Predică la Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului [1 ianuarie 2022]

Iubiții mei[1],

fiecare an este unul binecuvântat de Dumnezeu și fiecare zi e o zi a mântuirii noastre. Pentru că fiecare an al vieții noastre e un dar de la Dumnezeu și nu o reușită personală, iar fiecare zi e o zi a mântuirii noastre, pentru că în fiecare zi putem face multe lucruri bune, multe lucruri ale mântuirii noastre. Și e un mare bine pentru noi că așa stau lucrurile, căci putem face pe fiecare zi lucruri bune, lucruri mântuitoare ale vieții noastre! Pentru că astfel putem înainta la nesfârșit, pe cât voim și pe cât putem în viața curată, în viața sfântă cu Dumnezeu.

Căci lucrul cel bun e cel făcut după voia lui Dumnezeu și împreună cu Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu e să facem bine oamenilor. Dar când te lași călăuzit de Dumnezeu, El te învață cui să faci bine și cum să-i faci bine, în așa fel încât să îi fii de folos. Voia lui Dumnezeu e să ne sfințim continuu viața noastră. Dar Dumnezeu, când ne lăsăm călăuziți de către El, ne învață în mod punctual în ce constă sfințenia vieții noastre și cum să sporim în noi curăția și sfințenia vieții noastre. Adică există poruncile lui Dumnezeu sau voia Lui pentru noi, dar și luminarea și ajutorul Lui continuu pentru noi, pentru ca să învățăm să facem voia Lui. Căci El nu numai că ne poruncește să facem un lucru anume, dar ne și luminează cum să îl facem și ne ajută să îl facem în mod particularizat.

Există porunca rugăciunii față de Dumnezeu. Dar uneori, din luminarea lui Dumnezeu, o facem cu durere și cu lacrimi pentru cineva anume, alteori ne bucurăm rugându-ne, alteori ne rugăm cântând, alteori ne rugăm în taina inimii, alteori cu voce tare, alteori cutremurați de voia lui Dumnezeu, alteori împăcați și bucuroși pentru ceea ce El ne luminează…Pentru că rugăciunea e după starea punctuală a omului credincios. Rugăciunea e după simțirea lui Dumnezeu în clipa de față. Ea nu e niciodată standard, nu e niciodată exterioară, ci rugăciunea e mereu interioară și în ritmul vieții omului.

Dacă eu mă grăbesc acum, atunci și rugăciunea mea e grăbită, pentru că și gândurile și inima și trupul meu sunt în mișcare, sunt în această grabă. Dacă eu sufăr, rugăciunea mea va fi plină de suferință, iar dacă eu mă bucur și Îl laud pe Dumnezeu pentru toate, ea va fi plină de mulțumire, de bucuria care m-a cuprins. Pentru că rugăciunea este după cum sunt și eu în clipa de față. Și nu poate fi altfel decât interiorul vieții noastre. De aceea, când slujim în altar sau la strană și oamenii ne aud, ei ne aud sufletul rugându-se, pocăindu-se, bucurându-se, cerând, lăudând, implorând pe Dumnezeu pentru toți. Pentru că fiecare clipă a vieții noastre are realitatea ei, iar noi o trăim după cum suntem de aprinși de slava lui Dumnezeu.

Fiecare an ne duce mai aproape de Împărăția Lui, pentru că fiecare zi ne luminează tot mai mult întreaga noastră ființă. Și luminarea Lui continuă ne face tot mai proprii plecării de aici, adică a desprinderii tot mai ușoare de trupul nostru și de lumea aceasta, care acum e lumea noastră, e singura pe care o cunoaștem.

Căci Domnul, acceptând în acest praznic tăierea-împrejur sau circumciderea trupului Său, a început să trăiască suferințele Sale cele pentru noi, care vor culmina cu durerile inexprimabile ale Crucii Sale. Și El a trăit în trupul Său durerea totală, durerea desăvârșită, pentru că durerile Sale nu au avut niciun pic de plăcere. Căci plăcerea e trăită de cei păcătoși, de oamenii care trăiesc în mod amestecat durerea cu plăcerea. Dar El, Cel fără de păcat, a trăit pentru noi numai durerea, a trăit-o până la capăt. Și a trăit-o în mod desăvârșit, pentru că suferința e cea care ne îndumnezeiește. Suferința scoate din noi consecințele plăcerii păcătoase. Fiindcă atunci când păcătuim, noi ne bucurăm păcătos. Însă de bucuria aceea păcătoasă scăpăm numai prin asceză, numai prin muncă, numai prin suferință. Pentru că durerea ne curățește și ne smerește și ne face proprii slavei lui Dumnezeu, pe când plăcerea ne umple de o tot mai multă îndrăzneală păcătoasă și de indiferență față de voia lui Dumnezeu.

Căci de ce românii stau la televizor sau la computer și văd ce vor, mănâncă și beau în casa lor și nu mai vor să vadă suferințele altora, nevoile altora, realitatea dură a celor săraci și sărmani? Pentru că s-au afundat într-o viață relaxată, plină de plăceri, mâncându-și multul sau puținul lor în mod egoist și nu îi mai interesează de ceilalți. Confortul lor le-a omorât empatia. Cei care nu sunt ca ei sunt inexplicabili pentru ei. Pentru că nu vor să mai facă efortul de a-i înțelege pe alții. Și ca să „coboare” printre oameni, ei au nevoie de suferință, de durere în trupul lor sau în familia lor, pentru ca să vadă că suferința era și este împrejurul lor.

Am cunoscut oameni pe care suferința i-a trezit în mod brusc din comoditatea lor. Și care au dat slavă lui Dumnezeu că i-a trezit, că i-a adus la viață: la viața smerită, la viața plină de atenție și de bunătate față de semeni. Pentru că rostul nostru pe pământ nu este ca să mâncăm toată ziua ca șobolanii, ci pentru ca să îi ajutăm pe oameni să se mântuie și pentru ca noi să ne mântuim împreună cu ei și pentru rugăciunile lor. Noi suntem în trecere pe aici, suntem în călătorie, iar scopul nostru este Împărăția lui Dumnezeu. Dacă uităm acest lucru, atunci ne telurizăm, devenim lumești până în măduva oaselor și plini de patimi. Pe când Dumnezeu ne luminează întru toate cele ale vieții noastre tocmai pentru ca noi să aprindem și în alții lumina Lui, slava Lui cea veșnică, prin slujirea smerită înaintea Sa.

În comparație cu perspectiva fals apocaliptică a celei de a doua veniri a Domnului, Biserica Lui trăiește venirea Domnului în fiecare zi în mod liturgic și sacramental. Biserica Lui a început anul 2022 nu cu mâncare și cu băutură până la 6 dimineața, nu cu concerte de muzică simfonică, nu cu frica terorizantă a venirii Domnului, ci cu chemarea Lui la noi, pe Sfânta Masă, pentru ca să fie mereu cu noi și în noi. Așteptarea Lui în viața noastră e continua noastră viețuire cu El în ființa noastră. Pentru că Cel care va veni să judece lumea e deja cu noi și în noi prin slava Lui și prin împărtășirea cu El euharistic.

Pentru aceasta, noi nu trăim cu teroare cea de a doua venire a Domnului, nu suntem obsedați de semnele sfârșitului, nu ne înfricoșează nici oculta mondială și nici bolile sezoniere, ci stăm cu seninătate la Dumnezeiasca Liturghie, pentru că Îi slujim Domnului și suntem cu El și așteptăm de la El toată luminarea și toată bucuria noastră. Tocmai de aceea, începem anul 2022 cu Dumnezeu și îl trăim ca pe un dar al lui Dumnezeu. Pentru că de la El e tot binele nostru, de la El e toată viața noastră, e toată împlinirea noastră și dacă suntem cu El, atunci deja suntem în Împărăția Lui. Căci unde este El, acolo e toată Împărăția Lui.

