Dumnezeiescul urcuș. Tâlcuire la Cuviosul Teognost

Arhim. Emilianos Simonopetritul, Dumnezeiescul urcuș. Tâlcuire la Cuviosul Teognost, trad. din lb. gr. de Ierom. Agapie Corbu, Ed. Sfântul Nectarie, Arad, 2020, 274 p.

*

Fericitul Emilianos a început să-l tâlcuiască pe Sfântul Teognost în 1987, p. VII. În vechime, „Monahii erau tunși în interiorul altarului, iar ca o amintire a acestei rânduieli, acum facem tunderea în fața ușilor împărătești. Monahul intra în altar și rămânea acolo opt zile și, în fiecare zi, cânta tropare și citea scrieri care privesc viața monahală”, p. 4-5. E pentru prima oară când aud acest amănunt plin de profunzime sfântă!

Monahul se lipsește de toate, pentru că și Domnul a fost lipsit de toate, p. 12. Zdrobește puterea confortului, p. 17, în ființa ta! „Toate virtuțile izvorăsc din rugăciunea curată”, p. 20. Îl adulmecăm pe Dumnezeu, p. 23. A vedea înseamnă și a te desfăta de ceea ce vezi, p. 24. Nu înțelegem ascunderea lui Dumnezeu și ne facem din sinele nostru un vițel de aur, p. 25, un idol. Trebuie să avem „o dorință însetată” și „o nestinsă flacără pentru Dumnezeu”, p. 30. O râvnă continuă pentru slujirea Lui.

Teognost = cunoscut de Dumnezeu, p. 31. Darurile noastre duhovnicești sunt pentru Biserica întreagă, p. 32, fiindcă le primim pentru a sluji întregii Biserici. Singura urcare e cea prin viețuirea curată, p. 34. Însă nu pot fi de acord cu afirmația Fericitului Emilianos că „până și cea mai mare vedere extatică, este, în realitate, un simplu simbol”, p. 44, al prezenței lui Dumnezeu. Pentru că vederile extatice nu sunt „simboluri” ale lui Dumnezeu, ci revelări ale Lui, vederi dumnezeiești ale Sale.

„suntem cu toții părtași la preoția Domnului”, p. 62. „asceza este respirația Sfântului Duh, dar și organul de respirație al omului duhovnicesc”, p. 65. Născătoarea de Dumnezeu „a fost cea mai frumoasă făptură din întreaga omenire a tuturor veacurilor”, p. 66. „Bunăvoința inimii ni le face pe toate ușoare”, p. 70. Se referă la lucrurile pe care alegem să le facem.

Înștiințarea personală de la Dumnezeu pentru ca să te faci Preot, p. 79. „Marea misiune a Monahului este să-i unească pe toți cu Dumnezeu”, p. 80. „Nu poți să Îl pui înăuntru[l tău] pe Hristos dacă nu ești un vas vrednic de El, potrivit și încăpător pentru toate arătările [Sale cele] dumnezeiești”, p. 87, pentru toate vederile cele dumnezeiești pe care le poți primi de la El.

Trebuie „să fim deschiși față de Sfântul Duh, ca să ne poată vorbi personal, să poată intra înlăuntrul nostru și să ne pună în rânduială”, p. 97. „fiecare sărbătoare ne înalță”, p. 106, duhovnicește, în adâncul ființei noastre.

„dorul după Dumnezeu ne desăvârșește, ne maturizează”, p. 118. „Discernământul este termometrul”, p. 119, vieții noastre duhovnicești. Nu poți fi Preot dacă nu ai o viață mistică, p. 119, tainică, dumnezeiască. „Sufletul nostru are nevoie de atenție, iar trupul de înfrânare”, p. 141. Iarăși nu pot fi de acord cu autorul când afirmă că „Mânia lui Dumnezeu este percepția noastră subiectivă a îndepărtării de iubirea Lui. Dumnezeu nu Se mânie, ci noi simțim că Se mânie”, p. 188. Căci simțim că Se mânie, pentru că Se mânie în mod real pentru păcatele noastre și nu e doar o părere subiectivă a noastră. Pentru că toată Scriptura vorbește despre cum El Se mânie și Se urgisește pentru păcatele noastre.

„Când inima noastră nu este curată, [atunci] suntem niște profanatori”, p. 199, ai ființei noastre. „mintea noastră trebuie să fie cerească”, p. 209. „superficialitatea este un păcat mare”, p. 216. „și cel mai mic păcat îți aduce o oarecare desfătare”, p. 221, rea, păcătoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *