Psalmul al 106-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 1-54]

Rugați-vă cu glas dulce la Domnul,
că mila Lui e-n veci peste tot omul!
Cei izbăviți de Domnul să grăiască,
căci i-a scos din mână vrăjmășească,

și din țări străine i-a scos la urmă
și i-a adunat într-o turmă,
din răsărituri și de la scăpătate,
de la miazănoapte și din mări de departe.

Rătăciți în pustii, fără vlagă,
căutând cale de oraș, să meargă,
să-și găsească loc de locuință,
flămânzi și însetați, de suferință
sufletele lor întru ei secase,
căutând așezare de case.

Și strigară la Domnul, în scârbă,
de le-a ușurat gârbovirea prelungă
și i-a scos pe calea cea dreaptă,
ca să intre în locuință-așezată,
să-și mărturisească în faț-a tot omul
minunea și mila de la Domnul.

Că a săturat suflet în lipsă,
sufletului flămând masă dulce-i întinse,
celui care ședea la umbră-ntunecată,
la loc de moarte, în lipsă ferecată.

Căci cuvintele Domnului mâniară
și pe Cel de Sus în sfat întărâtară
cu sălbăticia lor cea crudă,
de li s-a zgârcit inima-n trudă.
Că i-au împresurat nevoi multe
și nu era cine să le-ajute.

Și strigară la Domnul cu jale
și i-a scos din nevoi amare,
din întuneric de umbră de moarte,
și le-a frânt obezile toate,
ca să-și mărturisească în faț-a tot omul
minunea și mila de la Domnul.

Că le-a zdrobit porți de aramă,
cu zăvoare de fier fără seamă.
Și i-a luat din calea cea strâmbă,
căci pentru fărădelegi erau în scârbă,
cât sufletul lor dobândise greață
de toate bucatele ce-s spre viață.

Și se-apropiaseră-n pragul morții,
de era să piară cu toții.
Și strigară la Domnul cu jale
și i-a scos din nevoi amare,
că le-a trimis cuvântul Său Domnul,
de-a tămăduit între ei pe tot omul.

Și i-a scos dintr-a lor pierzare
către viața cea cu așezare,
ca să-și mărturisească în faț-a tot omul
minunea și mila de la Domnul,
să-I jertfească jertfă de laudă vie,
să-I vestească minunile cu bucurie!