Scrioaștea. Monografia unei iubiri [5]
Prima, a 2-a, a 3-a, a 4-a parte din carte.
Pe 26 iulie 2021, după ce a citit a 4-a parte a cărții publicată online, Alexandru Georgescu mi-a scris cu entuziasm 4 comentarii la fragmentul publicat. Și în primul dintre ele, referindu-se la harta prezentată de Serverul Cartografic pentru Patrimoniul Cultural Național[1], mi-a spus că „harta ce corespunde zonei Roșiori de Vede estimez a fi fost făcută între anii 1924-1925”[2]. Și a remarcat pe această hartă „drumul de la Roșiori, ulițele satului Scrioaștea ([care sunt] respectate și astăzi), conacul și moșia familiei Manu ([care sunt] vatra satului), grădina mare, din deal, a familiei Manu, de pe marginea ruscii, care urca din drumul de la Școală (practic: drept de la moșie), drumul spre satul Cioc, bifurcația de la puiernița care merge spre râul Vedea, traversând spre satul Cucuieți (exista și un pod acolo), Limes Transalutanus (vizibil dinspre Roșiori, în linie, paralel apoi cu dealul Scrioaștei)”[3].
În al 2-lea său comentariu, Alexandru Georgescu citează titlul unei cărți recente a lui Eugen S. Teodor, care numea Limes Transalutanus „uriașul invizibil”[4] și spune despre el următoarele: „Scrioștenii bătrâni cunosc bine așa numitul «drum al lui Traian» ori «valul lui Traian»[5]. Bucăți de cărămidă [din el] erau [încă] vizibile cu ușurință acum 70 de ani, dar între timp, datorită agriculturii intensive, acestea s-au diminuat [și] pe alocuri au dispărut. […] [Și ceea ce este interesant este] rolul acestui spațiu pe care îl ocupa Scrioaștea [pe atunci și] prezența unui turn roman [aici], chiar pe dealul Scrioaștei, în continuarea Limesului. Acest turn era vizibil și pentru castrul de pe valea Bratcovului (spre Cătunul de la Măldăieni), poate chiar și de pe valea Urluiului (altitudinea este de 116 metri la muchia dealului). [Apoi] Limesul cobora prin partea de vest a satului, traversând șoseaua care duce [acum] spre Gresia și mergând oarecum paralel cu aceasta până la Gresia, unde exista și un castru. Lângă Biserica ale cărei reminiscențe, acoperite astăzi, creează o zonă mai înaltă (cam cu 50 de cm), pe care găsim astăzi grădini și vii”[6]. După care se referă în mod admirativ la munca de cercetare a lui Eugen S. Teodor, considerându-l un om foarte meticulos, care a analizat cercetările anterioare și și-a exprimat propriile concluzii pe bază de probe[7].
Studiul la care se referă Alexandru Georgescu este Eugen S. Teodor, De pază pe Limes Transalutanus. Despre turnurile de pe segmentul sudic, în format PDF, 30 p.[8]. Și el afirmă faptul că Limes Transalutanus are peste 250 de km[9], ocupându-se aici de cei aproape 60 de km dintre Flămânda și Gresia[10]. Și autorul nostru a cercetat traseul pornind din Flămânda spre Scrioaștea, spunându-ne că „situația turnului de la Scrioastea rămâne neclară, ca și localizarea sa pe teren”[11], deși ne dă o localizare a lui[12]: pe dealul dinspre Măldăieni.
În al 3-lea comentariu, A. Georgescu ne vorbește despre apa zbâclezei: „La momentul ultimei intervenții [aici], nu știam care este localizarea acestei z(s)bâcleze. Totuși, din discuții cu locuitori mai în vârstă, am înțeles unde este localizată[,] drept pentru care mi-a fost ușor să o identific pe hartă. Puțini locuitori știu că moșia comunei Scrioaștea se întinde dincolo de Drumul Județean 612A, între Văcărești (Comuna Drăgănești de Vede) și Satul Vechi (Comuna Drăcșănei), până la râul Burdea[,] respectiv limita comunei (Săceni). Ei bine, aceasta este z(s)bâcleaza, zona de confluență a celor două moșii pe unde trece Burdea. Deci e, de fapt, Burdea. Asta știm noi, scrioștenii. Desigur, termenul este de-a dreptul atipic și stârnește curiozitate[a]. Astfel, tot de curând, într-o serie de notițe ale bunicului meu, am regăsit această preocupare legată de identitate[a] z(s)bâclezei. Deși cu însemnătate pentru scrioșteni, termenul nu este deloc cunoscut mai sus, spre Beuca [sau] Zâmbreasca. Și acum totul devine bizar, [pentru că] în județul Argeș există Zbâglează[13]… [un] afluent al râului Burdea ce curge în apropiere. Cum e posibil??”[14].
