Predică la Bunavestire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu [2022]
Iubiții mei[1],
acest praznic al Bisericii este o bună-vestire [εὐαγγελισμὸν][2] dumnezeiască, una care ne-a luat pe toți prin surprindere, pentru că este cea mai bună veste primită de întreaga creație a lui Dumnezeu. Și vestea lui Dumnezeu pentru noi a fost aceasta: că din pântecele Preacuratei Fecioare Maria S-a născut Fiul lui Dumnezeu și S-a făcut Fiul omului. Că din pântecele ei S-a întrupat Fiul Tatălui și S-a făcut și Fiul Fecioarei. Pentru că El Și-a asumat, în persoana Sa cea veșnică, umanitatea noastră din uterul Fecioarei și a îndumnezeit-o pe ea și a ridicat-o în sânul Dumnezeului treimic. Și întruparea Sa este pentru noi și pentru mântuirea noastră, ca fiecare dintre noi să ne putem naște din Dumnezeu și să ne putem îndumnezei, prin harul Său, în fiecare clipă a vieții noastre.
Și cel care a adus vestea cea mare și plină de bunătate a Dumnezeului nostru treimic a fost Sfântul Arhanghel Gavriil, pe când cea care a primit-o de la Dumnezeu a fost Pururea Fecioară Maria, care, acceptând voia Domnului cu ea, a simțit cum, mai presus de fire, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat imediat în pântecele ei, odată ce ea a spus: „Iată [Ἰδού], roaba Domnului [ἡ δούλη Κυρίου]! Să-mi fie mie după cuvântul tău [γένοιτό μοι κατὰ τὸ ῥῆμά σου]” [Lc. 1, 38, BYZ].
Așadar, noi retrăim astăzi bucuria cea mare a Preacuratei Stăpâne, pe care aceasta a avut-o în ziua zămislirii Domnului în uterul ei! Pentru că praznicul de azi e praznicul zămislirii Domnului, al întrupării Sale în pântecele ei. Fiindcă viața omului începe odată cu zămislirea lui în uterul maicii sale. Și Domnul, Cel care era Dumnezeu prin firea Sa, Și-a creat sufletul Său omenesc și Și-a asumat din uterul Maicii Sale trupul Său omenesc, făcându-se și om, Dumnezeu și om, pentru mântuirea noastră. Căci numai astfel putea să curățească, să lumineze și să îndumnezeiască din interior firea noastră umană, unind, în persoana Sa divino-umană, dumnezeirea Sa cu umanitatea Sa cea asumată pentru noi.
Căci buna Sa vestire de azi este „taina cea din veac [το ἀπ’ αἰῶνος μυστήριον]”[3], taina Lui cea plină de bucurie pentru noi, pentru că ea reprezintă „sfatul [din] veci [πρόθεσιν τῶν αἰώνων]” [Efes. 3, 11, BYZ] al lui Dumnezeu. Sfatul interior al Dumnezeului treimic, cel între persoanele dumnezeiești, pentru mântuirea noastră prin întruparea și iconomia cea mântuitoare a Domnului. Pentru că din veci a hotărât Dumnezeul nostru treimic întruparea Domnului cea pentru noi. Și El a revelat acum această taină a Sa, spunându-ne că El S-a întrupat pentru ca să ne îndumnezeiască pe noi[4].
El S-a întrupat, pentru ca să ne arate nouă adevărata împlinire a omului: sfințenia. Pentru ca noi să trăim viața Lui. Și pentru ca să trăiești o viață sfântă trebuie să te naști trupește în această lume, apoi să te naști din nou, în mod dumnezeiește, prin Taina Sfântului Botez. Însă, de sănătatea trupului și a sufletului nostru ține toată buna noastră sporire în viața sfântă. Căci toată asceza noastră, toată nevoința noastră zilnică cere ca să avem un trup sănătos și un suflet plin de slava lui Dumnezeu. Pentru că slava lui Dumnezeu din sufletul nostru trece și în trupul nostru și ne sfințește în mod deplin. Dar izvorul întregii vieți și al întregii sfințenii este Dumnezeul nostru treimic. Ca să ne umplem de viața Lui trebuie să trăim bisericește, umplându-ne din destul din slava Lui la Sfintele Taine și Slujbe ale Bisericii. Și de aceea și noi venim continuu în Biserica lui Dumnezeu, pentru ca El să ne învețe mereu pe cele ale Sale și să ne umple de viața Sa cea veșnică. Pentru că lumină sunt poruncile Sale[5].
