Zi: 29 noiembrie 2021

Iubiții mei[1],

ca să fii Apostolul lui Dumnezeu mai întâi trebuie să fii chemat de către El, învățat de către El, schimbat dumnezeiește de către El și apoi trimis și ajutat de către El ca să faci voia Lui. Și nu poți fi trimis întru numele Lui, dacă nu ești ca El. Pentru că Apostolul e acela care Îl poartă pe Dumnezeu în el însuși și care vorbește din cele ale Lui și care face cele ale Sale. Iar azi, când îl pomenim pe Sfântul Apostol al românilor, pe Părintele mântuirii noastre, pe cel care ne-a învățat pe noi voia lui Dumnezeu, înțelegem în mod profund ce înseamnă a fi Trimisul lui Dumnezeu sau Apostolul Său. Pentru că Sfântul Andreas [Ἀνδρέας], Cel întâi chemat [ὁ Πρωτόκλητος] la apostolat[2], a venit aici, în părțile noastre de lume, și ne-a învățat pe noi să nu mai fim păgâni închinători la idoli deșerți, ci creștini, adică oamenii lui Dumnezeu. El a venit și a schimbat cu totul viața noastră și traiectoria noastră istorică, pentru că a sădit aici Biserica lui Dumnezeu.

Căci Apostolul nu e doar omul care ne vorbește despre Dumnezeu și ne face să ne pocăim, să renunțăm la viața noastră păcătoasă, el nu e doar un propovăduitor al voii lui Dumnezeu, ci e și cel care pune început bun Bisericii lui Dumnezeu într-o anume parte a lumii, prin introducerea celor convertiți în Biserică, pentru că e și un mistagog și un liturgist, un slujitor învățat de Dumnezeu și un săvârșitor al Sfintelor Lui Taine. Și când cineva intră în Biserica lui Dumnezeu, el intră prin primirea cu toată inima a Botezului Domnului, a Mirungerii celei mari și a Dumnezeieștii Euharistii și a întregii teologii și vieți a Bisericii. Intrăm în Biserică prin primirea Sfintelor Taine ale îndumnezeirii noastre, dar și prin primirea întregii teologii și vieți a Bisericii. Pentru că, odată intrați în Biserică, noi lăsăm afară pe omul cel vechi, pe omul păcatului, pentru a ne îmbrăca în slava lui Dumnezeu, ca să trăim cu sfințenie înaintea Lui.

Cu 2.000 de ani în urmă, Sfântul Apostol Andreas a întemeiat Biserica României în condițiile grele de atunci, în condițiile pe care Biserica le avea la începutul ei, și care a fost și este în comuniune sfântă cu Biserica lui Dumnezeu de pretutindeni. Pentru că Biserica lui Dumnezeu, întemeiată de Sfinții lui Apostoli, e apostolică prin învățătura, slujirea și grija sa pentru mântuirea tuturor oamenilor. Iar apostolicitatea Bisericii e totuna cu veridicitatea ei. Pentru că adevărata Biserică a lui Dumnezeu e cea pe care au întemeiat-o Sfinții lui Apostoli și în care au trăit și trăiesc toți urmașii lor duhovnicești până azi. Biserica lui Dumnezeu, cea întemeiată dumnezeiește la Cincizecime, prin coborârea în toți cei credincioși a slavei lui Dumnezeu, a fost răspândită în lume de cei umpluți de slava Lui, de Apostolii Săi. Pentru că ei au fost trimiși dumnezeiește, prin luminare și vedere dumnezeiască, în locul unde să propovăduiască și să extindă Biserica. Fiecare Apostol a avut partea lui de lume unde a activat, adică acolo unde au fost conduși dumnezeiește de Dumnezeul mântuirii noastre.

