Predică la Duminica a III-a din Postul Mare [2022]
Iubiții mei[1],
la jumătatea Postului Mare, Dumnezeiasca Cruce scoasă azi în Biserică în mod cuvios ne vestește Învierea Domnului. Ne vestește faptul prea bucuros că El a învins moartea noastră și ne-a eliberat pe noi din robia demonilor. Căci nu mai suntem robi ai păcatului, ci fiii lui Dumnezeu prin slava Lui. Pentru că Învierea Lui presupune Crucea Sa, adică moartea Lui pe Cruce pentru noi, ca să învie a 3-a zi din morți pentru noi. Iar Crucea Lui este mângâierea și bucuria noastră cea duhovnicească. E întărirea noastră în toate zilele vieții noastre. Pentru că ea reprezintă iubirea nețărmurită a lui Dumnezeu pentru noi, iubirea Sa care ne mântuie zilnic pe noi, păcătoșii. Fiindcă noi simțim din plin, închinându-I-ne Lui, Dumnezeului nostru treimic, cum ne umplem de slava Sa cea veșnică. Și umplându-ne de slava Lui, noi trăim continuu viața Lui cea dumnezeiască, a Celui înviat din morți pentru noi, ca să ne facă pururea vii.
De aceea, când ne închinăm Domnului, noi trăim din plin tăria cea mare a Morții și a Învierii Sale în lupta noastră cu păcatul. Pentru că viața Lui cea tare, viața Lui cea cu totul sfântă, plină de slava cea veșnică a dumnezeirii Sale, o simțim în noi ca propria noastră viață. Fiind umpluți de viața Lui, viața Lui e viața noastră cea veșnică. Și întărindu-ne El în toate zilele, astfel putem să ne răstignim continuu pentru El, trăind în același timp învierea Lui în noi înșine. Căci lupta noastră continuă cu păcatul din noi înșine este o umplere continuă de pacea Sa, de bucuria Sa, de curăția Sa cea dumnezeiască.
Dacă rugăciunea și postul nostru nu ne umplu de pacea învierii Sale din morți, de pacea Lui cea dumnezeiască, ne-am rugat și am postit în zadar. Dacă slujirea Lui nu ne împlinește, atunci greșim undeva în mod grav. Pentru că viața noastră bisericească își află împlinirea numai în revelarea Lui continuă în viața noastră. Și El ni Se revelează pe Sine din slava Lui și prin slava Lui cea veșnică, căci viața noastră bisericească e o pregătire continuă pentru revelarea Lui în viața noastră.
Fără luminarea continuă primită de la Dumnezeul nostru treimic nu putem înțelege nimic din teologia Lui, adică din revelarea Sa față de noi. Căci ceea ce înțelegem duhovnicește aceea ne mântuie, pentru că devine una cu viața noastră. Trebuie să ne lăsăm luminați de El și să primim ajutorul continuu al Sfinților Lui și al Îngerilor Lui, care au fost luminați de El despre cele ale Sale, pentru ca să facem pași reali în viața noastră de sfințenie. Pentru că sfințenia este viața trăită continuu după revelarea lui Dumnezeu, după călăuzirea Sa.
Preacurata Stăpână, acoperitoarea și păzitoarea noastră, s-a lăsat călăuzită de Dumnezeu întru toate și nu a greșit cu nimic în viața ei. Călăuzirea Lui e reala noastră existență. Iar toate cele ale vieții Bisericii sunt uneltele de lucru prin care ne lucrăm continuu mântuirea noastră.
Căci ne curățim de păcatele noastre așa cum am săpa într-o mină pentru ca să scoatem aurul la suprafață. Săpăm, săpăm în continuu în noi înșine prin rugăciunea și postul nostru, dăm afară păcatele din noi, pentru a găsi aurul slavei lui Dumnezeu în noi înșine. Iar minerul care caută aurul nu se uită la celelalte, ci doar la metalul pe care îl vrea transformat în bijuterie sau în lingou. Pentru că nu postim pentru a posti, ci pentru a ne umple de slava Lui cea veșnică. Scopul rugăciunii noastre nu e să spunem vorbe, ci să vorbim cu smerenie și cu pocăință în fața Lui încât să fim auziți de către El. Căci rugăciunea autentică e rugăciunea auzită de către El. Cântarea reală e cântarea la care El ne răspunde cu slava Lui. Și până nu ne umplem de slava Lui nu trăim cu adevărat bisericește, căci scopul vieții bisericești e acela de a trăi împreună cu Dumnezeu în fiecare clipă.
– De ce se lăuda Sfântul Pavlos cu Crucea Domnului [Gal. 6, 14]?
– Pentru că înțelegea în mod profund consecințele personale, interioare, ale Răstignirii Sale și se bucura mult pentru ele! Și pentru că El a învins tot păcatul și toată patima prin răstignirea Sa cea pentru noi, de aceea noi primim de la El, în asceza noastră, puterea de a birui toată patima și tot păcatul în ființa noastră. Și el se lăuda cu Crucea Lui și se bucura mult pentru dragostea Lui pentru noi și considera Crucea Lui ca împlinire a vieții sale, pentru că răstignirea de sine ne duce la învierea noastră cea duhovnicească. Nu ne putem sfinți până nu ne curățim și nu ne luminăm dumnezeiește! Sfințenia noastră începe cu răstignirea noastră interioară și se continuă cu luminările Lui cele dumnezeiești și cu vederile Sale cele preasfinte, pe care le primim în asceza noastră cea biruitoare, cea mereu curățitoare. A trăi ca un nepătimitor și ca un văzător de Dumnezeu înseamnă a trăi sfințenia Lui. Căci sfințenia e rămânere neclintită întru slava Sa cea veșnică, pe care o simțim continuu în ființa noastră.
Așa cum Crucea a fost scoasă azi și pusă în mijlocul Bisericii spre închinare, tot așa trebuie să fie Dumnezeu în noi în fiecare clipă. Centralitatea lui Dumnezeu în viața noastră este prezența Lui continuă în noi prin slava Lui. Și când El e în noi, El ne umple pe noi de toate cele ale Sale, îndumnezeindu-ne pe fiecare zi. Iar omul care se îndumnezeiește zilnic este „făptura cea nouă [καινὴ κτίσις]” [Gal. 6, 15, BYZ]. Făptura mereu nouă. Făptura pe care Dumnezeu o înnoiește în mod neîncetat. Și dacă ne-am lăsa înnoiți continuu de Dumnezeu, atunci nu am mai fi plictisitori și nici blazați, ci mereu proaspeți, mereu voioși, mereu plini de luminări și vederi dumnezeiești, adică plini de veșnicia lui Dumnezeu.
Însă, pentru că nu avem vorbe de la Dumnezeu, din veșnicia Lui, de aceea vorbim între noi despre ce auzim și despre ce vedem aici, în această lume. Supralicitarea știrilor și a amănuntelor banale în discuțiile noastre arată neîntemeierea noastră teologică. Lipsa de amănunte sfinte nu poate fi compensată cu amănuntele banale. Dar, pe de altă parte, și supralicitarea amănuntelor sfinte, preluate de la alții, stresează la un moment dat, dacă ele nu vorbesc despre tine. Dacă nu au nimic de-a face cu viața ta. Căci noi ar trebui să vorbim despre noi, despre experiența noastră sfântă de viață, despre modul în care ne bucurăm împreună cu Dumnezeu, pentru a ne lumina și întări duhovnicește unii pe alții.
De aceea ne spune Sfântul Pavlos, că atunci când vorbim unii cu alții trebuie să vorbim „[în] psalmi și [în] imne și [în] cântări duhovnicești [ψαλμοῖς καὶ ὕμνοις καὶ ᾠδαῖς πνευματικαῖς]” [Efes. 5, 19, BYZ]. Pentru că psalmii, imnele și cântările duhovnicești sunt formate din înțelegeri personale, din revelări dumnezeiești. Trebuie să vorbim unii cu alții despre ceea ce ne caracterizează cu adevărat. Iar dacă suntem oameni duhovnicești, atunci trebuie să vorbim despre ceea ce ne învață Dumnezeu în mod zilnic. Pentru că Dumnezeu ne învață în mod continuu despre trupul și sufletul nostru, despre patimile pe care le avem și despre virtuțile care se nasc în noi prin slava Lui, despre istoria Bisericii și viețile Sfinților, despre minunile Lui cele mari în viața noastră. Și când ești învățat continuu de către El, atunci Îl cânți și Îl lauzi pe Dumnezeu în inima ta [Ibidem], dar și în adunare multă și în cărți despre El. Pentru că te bucuri să vorbești despre Cel care e împlinirea ta, despre Cel care este dragostea ta.
