Anul 2022 în Biserica României

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

Rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de prezența iubirii lui Dumnezeu Cel atotmilostiv, de harul Domnului nostru Iisus Hristos, de dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi de împărtăşirea Sfântului Duh (2 Corinteni 13, 13).

În Sfânta Scriptură regăsim îndemnuri nenumărate pentru a ne ruga. În Vechiul Testament, în cartea Eccleziasticul, înțeleptul Iisus, fiul lui Sirah, spune despre omul rugător: „Inima sa, de dimineață, o înalță spre Domnul, Cel care l-a făcut pe el, și înaintea Celui Preaînalt se va ruga. Va deschide gura sa întru rugăciune și pentru păcatele sale se va ruga” (Eccleziasticul 39, 6-7).

În Noul Testament, Îl vedem pe Domnul Iisus Hristos participând atât la slujbele din sinagogi (cf. Marcu 1, 21), cât și rugându-Se în singurătate (Luca 5, 16: „Iar El Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga”). Mântuitorul i-a învățat pe ucenicii Săi rugăciunea Tatăl nostru, izvorul de inspirație al tuturor celorlalte rugăciuni. De asemenea, în mod deosebit, în epistolele Sfântului Apostol Pavel pot fi întâlnite numeroase sfaturi și cereri pentru înmulțirea rugăciunii.

Rugăciunea, ca prezență și lucrare a Sfântului Duh în omul evlavios, aduce mângâiere, pace şi bucurie; ea ne unește cu Preasfânta Treime, izvorul bucuriei și al vieţii veșnice, dar și cu Biserica lui Hristos din toate timpurile și din toate locurile. Fără rugăciune nu este Biserică și nici viață creștină. Când pierdem bucuria și pacea sufletului este semnul sigur că nu ne mai rugăm cum trebuie sau cât trebuie.

Creștinul ortodox trebuie să se roage cât mai mult fiindcă rugăciunea aduce multă iubire sfântă în inimă, ne unește cu Dumnezeu Cel milostiv, ne ajută să vedem în fiecare om un frate şi în fiecare frumusețe a creației un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutăţile vieţii și să pregustăm încă din lumea aceasta lumina şi bucuria învierii și a vieţii veşnice. Nimic nu poate înlocui rugăciunea şi nicio activitate nu este mai de preț decât rugăciunea, fiindcă rugăciunea ne dăruiește inspirație și putere pentru a rosti cuvântul frumos și pentru a săvârși fapta bună.

În contextul restricțiilor cauzate de situația pandemică mondială din ultimii doi ani, s-a constatat și mai mult necesitatea accentuării practicii rugăciunii în viața Bisericii și a credincioșilor. Rugăciunea este izvor de bucurie și de putere spirituală, izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri, este respirația spirituală a sufletului. Dacă Îl chemăm pe Domnul Iisus Hristos stăruitor în rugăciune, zicând: „Doamne, mântuiește-ne!”, „Doamne, scapă-ne!”, atunci El, prin harul Său, vine la noi în suflet, ne luminează și ne întărește. Toate faptele bune ale creștinului și toate gândurile curate sunt roadele rugăciunii sale şi ale celor ce se roagă pentru el: preoți, părinți, prieteni evlavioși.

Pornind de la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Rugați-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5, 17), sub călăuzirea Sfântului Duh și prin practica duhovnicească a Sfinților Părinți, rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, denumită atât „rugăciunea minții”, cât și „rugăciunea inimii”, a devenit calea cea mai bună pentru luminarea sufletului și sfințirea vieţii creștinului.

În contextul împlinirii a 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog (†1022) și a 300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie de la Neamț (†1722), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat, de asemenea, anul 2022 drept Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț.

De numele celor trei mari Sfinți isihaști, pe care-i comemorăm în mod special în decursul acestui an, 2022, se leagă trei perioade de revigorare sau înnoire spirituală din istoria Bisericii.

1. Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022) s-a născut într-o familie de înalt rang nobiliar din Constantinopol, intrând în monahism încă din adolescență la Mănăstirea Studion, unde l-a avut drept călăuzitor duhovnicesc pe Cuviosul Simeon Evlaviosul. Cu toate că era pregătit pentru o carieră juridică, de tânăr a fost preocupat de taina cunoașterii lui Dumnezeu în rugăciune smerită, liniștită și neîncetată. La vârsta de 20 de ani a avut prima experiență duhovnicească a vederii luminii necreate.

A fost numit mai târziu egumen al Mănăstirii Sfântul Mamas în anul 979, unde a reînnoit viața duhovnicească. În ultima parte a vieții a fost exilat aproape de Chrysopolis, în urma unor intrigi. Aici a întemeiat un schit închinat Sfintei Mari Mucenițe Marina, încheindu-și viața în jurul anului 1022. Personalitate puternică, Sfântul Simeon Noul Teolog arată în scrierile sale importanţa vederii luminii necreate a slavei dumnezeieşti, ca lucrare a harului, a trezviei și a rugăciunii neîncetate în viața duhovnicească. În scrierile sale regăsim pagini întregi despre rugăciune, exprimate cu un înalt simț duhovnicesc.