Însă toată Biserica Lui e plină de slava Lui cea veșnică! Adevărata lumină a Bisericii este slava Lui. Iar viața noastră e plină de viața Lui, de slava Lui cea veșnică, dacă nu ne dezlipim niciodată de El, de Dumnezeul mântuirii noastre. Pentru că El ne luminează ochii minților noastre [τοὺς ὀφθαμοὺς τῶν διανοιῶν ἡμῶν] în mod tainic, pentru ca nu cumva să adormim în păcatele spre moarte [ἐν ἁμαρτίαις εις θάνατον][6]. Ne luminează mintea pentru ca să vedem lumina poruncilor Sale. Pentru că numai prin lumina Sa putem să le înțelegem pe cele ale Sale, care sunt în lumina Lui cea veșnică.
Potrivit mărturiei de aici[7], Născătoarea de Dumnezeu L-a zămislit pe Domnul la vârsta de 14 ani și 4 luni. Și zămislirea Domnului în pântecele ei a avut loc la Nazaret, în casa Sfântului Iosif[8].
Și Nazaret [Ναζαρέτ] [Mt. 2, 23, BYZ] vine de la נָצְרַת [Națrat] și înseamnă, la modul probabil, ramură sau a păzi[9]. Căci aici a fost zămislit Cel care ne păzește pe noi de toate lucrarea cea rea. Iar El, Cel care este viața noastră, ne umbrește pe noi, El, Pomul vieții, ca să nu fim dogoriți de arșița păcatelor.
Pentru că viața noastră de azi e o zi toridă, plină de ispite. Sugestii și ideologii de tot felul ne ispitesc pentru a nu mai trăi creștinește. Liniștea noastră, rugăciunea noastră, postul nostru sunt asediate din toate părțile de zvonuri, de frici, de plăceri, de neorânduială. Pentru că demonii ne vor înspăimântați, ne vor plictisiți, ne vor fără credință în Dumnezeu și fără încredere în oameni. Ca să fim aidoma unei turme, atunci când e hăituită.
Însă de ce trebuie să îmi pierd liniștea mea și înrădăcinarea mea în slava lui Dumnezeu, dacă El e toată împlinirea mea? De ce să renunț la post, dacă el mă sculptează mereu? De ce să renunț la rugăciune, dacă ea este pacea mea deplină? Războiul e aproape de noi și e nemilos, oamenii izgoniți din țara lor ne întristează profund, scumpirile în lanț sunt năucitoare, ispitele ne înconjură din toate părțile, viața noastră este extrem de fragilă, dar n-avem nicio împlinire fără viața cu Dumnezeu! Tocmai de aceea nu trebuie să ne pierdem în vârtejul zilei! Căci odată ce ne-am pierdut pacea noastră, pacea Lui din noi, nu mai avem nimic.
Preacurata Stăpână, după viața ei îngerească trăită în templul din Ierusalim, cea plină de rugăciune, de nevoință și de vederi dumnezeiești, a mers în casa Sfântului Iosif, a Logodnicul ei, unde a trăit la fel. Pentru că aici se ruga, citea, lucra cu mâinile sale, postind în tăcere și nevorbind decât foarte puțin cu oamenii[10]. Și prin aceasta nu era asocială, ci trăia duhovnicește. Pentru că prima în primul rând relația ei cu Dumnezeu, din care se umple relația noastră cu oamenii.
