Pastorala la Nașterea Domnului a Patriarhului României [2021]

† Daniel,

prin harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei
și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului Cler
şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Bucureştilor,

har, pace şi bucurie de la Domnul nostru
Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

„Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 16)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea.

Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută, crezută şi mărturisită de Ucenicii şi Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. 1 Ioan 1, 1-3), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinții Bisericii, gândită în teologie, predicată şi cântată în viaţa liturgică a Bisericii de toţi creștinii dreptcredincioși, dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.

Sfânta Scriptură a Noului Testament ne învaţă că taina Întrupării lui Hristos arată legătura directă dintre Fiul lui Dumnezeu şi creație, deoarece întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). „Toate s-au făcut întru El, prin El şi pentru El” (cf. Coloseni 1, 16). „Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 3).

Cerul şi pământul sunt darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său Cel veşnic (cf. Coloseni 1, 16) şi pentru toţi oamenii creaţi după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), deoarece Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, va deveni om pământean spre a dărui oamenilor înfierea după har şi viaţa veșnică din Împărăția cerurilor (cf. Ioan 1, 9-14; 17, 2-3 şi 1 Ioan 1, 2-3).

Pe baza învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae spune că „Dumnezeu a creat lumea din bunătate, pentru ca să facă părtaşe şi alte ființe la iubirea Lui intratrinitară”[1]. Apoi, acelaşi teolog precizează: „Prin darul lumii (create) Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut pe Sine însuşi în iubirea Sa. De aceea, şi omul trebuie să se ridice, peste darurile primite, la Dumnezeu însuşi Care le-a dat”[2].

Vorbind despre marea smerenie a lui Hristos, Sfântul Vasile cel Mare spune că puterea lui Dumnezeu Cuvântul de a Se smeri pe Sine făcându-Se om este mai mare decât puterea Sa arătată în facerea cerului şi a pământului, a mării şi a aerului, şi a celor mai presus de lume[3].

Prin întrupare sau înomenire, Fiul veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă adevărul că iubirea atotputernică a lui Dumnezeu este smerită şi darnică, deoarece, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, întruparea Sa „a fost o coborâre [chenoză] de bună voie a lui Dumnezeu la oameni prin bunătatea Lui. Dar această coborâre nu a fost o cădere din Dumnezeire. Căci a rămas ceea ce era [Dumnezeu], deși S-a făcut ceea ce nu era [om]. Căci era neschimbabil. Şi a păstrat ceea ce S-a făcut, rămânând însă ceea ce era. Fiindcă era iubitor de oameni”[4].

Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi duhovnicește la marea taină a smereniei Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor şi viața veșnică. În acest sens, cităm dintr-o cuvântare a Fericitului Augustin despre Nașterea lui Hristos: „Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind din sânul Tatălui tot mersul veacurilor, şi dăruind din sânul mamei Sale sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc deși iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înțelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-Se de la pieptul mamei; atât de mare ca Dumnezeu şi atât de mic ca rob, fără ca această smerenie să micșoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleșească în vreun fel smerenia. […] El nu S-a închis deloc sub veșmântul unui trup micuț primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăși îngerilor înțelepciunea Sa ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul”[5].

Iubirea smerită şi darnică a Fiului veşnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la nașterea Sa într-o peșteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce şi punerea Sa în mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către filipeni, vorbește în această privință despre chenoza sau smerenia lui Iisus Hristos pentru a-i îndemna pe creștinii din Filipi la viaţă smerită şi milostivă, zicând: „Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuși. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Iisus Hristos, Care (…) S-a smerit pe Sine ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 3-5, 8).

În același înțeles, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că smerenia îl înalță pe om, nu îl înjoseşte: „Atunci vei fi tu mai mare şi mai înalt decât alții, mai strălucit şi mai mărit, când te vei înjosi pe tine însuţi, când nu vei umbla după rangul cel dintâi, când vei răbda de bună voie umilinţa, jertfirea de sine şi primejdia, când te vei sârgui a fi sluga tuturor, gata a face şi a suferi toate pentru aceasta”[6].

Începând cu ziua de 20 decembrie, când serbăm Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, şi până la 31 decembrie, ziua Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea şi să ne bucurăm cu inima de taina iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, arătată în Nașterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria, în peștera din Betleem.

Iată ce se spune într-o cântare din Minei, în ziua de 25 decembrie: „Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât şi S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca în el să înnoiască pe Adam cel stricat (…)”[7]. De asemenea, într-o altă cântare din Minei se spune că Taina Nașterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veşnice, trezeşte uimire pentru îngeri şi înfricoşare pentru oameni: „Cuvinte al Tatălui, Cel împreună veşnic, ieşind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălăşluit trupeşte în peşteră, având ieslea ca un tron; şi înspăimânți, cu înfricoşătoarea Ta iconomie, pe magi şi pe păstori, şi ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă Ţie!”[8].

Și colindele noastre românești evidențiază, în acelaşi timp, smerenia şi slava Pruncului Iisus, Dumnezeu-Copilul: „Sărac în şură lângă boi, copil culcat pe paie,/ Aşa L-au găsit cei trei magi pe Dumnezeul slavei./ Dar ei pe El L-au cunoscut că este Împăratul,/ Cel Bun, Cel Mare şi Cel Sfânt, ce lumea a creat-o!” (Colindăm, colind …)

Deci, întruparea Fiului veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă iubirea smerită şi darnică a lui Dumnezeu Tatăl pentru lume, după cum se spune în Sfânta Evanghelie după Ioan: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Toată viaţa Domnului Iisus Hristos pe pământ a fost dăruire de Sine pentru mântuirea oamenilor. Din acest motiv, sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos este mai ales sărbătoarea darurilor oferite atât copiilor, cât şi oamenilor săraci, bolnavi, bătrâni, întristaţi şi singuri. Însă, dărnicia sau milostenia creştină trebuie arătată nu numai cu ocazia sărbătorilor, ci tot timpul.

În această privință, Biserica a creat instituții filantropice sau de caritate tocmai pentru a arăta dărnicie permanentă față de oamenii nevoiași (cantine pentru săraci, cămine pentru copii orfani, case pentru bătrâni, centre şi spitale pentru bolnavi ş.a.). Astfel, toate instituţiile de asistenţă socială din statele europene de astăzi au la origine opera caritabilă creștină, preluată mai târziu de statul modern şi chiar de societatea secularizată contemporană.

În perioada de criză medicală şi economică de azi, ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate este o necesitate stringentă. Prin urmare, să fim milostivi sau darnici, deoarece, după cum ne învață Sfânta Scriptură, „cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Pilde 19, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur explică aceste cuvinte astfel: „Cel ce miluiește săracul şi necăjitul nu rupe numai zapisul păcatelor lui, ci ia şi alt zapis de mărturie care mărturiseşte şi zice: «cel ce miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu». Să dăm deci milostenia lui Dumnezeu împrumut ca să luăm de la El răsplătirea cea din iubire de oameni”[9].

În altă parte, acelaşi Sfânt Părinte îndeamnă la dărnicie, zicând: ,,Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuţ! N-ai niciun bănuţ? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plângi împreună cu cel îndurerat şi ţi-ai luat plata”[10]. Altfel spus, cu cel sărac fii darnic cel puţin prin compasiune şi solidaritate.

Dragi creştini,

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2021 spre 1 ianuarie 2022, şi în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2021 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2022 în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, pe cei din jurul graniţelor României şi pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.

Să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darul sănătății, care trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă, smerenie şi înțelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care ne aflăm. Să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de toți oamenii bolnavi, dar și multă prețuire medicilor care-i îngrijesc pe aceștia, pentru a redobândi sănătatea.

Pandemia actuală a adus în România și în întreaga lume multă suferință, boală, depresie şi moarte. Să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu pentru încetarea grabnică a pandemiei, spre a putea trăi şi lucra în mod firesc și liber. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii şi multă responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri, ştiind că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 28).

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2022 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulţi ani!”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.


[1] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tomul 1, ediţia a 5-a, în colecţia Opere complete, Ed. Basilica, Bucureşti, 2018, p. 352.

[2] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tomul 1, ediţia a 5-a, în colecţia Opere complete, Ed. Basilica, Bucureşti, 2018, p. 357.

[3] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, „Omilia la Psalmul 44, 5”, în PSB 17 (colecţia Părinți și Scriitori Bisericești), traducere, introducere, note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, p. 290.

[4] Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşti, Partea întâi, „Epistola 19”, în PSB 81, traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pp. 153-154.

[5] Fericitul Augustin, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeau, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noel”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Ed. Beauchesne, Paris, 1982, col. 387.

[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt la Duminica vameşului şi fariseului”, în Omilii la Postul Mare, versiune românească îmbunătăţită, pornind de la ediţia tradusă şi îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec (1893), în colecţia Comorile pustiei, vol. 19, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1997, p.10.

[7] Mineiul pe Decembrie, Ziua a douăzeci şi cincea, la Litie, stihirile, glasul 1, alcătuire a lui Ioan Monahul, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019, pp. 513-514.

[8] Mineiul pe Decembrie, Ziua a douăzeci şi patra, la Pavecerniță, Cântarea a 5-a, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019, p. 466.

[9] Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere de Diac. Gheorghe Băbuţ, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1994, p. 35. A se vedea şi Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, „Omilia a şaptea”, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 146.

[10] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, „Omilia a treia”, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 51.

Pastorala la Nașterea Domnului a Preasfințitului Părinte Galaction Stângă [2021]

† Galaction,

din mila lui Dumnezeu Episcop al Sfintei Episcopii a Alexandriei și Teleormanului,

tuturor Dreptcredincioșilor creștini, Cinului monahal, Preacucernicilor și Preacuvioșilor Părinți din această Sfântă și de Dumnezeu păzită Episcopie,

har, pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești de la Dumnezeu, iar de la noi părintească îmbrățișare și arhierească binecuvântare!

„Iar când a venit plinirea vremii,
Dumnezeu a trimis pe Fiul Său,
născut din femeie,
născut sub lege”
(Galateni IV, 4)

Iubiții noștri fii duhovnicești,

se cuvine astăzi, la Dumnezeiasca Întrupare a Domnului nostru Iisus Hristos, să aducem rugăciune de mulțumire Părintelui ceresc, Care, din dragoste fără de margini față de noi, L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru mântuirea noastră. Aceasta o descoperă Însuși Mântuitorul în convorbirea Sa cu Nicodim, căruia îi destăinuie: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” [Ioan III, 16]. Pentru că Dumnezeu este iubirea desăvârșită, precum ne încredințează Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, când zice „Dumnezeu este iubire” [I Ioan IV, 16].

Însă iubirea divină s-a arătat încă înainte de venirea pe pământ, în trup omenesc, a Fiului Celui Preaînalt, la începutul creației, când Dumnezeu l-a făcut pe om „după chipul Său” [Facerea I, 27]. Multmilostivul Dumnezeu nu Și-a întors fața Sa de la făptura Sa și nu a secat izvoarele dragostei Sale față de ea nici când păcatul neascultării a adus primilor oameni înstrăinarea de harul dumnezeiesc. Prin purtarea Sa de grijă, El a dat prin Moise, alesul Său, Legea scrisă spre călăuzire, iar prin Profeți a ținut vie nădejdea venirii unui Răscumpărător. Mărturia acestei purtări de grijă părintești este Întruparea Sa petrecută „la plinirea vremii” și care nu a venit ca o răsplată, ca o consecință ce ar decurge din faptele omenirii de până la Hristos, ci din mila lui Dumnezeu cea nemăsurată și din iubirea Sa de oameni cea neasemănată. Căci „întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul-născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem. Și în aceasta este dragostea, nu fiindcă noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” [I Ioan IV, 9-10].

Pentru a risipi negura apăsătoare a păcatului în care rătăcea omenirea, Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pe Sine și a luat trup omenesc, făcându-Se întru toate asemenea nouă, afară de păcat. Căci „Cuvântul S-a făcut trup”, mărturisește Sfântul Evanghelist Ioan, „și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” [Ioan I, 14]. De aceea, Întruparea Domnului reprezintă punctul cel mai înalt al purtării de grijă a lui Dumnezeu, Hristos deschizând calea Împărăției cerurilor. Remarcăm că și structura calendarului nostru nu pornește de la facerea lumii, ci de la Nașterea lui Hristos, fiecare eveniment din istorie primind identitate temporală din Întruparea Sa, fiind numit „înainte de Hristos” sau „după Hristos”.

Însuși Mântuitorul Și-a început propovăduirea Sa zicând: „S-a împlinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu” [Marcu I, 15], subliniind astfel că venirea Sa a avut loc într-un anumit moment, condiționat de coordonate bine definite. Întrucât Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, a pătimit și S-a jertfit în timp, dăruindu-ne astfel mântuirea, El conferă timpului sens, iar clipei o valoare inestimabilă. Pentru fiecare dintre noi este valabil acest adevăr, deoarece noi ne pierdem sau ne mântuim în cuprinsul clipei, care poate fi convertită în veșnicie. Pentru că „astăzi vei fi cu Mine în Rai” [Luca XXIII, 43], i-a spus Hristos tâlharului răstignit de-a dreapta Sa, celui ce s-a pocăit și s-a mântuit. O clipă a fost de ajuns, o clipă mântuitoare și s-a deschis Raiul odată cu el!

„La plinirea vremii”, Hristos Dumnezeu „S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor și la înfățișare aflându-Se ca un om” [Filipeni II, 7], pentru a-i ridica pe oameni la vrednicia de fii și împreună lucrători cu Dumnezeu și pentru a-i călăuzi la ținta supremă a existenței, la starea de îndumnezeire. La mai bine de două mii de ani de când s-a întâmplat acest fapt istoric și această minune fără de seamăn, noi, creștinii de astăzi, la ceas de praznic sfânt trăim o împlinire a timpului, după cum auzim din Scripturi glasul Sfântului Apostol Pavel: „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii!” [II Corinteni VI, 2]. Înțelegem această realitate, deoarece Hristos, Cel ce pentru noi S-a născut, S-a răstignit și a înviat, ne încredințează astfel, zicându-ne:  „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor!” [Matei XXVIII, 20]. Lucrarea Sa mântuitoare săvârșită într-un timp determinat al vieții Sale pământești, devine prin Biserică actuală și accesibilă tuturor oamenilor din toate timpurile. Tot ce s-a întâmplat „în vremea aceea” devine pentru noi „acum și pururea”. Acest adevăr îl mărturisesc și cântările Sfintei Biserici: „Astăzi toate se umplu de bucurie, Hristos născându-Se din Fecioară”[1]; „Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă!”[2]. Folosirea repetată a timpului prezent ne arată actualitatea și contemporaneitatea minunii Nașterii Domnului cu fiecare generație.

Dacă ar fi să privim în oglindă fața lumii din „vremea aceea”, a Nașterii lui Hristos în timp, și fața lumii de acum, în care noi trăim astăzi, constatăm o „plinire a vremii” și aceeași nevoie a venirii Mântuitorului făgăduit din vremuri paradisiace. „În vremea aceea”, poporul care „locuia în latura și în umbra morții” se afundase în întunericul păcatului, iar setea de izbăvire, dorința lui de ridicare era mare. Pentru că suferința era prezentă în oameni și boldul morții stăpânea toată ființa. În vremurile de acum trăim într-o lume desacralizată, într-o lume în care adesea se propagă mesaje precum: „Crede în oameni! Crede în tine!” în loc de „Crede în Dumnezeu!”. Și ne putem încrede și în oameni, dar numai dacă aceștia Îl au pe Dumnezeu în inima lor. Trăim într-o lume în care, uneori, credința se dorește a fi manifestată doar între zidurile Bisericii, o lume în care Sfânta Cruce și Sfintele Icoane ofensează și lezează pe anumiți oameni. Trăim într-o lume în care suntem prinși ca într-un șuvoi de griji și de probleme. Alergăm după ceea ce nu contează cu adevărat, alegem drumuri care de multe ori nu ne duc la împlinirea noastră sufletească, ci doar ne epuizează. Pentru că trăim într-o lume care nu se mai bucură de lucrurile mărunte ale vieții de zi cu zi.

„În vremea aceea”, Dumnezeu a pregătit lumea pentru venirea Fiului Său pe pământ. Întreaga lume se afla în așteptare. Bătrânul Simeon Îl aștepta pe Mângâierea lui Israel [Luca II, 25]. Iosif din Arimateia aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu [Luca XXIII, 51]. În vremea de acum, noi ne-am pregătit cu post de 40 de zile, străduindu-ne să omorâm în noi toate poftele trupești și am ajuns să cunoaștem și să recunoaștem, prin Sfânta Spovedanie, că inimile noastre sunt uneori reci și împietrite. Și noi am așteptat cu sfântă emoție și adâncă recunoștință pe Pruncul Cel Sfânt și I-am încredințat cu multă smerenie rugăciunile noastre.

Noi, creștinii de astăzi, avem parte de o mare binecuvântare. În momentul istoric al Sfintei Sale Nașteri puțini erau aceia care știau cine este Cel născut. Nu știau că El este Fiul lui Dumnezeu, că El este Mesia Cel așteptat de veacuri. Nici Sfântul Iosif, Logodnicul Născătoarei de Dumnezeu, nu știa, cum nu știau nici Păstorii și nici Magii, ci toți au fost luminați de Dumnezeu prin Înger. Și au fost luminați, pentru că ei așteptau cu nerăbdare venirea Lui. Sfinții Apostoli s-au convins de El după ce au văzut plinătatea puterii Sale și minunile pe care El le săvârșea. Pentru că ei au crezut întru El după ce L-au cunoscut. Și noi credem în Fiul lui Dumnezeu, pentru că L-am cunoscut, numai că L-am cunoscut indirect, prin mărturia Sfinților Apostoli, pe când ei în mod direct. Dar relevant e faptul că în ambele cazuri credința vine din cunoașterea Lui. Iar prin nașterea Lui, noi am cunoscut întreaga Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, pentru că Hristos ne-a vestit că Dumnezeu e Treime de persoane. În troparul praznicului ni se spune: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței”[3]…Pentru că Iisus Hristos este Lumina lumii, adică Cel care ne face cunoscută voia lui Dumnezeu. În El și prin El noi aflăm adevăratul rost al vieții noastre: dobândirea mântuirii. Pentru că cine Îl cunoaște pe El, cunoaște viața cea veșnică, după cum El ne-a spus-o: „Și aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis” [Ioan XVII, 3].

Dreptmăritori creștini,

nu vom putea niciodată cuprinde în întregime, cu mintea noastră, dimensiunile acestui eveniment extraordinar al pogorârii lui Dumnezeu printre oameni, ca Dumnezeu adevărat și om adevărat. Dar înțelegem totuși, prin credință, că numai astfel era cu putință să pășim pe calea Împărăției lui Dumnezeu. Căci atunci când noi nu mai puteam merge spre El, a venit El la noi și ne-a iubit cu iubirea cea dintâi. De acest adevăr ne încredințează Sfântul Grigorie Teologul, atunci când zice: „Părtaș m-am făcut chipului, dar nu l-am păzit. Acum Se face El părtaș trupului meu, ca să mântuie acest chip și nemuritor să facă trupul meu. Într-o comuniune mult mai tainică vine El acum, mult mai de negrăit decât cea dintâi, căci atunci a împărtășit omului ceea ce era mai bun, adică chipul Său, iar acum El ia ceea ce este mai sărăcăcios, mai smerit și mai de necinste pentru El, adică trupul meu. Și aceasta socotesc a fi mai potrivit bunătății lui Dumnezeu, decât cea dintâi”[4].

Întreaga creație este mărturia acestei iubiri a lui Dumnezeu, în care omul, coroana creației Sale, este chemat la unirea cu El pentru veșnicie. Dar pentru că suntem creaturi prin firea noastră, depindem în existența noastră exclusiv de Dumnezeu. Noi nu avem puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu prin firea noastră, ci prin înfierea noastră cea după har. De aceea, Dumnezeu Cuvântul, Fiul Cel după fire al lui Dumnezeu, S-a sălășluit întru noi de la Botez, pentru ca noi să devenim capabili să primim îndumnezeirea cea după har. Unul dintre cei mai însemnați Sfinți Părinți ai Creștinismului răsăritean din secolul al IV-lea, strălucit apărător al dreptei credințe, Sfântul Atanasie cel Mare, ne arată că numai Întruparea Cuvântului poate să Îl ridice pe om la Dumnezeu, spunând: „Dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu s-a arătat în aceea, că celor ce le este Făcător li se face Tată după har. Și li se face când oamenii, care au fost creați, iau în inimile lor Duhul Fiului Lui, Care strigă: «Avva! Părinte!». Iar aceștia sunt cei ce, primindu-L pe Cuvântul, au luat putere de la El să se facă fii ai lui Dumnezeu. Căci fiind prin fire creaturi, nu s-ar putea face altfel fii, dacă n-ar primi Duhul Celui ce este prin fire Fiul Cel adevărat. De aceea, ca să se împlinească aceasta, Cuvântul S-a făcut trup, ca să-l facă pe om în stare să primească îndumnezeirea”[5].

Pentru aceasta, de la Sfânta Lui Întrupare și până cât vor ține veacurile, nașterea unui om devine un moment în care lumea se schimbă. Pentru că ea este acea clipă în care Dumnezeu mai cheamă o persoană la veșnica comuniune cu El. De aceea, venirea unui om în lume este o făgăduință și o taină. E o făgăduință, pentru că Dumnezeu rămâne fidel promisiunii Sale și iubirii Sale pentru întreaga lume, dar și o taină, pentru că omul nu poate alege timpul venirii sale în lume. Iar dacă nașterea unui om este o făgăduință și o taină, atunci Nașterea Domnului este făgăduința deplină și taina tainelor. Și această taină se descoperă în Vinerea Patimilor. Căci așa cum taina Învierii e legată de taina Crucii, tot așa și taina Nașterii Sale este legată de Învierea Sa. Colindele noastre strămoșești au surprins în mod subtil acest aspect, atunci când vorbesc despre „florile dalbe, flori de măr”. Florile de măr sunt semnul primăverii și nu sunt prezente iarna. Și ele ne duc cu gândul mai degrabă la praznicul Învierii Domnului.

Asupra acestor înțelesuri vor fi cugetat în vremea lor și Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, atunci când ne destăinuie legătura dintre Nașterea și Învierea Domnului. Vorbind despre nașterea Fiului lui Dumnezeu din pântecele feciorelnic al Preacuratei Sale Maici, fără a strica pecețile fecioriei sale, Sfântul Proclu, Patriarhul Constantinopolului, ne tâlcuiește, arătând că în același chip de negrăit a trecut Hristos Cel înviat prin ușile cele încuiate: „Dacă Maica Domnului nu rămânea Fecioară, Cel născut ar fi rămas un simplu om, iar nașterea Sa nu ar mai fi fost străină și mai presus de fire. Dar dacă și după naștere a rămas Fecioară, atunci în chip de negrăit S-a născut Cel care prin ușile încuiate fără împiedicare a intrat. Și oare nu însoțirea celor două firi o vestește Toma atunci când zice: «Domnul meu și Dumnezeul meu»? Nu te rușina de durerile nașterii, o, omule, căci acestea s-au făcut pentru noi temei de mântuire! Căci dacă nu S-ar fi născut din femeie, atunci nici nu ar fi murit și nici nu ar fi nimicit prin moartea Sa puterea morții ce s-a înstăpânit în noi, adică puterea diavolului”[6]. Și astfel înțelegem că Nașterea Sa este o arvună a Sfintei Lui Învieri. Fecioria Maicii Domnului și Învierea Sa din mormânt, fără ca să strice pecețile mormântului, arată dumnezeirea lui Hristos și posibilitatea îndumnezeirii firii umane. Căci „păzind pecețile întregi, Hristoase, ai înviat din mormânt, Cel ce n-ai stricat cheile Fecioarei cu nașterea Ta, și ne-ai deschis nouă ușile Raiului”[7].

Iubiți fii sufletești,

făgăduit de Dumnezeu și nădăjduit de întreaga făptură, așteptat de Drepții Vechiului Testament și dorit de neamuri, Fiul Cel veșnic al Părintelui ceresc, la plinirea vremii „S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”. Dar, după cum, venind pe pământ, El n-a părăsit cerul, tot astfel, suindu-Se la cer, El n-a părăsit pământul. Acum, sus, în cer, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, El stă pe scaunul slavei Sale, iar aici, în chip nevăzut, este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacului. Prin Duhul Său cel Sfânt, El ne luminează cugetele noastre, iar sufletele și trupurile noastre ni le sfințește și ne călăuzește pașii noștri pe calea viețuirii cu Sine. Lumină din lumina Lui primim, cu sfințenie din sfințenia Lui ne împodobim și cu putere mereu înnoită din puterea Lui ne întărim.

