Psalmul al 107-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Inima mea-i, Doamne, gata,
ca să Te-aștepte mi-e inima gata,
ca să-Ți cânt, Doamne, într-a mea slavă!
Scoală, slava mea, fără zăbavă!
Scoală-te, psaltire și dulceață[1]!
Mă voi scula dimineață
și-Ți voi mărturisi, Doamne,-n gloate,
cântându-Ți între popoarele toate!
Că mila Ta ceruri covârșește
și-adevărul Tău în nori se lățește!
Peste ceruri, Doamne, Tu Te-nalță,
să Te vadă toată lumea-n față
și slava Ta peste tot pământul
să rămână, cum Ți-ai dat cuvântul,
pentru cei iubiți ai Tăi, de care Ți-e milă,
ca să-i izbăvești de greu și de silă,
cu mâna Ta, Doamne, cea dreaptă!
Și să m-asculți cu milă-ndurată!
Dumnezeu a grăit întru al Său Sfântul
și nu-Și va schimba în alt chip cuvântul:
„Mă voi ridica să-mpart cu măsură
Sihemurile cu moșii, fără spărtură,
și Valea Corturilor, în hotare
o voi măsura, să se știe cât are.
Că al Meu este Galaadul cel tare
și Manassi gata cu oștire mare
și Efrem al Meu e la năvălire,
lângă capul Meu, ca sprijinire.
Iudas mi-este domn de-mpărățește,
Moab împrejurul căldărilor Îmi slujește,
Edom Îmi slujește la-ncălțăminte,
ca-n zilele de mai-nainte.
Și filistimii cu credință
Mi se vor pleca, să le fiu cu bunăvoință”.
Cine mă va duce către-ntărita cetate,
ca să rătăcesc cu greutate?
Sau cine are să vină cu grea toană,
până la Edom, să mă ia la goană?
Fără numai Tu, Dumnezeule Sfinte,
când ne vei urni pe dinainte
și nu vei ieși cu noi, la oaste-n frunte,
ci ne vei lăsa cu sudori sângerânde.
Dă-ne, Doamne, ajutor în necaz,
să ne ușurăm greul de pe grumaz,
căci omul în zadar se trudește,
în tăria sa, de se ostenește!
Ci cu Dumnezeu să facem oaste,
că-l va lovi pe vrăjmaș în coaste
și-l va da Dumnezeu de ocară,
de vor fi defăimați în țară!
[1] A harului.