Arghezi. Poezia nupțială [6]

„Zări de zmalț, văzduh de ceramică /…/ Rânduri de pluguri,/ Cocorii taie brazdă stearpă și ară/ Nămolul Tăriilor de ceară”: zmalț, ceramică, ceară – zările, văzduhul, Tăriile cerului, deși nouă ni se par inefabile, sunt tot materie și sunt opera Artizanului ceresc. Și aceasta este o concepție întru totul creștin-ortodoxă.

Nu numai pământul și făpturile/ creaturile pe care pământul le-a „dat din el” sunt modelate de Dumnezeu, așa cum omul modelează lutul (comparația e de origine biblică), ci și văzduhul, zările și Firmamentul sau Tăria cerului sunt materiale pe care El le-a lucrat și cărora le-a oferit forme.

Văzduhul de „ceramică”, zările de „zmalț” și „nămolul” Tăriilor de „ceară” indică rafinamentul Olarului (de Care vorbeau Sfântul Profet Isaias și Sfântul Apostol Pavlos), al Artizanului divin, spre Care Arghezi a privit întotdeauna, căutând să Îl aibă model pentru arta sa.

Căci, după asemănarea Sa, poetul își înstrunește lira, își concepe poezia: „Doamne, izvorul meu și cântecele mele!/ Nădejdea mea și truda mea!/ Din ale cărui miezuri vii de stele/ Cerc să-mi îngheț o boabă de mărgea” (Psalm) – poezia, arta lui e „o boabă de mărgea”, un licăr de perlă, în comparație cu „miezurile vii de stele”, incandescente, scânteietoare, pe care Dumnezeu le-a pus pe boltă.

La fel, el afirmă că, în poezie, „am un bazar de zări și firmamente/ De cioburi noi de lună și planeți” (Vraciul).

Sau, în altă parte, contemplă cerul nopții astfel: „Noaptea întinde scoarțe, plocate[1] și covoare,/ Urzite cu zigzaguri și cu chenar mărunt,/ În care se repetă izvodul la culoare/ Și chipurile crucii și florile/ cum sunt” (Icoană) – aici, poetul indică drept izvor de inspirație al artei populare, cu simbolurile sale (flori, cruciulițe, sori, stele, chenare etc.), cerul înstelat zidit de Creator. Poetul contemplă cerul înstelat ca pe o scoarță sau un covor țărănesc cu zigzaguri, chenar, cruci și flori, observând, de fapt, că cerul cu stelele, ca și pământul acoperit cu flori, au constituit modele pentru creatorii români de artă populară, pentru că Biserica lor i-a învățat să le contemple ca pe obiecte de artă realizat cu măiestrie de Creator (și din nou trebuie invocat Haxaimeron-ul vasilian).

Altădată, Arghezi vede cum „răsar în ață/ Stelele de dimineață” (Vaca lui Dumnezeu) ori cum „noaptea, pe șesuri, se desface lină,/ La nesfârșit, ca dintr-un vârf de caer,/ Urzit cu fire de lumină” (Belșug). Etc.

Așadar, în poezia Dragoste, zările „de zmalț”, văzduhul „de ceramică” și „nămolul Tăriilor de ceară” indică faptul că și acestea (zările, văzduhul și Tăria/ Firmamentul) sunt operele Olarului divin, ale Artizanului care pe toate le-a făcut cu măiestrie, așa cum sunt, în Scriptură, „cerurile, lucrul degetelor Tale” (Ps. 8, Biblia 1914).

Cel ce a făcut sulfină de „lumină” și pomii care „fac mierea, smirna și toate aroamele”, Care a poruncit pământului să dea din el  „Tidve, izmă, mușețel,/ Boance, piersice, struguri”, Care a pus „oglinzi și argintări” în ape și-„un clavecin cu două clape”, Același a modelat și „nămolul Tăriilor de ceară” pe care îl ară cocorii, a smălțuit zările și a pictat ceramica văzduhului.


[1] Țesătură de casă din lână nevopsită, întrebuințată ca învelitoare, ca așternut; cergă, macat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *