Acatistele și alte poeme ale Fericitului Ieroschimonah Daniil Tudor [30]
În Icosul al XII-lea, Sfântul Calinic este numit „trandafir al noului Ierusalim”, „trează îmbătare din picătura altarului/ pusă pe suflet ca pe fundul cleștarului/ că așa te-ai limpezit cu toate bucuriile darului” și „a privirii aghiasmă binecuvântată”, pentru a se pune în lumină curăția și sfințenia sa.
Sufletul său era precum cleștarul (cristalul) de curat, iar privirea ochilor săi ca aghiasma binecuvântată – o metaforă pe care n-am mai întâlnit-o în alte acatiste sau rugăciuni: dacă Mântuitorul ne-a spus că luminătorul trupului este ochiul (Lc. 11, 34), deci privirea omului sfânt, în concepția Fericitului Daniil, este ca apa cea pură, limpede, sfântă, dulce (blândă), izvorând binecuvântare.
Sfântul Calinic a arătat „tărie în duh, mai tare ca tăria de stei” și „foame de sfințenie, flămândă stăruință,/ [pentru] că ai aflat în înfrângerea inimii/ pâinea cea spre ființă”, hrănindu-se cu smerenia mai mult decât cu pâinea.
În Condacul al XIII-lea este cerută mijlocirea Sfântului Calinic – „Avvă cu nume puternic la rugăciune” – ca „să ne izbăvim/ de patimi, de neliniști și de tot felul de ispitiri,/ ca să biruim pe drumul dumnezeieștii înnoiri”, al înnoirii duhovnicești, care se produce dacă renaștem prin pocăință și devenim oameni noi.
Fericitul Daniil a tins spre formularea unui limbaj cât mai simbolic, metaforele poetice fiind pentru el asemenea unor cufere ferecate în care sunt ascunse virtuțile sfințeniei. Acestea, întrecând lucrurile pământești, trebuie exprimate corespunzător, în opinia sa, în imagini și simboluri care să sugereze marile taine duhovnicești, să indice faptul că este vorba, aici, de experiențe mai presus de minte și de cotidianitate.
El nu a căutat să metaforizeze abuziv, așa cum fac mulți în zilele noastre, ci să scrie poetic ca formă de ofrandă personală de laudă, ca cei din vechime, entuziasmat fiind de măreția virtuților și a darurilor cu care s-au împodobit Sfinții lui Dumnezeu.
De asemenea, acatistele sunt pline de formulări specifice scrierilor isihaste și de referiri la „sfințita rugăciune curată”. De aceea, sunt ceva mai greu de înțeles de către creștinii obișnuiți, care nu au citit Teologie și mai ales pe Sfinții Părinți isihaști.