Iar dacă Sfântul Andreas a ajuns și la noi, până în Dobrogea, și a întemeiat aici Biserica lui Dumnezeu, care mai apoi s-a extins pe tot teritoriul României, la toți strămoșii noștri, e pentru că Dumnezeu a voit ca prin el să ne introducă în Biserica Sa. Căci Apostolul lui Dumnezeu a hirotonit aici Episcop, Preoți și Diaconi dintre cei convertiți de către el, așa cum a făcut peste tot pe unde a fost, pentru că asta înseamnă a întemeia o Biserică: a întemeia ierarhia Bisericii, dimpreună cu credincioșii ei, adică a-i converti pe aceștia și a-i pune întru slujirea lui Dumnezeu.

Propovăduirea apostolică îi atrage spre Dumnezeu și îi aduce spre pocăință pe oamenii păgâni și necredincioși, dar catehizarea, botezarea, mirungerea și împărtășirea oamenilor îi face pe aceștia fiii lui Dumnezeu, pentru că îi umple de slava cea veșnică a lui Dumnezeu. Iar odată deveniți creștini, aceștia pot înainta la nesfârșit în viața cu Dumnezeu, pentru că Biserica e o continuă înaintare a noastră în intimitatea cu Dumnezeu.

De aceea, când vorbim de Biserica noastră ca despre o Biserică apostolică, noi ni-l asumăm pe Sfântul Andreas Apostolul ca pe Părintele nostru cel duhovnicesc, ca pe întemeietorul Bisericii noastre. Pentru că prin el a lucrat Dumnezeu la mântuirea noastră. A minimaliza latura umană a Bisericii, adică pe cei prin care Dumnezeu lucrează la mântuirea noastră, înseamnă a practica o teologie monofizită, eretică. Și această raportare interioară la Biserică e tot mai răspândită astăzi printre noi.

Pentru că mulți cred că Dumnezeu face totul în Biserică în indiferență față de Slujitorii Lui. Și asta este perspectiva monofizită față de Biserică: aceea în care numai Dumnezeu contează și oamenii n-au niciun rol activ în viața și în istoria ei. Însă Biserica a fost, este și va fi divino-umană!

– Ce înseamnă faptul că ea este divino-umană?

– Că Dumnezeu lucrează toate în Biserică prin Slujitorii Lui! Și când Crezul Bisericii ne spune că Biserica este una [μίαν] și sfântă [ἁγίαν][3] se referă la latura ei dumnezeiască, pentru că unul e Dumnezeu și cu totul Sfânt este El și El e izvorul unității și al sfințeniei Bisericii. Dar când același Crez a toată Biserica ne spune că ea, Biserica lui Dumnezeu, e catolică [καθολικὴν] și apostolică [ἀποστολικὴν][4], ne spune că ea este Biserica a toată lumea, că e pentru toată lumea și că ea a fost întemeiată de Sfinții Lui Apostoli și a rămas în învățătura și slujirea lor, a Apostolilor Lui.

Și Sfinții Apostoli, care au răspândit Biserica în toată lumea, alături de Sfinții Întocmai cu Apostolii, care au răspândit și o vor răspândi pe mai departe, dimpreună cu întreaga ierarhie a Bisericii de ieri, de azi și de mâine, sunt latura omenească a Bisericii. Pentru că Dumnezeu întemeiază Biserica Sa prin Slujitorii Lui, prin ei o extinde continuu și prin ei o susține în existență.

Dumnezeu Și-a scris Dumnezeiasca Scriptură prin oameni, pentru că a vorbit și vorbește mereu prin Sfinții Lui. Fiul Tatălui S-a întrupat și S-a făcut om, pentru că Și-a asumat pentru veșnicie umanitatea noastră, și asta pentru ca să ne ridice pe noi la comuniunea veșnică cu Sine. Prin Sfinții Lui Apostoli, Dumnezeu a întemeiat Biserica Lui și o extinde prin urmașii lor, iar ierarhia Bisericii Sale e cea prin care El mântuie lumea în mod real, în mod actual.

De aceea, Biserica ne învață mereu să gândim divino-uman, adică să ne gândim viața și întreaga istorie din perspectiva relației noastre continue cu Dumnezeu. Pentru că El lucrează prin oamenii Lui, prin cei credincioși Sieși, și prin ei ne învață să ne mântuim.