2. De viața și lucrarea Sfântului Grigorie Palama (1296-1359) se leagă receptarea oficială a isihasmului în secolul al 14-lea, ca mișcare de înnoire duhovnicească prin rugăciunea neîncetată. Membru al unei vechi familii senatoriale, Sfântul Grigorie Palama a intrat în monahism în anul 1316, în Muntele Athos, unde a petrecut o perioadă de timp la Mănăstirile Vatoped și Marea Lavră. Ulterior, a mers la schitul Glossia, unde a trăit mai mulți ani în ascultarea duhovnicească a unor pustnici care aveau darul sfânt al rugăciunii neîncetate.

Începând cu anul 1336, el a intrat într-o controversă cu teologul scolastic Varlaam de Calabria, care ataca temeiurile rugăciunii neîncetate și ale vederii luminii necreate. În sinoadele locale întrunite în Constantinopol, în anii 1341, 1347 și 1351, învățăturile lui Varlaam de Calabria, dar și ale lui Grigorie Akindin și Nichifor Gregoras, alți opozanți ai isihasmului, au fost condamnate. Sfântul Grigorie Palama a îndurat prigoniri din cauza mărturisirii credinței referitoare la vederea luminii necreate, fiind chiar și întemnițat, dar în cele din urmă, fiind eliberat, a fost ales Arhiepiscop al Tesalonicului, în anul 1347, scaun pe care l-a ocupat până la moartea sa, în anul 1359. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 1368, la numai nouă ani după trecerea sa la cele veșnice.

Sfântul Grigorie Palama a fost numit „teologul luminii dumnezeiești”. El a sintetizat învățăturile scripturistice și patristice referitoare la vederea luminii necreate, ca o mărturie durabilă pentru veacurile următoare, și a definit isihasmul ca fiind o învățătură fundamentală a Bisericii Ortodoxe.

3. Sfântul Paisie (Velicicovschi) de la Neamț (1722-1794) reprezintă cea de-a treia etapă a renașterii isihaste din istoria Bisericii Ortodoxe. Născut în anul 1722, la Poltava, în Ucraina, într-o perioadă de criză a vieții spirituale, în care îndrumătorii duhovnicești lipseau, iar cărțile Sfinților Părinți erau uitate, Sfântul Paisie de la Neamț a revigorat lucrarea isihastă a Bisericii, fiind contemporan cu Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809) de la Muntele Athos, care avea aceeași preocupare majoră. După ce a căutat viaţă duhovnicească în trei mănăstiri din Ucraina, Sfântul Paisie a ajuns în Mănăstirile Dălhăuți, Trestieni și Cârnul din Țara Românească, îndrumate de starețul Vasile de la Poiana Mărului, iar apoi a petrecut 17 ani de viețuire duhovnicească la Muntele Athos, unde a format o obşte monahală isihastă. În anul 1763, împreună cu obștea formată de el la Muntele Athos, a venit în Moldova, unde Mitropolitul Gavriil Calimachi i-a oferit ca loc de viețuire Mănăstirea Dragomirna, ctitoria Mitropolitului Anastasie Crimca. În anul 1775, în urma ocupării Bucovinei de către austrieci, s-a stabilit la Mănăstirile Secu și Neamț, pe care le-a condus până la trecerea la cele veșnice, în 15 noiembrie 1794. În timpul şederii sale în Moldova, Sfântul Paisie a continuat, împreună cu ucenicii săi, lucrarea de traducere a operelor Sfinților Părinți și a marilor asceți din limba greacă în limbile română și slavonă, ajungându-se la peste 300 de manuscrise. Filocalia greacă a fost tradusă de el în limba slavonă (Dobrotoliubie) și publicată în anul 1793, la Moscova.

În rândul lucrărilor sale de spiritualitate ortodoxă se înscrie și lucrarea Despre rugăciunea minții. Peste 700 de călugări de la Mănăstirea Neamț de naționalități diferite (români, ruși, ucrainieni, bieloruși, greci, bulgari, sârbi etc.) se aflau în acea vreme sub ascultarea sa, formând o adevărată școală și o mișcare de înnoire a vieții monahale numită școala „paisiană”. Ucenicii săi au înființat mănăstiri isihaste mai ales în Ucraina, Rusia și Țările Române, care au continuat traducerile din operele Sfinților Părinți filocalici.

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască tuturor puterea și bucuria sfântă ca în acest An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și An comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț să sporim în cunoașterea rugăciunii ca stare de întâlnire şi convorbire a omului cu Dumnezeu, ca izvor de sfințire a vieții creștine în Biserică şi în familie şi ca arvună a bucuriei din Împărăția iubirii Preasfintei Treimi!

La mulți și binecuvântați ani!

† Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române