Predică la sinaxa Sfântului Ioannis Botezătorul [7 ianuarie 2022]

Iubiții mei[1],

Dumnezeiasca Scriptură a Bisericii e în limba greacă veche. Și pentru ca să scrii teologie și să predici în Biserică trebuie să cunoști limba greacă veche la modul aprofundat, pentru ca să citezi textul sursă al Bisericii. Și dacă Dumnezeiasca Scriptură e în limba greacă veche, atunci în mod indubitabil toate numele din Scriptură sunt scrise în grecește și nu în altă limbă.

Iisus [Ἰησοῦς] și Maria [Μαρία], spre exemplu, sunt transliterări corecte, fidele, totale în limba română ale celor două nume grecești din Scriptură. Însă numele Sfântului de azi nu este Ion, nici Ioan, nici Ionel, nici John, nici Ivan, nici Iohannes, nici Iohanan, ci Ἰωάννης [Ioannis] Botezătorul. Pentru că Dumnezeiasca Scriptură a Bisericii, care conține numele Ἰησοῦς și Μαρία, conține și numele Ἰωάννης. Iar dacă pe primele două le-am transliterat corect, așa cum sunt ele în greacă, de ce am face altceva cu celelalte nume din Scriptură? De ce trebuie să falsificăm la modul grosolan numele din Scriptură, adică să le „românizăm” după ureche, după cum ne sună nouă „mai bine”, când cel mai ușor lucru de făcut e să facem ce am făcut cu Ἰησοῦς și Μαρία: să le transliterăm pur și simplu?

Însă, în limba română, de câteva secole, se practică o ocultare voită a numelor din Scriptură. Traducătorii religioși ai Scripturii se întrec în a nu-ți reda ca acolo nici numele și nici textul Scripturii. Fapt pentru care, dacă nu cunoști limba greacă veche, ai fantezii despre numele din Scriptură, pentru că, la propriu, nu știi care sunt. După cum nu știi nici textul Scripturii. Pentru că, a cunoaște acest text dumnezeiesc înseamnă a-l vedea cu ochii tăi. Și dacă nu poți să-l vezi, pentru că nu ai acces la limba greacă, nu știi, de fapt, ce conține.

Așa înțelegem de ce elevul seminarist, abia intrat la liceul teologic, e pus să învețe, că vrea sau că nu vrea, alfabetul, limba și gramatica limbii grecești vechi. Pentru că limba asta e cheia întregii teologii a Bisericii. Fără limba asta te uiți ca boul la poartă nouă. Și eu cred că dacă le-am explica adolescenților seminariști acest lucru, faptul că de limba asta veche și moartă, de limba greacă veche, ține toată cariera lor bisericească, dar, mai ales, mântuirea lor, am pune-o la locul ei de drept în pregătirea teologică. Pentru că limba asta e lupa cu care tu privești la modul real întreaga teologie a Bisericii.

Cum să scrii teologie, dacă tu nu știi care e textul Scripturii și al Părinților? Cum să înțelegi ce spune Biserica, dacă tu nu cunoști limba teologică a Bisericii? Și limba teologică a Bisericii e greaca asta veche, pentru că Scriptura, mulțimea Părinților și cultul Bisericii sunt în greaca veche. Și fiecare popor al Bisericii trebuie să traducă aceste texte grecești în limba lui. Să le traducă, dar nu să le falsifice! Căci dacă le-am fi tradus de la bun început corect, așa cum sunt acolo, fără să le schimbăm după răul plac, astăzi m-aș fi ocupat cu scrierea Dogmaticii mele și nu cu traducerea Scripturii. La ce bun să o mai traduc, dacă ea ar fi fost tradusă bine?! Dar ea nu e tradusă bine! Și vedeți pe fiecare zi ceea ce eu vă prezint și puteți să faceți și dumneavoastră comparație cu ce traducere doriți. Și, mai bine decât cu comparația, vă puteți apuca de limba greacă veche și veți vedea cu proprii ochi că nu puteți ajunge la alt rezultat major. Pentru că textul e așa cum vi-l prezint!

Căci dacă traduci textul Scripturii în mod gramatical, așa cum trebuie să traduci orice text dintr-o altă limbă, textul are curgerea lui internă foarte clară. Tu, ca traducător smerit al Dumnezeieștii Scripturii, ca traducător evlavios, care dorești să dărui adevărul Scripturii tuturor, pui de la tine numai cuvintele lipsă, subînțelese, sau pe cele care fac textul mult mai explicit sau îndrepți greșelile de scriere acumulate în secole la rând. Dar tu nu trebuie să cari pietre de moară ca să traduci textul Scripturii, dacă îl traduci gramatical, pentru că textul se traduce de la sine, dacă îl respecți la centimă. Căci dacă traduci verbul la diateza lui, dacă traduci substantivul la cazul său, dacă faci corelațiile normale, firești, între toate cuvintele din frază, textul e o desfătare: te ajută la tot pasul să afli cum stau lucrurile. Dar dacă încerci „să te dai mare” în fața textului Scripturii, adică să îți impui „adevărul” tău în text, el te respinge de la sine, pentru că nu suportă nicio falsificare a lui.

Așadar, când eu citez din textul sursă al Scripturii, adică din limba greacă veche, nu sunt pedant și nici prețios, ci vreau să îți arăt cum stau lucrurile. Pentru că, dacă mă vei urma în această mare călătorie a predicării și a scrisului teologic și vei învăța și tu ceva greacă și te vei afunda în teologia Bisericii, vei vedea cât de important e ca cineva să te convingă de faptul că așa stau lucrurile. Adică citez textul, pentru ca să-ți arăt că așa e acolo și nu altfel! Citez pentru ca să te conving, pentru ca să nu mai ai dubii, pentru ca să știi, de fapt, ce spune textul Scripturii despre una sau alta. Pentru că, la urma urmei, și tu faci același lucru cu cineva, când vrei să îl convingi despre o realitate. Îi arăți textul de lege, îi arăți saitul unde scrie că a apărut un nou telefon, îi arăți fotografii de la fața locului, îi faci o filă video ca să îl încredințezi că în Dubai chiar a nins, iar în America de Nord, acum, chiar e ninsoare mare, în timp ce în România, la început de ianuarie, te simți ca în martie.

Și credința Bisericii nu e niciodată aproximativă! Ci trebuie să știi dogmele Bisericii și textul Scripturii în litera lor, pentru ca să fii încredințat asupra adevărului lor. Dar mai înainte ca să interpretezi Luceafărul eminescian trebuie să știi textul lui. Tot la fel, pentru ca să știi ce spune dogma de la Halchidon [Χαλκηδών][2] și ce spune textul de la Ioannis 1, 36, BYZ (καὶ ἐμβλέψας τῷ Ἰησοῦ περιπατοῦντι, λέγει, Ἴδε ὁ Ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ) trebuie să știi limba greacă veche. Căci trebuie să te specializezi pe textul grecesc al Scripturii pentru ca să știi ce spune Scriptura. Și astfel limba greacă nu mai e un moft, nu mai e o pedanterie, nu mai e o ipocrizie, ci o nevoie vitală pentru teologul și credinciosul Bisericii.

Pentru că, la ziua de azi, trebuie să știi că pe Botezătorul Domnului l-a chemat Ioannis și el, la In. 1, 36, când L-a văzut pe Domnul mergând, a spus: „Vezi, Mielul lui Dumnezeu [Ἴδε, ὁ Ἀμνὸς τοῦ Θεοῦ]!”. A spus „vezi!”, pentru că verbul e la imperativ aorist, persoana a doua singular. Dacă știi limba greacă, știi acest lucru, și nu vei spune niciodată „vedeți!”, adică la a doua plural. Iar Mielul, adică Hristos, e la nominativ și nu la acuzativ. Căci dacă ar fi fost la Ac., ar fi trebuit să traduci: Vezi pe Mielul lui Dumnezeu! Pe cine vezi? Pe Mielul Lui! Dar ὁ Ἀμνὸς, Mielul, e la nominativ și nu la acuzativ! De aceea nu poți să traduci decât așa: „Vezi, Mielul lui Dumnezeu!”. Și de acest substantiv la nominativ se leagă un alt substantiv sau un alt nume, care e la genitiv.

Dar vine un nesimțit educat, unul care știe limba greacă, dar nu vrea să traducă gramatical, și te întreabă precum Martin Luther: „Ce înțelege poporul român din traducerea ta, asta cu: «Vezi, Mielul lui Dumnezeu!»?! Pe cine l-ai auzit tu că se exprimă așa în limba română?!!”. De parcă eu traduc limba română și nu Scriptura scrisă în limba greacă…Însă în limba greacă așa scrie! Și dacă așa scrie, eu așa traduc. Iar textul exemplificat nu e nicidecum „o prostie”, ci un text cu cuvinte implicite, nespuse. Pentru că Sfântul Ioannis Botezătorul a spus: „Vezi [pe Acela, pentru că Acela este] Mielul lui Dumnezeu!”. Și Mielul e acum, cu explicația mea, la nominativ, unde era și în greacă. Iar acum tot românul înțelege…ceea ce înțelegea și înainte…

Dar trebui să ai mult bun simț, multă evlavie, multă frică de Dumnezeu, multă dragoste, dragoste imensă după adevărul lui Dumnezeu, pentru ca să traduci Scriptura în firescul ei și să te mântui prin adevărurile ei abisale. Căci limba greacă e cheia care îți deschide ușa spre adevăr. Ea este Wordul în care tu citești și scrii despre adevărul lui Dumnezeu. Dar când presupui că așa este textul, dar tu nu știi cum este, nu ai nimic de-a face, fratele meu, cu teologia, ci cu mințirea de sine.

Căci în propovăduirea Sfântului Ioannis Botezătorul problema de fond era tocmai asta: ca oamenii să nu se mai mintă pe ei înșiși. Să nu mai aibă păreri false, exagerate despre ei înșiși. Pentru că el le spunea la toți: „Pocăiți-vă! [Μετανοεῖτε·] Căci s-a apropiat Împărăția cerurilor [ἤγγικεν γὰρ ἡ Βασιλεία τῶν οὐρανῶν]” [Mat. 3, 2, BYZ]. De cine s-a apropiat Împărăția? De voi, de cei din fața mea! Și trebuie să vă pocăiți nu degeaba, nu de formă, nu de ochii lumii, ci pentru ca să înțelegeți ce trebuie să faceți pentru a intra în Împărăția cerurilor!

Iar cei care nu s-au pocăit, cei care nu au renunțat la falsa părere despre ei înșiși, nu L-au putut vedea pe Fiul lui Dumnezeu, deși El era în carne și oase înaintea lor! Pentru că pocăința, această mare virtute mântuitoare a creștinului, e cea care te face să vezi cu sufletul tău, să vezi duhovnicește. Dacă te pocăiești de păcatele tale te vezi pe tine cum arăți, la modul real, îi vezi duhovnicește pe cei de lângă tine, dar Îl vezi și pe Dumnezeu. Pentru că pocăința plină de rugăciune și de smerire de sine, amărăciunea aceasta deplină pentru toate păcatele vieții noastre, e cea care ne spală ochii sufletului ca să vedem cu adevărat. Să vedem și să ne vedem cu adevărat.

Și oamenii n-au dat doi bani pe propovăduirea lui Ioannis, cum nu dăm nici noi! Și nu au dat și nu dăm, pentru că suntem îngâmfați din cale afară, suntem autosuficienți, ni se pare că suntem sfinții sfinților, când noi nu știm nimic. Și nu știm, pentru că nu ne vedem nici pe noi, nici pe alții și nici pe Dumnezeu. Nu putem da detalii despre aceste trei lucruri! Și dacă nu putem da detalii tocmai noi, cei atât de zâmbăreți la toate prostiile, e pentru că nu știm ce să spunem. Că dacă am ști, am spune imediat. Dar tăcem hoțește, pentru că suntem orbi în materie de vedere duhovnicească.

Însă Sfântul Ioannis Botezătorul nu a fost orb, ci văzător de Dumnezeu! Și el a văzut și pentru noi, trimițându-ne pe toți la El, la Mielul lui Dumnezeu, la Domnul și Mântuitorul nostru. Iar dacă îl ascultăm pe Sfântul Ioannis, atunci ne lipim continuu de Tatăl, de Fiul și de Sfântul Duh, de Dumnezeul nostru treimic, pe Care Fiul lui Dumnezeu ni L-a revelat ieri, la Botezul Său, pe care noi l-am actualizat. Multă sănătate și putere de muncă și mult dor pentru a ne curăți de păcatele noastre prin pocăință! Amin!


[1] Începută la 18. 02, în zi de marți, pe 4 ianuarie 2022. Cer parțial înnorat, 11 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Chalcedon.