Dacă toată ziua stăm la glume și la bârfe cu oamenii, viața noastră nu prosperă, ci decade. Și de ce decade? Pentru că sufletul nostru are nevoie de mâncare dumnezeiască, așa după cum trupul nostru are nevoie de mâncarea sănătoasă. Sufletul nostru se umple din rugăciune, din citire, din contemplarea creației și a Scripturii Dumnezeiești și a Slujbelor Bisericii, din smerirea noastră continuă înaintea lui Dumnezeu, din postirea și din slujirea noastră cu pocăință. Iar sufletul mănâncă mult mai mult decât trupul!
Când cineva pune problema mersului la Biserică sau a citirii îndelungate sau a postirii de săptămâni întregi și nu le găsește rostul e pentru că nu știe cât mănâncă sufletul. Dacă trupește mâncăm câteva minute pe zi, sufletește mâncăm toată ziua și toată noaptea, în mod continuu. Căci în orice clipă când suntem treji sau oricând ne-am trezi noaptea, sufletul nostru e avid de a cunoaște, de a simți, de a trăi, de a vedea, de a iubi, de a îmbrățișa. Și numai Dumnezeu ne poate umple nevoile noastre sufletești și trupești cu adevărat. Căci pe cât El ne umple sufletul cu cunoașterea și cu slava Lui, pe atât și trupul nostru e în pace și e sănătos, pentru că sănătatea noastră reală coboară din sufletul în trupul nostru în mod neîncetat.
Sfântul Arhanghel Gavriil a venit cu mare cutremurare dumnezeiască pentru ca să îi vestească vestea cea mare Preacuratei Fecioare[11], pe când aceasta „ardea cu dragoste de Serafim către Dumnezeu, Făcătorul ei, și ruga bunătatea Lui ca a Sa dumnezeiască făgăduință și profeție a lui Isaias degrabă s-o împlinească”[12]. Căci Domnul vorbise despre Sine mai înainte și spusese că „Fecioara în pântece va lua și va naște Fiu [ἡ Παρθένος ἐν γαστρὶ ἕξει καὶ τέξεται Υἱόν]” [Is. 7, 14, LXX].
Și cine poate să spună bucuria și veselia și cutremurarea dumnezeiască pe care le-a trăit Născătoarea de Dumnezeu în acea clipă a zămislirii Sale și în toată viața ei pământească împreună cu Domnul? Cine poate să spună ce înseamnă să Îl porți în pântecele tău pe Cel care poartă toate și apoi să Îl hrănești și să Îl crești pe Stăpânul întregii făpturi? Iar dacă am cugeta în mod smerit la viața ei, am înțelege cât de cutremurătoare și de plină de sfințenie este și cât de străină și de copleșitoare este viața ei față de modul nostru de-a fi.
Căci nouă ni se cere să fim dumnezeiești în orice clipă. Nouă, creștinilor. Dar ca să fim dumnezeiești, noi trebuie să fim ca Sfinții Lui și, în primul rând, ca Născătoarea de Dumnezeu. Adică având virtuțile lor dumnezeiești și modul lor de a trăi. Numai că viața noastră e prea lumească în comparație cu cât de dumnezeiască ar trebui să fie. Noi suntem plini de griji, de patimi, de năluciri de tot felul. Vrem lucruri periferice, trecătoare, în loc să fim avizi de pacea, de curăția și de sfințenia lui Dumnezeu.
Însă, la praznicul de azi, suntem chemați tocmai la acest lucru: la a fi plini de iubirea pentru Dumnezeu. Pentru că „întru duhovniceasca îndulcire a iubirii de Dumnezeu și întru dumnezeiasca vedenie a minții [Născătoarei de Dumnezeu] S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu”[13] în pântecele ei. Iar pentru ca noi să Îl simțim în ființa noastră pe Domnul, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, adică să simțim slava Lor cea dumnezeiască, trebuie să fim plini de dor pentru Dumnezeu și de curăție sfântă.