Așteptarea Domnului, așadar, e mereu liturgică și nu tehnologică, nici politică și nici catastrofică. Și dacă e liturgică, ea se trăiește în toată pacea și în toată bucuria cea sfântă, pentru că noi venim spre Cel pe care dorim să Îl primim și acum și pentru veșnicie în mod deplin. Și după ce acum, în acest praznic, Îl vedem Prunc de 8 zile, Care Își primește numele liturgic și e tăiat împrejur, în praznicul următor, de pe 6 ianuarie, Îl vedem „ca [la] 30 de ani [ὡσεὶ ἐτῶν τριάκοντα]” [Lc. 3, 23, BYZ] cum Se botează și primește pe Duhul Sfânt întru El [Lc. 3, 22, BYZ]. Și după ce a fost botezat de către Sfântul Ioannis, Domnul a început să propovăduiască adevărul mântuirii la toți oamenii.

Căci și noi trebuie să sporim mereu „[cu] înțelepciunea și [cu] vârsta și [cu] harul [σοφίᾳ καὶ ἡλικίᾳ καὶ χάριτι]” [Lc. 2, 52, BYZ], așa cum sporea Domnul în umanitatea Sa. Dar ca să sporim duhovnicește trebuie să intrăm în Biserică prin Botezul sacramental al Bisericii. Prin Botezul care ne naște pe noi duhovnicește și ne umple de slava Dumnezeului nostru treimic. Însă când Biserica a alăturat Tăierea Sa împrejur Botezului Său, ea a făcut-o cu scopul de a ne arăta trecerea de la legea veche la cea nouă a lui Dumnezeu. Căci Domnul a primit „tăierea împrejur cea după trup…ca să pună capăt rânduielii celei vechi și să aducă tăierea împrejur cea duhovnicească și nefăcută de mână”[2]. Pentru că tăierea-împrejur cea de la 8 zile închipuia tocmai Botezul Bisericii. În care noi ne naștem din Dumnezeu [ἐκ Θεοῦ] [In. 1, 13, BYZ] prin slava Lui cea veșnică, devenind fiii Lui duhovnicești. Și Botezul Bisericii este tăierea-împrejur cea duhovnicească și nefăcută de mână, pentru că pe ea o lucrează Însuși Dumnezeul nostru treimic prin slava Lui cea necreată și veșnică. Și dacă El, prin slava Lui, ne face pe noi fiii Săi duhovnicești, pentru ca să fim vii duhovnicește trebuie să trăim zilnic întru slava Lui. Căci slava Lui e viața noastră cea sfântă, e viața noastră cea duhovnicească. E cea care ne-a născut din nou, cea care ne-a născut din Dumnezeu, pentru ca să fim fiii Lui.

Dar pentru ca să ai mereu slava Lui în tine, ca să o simți mereu în tine, trebuie să îți asumi tot modul de a fi al Bisericii. Pentru că noi ne-am născut dumnezeiește în Biserică și numai în Biserică putem trăi și rămâne creștini. A te distanța interior fie și foarte puțin de viața, de slujirea și de credința Bisericii înseamnă a te dezgoli de slava lui Dumnezeu. Și când ai conștiința că ai păcătuit înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor trebuie să te împaci cu Dumnezeu, cu oamenii și cu Biserica Lui prin Sfânta Taină a Mărturisirii. Trebuie să te întorci la cumințenia ta cea dintâi, la viața ta cu Dumnezeu, pentru că aceasta e viața ta cea veșnică. Și când îți spovedești păcatele tale cu pocăință, tu recunoști că păcatul nu are nimic de-a face cu viața creștină, cu viața ta bisericească, pentru că viața cu Dumnezeu e sfințenia sufletească și trupească.

Afundăm cu totul pruncul în apă la Botez, pentru că el moare atunci cu totul pentru viața lui de mai înainte. Botezul împarte viața noastră în două în mod radical: mai înainte am fost locaș al demonilor, după Botez suntem locașul cel sfințit al Dumnezeului nostru treimic. Și pentru ca să fim locașul Lui pentru totdeauna trebuie să împlinim poruncile Lui și să ne umplem de slava Lui prin Sfintele Taine și Sfintele Slujbe ale Bisericii. Dar pentru a trăi creștinește trebuie să dorim acest lucru în fiecare clipă. Pentru că Dumnezeu are nevoie în fiecare clipă de acordul nostru, de rămânerea noastră cu El. Și ori de câte ori cădem din alipirea noastră de El, prin aplecarea noastră spre rău, noi păcătuim. Și acele păcate trebuie spovedite imediat și de ele trebuie să ne pocăim, pentru că ele ne depărtează de Dumnezeu.