În al 4-lea ne-a dat bibliografia folosită[15] și îi mulțumesc mult și de această dată pentru fiecare detaliu.
Pe 10 august 2021, la 19. 53, pe Yahoo, Dr. Gheorghiță Ciocioi mi-a trimis câteva pagini fotografiate din cartea lui Șchiopu C. Paul, Scurte monografii ale unor localități din fostul raion Roșiorii de Vede regiunea București. Și anume p. 59-65, unde găsim Monografia comunei Scrioaștea[16], care e nedatată și nesemnată[17], preluată din „Biroul Județean al Arhivelor Statului Teleorman, Inventar nr. 968, Sfatul Popular al Raionului Roșiorii de Vede, Dosar nr. 134/ 1960, filele 74-99”[18].
Dorin Octavian Picioruș: (20. 04): Vă mulțumesc mult, Domnule Gheorghiță, pentru ajutorul dumneavoastră substanțial de fiecare dată! Mult spor în toate și multă sănătate!
Dr. Gheorghiță Ciocioi (20.05): Sărut mâna, părinte Dorin! Să fie de folos[!]
Iar textul monografic din 1960, primit acum, ne spune că în vechime „Scrioaștea a fost așezată mai spre sud-est, spre Măldăieni”[19]. Dar Scrioaștea Bătrână a fost părăsită din cauza ciumei[20], fără să se specifice vreun an pentru mutarea localității. În 1931, la Scrioaștea, s-a înregistrat temperatura de 43 de grade, pe când cea mai scăzută temperatură înregistrată a fost de -32 de grade, în 1929, când numărul zilelor cu gheață a fost de 123[21]. Vânturile zonei sunt crivățul și austrul, austrul bătând primăvara, iar apa în fântâni e la 5 metri adâncime[22]. La 1 octombrie 1956, la Scrioaștea erau 2.814 locuitori, dintre care 1.336 bărbați și 1.478 femei. În 1943 populația era de 2. 514 locuitori.
Arendașii lui Manu: Galiețatu (?) și Antonescu Văcărescu[23]. Prima împroprietărire s-a făcut în anul 1864, dar țăranilor li s-a dat pământurile cele mai slabe[24]. A doua împroprietărire s-a făcut între 1920-1922, dar moșierul Manu și-a oprit și de această dată pământul cel mai bun[25]. Aici se cultivă grâu de toamnă, grâu de primăvară, porumb, secară, orz, ovăz, tutun, lucernă, trifoi, viță de vie, iar după 1948 s-a cultivat și bumbac. Pomii din sat: duzi, corcoduși, meri, peri, gutui, nuci, caiși, zarzări, cireși și vișini[26]. Pădurea de peste Vede e din fostul codru al Vlăsiei. Care e formată din stejari, fagi, frasini, ulmi, salcâmi[27].
„Întovărășirea” socialistă din 1952 a purtat numele de 7 Noiembrie. Și ea s-a făcut de către 18 familii sărace, având în total 37 de hectare[28]. În 1957 s-a înființat Gospodăria Agricolă Colectivă „8 Martie” cu un număr de 17 familii și o suprafață de 43 de hectare. În 1958, gospodăria socialistă făcută cu forța avea 747 de familii și 1876 de hectare, colectivizarea încheindu-se în martie 1960[29]. În 1910 a venit prima moașă la Scrioaștea și s-a înființat primul punct sanitar. În 1936 punctul sanitar a devenit dispensar, care avea un medic și o moașă. În 1960 exista și un felcer, pe lângă medic și moașă. Pe când dispensarul veterinar avea un medic și doi tehnicieni veterinari[30].
Prima Școală din Scrioaștea e cunoscută oficial din anul 1871-1872, când a funcționat numai cu clasa întâi, formată din 42 de băieți și 5 fete. Au promovat doar 13 băieți, Învățătorul lor fiind Ion Nițulescu din Măldăieni, care era absolvent de curs primar și al unor cursuri de formare pedagogică[31]. Însă, dintr-un tablou pe care autorul l-a văzut, aflăm că Școala Scrioaștea a fost înființată în 1857[32].
Terenul de fotbal a apărut în momentul împroprietăririi din 1921, când s-au rezervat 10.000 de metri pătrați pentru terenul sportiv, iar în 1960 Scrioaștea avea o echipă de fotbal și o alta de volei[33]. Iar autorul ne spune: „În perioada 1955-1960 au avut loc 125 de meciuri de fotbal și 250 de meciuri de volei”[34]. Însă eu aud acum pentru prima dată că s-a jucat volei la Scrioaștea.