Trăim cu adevărat sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului, simțim cum prezența Pruncului Sfânt în inimile noastre golește trecutul de amărăciunile lui, umplându-l de recunoștința pentru binecuvântările primite de la El. Iar binecuvântările primite de la El ieri sunt o arvună pentru cele de mâine, care ne îngăduie să înaintăm cu nădejde spre necunoscut și să urcăm, cu toată puterea noastră, spre luminișurile înălțimilor celor duhovnicești în fiecare zi a vieții noastre.

Domnul are taina adevăratelor mângâieri în întristările noastre. El știe să aducă în inimile noastre adevăratele bucurii, care nu se vor lua de la noi. Căci El ne-a iubit mai întâi și ne iubește pentru totdeauna [Ioan XIII, 1]. Iar urmând pilda Sa cea dumnezeiască și noi se cuvine să Îl iubim pe El. Și a-L iubi pe El înseamnă a-I sluji Lui, iar a-I sluji Lui înseamnă a împlini toate câte El ne-a poruncit. Mântuitorul ne-a învățat că nu prin uitarea de semenii noștri ne vom câștiga lângă El un loc în veșnica Sa Împărăție, ci lăsându-ne pătrunși până la sfâșierea inimii de strigătul celui chinuit de boală, de privirea obosită și rugătoare a celui flămând, de capetele plecate ale celor singuri și uitați. Numai prin deprinderea în iubirea cu fapta față de toți aceștia vom deveni capabili să trăim noianul de iubire dintre toți și dintre toate, care este chipul Împărăției lui Dumnezeu. Numai atunci vom vedea în toți aceștia pe frații lui Dumnezeu făcut om pentru noi, numai atunci ne vom împărtăși pe deplin de roadele Sfintei Sale Întrupări.

În acest fel, smeriți și încărcați cu daruri ca Magii, cu inima curată precum Păstorii și lăudându-L pe Dumnezeu ca Îngerii, să-L întâmpinăm pe Cel ce a venit în lume „să Se nască și să crească și să ne mântuiască”!

Rugându-L pe Domnul Cel înomenit pentru noi ca să ne învrednicească de toate aceste bucurii, vă îmbrățișăm cu părintească dragoste și vă dorim să petreceți Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului și ale Bobotezei în pace și cu sănătate deplină, iar Anul Nou 2022 să vă fie luminat și cu toate cele de folos încununat!

La mulți ani!

Al vostru către Domnul pururea rugător spre tot binele,

† Galaction,

Episcopul Alexandriei și Teleormanului.


[1] Slava pe glasul al 2-lea, în Mineiul pe Decembrie, p. 386.

[2] Irmosul cântării întâi a praznicului Nașterii Domnului, în Mineiul pe Decembrie, p. 386.

[3] Troparul Nașterii Domnului pe glasul al 4-lea, în Mineiul pe Decembrie, p. 385.

[4] Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, Ed. IBMO, București, 2009, p. 21.

[5] Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea Cuvântului, Ed. IBMO, București, 2010, p. 438-439.

[6] Sfântul Proclu al Constantinopolului, Omilii la Nașterea Domnului, Ed. Sophia, București, 2008, p. 22.

[7] Canonul Învierii Domnului, cântarea a 6-a, în Penticostar, p. 18.

Predică la Nașterea Domnului [2021]

Iubiții mei[1],

Hristos S-a născut!

S-a născut din Fecioară, așa cum profețise Sfântul Isaias: „Iată [ἰδοὺ], Fecioara în pântece va lua [ἡ Παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει] și va naște Fiu [καὶ τέξεται Υἱόν]!” [Is. 7, 14, LXX], iar Fecioara aceea, cea mai curată și cea mai sfântă de pe pământ, care nu a făcut niciun păcat în întreaga ei viață, se numea Maria [Μαρία] [Mt. 2, 11, BYZ]. Iar Iisus Hristos, Care s-a născut din Fecioara Maria după umanitatea Sa, este Fiul Tatălui, tocmai de aceea Fecioara preacurată este Născătoarea de Dumnezeu. Și ea este Maica lui Dumnezeu, pentru că nu a născut un om, ci pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Iar dacă L-a născut pe Fiul cel veșnic al Tatălui, nașterea ei este mai presus de fire, pentru că Acela S-a întrupat în mod dumnezeiește în uterul ei, mai presus de orice înțelegere a noastră, nestricând fecioria ei.

Și când Fecioara L-a născut pe Fiul ei după umanitatea Sa, pe Cel care este Dumnezeu și om, când L-„a născut pe Fiul ei Cel Întâi-născut [τὸν Υἱὸν αὐτῆς τὸν Πρωτότοκον]” fără a avea lehuzie, ea „L-a înfășat pe El [ἐσπαργάνωσεν Αὐτόν] și L-a culcat pe El în iesle [καὶ ἀνέκλινεν Αὐτὸν ἐν τῇ φάτνῃ], pentru că nu era lor loc în[tru] găzduire [διότι οὐκ ἦν αὐτοῖς τόπος ἐν τῷ καταλύματι]” [Lc. 2, 7, BYZ]. Și ieslea aceasta era într-o peșteră, pentru că „[în] peșteră Te-ai sălășluit [σπηλαίῳ παρῴκησας], Hristoase Dumnezeu[le] [Χριστὲ ὁ Θεός], [iar] ieslea [pe Tine] Te-a primit [φάτνη ὑπεδέξατο]”[2].

Și peștera aceasta era în Bitleem [Βηθλέεμ], în cetatea unde s-a născut Sfântul Împărat și Profet David [Lc. 2, 4, BYZ], acum având o lungime de 12 metri și o lățime de 3 metri[3]. Și „peștera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopții, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbințeală și cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea și de dragostea Lui, [L-]a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, în douăzeci și cinci ale lunii decembrie. Pentru că astfel se și cuvenea să nască, fără durere, aceea care a zămislit fără [de] păcat”[4]. Căci „singură a născut și singură [L-]a înfășat, singură Maică, fără osteneală și fără moașă învățată […] Apoi singură L-a înfășat și L-a culcat în iesle”[5].

În Bitleemul Iudeii [Βηθλεὲμ τῆς Ἰουδαίας] S-a născut Domnul [Mt. 2, 5; Lc. 2, 4, BYZ]! Pentru că acolo profețise Sfântul Miheas că Se va naște: „Și tu, Bitleem[e] [Βηθλεεμ], casa lui Efrata [οἶκος τοῦ Εφραθα], împuținat ești a fi în[tre] miile lui Iudas [ὀλιγοστὸς εἶ τοῦ εἶναι ἐν χιλιάσιν Ιουδα]. [Dar] din tine Mie Îmi va ieși a fi întru stăpânitor în Israil [ἐκ σοῦ Μοι ἐξελεύσεται τοῦ εἶναι εἰς ἄρχοντα ἐν τῷ Ισραηλ] și ieșirile Lui [sunt] dintru început, din zilele veacului [καὶ αἱ ἔξοδοι Αὐτοῦ ἀπ᾽ ἀρχῆς, ἐξ ἡμερῶν αἰῶνος]” [Mih. 5, 1, LXX].

Iar cuvântul Bitleem [Βηθλεὲμ] din limba greacă, care e grafia Bisericii pentru orașul unde s-a născut Domnul,  în limba ebraică este Bet Lehem [בֵּית לֶחֶם‎] și înseamnă Casa Pâinii[6]. Pentru că „Pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer [Ἄρτος τοῦ Θεοῦ ἐστιν ὁ καταβαίνων ἐκ τοῦ οὐρανοῦ] și [Ea este] dând lumii viață [καὶ ζωὴν διδοὺς τῷ κόσμῳ]” [In. 6, 33, BYZ].

Și Hristos Dumnezeu, Viața noastră cea adevărată, S-a întrupat, făcându-Se „pentru noi cu adevărat om ca noi…spre învierea duhovnicească [cea] pentru noi”[7]. Pentru ca noi să avem parte, prin Dumnezeiescul Botez, de învierea noastră cea duhovnicească, care e totodată și înfierea noastră cea duhovnicească. Iar El S-a întrupat și S-a coborât la noi, nedespărțindu-Se de Tatăl și de Duhul Sfânt, pentru ca „să împlinească iconomia cea pentru noi în mod teandric, adică lucrând deodată dumnezeiește și omenește”[8] toate cele ale mântuirii noastre. Și pentru că El S-a întrupat pentru mântuirea noastră, noi ne împărtășim în Biserică de „lucrarea [cea] îndumnezeitoare a harului”[9] Său, prin care ne putem îndumnezei la nesfârșit în relația cu Sine și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul nostru treimic. Căci noi suntem chemați de El ca „să ne facem încăpători ai lui Dumnezeu întreg și cu totul întregi dumnezei după har”[10], în așa fel încât „să nu mai purtăm în noi înșine nicio trăsătură a veacului acestuia”[11] de acum.

Pentru că Cel ce S-a întrupat pentru noi ne cheamă pe toți la o asemănare continuă cu Sine, adică la o viață dumnezeiască. La o viață plină de curăție și de sfințenie în relația cu Sine. De aceea, Hristos Dumnezeu ni Se dăruie continuu ca Mâncare și Băutură dumnezeiești, pentru ca să ne unească continuu cu Sine. Ca noi să trăim și să gândim și să iubim și să înfăptuim toate în relația cea sfântă și îndumnezeitoare cu El și nu după moda veacului de acum.

Dar ca să faci ceea ce vrea Dumnezeu trebuie să te lași învățat de către El. Și Domnul nu ne învață despre Sine numai prin cuvinte și prin gesturi liturgice, ci și prin sălășluirea Lui euharistică în noi și prin luminări și vederi dumnezeiești, care abisalizează continuu intimitatea noastră cu El. Și El nu este numai Cel din fața noastră și de pretutindeni, ci și Cel care e în noi prin împărtășirea cu El și prin slava Lui și prin simțirea și vederea Lui mistică. Pentru că intimitatea noastră cu Dumnezeu e totală și duhovnicească, nedespărțindu-ne nimeni și nimic de El, căci ne îndumnezeim zilnic în relația cu El.

Moda veacului trece! Oamenii își schimbă continuu obiceiurile și pasiunile. Cei care vor să fie plăcuți oamenilor își aleg să trăiască o viață perisabilă. Pentru că reala viață a oamenilor e cea neperisabilă, e viața cea duhovnicească, cea care ne înveșnicește în relația noastră cu Dumnezeu. Și când ești copil sau tânăr și nu ești îndrumat spre viața cea adevărată, îți alegi modele umane care fac senzație, care sunt la modă. Ai vrea să fii ca actorul, ca muzicianul, ca afaceristul, ca omul de televiziune aflat în prim plan, pentru că ai impresia că ei sunt „adevărații” oameni ai lumii tale. Însă adevărații oameni sunt Sfinții lui Dumnezeu! Și dacă ești îndrumat de mic spre ei, spre cunoașterea și împrietenirea cu Sfinții Lui, atunci calci pe urmele lor, care te vor înveșnici și pe tine în relația ta cu Dumnezeu. Căci numai Sfinții Lui te pot învăța adevărata viață, cea care niciodată nu se învechește, dar care te împlinește în mod desăvârșit. Adică te pot învăța sfințenia lui Dumnezeu, cea care poate deveni conținutul vieții fiecăruia dintre noi.

Însă Sfinții sunt mereu actuali! Sfinții Lui, cei din ziua de azi, au computer și telefon, scriu online și comunică pe canale media, au card bancar și folosesc metroul, merg cu trenul, urcă în avion, fac studii universitare și postuniversitare, se implică activ în diverse vocații și meserii, dar în același timp sunt nevoitori autentici, sunt oameni ai credinței, sunt slujitorii lui Dumnezeu și propovăduitorii voii Lui peste tot. Sfinții Lui sunt mereu actuali, pentru că voia lui Dumnezeu se actualizează și se personalizează în fiecare om credincios. Nu trebuie să pari din secolul al 20-lea pentru ca să fii ortodox, ci trebuie să îți asumi întreaga credință a Bisericii în secolul al 21-lea și să trăiești ortodox. Căci cadrul social e altul, dar nu și ontologia umană. Iar noi putem trăi și la țară și la oraș și în Mănăstire și în locuri retrase, singuratice, pentru că nu cadrul social e cel determinant pentru viața și mântuirea noastră, ci ceea ce schimbăm continuu în ființa noastră. Mântuirea noastră se lucrează înăuntrul nostru și este o schimbare continuă, duhovnicească, a întregii noastre persoane. De aceea, cei care se mântuie sunt mereu mai buni, mai curați, mai simpli, mai dăruitori, tot mai transfigurați, tot mai dumnezeiești. Pe ei îi poți recunoaște și de mireasma vieții lor te poți îndrăgosti pentru totdeauna, pentru că ei sunt autentici în tot ceea ce fac și zic. Pentru că nu îi interesează în mod neapărat să îi placi, ci ei doresc să fie tot mai proprii relației cu Dumnezeu, adică tot mai umani și în același timp tot mai duhovnicești.