Și când începi să îți spovedești des păcatele tale, atunci simți nevoia reală, abisală, de a te împărtăși cu El din ce în ce mai mult. De a te uni sacramental cu Hristos euharistic, cu Dumnezeul mântuirii noastre, cu Cel care e viața și bucuria noastră cele veșnice. Și dacă te împărtășești des cu Domnul, atunci și postești, atunci te și rogi, atunci citești voia Lui mereu și ajuți pe toți după puterea ta. Pentru că întreaga viață a Bisericii te umple din ce în ce mai mult, atâta timp cât înțelegi tot mai mult Slujbele și teologia Bisericii.

De aceea, iubiții mei, fiecare an al vieții noastre e o intimizare și mai mare cu Dumnezeul mântuirii noastre. Îl lăsăm pe Dumnezeu, prin tot binele pe care îl facem, să intre și mai profund în noi, iar noi ne deschidem tot mai mult spre voia Lui cu noi. Căci Îl simțim pe Dumnezeu în noi nu după măsura Lui, ci după deschiderea noastră iubitoare și smerită față de El. Și pe cât Îl simțim pe Dumnezeu, pe atât îi simțim și pe oameni și nevoile lor reale. Pentru că oamenii ne devin tot mai expliciți pe măsură ce Dumnezeu ne locuiește tot mai mult prin slava Lui. Și termometrul credinței noastre este slujirea noastră față de Dumnezeu și față de oameni. Căci credința, evlavia și întrajutorarea noastră cresc pe măsură ce ne dăruim tot mai mult în slujirea noastră bisericească. Și nu poți să arzi duhovnicește, dacă nu ești cu El. Împreună cu Dumnezeu suntem vâlvătaie, suntem foc aprins, căci focul din noi e tocmai slava Lui.

Vă doresc multă sănătate, pace, bucurie, putere de muncă și împlinire în noul an 2022! Și să fim mereu cu Dumnezeu, cu Cel care ne bucură pe noi veșnic! Amin.


[1] Începută la ora 17. 38, în zi de marți, pe 28 decembrie 2021. Ceață, un grad, vânt de 6 km/ h.

[2] Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1926, p. 24. Am actualizat textul citat.

4 comentarii la „Predică la Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului [1 ianuarie 2022]”

  1. Amin, Parinte Dorin! Si va multumim din suflet ca, in fiecare predica, ne aduceti aminte de ceea ce este esential pentru fericirea noastre vesnica! Multumesc mult si pentru cuvintele despre rugaciune si despre starea la rugaciune! Rugati-va si pentru mine pacatosul! Dumnezeu sa va intareasca intotdeauna in slujirea Sa, caci cuvintele sfintiei voastre sunt foc al Duhului si sare duhovniceasca pentru sufletele noastre. Binecuvantati! La multi ani fericiti, aici si in Imparatia Lui, impreuna cu toti cei dragi si cu cei pentru care va rugati!

    1. Multă sănătate și pace, Domnule Horia, și vă mulțumesc mult pentru prietenia și rugăciunea dumneavoastră! Dumnezeu să vă păzească întru toate și să vă lumineze spre tot lucrul cel bun! La mulți ani și multă împlinire în tot ceea ce faceți!

  2. La mulți ani, Părinte Dorin! Dumnezeu să ne întărească în slăbiciunea noastră, ca să facem voia Sa în această lume plină de ispite și necazuri! Vă mulțumim pentru cuvintele pline de putere duhovnicească! Să ne trăiți întru mulți ani, în har și bucurie!

    1. Multă sănătate, Doamnă Ioana, și vă mulțumesc mult pentru rugăciunea și încrederea dumneavoastră! La mulți ani și multă împlinire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *