Psalmul al 105-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 43-102]

Lucrurile Lui degrab’ uitară,
după sfatul Lui nu s-așezară.
Și cârteau pentru bucate
în pustie, făcând răutate,
ispitind pe Dumnezeu la sete.
Și i-a adăpat fără scumpătate,
trimițându-le sațiu în suflet.

Dar ei L-au mâniat cu rău cuget
pe Moisis, gâlcevind în gloată,
mustrându-l în tabăra toată,
căci i-a dat Domnul preoție
lui Aaron, într-a sa sfințenie.

Și prin ce i-au învinuit cu cuvântul,
s-a desfăcut de i-a sorbit pământul
pe Datan și Aviron, cu totul,
iar pe vinovați i-a ars focul
aprins din cățui, cădind cu tămâie
ei, ce n-aveau treabă la preoție.

Și în muntele Horib vărsară
vițel cioplit, de i se-nchinară.
Și-i schimbară slava, fără treabă,
în chip de vițel ce paște iarbă,

și pe Dumnezeu L-au uitat,
pe Domnul ce i-a salvat,
care a făcut minuni alese
pentru ei, în Egipt, semne dese,
și prin țara lui Ham, prin toată,
prin Marea cea Roșie semne gloată.

Și vru Domnul în pripă să-i piardă
cu cei care n-au vrut să creadă,
de nu ar fi stat Moisis cu rugă,
pe care l-a ales, adevărată slugă,
să-L întoarcă de la mânie,
căci dorea să-i piardă degrab’ cu urgie.

Și țara dorită defăimară,
căci în seamă cuvântu-I nu-l băgară
și-n sălașele lor morcotiră,
glasul Domnului nu-l socotiră.

Și Și-a ridicat peste ei mâna
să-i dărâme, să zacă precum tina
prin pustie, și să le doboare
sămânța-ntre limbi, ca pe ogoare,
și prin țări departe să-i deșire,
să-i destrame ca pe niște fire.

Și lui Beelfegor îi jertfiră,
idol spurcat, de se răniră.
Și mâncară jertfe de la morți,
de și-au pângărit sufletul toți.

Și pe Dumnezeu Îl mâniară
în spurcăciunile ce le lucrară.
Și au căzut la război loviți de armă,
de au pierit mulți, fără de seamăn.

Și Finees a certat vinovații,
de a-ngrozit cu ei și pe alții
și le-a făcut de la Domnul pace,
de i-a oprit să nu piară de lance.

Și i s-a socotit dreptate de la Domnul,
în neam de neam, înainte-a tot omul,
căci i-a dat cu hrisov preoție,
până-n veac, în neam să îi fie.