Biserica în care slujim acum a fost terminată în 1896. Pe 31 octombrie 1965, potrivit unei însemnări de pe vechea Evanghelie, Biserica a fost resfințită de Episcopul Iosif Gafton[14]. Anul acesta se împlinesc 126 de ani de la ridicarea Bisericii, iar Preasfințitul Părinte Galaction Stângă a venit azi la hramul Bisericii noastre, la aproape 5 ani de când slujesc aici, pentru ca să ne întărească prin sfintele sale rugăciuni și prin pilda cuvioasă a vieții sale. Pentru că privirea duhovnicească spre Episcopul tău înseamnă privirea lucidă spre viața ta cea bisericească. Căci dacă înțelegi duhovnicește că harul Preoției tale a curs și curge în continuu în tine prin rugăciunile Episcopului tău, atunci știi că Episcopul tău este sprijinul tău real în toate cele pe care le faci pentru Dumnezeu și pentru oameni.
Nu l-am cunoscut pe Episcopul nostru decât în ipostaza de om atent, blând, echilibrat, care te povățuiește și te liniștește prin răspunsurile pe care ți le dă. Cum se spune în popor: el este un om cu care poți vorbi, cu care vorba e vorbă, pentru că nu uită niciodată ce ți-a făgăduit. Ori de câte ori m-am întâlnit cu Părintele Episcop Galaction, l-am simțit ca Părinte real față de mine și ca om al rugăciunii și al slujirii atente, cuvioase. M-am umplut din plin din harul și din cuviința sa, din bunătatea și din voioșia sa, din calmitatea și din modul său prietenos de a vorbi. Căci, de fapt, am mare nevoie și avem nevoie cu toții de oameni care să ne zidească prin modul lor de-a fi și de a sluji. Avem nevoie de experiența sfântă a celor care Îi slujesc lui Dumnezeu în pace și cu inimă bună.
Așa că praznicul de astăzi e foarte bucuros pentru noi toți, pentru că împreună cu Episcopul nostru și cu toți Părinții de față Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate din destul în viața noastră. Și Îl rugăm pe Dumnezeu să ne călăuzească pe mai departe în tot lucrul cel bun, pentru ca bine să sporim în viața cu Dumnezeu și în mântuirea noastră. Amin!
[1] Începută la 13. 02, în zi de marți, pe 22 martie 2022. Soare, 18 grade, vânt de 24 km/ h.
[2] A se vedea: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2441/sxsaintinfo.aspx.
[3] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Mar/Mar25.html.
[4] Căci „ἄνθρωπος γίνεται Θεός, ἵνα Θεὸν τὸν Ἀδὰμ ἀπεργάσηται”, cf. Ibidem.
[5] În a 3-a rugăciune a Utreniei: „διότι φῶς τὰ προστάγματα Σου”, cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/Orthros.html.
[6] Ibidem.
[7] A se vedea: https://paginiortodoxe.tripod.com/vsmar/03-25-bunavestire.html. La 14 ani a fost logodită cu Sfântul Iosif și după 4 luni de la logodirea ei, L-a zămislit pe Domnul.
[8] Ibidem.
[9] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/נצרת.
[10] „Viețuind Preasfânta Fecioară în casa Logodnicului [ei], nu și-a schimbat viața sa cea mai dinainte, pe care o avea în Sfânta Sfintelor. Căci nu se îndeletnicea cu altceva, fără numai în rugăciunea cea de Dumnezeu gânditoare, în citirea dumnezeieștilor cărți și în obișnuita și cuviincioasa ei lucrare de mâini. Și-i era ei casa lui Iosif ca o biserică de rugăciune, din care nicăieri nu ieșea. Ci totdeauna, închizându-se, trăia în post și tăcere, nevorbind cu nimeni, decât numai cu cei din casa lui Iosif”, cf. https://paginiortodoxe.tripod.com/vsmar/03-25-bunavestire.html. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Ibidem.
[14] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Gafton.