Psalmul al 113-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 23-68]
Nu-Ți da, Doamne, nimănui pe lume,
slava sfântului Tău nume,
pentru mila Ta și-a Ta dreptate!
Să nu zică cei din altă parte,
păgânii, să ne batjocorească:
„Unde-i Domnul să vă folosească?”.
Ci Tu, Doamne, cerul și pământul
le-ai făcut, de voie, cu cuvântul!
Iar idolii, pe care-i scot cu fală
păgânii, fie-le spre sminteală!
Că aurul nu va sta să le-ajute,
nici argintul la greu să-i asculte!
Gură au și nu pot să răspundă,
ochi și urechi, și nu pot să vadă, s-audă!
Au și nări, dar nu pot mirosi,
și mâini au, însă nu pot pipăi!
Au picioare și nu vor putea merge,
sunt și muți și nu pot face lege!
Aidoma lor să fie cine-i face
și toți care cer de la ei dar și pace!
Iar casa lui Israil are
ajutor pe Domnul și-apărare!
Casa lui Aaron se-ncrede-n Domnul,
că ajutor este și scut, spre tot omul!
Celor care de Dumnezeu au frică,
le ajută Domnul și-i ridică!
De noi Dumnezeu Și-aduce aminte
și ne binecuvântă cu dulci cuvinte.
Dat-a Domnul binecuvântare
casei lui Israil și spor mare
și casei lui Aaron îi urează
zile bune și belșug cu rază.
Și a binecuvântat, fără seamăn,
mici și mari, care au de Domnul teamă.
Pe deasupra, să vă mai trimită
dar și milă Domnul, nesfârșită,
și-n copiii voștri, să se vadă
darul și binefacerea, ca să creadă.
Să fiți binecuvântați de Domnul,
Care a făcut cerul, pământul și omul!
Cerul cerurilor este al Domnului,
iar pământul l-a dat omului.
Morții, Doamne, nu Te vor lăuda,
nici cei din Iad nu vor spune slava Ta,
ci noi, cei vii, Te vom lăuda pe Tine
în veci, Doamne, precum se cuvine!
