Facerea, cap. 2, cf. LXX
1. Și au fost desăvârșite cerul și pământul și toată podoaba lor [καὶ συνετελέσθησαν ὁ οὐρανὸς καὶ ἡ γῆ καὶ πᾶς ὁ κόσμος αὐτῶν].
2. Și a împlinit Dumnezeu în ziua a șasea lucrurile Sale pe care le-a făcut și S-a odihnit [în] ziua a șaptea de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut.
3. Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o pe ea [καὶ ηὐλόγησεν ὁ Θεὸς τὴν ἡμέραν τὴν ἑβδόμην καὶ ἡγίασεν αὐτήν], că[ci] în aceasta S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care a început Dumnezeu să le facă.
4. [Iar] aceasta [este] cartea nașterii cerului și a pământului [αὕτη ἡ βίβλος γενέσεως οὐρανοῦ καὶ γῆς], când [ele] a[u] fost făcut[e] [ὅτε ἐγένετο], [în] care zi a făcut Dumnezeu cerul și pământul
5. și toată verdeața câmpului mai înainte [ca] să fie pe pământ și toată iarba câmpului mai înainte [ca] să răsară. Căci nu a plouat Dumnezeu pe pământ și omul nu era [pentru] a lucra pământul,
6. dar izvorul urca din pământ [πηγὴ δὲ ἀνέβαινεν ἐκ τῆς γῆς] și adăpa toată fața pământului [καὶ ἐπότιζεν πᾶν τὸ πρόσωπον τῆς γῆς].
7. Și l-a zidit Dumnezeu pe om din țărâna pământului [καὶ ἔπλασεν ὁ Θεὸς τὸν ἄνθρωπον χοῦν ἀπὸ τῆς γῆς] și a suflat întru fața sa suflare de viață [καὶ ἐνεφύσησεν εἰς τὸ πρόσωπον αὐτοῦ πνοὴν ζωῆς] și s-a făcut omul întru suflet viu [καὶ ἐγένετο ὁ ἄνθρωπος εἰς ψυχὴν ζῶσαν].
8. Și a sădit Domnul Dumnezeu Paradisul în Edem [καὶ ἐφύτευσεν Κύριος ὁ Θεὸς Παράδεισον ἐν Εδεμ], către răsărituri [κατὰ ἀνατολὰς], și l-a pus acolo pe omul pe care l-a zidit.
9. Și încă a răsărit Dumnezeu din pământ tot pomul frumos la vedere [ὡραῖον εἰς ὅρασιν] și bun la mâncare [καὶ καλὸν εἰς βρῶσιν], iar pomul vieții [era] în mijlocul Paradisului [καὶ τὸ ξύλον τῆς ζωῆς ἐν μέσῳ τῷ Παραδείσῳ], [cât] și pomul [ca] să cunoști cunoscut [cunoașterea] binelui și a răului [καὶ τὸ ξύλον τοῦ εἰδέναι γνωστὸν καλοῦ καὶ πονηροῦ].
10. Iar râul care iese din Edem [pentru] a adăpa Paradisul se desparte de acolo întru patru începuturi:
11. numele unuia [este] Fison [Φισων] – acesta înconjură tot pământul Evilat [Ευιλατ], acolo unde este aurul,
12. iar aurul pământului aceluia [este] bun și acolo este cărbunele [ὁ ἄνθραξ] și piatra cea verde deschis [ὁ λίθος ὁ πράσινος] –
13. iar numele râului al doilea [este] Ghion [Γηων] – [și] acesta [este] cel care înconjură tot pământul Etiopiei[1] –
14. iar răul al treilea [este] Tigris [Τίγρις] – [și] acesta [este] cel care merge înaintea assiriilor[2]/ asirienilor –, iar râul al patrulea, acesta [este] Eufratis [Εὐφράτης].
15. Și l-a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care l-a zidit și l-a pus pe el în Paradis [pentru] a-l lucra pe el și [pentru] a-l păzi [καὶ ἔθετο αὐτὸν ἐν τῷ Παραδείσῳ ἐργάζεσθαι αὐτὸν καὶ φυλάσσειν].
16. Și i-a poruncit [ἐνετείλατο] Domnul Dumnezeu lui Adam [Ἀδάμ], zicându-i: „Din tot pomul cel din Paradis [cu] mâncare vei mânca [ἀπὸ παντὸς ξύλου τοῦ ἐν τῷ Παραδείσῳ βρώσει φάγῃ],
17. dar din pomul cel [pentru] a cunoaște binele și răul nu veți mânca din el. Iar [în] care zi aveți să mâncați din el [cu] moarte veți muri [θανάτῳ ἀποθανεῖσθε]”.
18. Și a zis Domnul Dumnezeu: „Nu [este] bine a fi omul singur [οὐ καλὸν εἶναι τὸν ἄνθρωπον μόνον]. Să-i facem lui ajutor pentru el [ποιήσωμεν αὐτῷ βοηθὸν κατ᾽ αὐτόν]!”.
19. Și încă a zidit Dumnezeu din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului și le-a adus pe ele la Adam [ca] să vadă cum le va numi pe ele. Și tot sufletul cel viu, care a fost numit el de Adam, acesta [este] numele său.
20. Și a numit Adam numele tuturor dobitoacelor și al tuturor păsărilor cerului și al tuturor fiarelor câmpului, dar lui Adam nu i-a fost aflat ajutorul asemenea lui [τῷ δὲ Αδαμ οὐχ εὑρέθη βοηθὸς ὅμοιος αὐτῷ].
21. Și a pus Dumnezeu extaz în Adam [καὶ ἐπέβαλεν ὁ Θεὸς ἔκστασιν ἐπὶ τὸν Αδαμ] și a adormit [καὶ ὕπνωσεν]. Și a luat una [din] coastele sale și a plinit trupul pentru ea.
22. Și a zidit Domnul Dumnezeu coasta pe care a luat-o din Adam întru femeie și a adus-o pe ea către Adam.
23. Și a zis Adam: „Acum, aceasta [este] osul din oasele mele și trupul din trupul meu! Aceasta va fi numită femeia, că[ci] din bărbatul ei a fost luată aceasta.
24. Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său și pe maica sa și va fi lipit[3]cu femeia sa [καὶ προσκολληθήσεται πρὸς τὴν γυναῖκα αὐτοῦ] și vor fi cei doi într-un trup [καὶ ἔσονται οἱ δύο εἰς σάρκα μίαν]”.
25. Și erau cei doi goi [καὶ ἦσαν οἱ δύο γυμνοί], și Adam și femeia sa [ὅ τε Αδαμ καὶ ἡ γυνὴ αὐτοῦ], și nu se rușinau [καὶ οὐκ ᾐσχύνοντο].
[1] De la forma de N. Αἰθιοπία.
[2] De la N. pl. ἀσσύριοι.
[3] De către Dumnezeu. Căci El îi lipește duhovnicește, îi unește pe cei doi în Taina Sfintei Nunți.