Când ai un Părinte duhovnicesc, adică un om prin care simți că Dumnezeu îți vorbește în mod actual, în mod zilnic, înțelegi foarte bine că Biserica e divino-umană. Când te împărtășești cu Domnul Cel euharistic și, mâncând Trupul și Sângele Lui, tu te umpli de slava Lui cea veșnică, atunci știi că Biserica e divino-umană. Când simți slava Lui în apa sfințită, în mâncarea binecuvântată, în Sfintele Icoane, în Sfintele Moaște, în oamenii Lui, atunci știi că Dumnezeu e în Biserica Lui și că ea e divino-umană.

Pentru că, dacă Dumnezeu nu e cu noi tot timpul, El nu e deloc în viața noastră. Și dacă fără El nu putem face nimic cu adevărat în viața noastră, cum putem să trăim fără El vreo secundă? Dar cei care trăiesc în Biserica lui Dumnezeu și care văd minunile cele mari ale lui Dumnezeu în viețile oamenilor, cum El ne schimbă pe noi dumnezeiește în fiecare zi, aceia știu că Biserica Lui e divino-umană, pentru că Biserica e Dumnezeu dimpreună cu cei ai Lui.

Și acesta e motivul pentru care suntem profund recunoscători Sfântului Andreas, Apostolului Domnului, pentru că el a schimbat din temelii viața neamului nostru românesc. El i-a schimbat viitorul, i l-a făcut cu adevărat bun. Pentru că viitorul real al unui popor este împlinirea lui eclesială. Dacă un popor nu intră în Biserică, el nu se împlinește cu adevărat. Poate fi glorios în războaie, poate fi tehnologizat la maximum, poate fi bine educat, dar dacă un popor nu e creștin și nu se mântuie, e un popor fără veșnicie. Și noi suntem recunoscători în mod deplin Sfântului Andreas tocmai pentru acest lucru: pentru că ne-a făcut fiii lui Dumnezeu și ne-a pus la Masa Stăpânului și ne-a făcut să avem veșnicia cea bună, cea fericită, veșnicia mântuirii.

El a pus aici începutul cel bun al mântuirii noastre, iar cei de după el au rămas în credința cea dintâi! Căci Sfântul Andreas a fost ajutat de toți Slujitorii Lui de peste veacuri, pentru ca poporul român să rămână în credința cea dintâi, în credința mântuirii. Și prin asta înțelegem că și urmașii lui, ai Apostolului, au gândit și acționat apostolic, cu grijă sfântă pentru credința poporului român, pentru că au rămas credincioși începutului.

E o enormă minune existența Bisericii românești peste veacuri! E o minune a minunilor, un imens dar al lui Dumnezeu față de noi! Pentru că puteam redeveni păgâni sau puteam deveni eretici de multe ori în istoria noastră mult însângerată. Însă acești mulți și neștiuți strămoși ai noștri au apărat cu viața lor Biserica lui Dumnezeu. N-au trădat-o, nu s-au despărțit de ea, nu au renegat-o cum au făcut alții! Pentru că Biserica era viața lor și Biserica asigura unitatea neamului și a limbii române. Faptul că azi ne bucurăm de existența statului național român, de România noastră, e pentru că strămoșii noștri s-au simțit mereu una și având o singură Biserică. Dacă ar fi renunțat în masă la Biserica lui Dumnezeu în primul mileniu sau în al doilea, poporul român s-ar fi fărâmițat, ar fi pierit, pentru că și-ar fi pierdut coeziunea interioară.

