Zi: 10 februarie 2022

Lauda mea, Doamne Sfinte,
spune-ntre toți, dinainte,
că răul și păcătosul, cu ura,
și-au deschis asupra-mi gura

și cu-nșelătoare limbă
îmi grăiesc împotrivă,
cu graiul lor plin de fiere,
împrejur, de-mi fac durere.

Și mă luptă, scornind scandal,
să mă chinuie-n zadar.
În loc să-mi fie binevoitori,
ei sunt de rău grăitori.

Iar eu, din vreme lungă,
am făcut pentru ei rugă
și, pentru-a mea bunătate,
pun asupră-mi răutate
și-mi sunt cu grea sluțenie
pentru a mea smerenie.

Ci să pui pe păcătosul
să-i oprească tot folosul,
și pe dracul de-a dreapta
să i-l pui, când vei da plata!

Când i s-a face judecata-n rând,
să-l scoată cu funia de gât
și ruga la greutate
să i se-ntoarcă în păcate!

Zilele să-i tai și statul,
slujba lui să o ia altul,
să-i rămână copiii mici
și femeia sa calici!

Și să îi strămuți feciorii,
să ceară cu cerșetorii,
să fie goniți din casă
și din odihnă să-și iasă!

Cămătarii să îi smulgă
toată averea din muncă
și străinii să-i apuce
agoniseala cea dulce!

Nimeni fiii să nu-i oblojească,
nici săracii să nu-i crească,
ci să piară cu ocară,
cu tot neamul său din țară!

Într-un rând de neam ce trece[1],
cu totul numele să-i sece,
să fie căutat orice păcat
al maicii care l-a alăptat,
de greșeli să n-aibă ușurare
părinții lui și nici iertare!

Să le fie-nainte, la Domnul,
pomenirea păcatului, să vadă tot omul
de pe pământ cum s-or șterge
pentru-a lor fărădelege.

Că nu și-au adus aminte
să facă milă-nainte!

Ci, când s-a făcut dușman,
a vânat pe cel sărman,
pe omul cu inima smerită,
ca să-i dea moarte ofilită,

ce-a dorit din tot îndemnul,
de i-a și venit blestemul!
Și s-a ascuns de fericire,
stând departe, spre pieire.

Ca-n cămașă se va-mbrăca
cu blestemul, cu ticăloșia sa,
și ca apa pântecu-i va umple
blestemul, cu tot răul din vintre,

și ca măduva-n ciolane
să se-mbrace-n el, ca-n haine,
și, ca pe brâul cu care vrea să se-ncingă,
cu blestemul să se strângă,

pentru-această răutate, peste fire,
făcându-mi, în fața Domnului, pătimire,
grăind asupra mea, pentru suflet[2],
cu vicleșug, cu rău cuget!

Ci Tu, Doamne, să-Ți faci milă
când îmi este greu și silă!
Și pentru sfântul Tău nume
ce Ți se vestește-n lume,
fă și a mea căutare

și, cu mila Ta cea mare,
Doamne, Tu mă izbăvește
de răul ce mă-ntâlnește,
că sărac sunt, și de sminteală
mi se-nspăimântă inima sărmană!

Ca lăcusta, când se strânge cortul,
sunt scuturat jos cu totul.

Și genunchii îmi slăbiră,
de post se schimonosiră,
carnea-mi se lipsi de grăsime,
de ocărât ce sunt în mulțime!

Văzându-mă întins, afară[3],
cu capul lor clătinară.

Ci Tu, Doamne, Dumnezeule Sfinte,
ajutorul Tău îmi trimite,
de mă scoate cu-a Ta vrere,
să cunoască-a Ta putere
și mâna Ta cea dreaptă,
Doamne, cu care dai plată!

Ei mă blestemă cu hulă
cu a lor zăludă gură,
dar Tu, Dumnezeule Sfinte,
îmi grăiești cu dulci cuvinte!

Celor ce-asupra mea se scoală,
răul să le cadă-n poală,
iar slugii Tale să-i fie
odihnă și bucurie!

Și cei care îmi aduc tulburare,
să se-mbrace cu rușine și-nfricoșare,
în locul hainei de sărbătoare,
să se îmbrace-n sac de jale!

Mărturisi-voi, cuvântând bine,
pe Dumnezeu, cum se cuvine,
cu gura mea, în adunare mare,
Îl voi lăuda cu cântare!

Căci El a stat de-a dreapta
sărmanului, cu oaste gata,
de i-a scos de la pieire
sufletul, spre mântuire.

---

[1] Într-o generație.

[2] Să îmi ia sufletul.

[3] Întins pe Cruce, afară din cetate, din Ierusalim.