Moda e nespus de trecătoare! O uităm repede și o ironizăm constant, pentru că ne delimităm de ea. Ce s-a purtat în anii 1980 în materie de haine, ce considerau oamenii că e bun și folositor pentru ei în ani 2000, acum e mai puțin important. Noi avem problemele noastre, gusturile noastre, obiceiurile noastre. Istoria e trecutul lăsat în urmă și ne concentrăm pe ce e acum, pe ce facem noi în clipa de față. Dar clipa de față ne scapă printre degete, dacă noi avem doar mofturi și vise derizorii, pentru că viața noastră e pentru a ne îndumnezei și pentru nimic altceva. Iar dacă nu facem pași concreți în îndumnezeirea noastră, nu ne putem simți decât goi și neîmpliniți, pentru că împlinirea reală e viața noastră cotidiană cu Dumnezeu.

Pentru că toți suntem chemați, iubiții mei, la a fi Sfinții Lui! Și suntem chemați să fim Sfinții Lui acolo unde trăim noi, în satul sau orașul nostru, în casa noastră și la locul nostru de muncă. Pentru că ceea ce trebuie să facem ca să fim Sfinții Lui e să împlinim voia Sa în mod continuu. Și ca să știm voia Lui trebuie să o citim în cărțile Bisericii și să o trăim aici în mod liturgic, apoi social, apoi în familia noastră și în intimitatea noastră. Spre exemplu, în aceste zile premergătoare ale praznicului Nașterii Domnului, Dumnezeu ne-a cerut să postim, să ne rugăm, să fim milostivi, să ne spovedim și să ne împărtășim cu El, să citim cărțile Lui, să fim oameni ai păcii și ai dialogului. Iar dacă am fi postit în fiecare zi și ne-am fi rugat și am fi căutat să citim din cărțile Bisericii și să dialogăm frumos cu oamenii, am fi văzut imediat o schimbare, o sporire, o înnoire a vieții noastre. Căci fiecare zi trăită creștinește aduce o schimbare reală în viața noastră. Noi înșine ne dăm seama de ea, dar și cei din jurul nostru. Pentru că schimbarea vieții noastre e lucrarea lui Dumnezeu. Pe măsură ce împlinim voia Lui, așa cum o înțelegem noi, la vârsta pe care o avem, apar și schimbările minunate, bune, în viața noastră. Căci dacă ne abținem de la păcate, dacă suntem atenți la ce spunem și la ce facem, și dacă lucrăm binele în mod constant, viața noastră se înnoiește continuu. Și viața noastră interioară devine un izvor de noutate, de bucurie, de pace, de împăcare, de împlinire interioară, de înțelepciune binecuvântată, pentru că noi încercăm continuu să fim slujitorii lui Dumnezeu.

Și retrăim anual întreaga viață a Domnului și a Sfinților Lui pentru ca să înțelegem ce schimbări sfinte se petrec cu noi în fiecare an. Pentru că noi suntem mereu alții în relația cu Dumnezeu și ne bucurăm să prăznuim, să ne bucurăm dumnezeiește împreună cu El. Și acum retrăim nașterea Lui, pentru ca să fim tot mai recunoscători pentru nașterea noastră și a tuturor oamenilor. Retrăim nașterea Lui pentru ca să vedem cât de important e să fii delicat și atent și curat și onest în relațiile cu oamenii. Căci dacă dorim ca Dumnezeu să ne dea, să ne facă bine, să ne ajute, atunci și noi trebuie să facem același lucru cu toți oamenii. Pentru că nu poți să-I ceri lui Dumnezeu să îți dea numai ție, iar altora să nu le dea nimic. Ci, când simți iubirea lui Dumnezeu în viața ta, atunci înțelegi că El îi iubește pe toți oamenii și îi dorește pe toți slujitorii Lui. Și dacă asta e voia lui Dumnezeu, atunci trebuie să ne asumăm întreaga umanitate în rugăciunea și în dorința noastră de bine, pentru că toți avem nevoie de mila Lui.

Cel preaputernic S-a făcut azi preafirav pentru noi, pentru ca să Îl vedem Prunc și să ne cutremurăm cu toată ființa noastră înaintea Lui! Dumnezeu S-a coborât la noi, pentru ca noi, umplându-ne de iubirea Lui față de noi, să ne îndumnezeim continuu și să ne suim acolo unde este El! Fiul Tatălui S-a coborât la noi, ca să ne urce pe noi la relația veșnică cu Dumnezeul nostru treimic! Și dacă ni se pare că suntem cineva pe fața acestui pământ, deși nu suntem nimic, trebuie să ne plecăm cu totul înaintea Lui până la pământ, ca să învățăm de la El smerenia cea atotcuprinzătoare. Căci până nu îi cuprindem pe toți în inima noastră și nu ne simțim mai mici decât toți, nu putem să ne înălțăm duhovnicește. Fiindcă harul lui Dumnezeu ne ridică continuu la viața cu El, dacă noi ne simțim cu totul păcătoși și nevrednici de El. Căci nu există ridicare decât prin smerenie! Fiindcă smerenia Lui, a Celui care a coborât la noi, e cea care ne înalță pe noi duhovnicește.

Să fiți bucuroși, iertători, milostivi și frumoși în relațiile dumneavoastră cu cei din familie, din Biserică, din societate! Să trăiți praznicele lui Dumnezeu cu bucurie și cu pace, mulțumindu-I Lui pentru tot ajutorul dat întregii lumi și pentru toată bucuria cu care ne umple continuu! Căci praznicele lui Dumnezeu sunt bucurie și veselie dumnezeiască, sunt pace, curăție și sfințenie. Iar dacă le trăim așa, ele sunt o luminare pentru mulți și o mare împlinire pentru noi înșine. Amin!


[1] Începută la 18. 42, în zi de sâmbătă, pe 18 decembrie 2021. Cer înnorat, două grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Dec/Dec25.html.

[3] Cf. https://doxologia.ro/viata-bisericii/locuri-de-pelerinaj/pestera-nasterii-domnului.

[4] Cf. https://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-25-nasterea_domnului.html.

[5] Ibidem.

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Bethlehem.

[7] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. din lb. gr., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în col. PSB 80, Ed. IBMBOR, București, 1983, p. 295.

[8] Idem, p. 61.

[9] Idem, p. 90.

[10] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri și Epistole hristologice și duhovnicești, trad. din lb. gr., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în col. PSB 81, Ed. IBMBOR, București, 1990, p. 15.

[11] Idem, p. 16.

Anul 2021 în Biserica României

Raportul-sinteză intitulat „2021 – „Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca 2021 să fie proclamat, în Patriarhia Română„Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor” (Hotărârea Sfântului Sinod nr. 10.806/ 2019).

Împreună cu cele două teme, omagială și comemorativă, Sfântul Sinod a aprobat și programul‑cadru național bisericesc, prin care au fost stabilite obiective privind realizarea acestui proiect religios‑duhovnicesc, cultural‑editorialistic, misionar şi mediatic la nivelul tuturor unităților bisericeşti ale Patriarhiei Române, din țară şi din diasporă.

În contextul pandemiei de COVID‑19, măsurile sanitare de combatere a infectării, adoptate la nivel național și internațional, au limitat manifestările culturale și sociale programate pentru anul 2021, astfel că o mare parte dintre proiectele stabilite au fost anulate ori s‑au desfășurat în mediul online, iar altele au fost înlocuite de campanii sociale și filantropice.

Datele și rezultatele comunicate de sectoarele Administrației Patriarhale, de Centrul de Presă Basilica și de Centrele eparhiale oferă o imagine de ansamblu privind activitățile desfășurate în cuprinsul Patriarhiei Române de‑a lungul Anului omagial și comemorativ 2021.

Încă de la începutul anului 2021, la solicitarea Cancelariei Sfântului Sinod, în Biserica Ortodoxă Română s‑a desfășurat o acțiune de inventariere și evidențiere a tuturor monumentelor înălțate în cinstea eroilor neamului, dar și a mormintelor sau construcțiilor funerare dedicate unor eroi sau personalități marcante, care se află în proprietatea sau administrarea unităților de cult (parohii, mănăstiri, protopopiate, centre eparhiale). De asemenea, s‑au efectuat lucrări de igienizare și restaurare a mormintelor și construcțiilor funerare.

Medalii și Diplome omagiale

Sub îndrumarea și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pentru Anul omagial al pastorației românilor din afara României, în Atelierele Institutului Biblic a fost făurit Ordinul „Sfântul Ioan Iacob” – Engolpion pentru arhierei (din argint, 60 de exemplare); Cruce pectorală pentru clerici (din alamă, 50 de exemplare); insignă pentru mireni (din alamă, 70 de exemplare).

De asemenea, în colaborare cu Monetăria StatuluiAtelierele Institutului Biblic au realizat Medalia omagială (din alamă aurită, 300 de exemplare) pentru Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Medalia comemorativă (din alamă aurită, 300 de exemplare) pentru Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.

Congrese, simpozioane și colocvii

În strânsă legătură cu cele două teme, Patriarhia Română și Centrele eparhiale au organizat online și fizic, cu respectarea măsurilor sanitare, congrese, simpozioane și colocvii, la care au participat personalități din țară și din străinătate.

În acest sens, amintim Simpozionul Internaţional de Teologie „Pastorația românilor din afara României: responsabilitate eclesială și unitate etnică” (Palatul Patriarhiei, 8‑11 decembrie 2021) și Congresul Naţional Catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, ediţia a XIV‑a (Mănăstirea Caraiman, 27‑30 septembrie 2021).

La nivel eparhial, au fost organizate numeroase conferințe, evenimente și campanii culturale, cercuri pastorale și misionare, cateheze și seri duhovnicești, dintre care menționăm: Simpozionul Internațional Dumitru Stăniloae „Ortodoxie și modernitate”, ediția a VIII‑a, organizată de Arhiepiscopia Iașilor; conferințe preoțești cu tematica anului omagial și comemorativ derulate în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului; conferințele „Parohia ortodoxă română din diasporă: paradigmă misionară multifactorială” și „Cu gândul la cei plecați, ne rugăm pentru ei Celui ce este Învierea și Viața și le îngrijim mormintele”, organizate în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului; Conferința Internațională „Țările Române în secolul XIX. 200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu”, organizată în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei; conferința preoțească „Pastorația românilor din afara granițelor țării”, desfășurată în Arhiepiscopia Timișoarei; Conferința „Sfântul Iosif cel Milostiv și Sfântul Dionisie Erhan – ierarhii vremurilor lor” desfășurată în Arhiepiscopia Chișinăului cu ocazia întâlnirii preoților din parohiile situate pe cele două maluri ale Prutului; conferințele din cadrul programului „Universitatea de Vară a Mitropoliei”, organizate în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale; conferințe preoțești cu tematica Anului omagial și comemorativ 2021 au fost organizate în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, precum și în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii; simpozioane științifice cu temele anului omagial și comemorativ s‑au desfășurat și în Arhiepiscopia Tomisului și în Arhiepiscopia Târgoviștei; Conferința Națională „Ziua Culturii Naționale”, organizată în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei; Simpozionul Internațional de Teologie, Știință și Artă „Pastorație și misiune în diasporă”, organizat de Arhiepiscopia Alba Iuliei; Simpozionul Internațional „Sfântul Antim Ivireanul în memoria cultural-spirituală a Ortodoxiei” și Simpozionul Național „Patriarhul Justinian Marina – 120 de ani de la naștere”, organizate în Arhiepiscopia Râmnicului; conferința „Comunitățile de credincioși ortodocși români aflate în diasporă. Istorie, evoluție, activitate misionară, organizare canonică și pastorală”, susținută în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului; sesiunea de comunicări științifice „Diaspora românească și organizarea ei”, desfășurată în cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului; conferințe pastoral‑misionare și sesiuni de comunicări științifice cu tematica anului omagial și comemorativ au fost organizate și în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, Arhiepiscopia Dunării de Jos și Arhiepiscopia Aradului; Simpozionul Internațional „Pastorație și misiune în diaspora românească – provocări și perspective. Grija Bisericii Ortodoxe pentru cei răposați, reflectată în ierurgiile consacrate” s‑a desfășurat în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei; Simpozionul Internațional „Maramureș – promotor al culturii și identității românești în lume”, organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului; conferința „Mitropolit Visarion Puiu – 100 de ani de la alegerea, hirotonia, învestirea și înscăunarea ca Episcop al Argeșului”, organizată în Episcopia de Bălți; conferința „Pastorația românilor din jurul granițelor țării”, organizată de Episcopia Basarabiei de Sud; conferința duhovnicească „Așezămintele românești din Muntele Athos – Schitul Prodromu”, desfășurată în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor; serile filocalice „Unitatea de credință a românilor din țară și din afara ei”, susținute în Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei și Harghitei; conferința preoțească „Redescoperirea dimensiunii profetice a vocației slujirii preoțești. Provocările fenomenelor contemporane: migrație, criză economică și socială prelungită, instabilitate și impredictibilitate”, organizată de Episcopia Alexandriei și Teleormanului; conferința „Suntem cu toții o familie”, organizată de Episcopia Giurgiului; programul Cateheza de sâmbătă seara, cu tematica anului omagial și comemorativ, a fost derulat în cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților; sesiuni de comunicări științifice și conferințe preoțești s‑au desfășurat și în Episcopia Tulcii; conferința „Crâmpeie de viață, trăire și mărturisire din istoria diasporei române din Occident” a fost organizată în Episcopia Sălajului; seminarul catehetic „Coliva pentru cei adormiți, semnificație și mod de preparare”, desfășurat în Episcopia Devei și Hunedoarei; conferințele „Chip de păstor printre românii din diasporă” și „Tensiune între păstrarea identității etnice și celei spirituale. Ce ne dorim pentru copiii noștri?”, susținute în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei; conferințe preoțești cu temele anului omagial și comemorativ organizate în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei; conferința „Viața în Europa de Nord: bucuriile spirituale recomandate creștinului ortodox trăitor în diasporă”, organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord; sesiunea de comunicări științifice „Contextul înființării primelor parohii românești din Australia și Noua Zeelandă: istoricul și activitatea pastoral‑misionară și administrativă la aceste parohii”, organizată în Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande; și nu în ultimul rând conferința „Crescând român ortodox în America de Nord”, desfășurată în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.

Apariții editoriale

În Anul omagial și comemorativ 2021, Editurile Patriarhiei Române au publicat 10 titluri. Astfel, la Editura Basilica a apărut volumul: † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comemorarea celor adormiți în Domnul. Act de credință și de comuniune între generații; precum și titlurile Ostrovul învierii. Cimitirul Mănăstirii Cernica; Biserica Ortodoxă Română: promotoare a identității eclesiale, culturale și etnice a românilor din afara României (studii și articole); Diaspora Bisericii Ortodoxe Române; O versiune muzicală inedită a Prohodului Domnului în limba română.

La Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă au apărut volumele Slujbe de înmormântare, parastase și alte rânduieli pentru cei adormiți în Domnul și Rugăciuni pentru cei adormiți în Domnul.

La editurile eparhiale au fost publicate mai multe titluri și lucrări tematice, dintre care enumerăm: † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Iubirea mai tare decât moartea. Înțelesul și folosul pomenirii celor adormiți în Domnul; † Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Însemnări pe lespedea inimii, 2 volume; Principii spirituale și sociale în „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”  (Editura „Cuvântul Vieții”); Țara cea mai bună din lume, Monografia Capelei M. Sturza din Baden‑BadenPr. Dumitru Stăniloae, eclesiologie în dialog și volumul colectiv Înaltpreasfințitul Adrian Hrițcu, 8 ani de la trecerea la cele veșnice (Editura Doxologia); Împlinirea omului în viața de familie și CD audio Viața Sfintei Maria Egipteanca (Editura „Apostolia”); † Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Voievodul Mihai Viteazul – apărător și mărturisitor al credinței strămoșeștiVoievodul Radu cel Mare – sprijinitor al Ortodoxiei, promotor al culturii și al tiparului (Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei); † Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Cuvântări la ceas de priveghere și Paraclisul Maicii Domnului. O scrisoare de pocăință a sufletului (Editura „Crimca”); Sfântul Grigorie Decapolitul și Peștera Sfântului Grigorie de la Bistrița (Editura „Praxis”); † Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Sfânta Liturghie pe înțelesul tuturor și Cimitirul românesc ‑ spațiu sacru și element de patrimoniu (Editura Episcopiei Slatinei și Romanaților); Dumnezeu și îngerii în viziunea Sfinților Părinți și Îngerii căzuți și căderea oamenilor în păcat (Editura Episcopiei Sălajului).

Totodată, în mai multe Centre eparhiale au fost îngrijite diferite ediții și publicate volume dedicate anului 2021, precum: † Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului (coord.), Monografia Centrului eparhial; albumul Colecția Muzeală Episcop Elie Miron Cristea și volumul Catedrala Episcopală din Caransebeș. Mărturia unui vis împlinit – un deceniu de la sfințire (2010‑2020), apărute în Episcopia Caransebeșului; Scrisori către Dumnezeu, publicat în Episcopia Italiei. Acestor lucrări li se alătură numeroase studii și articole tipărite în revistele bisericești eparhiale din țară și din străinătate.

Concursuri și programe catehetice

În anul 2021, Patriarhia Română a organizat Concursul Naţional Catehetic Biserica: familia românilor de pretutindeni (10 decembrie 2020 – 22 august 2021), în cadrul căruia s‑au încheiat parteneriate și înfrățiri între parohii și comunități din țară și din străinătate. De asemenea, Patriarhia Română a organizat Concursul Naţional Icoana ortodoxă – lumina credinței, ediția a X‑a (1 martie – 1 septembrie 2021), care a cuprins secțiunile: Icoană pe lemn, Pomelnic pe lemn și Proiect de cruce funerară, specifice Anului comemorativ 2021; dar și Festivalul‑concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul!, ediția a XIII‑a (15 iulie – 27 octombrie 2021). De asemenea, au fost organizate cele trei noi ediții ale Proiectului Alege școala! pentru intensificarea participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate (2021‑2023).

La nivel eparhial, au fost desfășurate concursuri și programe catehetice, precum Expoziția internațională de artă laică și religioasă intitulată „Împreună, Artă și Credință” a Arhiepiscopiei Iașilor; Tabăra de religie „Muguri de lumină” organizată de Arhiepiscopia Sibiului; Festivalul de pictură „Îngerul a strigat”, ediția a XX‑a, organizat de Arhiepiscopia Craiovei; „Festivalul Etniilor”, organizat de Arhiepiscopia Timișoarei; concursul „Învierea Domnului reflectată în sufletul copilului”, desfășurat în Arhiepiscopia Chișinăului; lansarea proiectului de cercetare „Diaspora ortodoxă română: Misiune, provocări, perspective”, pentru perioada 2021‑2024, al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale; pelerinajul de peste 5.800 km săvârșit de preoți din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului la cimitirele și locurile de îngropare din Europa unde sunt înmormântați soldați români jertfiți în cele două războaie mondiale; proiectul „Pelerin american – un ochi pentru trecut și celălalt ochi pentru viitor”, al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii; proiectul „Ora de Sus inima!”, al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților; lansarea proiectului „Un erou, o candelă aprinsă” în Arhiepiscopia Alba Iuliei; Concursul catehetic „Maica Domnului, bucuria copiilor” în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei; proiectul „Alege școala pentru viață”, din Episcopia Hușilor; realizarea icoanei Anului omagial 2021 Maica Domnului, Ocrotitoarea românilor migranți, în Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului; proiectul „Memoria și lucrarea Bisericii”, al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor; proiectul „Cimitirul Ortodox Român din Torino”, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei; atelierul de pictură bizantină „Icoana – Chip al credinței românilor de pretutindeni”, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

La nivelul unităților de cult, s‑au desfășurat diverse acțiuni și proiecte social‑filantropice, tabere, concursuri de pictură și artă sacră, expoziții de icoane, prezentări de fotografie, activități creative cu specific creștin. Au fost organizate fizic sau online seri duhovnicești, concerte de muzică bisericească și muzică de folclor, întâlniri duhovnicești, interviuri, prelegeri în cadrul cărora au fost dezbătute diverse teme privind Anul omagial și comemorativ 2021.

De asemenea, tematica anului 2021 a fost dezvoltată și aprofundată în predici, cateheze, cuvântări, meditații biblice și discuții libere, dar și în cadrul orelor de religie predate la nivelul învățământului preuniversitar.

Acțiuni și campanii social‑filantropice

În unele eparhii din țară și străinătate s‑au desfășurat acțiuni de ajutorare și campanii filantropice în contextul provocărilor și dificultăților la nivel social. Dintre acestea menționăm proiectul „Sprijin pentru un viitor frumos!”, dedicat copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, desfășurat de Arhiepiscopia Iașilor; proiectul „O mână întinsă aproapelui nostru”, derulat în Arhiepiscopia Sibiului; Misiunea Socială „Diaconia” din Arhiepiscopia Chișinăului; achiziționarea și recondiționarea de către Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului a unei case pentru o familie nevoiașă din judeţul Vaslui; programul filantropic la Duminica părinților și copiilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos; premierea de către Episcopia Alexandriei și Teleormanului a pompierilor români care au ajutat la stingerea incendiilor din Grecia în anul 2021.

În același timp, la nivelul Patriarhiei Române au fost continuate intensa campanie de donare de sânge, acordarea de burse credincioșilor cu posibilități materiale reduse, precum și acțiuni de oferire de tablete electronice elevilor care au participat la cursurile școlare online.

Mass‑media bisericească

Sub aspect mediatic, mass‑media bisericească centrală și locală a promovat și publicat evenimentele desfășurate în contextul anului 2021 – Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor.

La nivel central, Biroul de presă şi relaţii publice al Patriarhiei Române a adus la cunoştinţa opiniei publice, prin comunicate de presă, precizări și intervenții mediatice ale reprezentanților săi, atât tematica și manifestările anului omagial și comemorativ 2021 în Patriarhia Română, manifestări care în contextul pandemiei și al stărilor succesive de alertă s‑au desfășurat preponderent în spațiul online, cât și poziționarea și mesajele instituționale care s‑au impus în contextul vieții sociale și bisericești din toamna acestui an, marcată grav de valul 4 al pandemiei.

În contextul mediatic dominat de campania de vaccinare desfășurată de autorități în acest an, Biroul de presă al Patriarhiei Române a redactat și difuzat numeroase comunicate de presă referitoare la poziționarea nuanțată, dar favorabilă a Bisericii față de vaccinare, clarificând limitele între care poate Biserica să se implice în informarea credincioșilor ei în legătură cu un act medical, dar oferind acestora îndemnul limpede de orientare spre sfatul medicilor specialiști.

Agenția de știri Basilica a evidențiat tematicile anului 2021 printr‑un număr de aproximativ 1.200 de articole (știri, interviuri, reportaje), dintre care 250 au fost traduse în limba engleză. Aceste tematici au fost abordate și în numeroase materiale realizate exclusiv pentru social media (Facebook, Instagram, Twitter).

Au fost mediatizate cu prioritate evenimentele eparhiilor ortodoxe române din jurul granițelor țării și din diasporă, dar și cele legate de tema comemorativă a anului 2021, cum au fost concursurile eparhiale privind organizarea cimitirelor. La zilele naționale ale țărilor unde Biserica Ortodoxă Română are unități de cult, au fost realizate articole de tip „Factbox”, materiale care vizează specificul Ortodoxiei românești în zona respectivă, situația parohiilor și informații de contact. De asemenea, au fost transmise buletine informative de tip newsletter prin e-mail cu resurse adresate românilor din diasporă.

Au fost promovate prin diferite materiale pentru social media sărbătorile sfinților ocrotitori ai românilor din afara granițelor. Au fost realizate diverse interviuri cu preoți sau ierarhi din diasporă, fotoreportaje la cimitire (Mănăstirea Cernica, Cimitirul Bellu) și la diferite monumente ale personalităților și eroilor.

Publicațiile Lumina au alocat pagini și rubrici speciale pentru temele Anului omagial și comemorativ 2021. Prin ediţiile tipărite ale Ziarului Lumina, Luminii de Duminică şi Vestitorului Ortodoxiei, precum și prin prezenţa digitală pe site‑urile www.ziarullumina.ro, www.vestitorulortodoxiei.ro și în rețele sociale, au fost mediatizate activitățile tematice organizate de Patriarhia Română, de Centrele eparhiale, de şcolile teologice şi de alte instituţii educaţionale şi culturale.

Ziarul Lumina a promovat proiectele educaţionale, catehetice, editoriale și social‑filantropice desfășurate în eparhiile, parohiile și mănăstirile din afara României, prin selecții de știri, interviuri, reportaje şi documentare. Obiectivul principal a fost mai buna cunoaștere de către cititorii din țară a vieții spirituale a românilor aflați departe de patria de origine și, prin intermediul comunicării virtuale, cultivarea și intensificarea legăturilor între românii ortodocși de pe diferite meridiane ale lumii, prin credință, limbă și cultură.

În cadrul rubricilor speciale dedicate Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul, s‑a accentuat evidențierea și promovarea valorii liturgice și culturale a cimitirelor, ca monumente ale continuității și simboluri ale recunoștinței și comuniunii între generații. Au fost promovate modelele de bune practici în privința grijii față de locurile în care își dorm somnul de vecii străbunii noștri, s‑au scris articole despre temeiurile teologice ale tradițiilor ortodoxe privind respectul față de cei adormiți în Domnul. Au fost readuse în conștiința publică personalități uitate, demne de respectul comunităților pe care le‑au slujit și s‑au realizat documentare fotografice cu cimitire reprezentative pentru istoria națională și locală.

Anul omagial 2021, dedicat pastorației românilor din afara României, a reprezentat pentru Lumina de Duminică o deschidere către viața bisericească a românilor din diasporă. Experiențele duhovnicești, cuvintele de învățătură și predicile mai multor slujitori din alte țări au fost găzduite în paginile săptămânalului de cultură și spiritualitate al Patriarhiei Române.

Publicaţia de informaţie bisericească Vestitorul Ortodoxiei a dublat în anul 2021 numărul articolelor dedicate diasporei ortodoxe române.

Postul Radio Trinitas a desfășurat o bogată activitate prin care a promovat programul omagial și comemorativ al Bisericii de anul acesta. Buletinele informative, jurnalele și emisiunile de actualitate religioasă au mediatizat, în peste 1.200 de știri, toate activitățile organizate de eparhiile Patriarhiei Române. A fost introdusă o rubrică de istorie culturală a exilului și a diasporei românești din secolele XIX și XX, intitulată „România din inima mea”. A fost difuzată o serie de reportaje sub genericul „Copiii dintre granițe”. Prin acest demers, radioul Patriarhiei Române a atras atenția asupra faptului că peste 100.000 de copii au cel puțin un părinte plecat să lucreze în altă țară.

În programele postului de Televiziune Trinitas, în anul 2021, vocile românilor din diasporă s‑au făcut auzite în mod special în cele peste 40 de ediții ale emisiunii „România de peste granițe”. O atenție deosebită a fost acordată și românilor din regiunile istorice aflate în jurul țării prin lansarea noii emisiuni „Chipuri și inimi de români”. O altă emisiune lansată în acest an este „Timpul reîntoarcerii”, dedicată românilor care s‑au restabilit în România după ce au locuit, profesat sau studiat pentru mai mulți ani în diasporă, devenind modele de bune practici prin felul în care își folosesc experiența dobândită în străinătate pentru a ridica nivelul de calitate a vieții în societatea românească.

În cadrul proiectului „Purtătorii de neam”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, au fost produse 35 de emisiuni dedicate diasporei, care au cuprins reportaje și interviuri realizate în țări precum: Italia, Irlanda, Franța, Suedia, Danemarca, Republica Moldova, Ungaria sau Belgia.

În Anul omagial al pastorației românilor din afara României au fost realizate filmele documentare „Credința – patria românilor de pretutindeni” și „Români în gulagul sovietic”.

În contextul Anului comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor, la componenta Cultură a Sectorului cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române a fost inițiată elaborarea medalioanelor biografice și a argumentelor pentru începerea demersurilor de canonizare a unor mărturisitori și mari duhovnici misionari români din timpul comunismului. Totodată, au fost realizate filmele documentare: „Părintele Dometie Manolache – monah mărturisitor și darnic”, „Cimitirul Mănăstirii Cernica. Istorie și veșnicie”, iar în prezent se lucrează la elaborarea filmului documentar „Mormântul Eroului Necunoscut”.

La nivel local, mass‑media bisericească a promovat programul‑cadru al Anului omagial și comemorativ 2021 și evenimentele organizate cu acest prilej în eparhii, îndeosebi prin intermediul foilor parohiale, revistelor eparhiale, posturilor de radio și de televiziune existente în unele eparhii, precum și pe site‑urile oficiale.

În concluzie, această succintă prezentare evidențiază faptul că hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care 2021 a fost proclamat Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor, a avut o bogată și importantă rezonanță în rândul clericilor, monahilor și mirenilor din Biserica noastră.

Întregul personal al instituțiilor centrale și locale bisericești aduce slavă Preasfintei Treimi și cinstire tuturor celor care contribuie la păstrarea identităţii şi spiritualităţii româneşti în viaţa românilor aflaţi printre străini, în diaspora română, precum și celor care cinstesc memoria celor adormiți în Domnul și evidențiază și promovează valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.

Nu în ultimul rând, aducem mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la inițiativa căruia 2021 a fost declarat Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor, precum și tuturor membrilor Sfântului Sinod, care au vegheat și s‑au străduit ca aceste două importante teme să fie implementate în eparhiile Patriarhiei Române și să se materializeze în atât de numeroase și diverse activități desfășurate de‑a lungul acestui an.

† Varlaam Ploieșteanul,
Episcop‑vicar patriarhal.

Sfântul Varlaam al Moldovei, La Duminica a 6-a după Paști. Despre vindecarea orbului

Actualizez ediția: [Sfântul] Varlaam al Moldovei, Carte romănească de învățătură: [la] Dumenecile preste an și la Praznice împărătești și la Svenți mari, ed. îngrijită și glosar de Stela Toma,  prefață și studiu de Dan Zamfirescu, vol. II, Ed. Roza Vânturilor, București, 2011, 448 p.

*

Astăzi Sfânta Evanghelie ne vorbește nouă despre minunea pe care a făcut-o Domnul Hristos, de l-a tămăduit pe un orb, care s-a născut orb din pântecele maicii sale, după cum scrie [Sfântul] Ioan[nis] Teologul în cap. al 9-lea[1] [In. 9, 1-38]:

„În acea vreme, trecând Iisus, a văzut un om orb din naștere. Și-L întrebară pe El Ucenicii Lui și Îi ziseră: Învățătorule, cine a greșit? Oare acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Și Iisus răspunse: Nici acesta nu a greșit, nici părinții lui; ci ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu spre el. Că[ci] Mie Mi se cuvine să lucrez lucrurile Celui care M-a trimis, până este ziuă. Că[ci] va veni noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Până când sunt în lume, Lumina lumii sunt.

[Și] dacă zise aceasta, scuipă[2] pe pământ și făcu tină din scuipat și cu tină unse ochii orbului. Și îi zise lui: Du-te de te spală în fântâna Siloamului, care se cheamă Trimis! Și se duse și se spălă și veni cu vedere.

Iar vecinii, care îl văzuseră pe el mai înainte că era orb, grăiau: Oare nu este acesta cel care ședea și cerea? [Și] unii grăiau că este acesta, alții grăiau că-i seamănă lui, iar el grăia că „eu sunt”. Și îi ziceau lui: Cum ți s-au deschis ochii? [Și] răspunse acela și le zise: Un om pe Care Îl cheamă Iisus a făcut tină și a uns ochii mei și mi-a zis: Du-te la fântâna Siloamului de te spală! Și m-am dus și m-am spălat și [așa] am văzut. Și iarăși i-au zis lui: Cine este? [Iar] el le-a spus: Nu știu! Și l-au dus pe el la farisei, pe cel care fusese oarecând orb. Și era sâmbătă când făcuse tină Iisus și-i deschisese lui ochii. Și iarăși l-au întrebat pe el și fariseii: Cum ai văzut? Și el le-a zis lor: Tină mi-a pus pe ochi și m-am spălat și [acum] văd. Și grăiau unii din[tre] farisei: Nu este Acesta om de la Dumnezeu, că[ci] nu păzește sâmbăta! Alții [însă] grăiau: Cum va putea omul păcătos să facă semne ca acestea? Și era neînțelegere[3] între ei. [Și] îi grăiră orbului iară[și]: Tu ce zici de El, că ți-a deschis ochii tăi? Iar el zise că este Proroc.

Și nu l-au crezut jidovii pe el că a fost orb și [acum] vede, până ce nu i-au chemat pe părinții celui care vedea și până nu i-au întrebat pe ei, zicându-le: Acesta este feciorul vostru, despre care voi ziceți că s-a născut orb? Dar acum, cum vede?! Răspunseră părinții lui și le ziseră: Știm că acesta este fiul nostru și [că] s-a născut orb, dar cum vede acum, noi nu știm. Sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. El însuși are minte [și] pe el să-l întrebați, [pentru că poate despre] sine însuși să vorbească. [Iar] acestea ziseră părinții lui, pentru că se temeau de jidovi, pentru că jidovii erau înțeleși ca, de va mărturisi cineva pe Hristos, [acela] să fie lepădat din adunare. Pentru aceasta ziseră părinții lui că-i în vârstă și [că pot] să-l întrebe pe el.

[Și] l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și îi ziseră lui: Dă slavă lui Dumnezeu! Noi știm că Acesta este om păcătos. Răspunse acela și zise: Nu știu [asta]! Una știu [însă]: că am fost orb [și] acum văd. Și iară[și] îi ziseră lui: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii? Le răspunse lor: Iată, v-am spus vouă și n-ați auzit! Dar de ce vreți iarăși să auziți? Oare vreți și voi să fiți ucenicii Lui? Iar ei îl ocărâră pe el și îi ziseră lui: Tu ești ucenic[ul] Aceluia, iar noi suntem ucenicii lui Moisi[s]. Noi știm că lui Moisi[s] i-a grăit Dumnezeu, dar pe Acesta nu știm de unde este. Răspunse omul și le zise lor: De aceea este minunat, că voi nu știți de unde este, [dar El] mi-a deschis ochii mei. [Și] știm că pe păcătoși Dumnezeu nu îi ascultă. Și că, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veci nu s-a auzit să deschidă cineva ochii celui care este orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar fi putut să facă nimic. Răspunseră și îi ziseră lui: În păcate cu totul te-ai născut și tot tu ne înveți pe noi? Și îl scoaseră pe el afară.

[Și] auzind Iisus că l-au scos pe el afară [din sinagogă], l-a aflat pe el și i-a zis lui: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Răspunse acela și I-a zis Lui: Cine este, Doamne, ca să cred întru El? Și i-a zis lui Iisus: L-ai și văzut pe El și Cel ce grăiește cu tine Acela este! Iar el a zis: Cred, Doamne! Și I s-a închinat Lui”.

Învățătură la această Sfântă Evanghelie

Vrând Domnul nostru Iisus Hristos să arate că El este Mesia cel adevărat, [că El este] Fiul Dumnezeului Celui de sus, [Care] de la Dumnezeu a venit și [Care este] întocmai cu Dumnezeu, a grăit către Ucenicii Săi aceste cuvinte [și] le zise: „Mie Mi se cuvine să fac lucrurile Celui care M-a trimis până este ziuă, că[ci] va veni noaptea, când nimeni nu va putea să lucreze. [Și] până sunt în lume, Lumină a lumii sunt”. [Și când s-a referit] la zi, Domnul Hristos vorbea despre vremea aceea [de față], când El umbla atunci pe pământ. Iar noapte spunea că este vremea aceea, după ce [El] Se va înălța de pe pământ la cer.

Căci Domnul nostru Iisus Hristos Se cheamă și este Soarele dreptății, Care S-a pogorât din cer pe pământ, pentru ca să îl lumineze nu numai pe orbul acela, ci pe tot neamul omenesc, pe care l-a aflat orb în credință, încât nu știa Care este Dumnezeu și nici nu vedea lumina dumnezeirii Sale. De aceea, David Prorocul, mai înainte a știut prin Duhul Sfânt și a spus: „Dumnezeu va înțelepți orbii”. [Iar] Isaia[s] Prorocul vorbește și el despre vremea în care Domnul Hristos va umbla pe pământ și zice: „Atunci se vor deschide ochii orbilor și urechile surzilor vor auzi”. Pentru aceste lucruri a zis [și] Domnul Hristos că „Mi se cuvine să le fac până sunt pe pământ, că[ci] dacă Mă voi duce în cer, nu va putea să facă nimeni aceste lucruri”. Așa a grăit Hristos, după care a scuipat jos, pe pământ, și a făcut tină cu scuipatul Său, și cu acea tină a uns ochii orbului și i-a zis: „Du-te de te spală în fântâna Siloamului!”. Și se duse orbul de se spălă și se întoarse cu ochi.

O, mare minune și putere, dimpreună [cu ele fiind] și mila milostivului nostru Domn, a lui Hristos! [Căci] putea Măria Lui/ Domnia Lui numai cu cuvântul să-l facă cu ochi, ca și în alte minuni pe care le făcea. Dar pentru ca să arate că este Dumnezeu cu adevărat, [că este] Cel care l-a zidit pe Adam din pământ, pentru aceea cu tină din pământ îl vindecă pe el și cu scuipat, ca să cunoaștem că Acela a suflat asupra lui Adam și [acela] a înviat[4].  Și [așa] cum se coboară ploaia pe troscot, de nu face sunet, așa și Domnia Lui S-a pogorât pe pământ și S-a întrupat din Sfânta Fecioară [Maria] și [mai] întâi a învățat lumea cu cuvânt din gura Sa și le-a dat Sfântul Botez și i-a trimis pe Apostoli[i Săi] să boteze neamurile. Și la fel ca orbul ce s-a spălat în Siloam și a văzut, așa și neamurile prin Sfântul Botez s-au luminat și L-au cunoscut pe Dumnezeu prin învățătura Sfinților Apostoli și L-au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu cu adevărat. [Și] pentru aceea [și] împărații și domnii cei necredincioși îi prigoneau și îi chinuiau pe cei care credeau [în Dumnezeu].

Deci și noi, creștinii, cei care mai înainte am fost rătăciți și orbi și prin învățătura Sfinților Apostoli ne-am luminat și L-am cunoscut pe Dumnezeu, să nu ne întunecăm sufletele noastre iară[și] cu păcate, ca să nu fim munciți și bătuți în veci pentru nemulțumirea noastră. Că[ci] acestea toate pentru noi le-a făcut și nouă ne-a slujit dulcele și milostivul nostru Domn Iisus Hristos. Că[ci] și fântâna aceea, Siloamul, Sfântul Botez l-a închipuit. Și vrând Hristos să arate că oricine se va spăla întru apa Botezului se va lumina sufletește, pentru aceea l-a trimis acolo și pe orb, pentru ca să se spele.

În zilele lui Ezechias [Ἑζεκίας] [II Împ. 18, 13, LXX], ale împăratului care împărățea în Ierusalim, a trimis oaste mare Sennahirim [Σενναχηριμ] [Ibidem], împăratul Siriei, asupra Ierusalimului ca să-l ia [pe el]. Și dacă a venit oastea împrejurul cetății, au căutat [să vadă] pe unde intră apa în cetate, [cea] din care beau oamenii, ca să bea și ei. Și, săpând, au aflat fântâna aceea ducând apa, prin canal, în cetate, și le păru bine. Pentru că Dumnezeu oprise apa și nu cura. Și o astfel de minune se făcea cu acea fântână: că atunci când se ducea oastea siriană să ia apă, [ea] nu cura, iar dacă plecau, iarăși curgea apa și se ducea în cetate. [Iar] la acea fântână fusese oarecând și Profetul Isaias [Ἠσαΐας] [Is. 1, 1, LXX] să bea apă și nu a aflat, iar Dumnezeu, pentru rugăciunea lui, i-a trimis apă și a băut. Și de atunci se cheamă fântâna aceea Siloam [Σιλωάμ], adică Trimis [Ἀπεσταλμένος] [In. 9, 7, BYZ]. Căci i-a trimis Dumnezeu apă și Prorocul a băut [din ea].

Pe această fântână o cinsteau jidovii și o zidiseră cu piatră în mod frumos. [Și] la această fântână l-a trimis Domnul Hristos și orbul acela se spălă și îndată văzu. Iar dacă îl văzură oamenii se mirau și unii ziceau că nu este acesta orbul acela care nu vedea, ci este altul care îi seamănă [lui], iar alții ziceau că este acesta și, de multă mirare, îl întrebau pe el cum a dobândit vederea și în ce fel s-a tămăduit. Iar el, cu multă îndrăznire, grăia către ei și le spunea: „Ce vă mirați, o, oamenilor! Dacă vreți voi să știți, eu vă voi spune. Un om pe care Îl cheamă Iisus a făcut tină cu nu știu ce. Însă, după cum am înțeles cu urechile [mele], a scuipat jos până a făcut tină. Și cu acea tină m-a uns pe mine, unde acum îmi sunt ochii mei, și mi-a zis să mă duc să mă spăl în fântâna Siloamului. Și cum m-am spălat, îndată am văzut”. Deci îl luară [pe el] și îl duseră la farisei. Căci, după legea lor, fariseii erau oameni aleși, [fiind] mai sfinți și mai buni [decât ceilalți]. [Și] pentru aceasta îl duseră la ei, ca să-l întrebe [și] să fie înțeles de către niște [oameni] înțelepți și cărturari. Și pentru aceea îl întrebară pe el. Și ceea ce le spunea, ei nu credeau, până ce îi chemară și pe părinții lui de îi întrebară și pe ei: „Acesta este fiul vostru, pe care ziceți că l-ați născut orb? Dar acum, cum vede?!”. [Și] le răspunseră părinții lui și le ziseră: „Știm că acesta este fiul nostru și [că] l-am născut orb. Dar în ce fel vede acum, noi nu știm. El însuși știe. Pe el întrebați-l!”.

O, necredința cea nebună a fariseilor! Că[ci] îl vedeau pe orb cu ochii mărturisind și spunând adevărul și nu credeau! Pentru această necredință zice Prorocul Isaias: „Doamne, cine va crede mărturia noastră?”. Sau: „Puterea lui Dumnezeu cui i se va arăta?”. Iar în alt loc îi ocărăște pe ei și le zice: „Să le dea lor Dumnezeu ochi ca să nu vadă și urechi să nu audă!”. Că nici vederea orbului nu o adevereau, nici pe părinții lui nu îi credeau. [Căci] acela ce fusese orb Îl mărturisea pe Doctorul cel adevărat, pe Domnul Hristos, iar fariseii Îl ocărau. Necărturarii Îl mărturiseau Dumnezeu adevărat, iar cărturarii se lepădau de El. Orbii văzură lumina dumnezeirii Sale, iar cei ce vedeau, [aceia] orbiră.

O, mare răutate este pizma! Că[ci], din cauza pizmei, nici binele său nu știe să și-l cinstească, iar celui ce o are [în sine], [aceea] îi mănâncă și îi roade inima sa, iar [el] nu iubește binele nimănui[5]. Pentru aceea să ne ferim de pizmă, fraților, [ca] să nu pățim ca jidovii aceia, care, pentru pizma lor, au căzut în necredință și nu a crezut în Hristos! Orbul cel fără de ochi, cel care niciodată nu văzuse minunile lui Hristos, pe care El le făcea, crezu, dar cei cu ochi, care vedeau în toate zilele minunile pe care le făcea Hristos, ei nu crezură. Și dacă îl auziră pe orb mărturisindu-L pe Hristos și spunându-le cum l-a vindecat[6], ei se mâniară pe el și îl ocărâră și-l scoaseră afară din adunarea lor. Iar dacă auzi Domnul Hristos că l-au dat pe el afară [din sinagogă], în una din zile l-a aflat pe el și i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”. Și el I-a răspuns și I-a zis: „Cine este Acela, Doamne, ca să cred întru El?”. Și Iisus i-a zis lui: „Cel ce grăiește cu tine, Acela este!”. Iar el zise: „Cred, Doamne!” și I S-a închinat Lui”.

Deci se cuvine și nouă, cu toată inima, să credem întru Domnul nostru Iisus Hristos, și pentru El să răbdăm nedreptățile ce ne vin nouă de la alți oameni, datorită pizmei ce o au pe noi. Ca să ne afle și pe noi Dumnezeu întru durerile noastre [și] să ne mângâie și Împărăția cerului să ne dăruie. Pe care toți să o dobândim pentru Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava și toată cinstea întru veci de veci. Amin!


[1] În text era spus în mod greșit că e în capitolul al 34-lea.

[2] În text: șchiopi.

[3] În text: price.

[4] În text: au învis.

[5] În text: nemărui.

[6] În text: isțelit.

Iezechiil, cap. 40, cf. LXX

1. Și a fost în cel de al 25-lea an al robiei noastre, în luna cea dintâi, [întru ziua] a 10-a a lunii, în cel de al 14-lea an după luarea cetății[1], [că] în ziua aceea a fost pe[ste] mine mâna Domnului și m-a dus pe mine [ἐν τῇ ἡμέρᾳ ἐκείνῃ ἐγένετο ἐπ᾽ ἐμὲ χεὶρ Κυρίου καὶ ἤγαγέν με],

2. în[tru] vederea lui Dumnezeu [ἐν ὁράσει Θεοῦ], întru pământul lui Israil și m-a pus pe mine în[tru] muntele cel foarte înalt [καὶ ἔθηκέν με ἐπ᾽ ὄρους ὑψηλοῦ σφόδρα] și pe el, înainte[a mea, era] ca zidirea cetății [καὶ ἐπ᾽ αὐτοῦ ὡσεὶ οἰκοδομὴ πόλεως ἀπέναντι],

3. și m-a dus pe mine acolo. Și [καὶ], iată [ἰδοὺ], omul [ἀνήρ]! Și vederea sa era ca vederea aramei strălucind, iar în mâna sa era funia ziditorilor [σπαρτίον οἰκοδόμων] și trestia de măsură [κάλαμος μέτρου] și el stătuse la poartă [καὶ αὐτὸς εἱστήκει ἐπὶ τῆς πύλης].

4. Iar omul a zis către mine: „Văzut-ai, fiule al omului? Vezi cu ochii tăi și auzi cu urechile tale și rânduiește întru inima ta toate câte eu îți arăt ție, căci pentru [ca] să-ți arăt ție ai intrat aici! Și vei arăta toate câte tu vezi casei lui Israil”.

5. Și, iată, [am văzut] împrejmuirea de-afară a casei împrejur! Și în mâna omului [era] trestia, [iar] măsura [trestiei era] de 6 coți cu cotul și o palmă [τὸ μέτρον πηχῶν ἓξ ἐν πήχει καὶ παλαιστῆς]. Și am măsurat zidul cel de dinainte [și] lățimea [lui era] întocmai [cu] trestia, iar înălțimea lui [era tot] întocmai [cu] trestia.

6. Și a intrat prin poarta cea văzând către răsărituri [καὶ εἰσῆλθεν εἰς τὴν πύλην τὴν βλέπουσαν κατὰ ἀνατολὰς], [cea] cu 7 trepte [ἐν ἑπτὰ ἀναβαθμοῖς], și a măsurat elamul porții cel întocmai [cu] trestia [καὶ διεμέτρησεν τὸ αιλαμ τῆς πύλης ἴσον τῷ καλάμῳ].

7. Și [a măsurat și] teea [τὸ θεε]/ camera cea întocmai [cu] trestia de lungă și întocmai [cu] trestia de lată, iar elamul, cel din mijlocul teilatei [τοῦ θαιηλαθα], [era] de 6 coți. Iar teea cea de-a doua [era] întocmai [cu] trestia de lată și întocmai [cu] trestia de lungă, iar elamul [ei era] de 5 coți.

8. Și teea cea de-a treia [era] întocmai [cu] trestia de lată și întocmai [cu] trestia de lungă.

9. Iar elamul porții celei mari [era] aproape de elamul porții de 8 coți, iar elefurile [τὰ αιλευ] [erau] de 2 coți, și [a măsurat și] elamul porții dinăuntru.

10. Și teele porții [erau] cele trei tee din față, de aici, și cele trei de aici și măsura [era] una [la] cele trei și măsura [era] una a elamurilor de aici și de aici.

11. Și a măsurat lățimea porții celei mari [și era] de 10 coți, iar lărgimea porții celei mari [era] de 13 coți.

12. Iar cotul adunându-se în fața teimilor/ a camerelor de aici și de aici, și teea de aici [are] 6 coți, iar cea de aici [are tot] 6 coți.

13. Și a măsurat poarta de la zidul teei/ a camerei până la zidul teei [celeilalte] [și] lățimea [ei era] de 25 de coți. Aceasta [era] poarta până la poarta [cealaltă].

14. Și [locul] cel luminos al elamului porții [era] de 60 de coți, [pe când] 20 [de coți era] teimul porții dimprejur.

15. Și [locul] cel luminos al porții din afară, spre [locul] cel luminos al elamului porții dinăuntru, [era] de 50 de coți.

16. Și ferestrele cele ascunse [θυρίδες κρυπταὶ] de la teimuri și de la elamuri [erau] înăuntrul porții curții celei dimprejur și, de asemenea, [erau] ferestrele elamurilor cele dimprejur pe dinăuntru, iar pe[ste] elam/ poartă [erau] finicii de aici și de aici.

17. Și m-a dus pe mine întru curtea cea mai dinăuntru [καὶ εἰσήγαγέν με εἰς τὴν αὐλὴν τὴν ἐσωτέραν]. Și, iată, camerele și peristilurile/ stâlpii dimprejurul curții [παστοφόρια καὶ περίστυλα κύκλῳ τῆς αὐλῆς]! Și camerele [erau] 30 [la număr], [fiecare fiind] cu stâlpii [ei].

18. Și porticurile din spatele porților [καὶ αἱ στοαὶ κατὰ νώτου τῶν πυλῶν][erau] după lungimea porților, [iar] stâlpii [lor erau] dedesubt.

19. Și a măsurat lățimea curții de la [locul] cel luminos al porții celei mai din afară, pe dinăuntru, până la [locul] cel luminos al porții celei văzând afară [τῆς βλεπούσης ἔξω], celei văzând către răsărituri [τῆς βλεπούσης κατ᾽ ἀνατολάς], [și erau] 100 de coți. [Și apoi] m-a dus pe mine spre miazănoapte.

20. Și, iată, poarta văzând către miazănoapte, [din] curtea cea mai din afară, și a măsurat-o pe ea [și a aflat] lungimea și lățimea ei!

21. Și [a măsurat și] teele/ camerele cele trei de aici și pe cele trei de aici și elefurile [τὰ αιλευ]/ stâlpii ușilor și elammourile [τὰ αιλαμμω]/ porticurile și finicii ei. Și a fost, după măsurile porții văzând către răsărituri, 50 de coți lungimea ei și 25 de coți lățimea ei.

22. Și [a măsurat și] ferestrele ei și elammourile ei și finicii ei, precum [și] poarta văzând către răsărituri. Și cu 7 trepte se suiau spre ea și elammourile/ porticurile [erau] înăuntru.

23. Iar poarta curții celei mai dinăuntru, văzând spre poarta cea de miazănoapte, [era] în felul porții văzând către răsărituri. Și a măsurat curtea de la o poartă la [cealaltă] poartă [și erau] 100 de coți.

24. Și m-a dus pe mine la miazăzi. Și, iată, poarta văzând către miazăzi! Și a măsurat-o pe aceasta – și teele și elefurile și elammourile după măsurile acestora

25. și ferestrele ei și elammourile dimprejur, precum [și] ferestrele elamului –, [și era] de 50 de coți lungimea ei și de 25 de coți lățimea ei.

26. Și [avea] treptele cele 7 ale ei și elammoul pe dinăuntru și finicii ei, unul aici și unul aici, [amândoi] pe[ste] elefuri.

27. Iar poarta către miazăzi [era] opusă porții curții celei mai dinăuntru. Și a măsurat curtea de la o poartă până la [cealaltă] poartă, [iar] lățimea [ei], către miazăzi, [era] de 100 de coți.

28. Și m-a dus pe mine întru curtea cea mai dinăuntru a porții către miazăzi și a măsurat poarta după măsurile acestora [acesteia],

29. [cât] și teele și elefurile și elammourile după măsurile acestora, și ferestrele ei și [cu] elammourile [cele] dimprejur, și [era] de 50 de coți lungimea ei și lățimea [ei era] de 25 de coți.

30.

31. Și elammoul [era] întru curtea cea mai din afară și [erau și] finicii elefului și treptele cele 8.

32. Și m-a dus pe mine spre poarta cea văzând către răsărituri și a măsurat-o pe ea după măsurile acestora [acesteia],

33. iar teele și elefurile și elammourile [erau] după măsurile acestora, [cât] și ferestrele ei și elammoul dimprejur, [fiind] de 50 de coți lungimea ei și de 25 de coți lățimea [ei].

34. Și elammoul [era] întru curtea cea mai dinăuntru și finicii [erau] pe[ste] eleful de aici și de aici și [erau și] treptele cele 8 ale ei.

35. Și m-a dus pe mine spre poarta cea către miazănoapte și a măsurat după măsurile acestea.

36. [Și a măsurat] și teele și elefurile și elammourile ei și ferestrele ei dimprejur și [cu] elammoul ei [și era] de 50 de coți lungimea ei și lățimea [ei] era de 25 de coți.

37. Și [erau și] elammourile întru curtea cea mai din afară și [erau și] finicii elefului de aici și de aici și [erau și] treptele cele 8 ale ei.

38. [Și erau și] camerele ei și intrările ei și elammourile ei pe[ste] poarta

39. cea de-a doua. [Unde este] scurgerea în care are să înjunghie în[tru] ea pe cele[2] pentru păcat și pentru neștiință [τὰ ὑπὲρ ἁμαρτίας καὶ ὑπὲρ ἀγνοίας].

40. Și din spatele scurgerii arderilor de tot, văzând către miazănoapte, [erau] mesele cele două către răsărituri, iar din spatele celei de a doua și a elamului porții [erau alte] două mese către răsărituri.

41. [Și erau] cele 4 [mese] de aici și cele 4 de aici, din spatele porții, [și] pe acestea se vor înjunghia jertfele, înaintea celor 8 mese ale jertfelor.

42. Și cele 4 mese ale arderilor celor de tot [erau] din pietre tăiate, [având] un cot și jumătate lățime și doi coți și jumătate lungime și [fiind] de un cot înălțimea [lor]. Pe acestea se vor pune vasele, în[tru] care se înjunghie [se vor înjunghia] acolo arderile cele de tot și jertfele.

43. Și de o palmă vor avea cornișă tăiată în piatră pe dinăuntru împrejurul [lor] [καὶ παλαιστὴν ἕξουσιν γεῖσος λελαξευμένον ἔσωθεν κύκλῳ], [iar] pe[ste] mese, pe deasupra, [vor avea] acoperișuri, [pentru] a le acoperi de ploaie și de arșiță.

44. Și m-a dus pe mine în curtea cea mai dinăuntru. Și, iată, cele două auditorii [δύο ἐξέδραι][3] în curtea cea mai dinăuntru: unul în spatele porții văzând către miazănoapte, ducând către miazăzi, iar unul în spatele porții celei către miazăzi și văzând către miazănoapte!

45. Și a zis către mine: „Auditoriul acesta, văzând către miazăzi, [este] al preoților celor care păzesc paza casei,

46. iar auditoriul văzând către miazănoapte [este] al preoților celor care păzesc paza jertfelnicului. Aceia sunt fiii lui Sadduc [Σαδδουκ], dintru ai lui Levi [ἐκ τοῦ Λευι], cei care se apropie către Domnul [pentru] a-I liturghisi/ sluji Lui [οἱ ἐγγίζοντες πρὸς Κύριον λειτουργεῖν Αὐτῷ]”.

47. Și a măsurat curtea, [iar] lungimea [ei era] de 100 de coți și lățimea [ei era tot] de 100 de coți, [fiind aceasta] cu cele 4 părți ale ei, iar jertfelnicul [era] înaintea casei.

48. Și m-a dus pe mine spre elamul/ porticul casei. Și a măsurat elul[4] elamului [καὶ διεμέτρησεν τὸ αιλ τοῦ αιλαμ]/ stâlpul [stâlpii] ușii porticului [și era] de 5 coți lățimea [celui] de aici și de 5 coți [a celui] de aici. Și lățimea intrării [era] de 14 coți, iar țâțânile ușii elamului [era] de 3 coți [cea] de aici și de 3 coți [cea] de aici.

49. Iar lungimea elamului [era] de 20 de coți și lățimea [lui era] de 12 coți și pe cele 10 trepte se suiau la el. Și stâlpii erau pe[ste] elam, unul aici și altul aici.


[1] După cucerirea Ierusalimului.

[2] Jertfele.

[3] Săli de conversație.

[4] Stâlpul ușii.

Dumnezeiescul urcuș. Tâlcuire la Cuviosul Teognost

Arhim. Emilianos Simonopetritul, Dumnezeiescul urcuș. Tâlcuire la Cuviosul Teognost, trad. din lb. gr. de Ierom. Agapie Corbu, Ed. Sfântul Nectarie, Arad, 2020, 274 p.

*

Fericitul Emilianos a început să-l tâlcuiască pe Sfântul Teognost în 1987, p. VII. În vechime, „Monahii erau tunși în interiorul altarului, iar ca o amintire a acestei rânduieli, acum facem tunderea în fața ușilor împărătești. Monahul intra în altar și rămânea acolo opt zile și, în fiecare zi, cânta tropare și citea scrieri care privesc viața monahală”, p. 4-5. E pentru prima oară când aud acest amănunt plin de profunzime sfântă!

Monahul se lipsește de toate, pentru că și Domnul a fost lipsit de toate, p. 12. Zdrobește puterea confortului, p. 17, în ființa ta! „Toate virtuțile izvorăsc din rugăciunea curată”, p. 20. Îl adulmecăm pe Dumnezeu, p. 23. A vedea înseamnă și a te desfăta de ceea ce vezi, p. 24. Nu înțelegem ascunderea lui Dumnezeu și ne facem din sinele nostru un vițel de aur, p. 25, un idol. Trebuie să avem „o dorință însetată” și „o nestinsă flacără pentru Dumnezeu”, p. 30. O râvnă continuă pentru slujirea Lui.

Teognost = cunoscut de Dumnezeu, p. 31. Darurile noastre duhovnicești sunt pentru Biserica întreagă, p. 32, fiindcă le primim pentru a sluji întregii Biserici. Singura urcare e cea prin viețuirea curată, p. 34. Însă nu pot fi de acord cu afirmația Fericitului Emilianos că „până și cea mai mare vedere extatică, este, în realitate, un simplu simbol”, p. 44, al prezenței lui Dumnezeu. Pentru că vederile extatice nu sunt „simboluri” ale lui Dumnezeu, ci revelări ale Lui, vederi dumnezeiești ale Sale.

„suntem cu toții părtași la preoția Domnului”, p. 62. „asceza este respirația Sfântului Duh, dar și organul de respirație al omului duhovnicesc”, p. 65. Născătoarea de Dumnezeu „a fost cea mai frumoasă făptură din întreaga omenire a tuturor veacurilor”, p. 66. „Bunăvoința inimii ni le face pe toate ușoare”, p. 70. Se referă la lucrurile pe care alegem să le facem.

Înștiințarea personală de la Dumnezeu pentru ca să te faci Preot, p. 79. „Marea misiune a Monahului este să-i unească pe toți cu Dumnezeu”, p. 80. „Nu poți să Îl pui înăuntru[l tău] pe Hristos dacă nu ești un vas vrednic de El, potrivit și încăpător pentru toate arătările [Sale cele] dumnezeiești”, p. 87, pentru toate vederile cele dumnezeiești pe care le poți primi de la El.

Trebuie „să fim deschiși față de Sfântul Duh, ca să ne poată vorbi personal, să poată intra înlăuntrul nostru și să ne pună în rânduială”, p. 97. „fiecare sărbătoare ne înalță”, p. 106, duhovnicește, în adâncul ființei noastre.

„dorul după Dumnezeu ne desăvârșește, ne maturizează”, p. 118. „Discernământul este termometrul”, p. 119, vieții noastre duhovnicești. Nu poți fi Preot dacă nu ai o viață mistică, p. 119, tainică, dumnezeiască. „Sufletul nostru are nevoie de atenție, iar trupul de înfrânare”, p. 141. Iarăși nu pot fi de acord cu autorul când afirmă că „Mânia lui Dumnezeu este percepția noastră subiectivă a îndepărtării de iubirea Lui. Dumnezeu nu Se mânie, ci noi simțim că Se mânie”, p. 188. Căci simțim că Se mânie, pentru că Se mânie în mod real pentru păcatele noastre și nu e doar o părere subiectivă a noastră. Pentru că toată Scriptura vorbește despre cum El Se mânie și Se urgisește pentru păcatele noastre.

„Când inima noastră nu este curată, [atunci] suntem niște profanatori”, p. 199, ai ființei noastre. „mintea noastră trebuie să fie cerească”, p. 209. „superficialitatea este un păcat mare”, p. 216. „și cel mai mic păcat îți aduce o oarecare desfătare”, p. 221, rea, păcătoasă.

1 2 3 4 5