De aceea, pentru a fi români azi și mâine și pentru totdeauna trebuie să rămânem în Biserica lui Dumnezeu, în cea dintâi, în cea de la început, în singura Lui Biserică, în Biserica Apostolilor Săi, pentru că ea e veșnicia noastră cea dumnezeiască. Și rămânem români, dacă suntem creștini și în comuniune cu toate popoarele creștine ale lui Dumnezeu. Prosperitatea materială n-are orizont real, dacă noi ne simțim singuri și suntem neîmpliniți. Și ne simțim așa, ai nimănui, dacă Dumnezeu nu e în viața noastră tot timpul. Iar pentru ca să Îl simțim pe El tot timpul în noi, prin slava Lui, și cu noi, învățându-ne și călăuzindu-ne la tot adevărul, trebuie să fim în Biserica Lui. Căci numai aici ne curățim, ne luminăm și ne sfințim dumnezeiește în fiecare clipă, pentru că suntem cablați la viața cu Dumnezeu. Slava Lui este viața noastră! Și slava Lui coboară neîncetat în Biserica Sa, după cum a coborât atunci, la început, la Cincizecime. Și, în mod tainic, eu și tu și el, toți creștinii care ne pocăim neîncetat și trăim cu Dumnezeu, simțim slava Lui în noi înșine și ea este bucuria lui Dumnezeu, pe care Sfântul Apostol Andreas a sădit-o atunci în oameni, pentru ei, pentru strămoșii noștri, și pentru noi, cei de azi, dar și pentru viitorimea noastră.

Dar, pentru ca bucuria lui Dumnezeu, adică slava Lui, să ajungă la cei de mâine, trebuie ca noi să fim creștinii de azi, creștinii care ne asumăm întreaga istorie și viață și teologie a Bisericii și o dăruim celor de după noi ca la început. Adică trebuie să ne pese de tot ceea ce ne-au lăsat strămoșii noștri în Biserică, iar comoara de credință și de viață și de istorie a Bisericii trebuie să o lăsăm moștenire pe mai departe.

Și nu e dar mai mare pe care îl putem face viitorimii noastre decât acesta: darul teologiei și al vieții celei sfinte. Pentru că, dacă oamenii se mântuie, dacă ei se sfințesc, ei se împlinesc cu adevărat. Și dacă oamenii se împlinesc cu adevărat, atunci noi, cei de azi, le-am dăruit cu adevărat lucrul fundamental al vieții lor.

După revoluția mântuirii noastre, după 1989, când m-am născut duhovnicește din nou prin pocăință, am văzut ce comori de teologie, de har și de sfințenie are Biserica lui Dumnezeu. Când am început să-i cunosc pe Sfinții Lui și teologia Bisericii și istoria ei cutremurător de frumoasă, am înțeles cum Biserica e viața reală a oamenilor. Pentru că, fără ea, istoria e numai vanitate. Dar când îi vezi pe Sfinții lui Dumnezeu, atunci te cutremuri și te simți cu totul mic și neînsemnat față de ei, pentru că vezi cum arată, de fapt, oamenii. Oamenii orgolioși și goi interior cred că sunt marea și sarea lumii. Nimic mai neadevărat! Pentru că adevărații oameni sunt moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu, sunt toți Sfinții Lui. Acolo îi găsim pe oameni! Oamenii adevărați sunt fiii Bisericii. Și dacă vrem să fim ca ei, atunci trebuie să fim urmașii duhovnicești ai Sfântului Andreas, care a propovăduit în multe locuri dreapta credință și a lățit Biserica lui Dumnezeu și a fost martirizat pentru iubirea lui pentru Dumnezeu.

Și a fost martirizat în Patra [Πάτρα], în Grecia de azi[5], pe când avea circa 80 de ani[6]. Și aici, în această Catedrală din Patra, avem Sfintele Moaște ale Sfântului Andreas și Sfânta Cruce pe care el a fost răstignit[7]. Pentru ca să ne întărească pe noi în viața de credință și să ne facă râvnitori ai sfințeniei celei dumnezeiești.

Vă doresc multă sănătate, bucurie și împlinire tuturor! La mulți ani de ziua duhovnicească a României și multă putere de slujire și de dăruire! Amin!

---

[1] Începută la 16. 42, în zi de vineri, pe 26 noiembrie 2021. Cer senin, un grad, vânt de 2 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Crezul. [4] Ibidem.

[5] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Πάτρα.

[6] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1321/sxsaintinfo.aspx.

[7] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Ιερός_Ναός_Αγίου_Ανδρέα_Πατρών.