Dragostea noastră S-a suit pe Cruce pentru noi ca să ne îmbrățișeze pe toți în mod veșnic! Căci iubirea Lui nu e una trecătoare, ci veșnică. Tocmai de aceea, El ne cheamă pe toți la o relație veșnică cu El, la o împărtășire veșnică de iubirea Lui față de noi. Și pentru a-I răspunde Lui cu toată dragostea noastră, noi ne curățim, ne luminăm și ne îndumnezeim zilnic, pentru ca să fim tot mai proprii iubirii Lui față de noi. Îndumnezeirea noastră e rafinarea noastră continuă pentru El. Îndumnezeirea noastră zilnică e călirea și transfigurarea continuă a noastră. Pentru că ne transfigurează slava Lui, slava Lui cea dumnezeiască, care a îndumnezeit în mod desăvârșit umanitatea Domnului și a ridicat-o în sânul Dumnezeului treimic. Fiindcă El a înviat din morți ca să Se facă pe Sine „începătura celor adormiți [ἀπαρχὴ τῶν κεκοιμημένων]” [I Cor. 15, 20, BYZ].
A înviat El mai întâi, pentru ca mai apoi să ne învie pe toți. Căci învierea de obște e consecința interioară a învierii Sale din morți. Fiindcă El va extinde biruința Sa asupra morții din firea Sa umană la nivelul întregii umanități, înviindu-i pe toți prin slava Lui. Ca toți să avem parte, ca ființe nemuritoare, de viața cea veșnică. Însă, unii vom învia „spre învierea vieții [εἰς ἀνάστασιν ζωῆς]”, pe când alții „spre învierea judecății [εἰς ἀνάστασιν κρίσεως]” [In. 5, 29, BYZ]. Unii vom învia pentru ca să ne bucurăm veșnic de viața cu Dumnezeu, pe când alții vom învia pentru ca judecata Lui să fie veșnică întru noi. Căci dacă El te-a judecat pe tine ca vrednic de Iad, la Judecata Sa de obște, atunci judecata ta e dreaptă. Și judecata Lui e veșnică pentru tine. Și tu vei trăi în mod veșnic consecințele Judecății Sale, pentru că alegerea ta e contrară voii lui Dumnezeu. Căci El nu judecă în mod arbitrar, ci după realitatea vieții noastre. El judecă ceea ce vede că suntem.
Așadar, iubiții mei, după ce ne-am bucurat dumnezeiește de hramul Bisericii noastre și ne-am veselit în mod sfânt împreună cu Episcopul nostru și cu toți confrații Preoți cu care am slujit și cu întreaga Biserică, astăzi suntem la mijloc de drum. Iar calea noastră nu e spre vale, ci spre vârful muntelui! Pentru că urcăm pe calea Crucii spre Învierea Lui cea de a treia zi. Urcăm spre Învierea Lui, care ne duce pe noi în Împărăția Sa cea veșnică. Căci, în comparație cu reclamele comerciale, Biserica nu ne promite lucruri banale, ci nemurirea în Împărăția Sa. Nu ne făgăduiește o viață pământească nesfârșită, ci una veșnică nesfârșită. Iar pe aceasta noi începem să o trăim din prima clipă a adormirii noastre pământești. Când trupul ne rămâne aici, iar sufletul nostru merge în Împărăția Sa, noi începem să trăim în sufletul nostru cel sfânt nemurirea noastră, pe care, la învierea cea de obște, o vom trăi în tot sufletul nostru sfânt și în tot trupul nostru cel îndumnezeit. De aceea, lupta vieții noastre e pentru îndumnezeirea noastră, pentru viața veșnică cu Dumnezeu.
Vă mulțumim tuturor pentru modul cum ați împodobit Biserica pentru praznic și pentru tot ajutorul pe care ni l-ați dat amândurora pentru a fi gazdele tuturor! Toate s-au făcut într-un timp record cu harul lui Dumnezeu, fiind ajutați în mod principal de Primăria localității și de diverși membri ai comunității noastre și de dumneavoastră, cei care sunteți mereu cu noi la fiecare Slujbă. Dumnezeu, Cel care știe iubirea și eforturile tuturor, să vă binecuvânte și să vă bucure nespus pentru contribuțiile dumneavoastră cele iubitoare de Dumnezeu! Și să ne întărească și pe mai departe în tot lucrul cel bun, ca bine să sporim în viața noastră cu Dumnezeu! Amin!
[1] Începută la 6. 25, în zi de joi, pe 24 martie 2022. Cer senin, minus un grad, vânt de 10 km/ h.