În 1919 s-a înființat Asociația culturală „Fulgerul” cu statut și conducere independentă. În 1922 aceasta se transformă în casă de citire, iar din 1924 în cămin cultural[35]. În 1956 s-a construit căminul cultural, care îngloba cinematograful și biblioteca comunală. În 1958 căminul cultural a fost înzestrat cu instrumente muzicale[36] și s-a creat „o echipă de dansuri, o brigadă de agitație (?), o echipă de teatru, un cor și echipa sportivă”[37]. În 1960, Biblioteca noastră avea 3.448 de volume, în comparație cu 1944, când deținea doar 509 volume. Cinematograful a început să funcționeze din 23 august 1959 și în el rula câte 4 filme pe săptămână[38].
Au existat mai mulți cântăreți „vestiți” ai satului, ne spune autorul monografiei, care cântau la fluier și la cimpoi[39]. „Despre fluierașul Stancu [al] lui Gâdea se spune că pe la 1892-1894 așa frumos cânta din fluier încât adormeau și șerpii! [Iar] la nunți se mai angajează lăutari din satele vecine[: din] Măldăieni, Didești și Socetu. Pe la 1910 este cunoscut ca lăutar bătrân al satului Ion P. Păuna[,] zis Purcică[,] și Stancu P. Mirea – cobzar. Ei cântau cu foc baladele Miu haiducu’, Corbea, Mizil Crai”[40].
Existau hore duminicale. Iar la aceste hore de duminică, la Nunți, Botezuri și alte petreceri se juca hora, bugeacul, țigăneasca, floricica, sârba, joianul[41] etc. Însă tineretul se strângea la căminul cultural și dansa tangouri și valsuri învățate la oraș[42].
În 1960 nu se mai purta prea mult costumul țărănesc local[43]. Însă, „în trecut, bărbații purtau ghebă cusută cu găitane, nădragi de dimie cusuți cu găitane, iar în picioare opinci cu obiele de lână legate cu nojițe împletite din păr de capră. [Pe când] femeile purtau chiurt, un fel de taior, fustă lungă și creață, din lână țesută în casă, și șorț. Pe cap poartă testimel și broboadă. Iar bătrânele ștergare. Iarna se purtau scurteici făcute în casă[44] sau cumpărate de la oraș”[45]. Și monografia se termină cu numele Învățătorului Nicolae Drăghici și cu al lui Marin D. Milostivu, care era președintele CAPului în 1960[46].
[1] A se vedea: https://map.cimec.ro/Mapserver/.
[2] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97128. [3] Ibidem.
[4] Eugen S. Teodor, Uriașul invizibil: Limes Transalutanus. O reevaluare la sud de râul Argeș, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013, 267 p. A se vedea: https://www.cetateadescaun.ro/produs/uriasul-invizibil-limes-transalutanus-o-reevaluare-la-sud-de-raul-arges/.
[5] Se referă la Împăratul roman Marcus Ulpius Nerva Traianus: https://ro.wikipedia.org/wiki/Traian.
[6] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97129. [7] Ibidem.
[8] Preluat de aici: http://www.limes-transalutanus.ro/files/Simpozion2015/Arheologia-Peisajului-si-Frontiera-Romana/04_Teodor_turnuri.pdf.
[9] Idem, p. 1 (PDF). [10] Idem, p. 1-2. [11] Idem, p. 27.
[12] Fotografia e din pagina a 26-a a studiului citat până acum.
[13] Date caracteristice pentru acțiuni operative ale comitetelor locale pentru situații de urgență: https://www.google.com/search?q=zbagleaza&rlz=1C1GCEB_enCH933RO933&oq=zbagleaza&aqs=chrome.0.69i59j69i60l3.4094j1j1&sourceid=chrome&ie=UTF-8
[14] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97130.
[15] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/04/25/scrioastea-monografia-unei-iubiri-4/#comment-97131.
[16] Șchiopu C. Paul, Scurte monografii ale unor localități din fostul raion Roșiorii de Vede regiunea București, vol. 2, Ed. Velox, Alexandria, 2021, p. 59.
[17] Idem, p. 65. [18] Ibidem. [19] Idem, p. 59. [20] Ibidem. [21] Idem, p. 60. [22] Ibidem. [23] Ibidem. [24] Idem, p. 61. [25] Ibidem. [26] Ibidem. [27] Ibidem. [28] Ibidem. [29] Idem, p. 62. [30] Ibidem. [31] Ibidem. [32] Ibidem. [33] Idem, p. 63. [34] Ibidem. [35] Ibidem. [36] Idem, p. 64. [37] Ibidem. [38] Ibidem. [39] Ibidem. [40] Ibidem. [41] Idem, p. 65. [42] Ibidem. [43] Ibidem.
[44] Haine de blană țărănești.
[45] Șchiopu C. Paul, Scurte monografii ale unor localități din fostul raion Roșiorii de Vede regiunea București, vol. 2, op. cit., p. 65. [46] Ibidem.