și am uns-o cu miruri și am pus-o în tronul ei cu pace, pentru că ea își făcuse toate pregătirile necesare prin luminarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

De aceea, iubiții mei, când ne rugăm pentru a avea un sfârșit creștinesc al vieții noastre [χριστιανὰ τὰ τέλη τῆς ζωῆς ἡμῶν], adică o moarte fără de durere [ἀνώδυνα], nerușinată [ἀνεπαίσχυντα] de demoni și în pace [εἰρηνικά][17], noi ne dorim o moarte ușoară și mântuitoare. Ușoară, în sensul de a fi fără multe dureri și fără ispitiri ale demonilor, și care să ne facă să plecăm în pace și întru slava Lui de aici, de pe pământ, la Domnul. Pentru că adormirea bună, cuvioasă, este adormirea sfântă, cea de care avem cu toții nevoie. Și pentru ca să adormim întru sfințenie, trebuie să adormim în pocăință și în împăcarea cu toți, spovediți și împărtășiți, rugându-ne și dăruind toate cu inimă bună, smerită. Pentru ca și alții, după noi, să ne pomenească cu dragoste și să ne poarte în rugăciunile lor totdeauna.

Nimeni nu este ca Dumnezeu, ne spune numele Sfântului Mihail[18]! Pe când numele Sfântului Gavriil ne spune că puterea noastră este Dumnezeu[19]. Căci nimeni nu e puterea noastră ca Dumnezeu, pentru că numai întru El putem să ne mântuim.

Domnul să ne întărească pe toți, pentru rugăciunile Sfinților Săi Îngeri și ale tuturor Sfinților Săi, ca viață dumnezeiască să trăim pe pământ și, prin moartea noastră cuvioasă, să trecem la fericirea noastră cea veșnică! Căci acolo, în Împărăția lui Dumnezeu, vom vedea cât de importante pentru noi au fost toate lucrurile bune și sfinte pe care le-am făcut pe acest pământ. Amin!


[1] Începută la 18. 27, în zi de vineri, pe 5 noiembrie 2021. Cer înnorat, 19 grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Are cont pe TikTok: stefana470. Am văzut cele descrise într-o filă video a ei.

[3] În traducerea mea: „Nu sunt toți duhuri liturghisitoare/ slujitoare [Οὐχὶ πάντες εἰσὶν λειτουργικὰ πνεύματα], întru slujire trimițându-se [εἰς διακονίαν ἀποστελλόμενα], pentru cei care vor a moșteni mântuirea [διὰ τοὺς μέλλοντας κληρονομεῖν σωτηρίαν]?”.

[4] Aluzie la fragmentul din troparul praznicului: σκέπῃ τῶν πτερύγων τῆς ἀΰλου ὑμῶν δόξης, cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1123/sxsaintinfo.aspx.

[5] Liturghier, ed. BOR 2012, p. 120.

[6] Cu aluzie la fragmentul liturgic: ὁ καταστήσας ἐν οὐρανοῖς τάγματα καὶ στρατιὰς Ἀγγέλων καὶ Ἀρχαγγέλων, εἰς λειτουργίαν τῆς σῆς δόξης, cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html.

[7] Ibidem.

[8] Am citat un fragment din cântarea: Ὡς τὸν Βασιλεία τῶν ὅλων ὑποδεξόμενοι, ταῖς ἀγγελικαῖς ἀοράτως δορυφορούμενον τάξεσιν. Ἀλληλούϊα. Ἀλληλούϊα. Ἀλληλούϊα, cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/Lit_with_Deacon.html.

[9] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.

[10] Ibidem.

[11] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Euch/Wedding.html.

[12] Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete și Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, cu trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, ed. îngrijită de Constanța Costea, în col. Colecția cărților de seamă, Ed. Paideia, București, 1996, p. 23-29.

[13] Idem, p. 22. [14] Idem, p. 24.  [15] Idem, p. 28. [16] Ibidem.

[17] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/Basil_Liturgy.html.

[18] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Arhanghelul_Mihail.

[19] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Arhanghelul_Gabriel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *