Predică la Intrarea Domnului în Ierusalim [2022]

Iubiții mei[1],

Domnul intră astăzi cu osanale în cetatea Ierusalimului, în orașul păcii, în Ierușalaiim [יְרוּשָׁלַיִם][2], pentru ca vineri să fie scos afară din cetate ca un osândit la moarte. Pentru că „au ieșit [din cetate] la locul care se numește Căpățână [Κρανίον], [iar] acolo L-au răstignit pe El [ἐκεῖ ἐσταύρωσαν Αὐτόν] și pe cei făcători de rele [καὶ τοὺς κακούργους], unul [în] cele de-a dreapta [ὃν μὲν ἐκ δεξιῶν], iar altul [în] cele de-a stânga [ὃν δὲ ἐξ ἀριστερῶν]” Sa [Lc. 23, 33, BYZ].

Iar locul numit Căpățână era în afara zidurilor cetății, Κρανίον [Cranion] din greacă fiind corelativul lui גֻּלְגֹּלֶת [Gulgolet] din ebraică, care, în greacă, e transliterat sub forma Γολγοθᾶ [Golgota][3] [Mt. 27, 33, BYZ].

– De unde numele de „Locul Căpățânii” [Κρανίου Τόπος] [Mt. 27, 33, BYZ]?

– De la capul Sfântului nostru Protopărinte Adam, care a fost înmormântat acolo! Pe care îl vedem iconizat în Sfânta Icoană a Răstignirii Domnului în pământ, sub Dumnezeiasca Cruce[4]. Iar astăzi, în partea de nord a Bisericii Sfântului Mormânt, acest loc e numit Paraclisul lui Adam, iar acolo a fost înfiptă în piatră Dumnezeiasca Cruce a Domnului la răstignirea Sa[5]. În cartea Peștera comorilor [Spelunca Thesaurorum[6]], care conține o istorie a lumii până la nașterea Domnului[7], se precizează faptul că Sfântul Adam a fost înmormântat în mijlocul pământului și că Domnul a fost răstignit peste capul său, iar sângele și apa curse din coasta Sa au curs peste capul Sfântului Adam[8]. Și tot aici ni se spune că Sfântul Adam a fost creat de Dumnezeu la Ierusalim și că s-a ridicat în picioare pe locul unde a fost răstignit Domnul[9]. Cu alte cuvinte, Sfântul Adam a fost înmormântat în același loc unde a și fost creat de Dumnezeu. Iar locul acela, care e mijlocul pământului, e locul unde a fost răstignit Domnul pe Cruce.

Așa că oamenii păcătoși au crezut că Îl disprețuiesc pe El, dacă Îl îngroapă la Locul Căpățânii, dar prin aceasta au împlinit voia lui Dumnezeu. Pentru că L-au răstignit pe El deasupra primului om creat de către El, ca să ne arate tuturor că El S-a răstignit pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Sfântul Profet Zaharias profețise de mai înainte că Împăratul Ierusalimului, adică Hristos Domnul, va veni în Ierusalim ca un om blând [πραῢς], „încălecat pe măgar și pe mânzul cel tânăr [ἐπιβεβηκὼς ἐπὶ ὑποζύγιον καὶ πῶλον νέον]” [Zah. 9, 9, LXX]. De aceea, când a venit clipa să împlinească această profeție a Sa, Domnul a trimis pe doi dintre Ucenicii Săi și aceia I-au adus un mânz de măgar, peste care și-au pus veșmintele lor [Lc. 19, 29-35, BYZ]. Și pe când El mergea pe mânzul de măgar spre Ierusalim, în cea mai mare smerenie și pace, Ucenicii Lui își așterneau veșmintele lor în calea Sa și Îl lăudau cu glas mare pe Dumnezeu [Lc. 19, 36-37, BYZ]. Și tot ei strigau, în mod profund teologic și profetic: „Binecuvântat [este] Cel care vine [Εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος], Împăratul în[tru] numele Domnului [Βασιλεὺς ἐν ὀνόματι Κυρίου]! Pacea [este] în cer [εἰρήνη ἐν οὐρανῷ] și slava [Domnului este] în[tru] cei preaînalți [καὶ δόξα ἐν ὑψίστοις]” [Lc. 19, 38, BYZ], întru Puterile cele cerești.

Sfântul Ioannis Teologul, în Evanghelia zilei [In. 12, 1-18], ne-a spus despre pregătirea Lui pentru moarte, despre ungerea Sa cu mir de nard [In. 12, 3, BYZ], apoi despre faptul că mulțime multă de oameni L-a întâmpinat pe El [In. 12, 12-13, BYZ]. Și ei „au luat ramuri de finici și au ieșit întru întâmpinarea Lui, și strigau: «Osanna [Ὡσαννά]! Binecuvântat [este] Cel care vine în[tru] numele Domnului [εὐλογημένος ὁ ἐρχόμενος ἐν ὀνόματι Κυρίου], Împăratul lui Israil [Βασιλεὺς τοῦ Ἰσραήλ]»” [In. 12, 13, BYZ]. Și El a venit întru numele Domnului pentru că a împlinit sfatul Dumnezeului treimic pentru mântuirea noastră. Și El este Împăratul lui Israil, Împăratul tuturor celor credincioși, al tuturor celor care sunt smeriți și blânzi și drepți și sfinți ca El. Iar dacă ucenicii și-au dat jos veșmintele lor și le-au pus în calea Sa, ei au arătat prin aceasta că se supun Lui, Celui blând și smerit. Iar mulțimea cea mare a venit în mâini cu ramuri verzi de finici, de palmieri[10], pentru ca să își exprime bucuria și supunerea lor față de Împăratul lui Israil.

Iar dacă Sfântul Lucas ne-a spus ce au făcut Ucenicii Lui, iar Sfântul Ioannis ce a făcut mulțimea care L-a întâmpinat, Sfântul Matteos ne-a spus ce au făcut copiii Ierusalimului. Căci „au văzut arhiereii și cărturarii minunile pe care [El] le-a făcut și pe copii strigând în templu și zicând: «Osanna fiului lui David [Ὡσαννὰ τῷ υἱῷ Δαυίδ]!»” [Mat. 21, 15, BYZ]. Și când au văzut și au auzit toate acestea, ei s-au indignat [ἠγανάκτησαν] [Mt. 21, 15, BYZ] în loc să se bucure. Dar Domnul le-a citat Scriptura și le-a spus: „Nu ați citit niciodată, că «Din gura pruncilor [Ἐκ στόματος νηπίων] și a celor sugând Ți-ai pregătit laudă [καὶ θηλαζόντων κατηρτίσω αἶνον]»?” [Mt. 21, 16, BYZ].

Pentru că Domnul a vorbit prin Sfinții Lui Profeți despre Sine, tocmai ca poporul lui Israil să Îl recunoască. Să citească duhovnicește Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului Testament și să înțeleagă faptul că e vorba despre El, atunci când va fi în fața lor. Numai că poporul n-a citit duhovnicește Scriptura, cum n-o citește nici azi! N-a citit-o și nu L-a văzut, nu L-a recunoscut pe El. Pentru ca iarăși să se împlinească Scriptura lui Dumnezeu: Necrezând în minunile Sale [In. 12, 37, 39 BYZ], Domnul „a orbit ochii lor și a împietrit inima lor; pentru ca să nu vadă [cu] ochii și să [nu] înțeleagă [cu] inima [καὶ νοήσωσιν τῇ καρδία] și să [nu] fie întorcându-se” la El [In. 12, 40, BYZ].

Căci ceea ce vezi și citești cu ochii tăi trebuie să înțelegi cu inima ta. Să înțelegi cu mintea ta, în inima ta, toate cele din viața ta. Pentru că Domnul Iisus Hristos a dorit ca El să fie văzut duhovnicește de către noi, să fie văzut în adâncul dumnezeirii Sale, și nu doar trupește! El S-a întrupat pentru ca să fie în maximă apropiere față de noi, dar nu pentru ca noi să vedem doar trupul Lui, ci să Îl vedem pe El deplin, ca Dumnezeu și om, și să înțelegem duhovnicește cuvintele Sale și să urmăm vieții Sale celei cu totul dumnezeiești.

Și e o modă printre teologii eterodocși ai vremii noastre să vorbească despre „Iisusul istoric”, adică despre viața în trup a Domnului. Numai că ei, citind literalist Dumnezeieștile Evanghelii, Îl consideră pe Domnul doar om sau mai mult om decât Dumnezeu sau un om care Își dezvoltă conștiința Sa de Dumnezeu, dar nu Dumnezeu și om din prima clipă a zămislirii Sale în uterul Născătoarei de Dumnezeu. De aceea, bat apa în piuă despre istoricitatea Lui, pentru ca să Îl prezinte ca pe un om extraordinar, dar totuși un om, și nu ca pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Însă, dacă relativizezi unirea ipostatică sau personală a firilor în persoana Domnului odată cu întruparea Sa, nu poți să vorbești cu adevărat despre umanitatea Lui sau despre istoricitatea Sa, despre viața Sa istorică. Pentru că în nicio clipă a vieții Sale pământești, El nu a fost doar om, ci Dumnezeu și om. În pântecele Fecioarei și în orice clipă a vieții Sale pământești, El a fost, este și va fi Dumnezeu și om. Pentru că întruparea Lui s-a făcut o dată pentru totdeauna, iar noi nu putem să facem speculații despre viața Lui în trup, pentru că El, ca persoană divino-umană, a trăit și S-a manifestat în fiecare clipă. Așa că nu Îl putem psihologiza pe Domnul, pentru că El nu a fost doar om, ci Dumnezeu și om. Nu ne putem raporta niciodată la El doar ca la un om, pentru că nu a fost niciodată un om, ci Fiul lui Dumnezeu întrupat.

De aceea, despre persoana Lui și a Tatălui și a Duhului Sfânt nu știm decât ceea ce Dumnezeu Însuși ne-a revelat și ne revelează despre Sine. Presupunerile noastre „teologice” sunt simple fantezii umane. Pentru că numai El ne poate învăța despre Sine, căci teologia Lui și a Bisericii Sale e doar ceea ce primim de la El. Și din acest motiv, Sfinții Bisericii nu inventează lucruri despre Dumnezeu, ci vorbesc din cele pe care le primesc de la El. Dar dacă nu dorești să cunoști ceea ce spun Sfinții lui Dumnezeu despre Dumnezeul nostru treimic, nu poți să ai o cunoaștere dreaptă, adevărată despre El. Pentru că noi cunoaștem cele despre Dumnezeu de la Sfinții Lui, de la cei cărora El li S-a revelat dumnezeiește. Iar cărțile de cult ale Bisericii sunt pline de teologia lui Dumnezeu. Fapt pentru care, dacă am fi atenți la ceea ce se citește și se cântă la Slujbe, am cunoaște o foarte profundă teologie dumnezeiască.

Astăzi, când am binecuvântat și sfințit ramurile de salcie, am spus că ramurile de copaci și stâlpările de finic sunt semnele biruinței[11] Domnului, ale biruinței Lui asupra morții. Pentru că, prin ele, locuitorii Ierusalimului au prevestit Învierea[12] Lui cea de a 3-a zi, adică biruința Sa asupra morții. Pentru că praznicul de azi nu ne spune că Hristos Domnul va fi învins de către moarte, ci aceea că, prin moartea Lui, El va birui moartea tuturor. Pentru că El a înviat din morți ca începătura învierii tuturor celor adormiți [I Cor. 15, 20, BYZ]. Iar la învierea de obște, când pe toți îi va învia Domnul, atunci va fi desființată moartea [I Cor. 15, 26, BYZ], pentru că toți vom fi vii atunci și nu va mai fi niciun mort.

Pentru că viața e singura care rămâne și moartea nu va mai fi! Căci Cel care e Viața noastră ne dă darul de a trăi pentru veșnicie, ori împreună cu El, ori împotriva Lui. Fiindcă Dumnezeu nu face nimic cu samavolnicie! El nu forțează voința demonilor și nici a oamenilor, ci ne lasă și pe unii și pe alții în voia noastră cea rea, în alegerile noastre rele, dacă asta dorim. Dar dacă ne întoarcem spre El cu pocăință, Dumnezeu șterge tot păcatul și toată nedreptatea din ființa noastră și ne umple pe noi de slava Sa și de multă sfințenie. Fiindcă El îl ajută pe tot omul să se curățească, să se lumineze și să se sfințească, pentru că dorește mântuirea tuturor oamenilor.

Dar dacă oamenii nu vor să asculte de Dumnezeu și să se împlinească făcând voia lui Dumnezeu, El îi lasă în nefericirea lor, pe care ei și-o aleg în mod constant. Și de aici răul din lume, păcatele și fărădelegile pe care le vedem la tot pasul! Pentru că demonii aleg cu obstinație să se lupte cu Dumnezeu, la fel și cei păcătoși. Iar dacă cineva e de vină, atunci cei care sunt de vină pentru răul din lume sunt demonii și oamenii păcătoși. Pentru că răul e alegere rea, contrară voii lui Dumnezeu, pentru că nicio creatură a lui Dumnezeu nu a fost creată rea, ci bună, fiind creată în relație cu El. Dar dacă noi alegem să păcătuim în mod constant, atunci cine e de vină că noi ne omorâm zilnic prin păcatele noastre? Cine e de vină că noi alegem moartea și nu viața?…

De aceea, când stăm în fața Sfinților Lui și a Sfintelor lor cărți, Icoane și Moaște, noi stăm în fața celor care au trăit și trăiesc cu Dumnezeu. Stăm în fața celor care ne confirmă că viața adevărată e viața cu El. Pentru că sfințenia e singura împlinire reală a omului, pe când lupta cu Dumnezeu înmulțește răul și urâtul din lume. Fiecare păcat al nostru e gunoiul cu care noi urâțim lumea lui Dumnezeu. Și suntem tomberoane umane, suntem cele mai mari focare de infecție, atâta timp cât nu Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne curățească de tot păcatul din ființa noastră.

Pentru că numai aici, în Biserica lui Dumnezeu, noi ne vindecăm cu adevărat de boala care ne ucide pentru veșnicie: de păcatele noastre. Virușii care ne atacă trupul și ni-l îmbolnăvesc, ne ucid doar materialitatea ființei noastre. Însă virușii cu adevărat mortali sunt păcatele noastre. Iar păcatele noastre ne ucid sufletul și trupul nostru pentru veșnicie, pentru că ne aruncă în Iad pentru veșnicie.

Dacă murim cu trupul, vom învia la învierea cea de obște! Vom învia cu toții, căci Domnul ne va învia, El, Cel care a biruit moartea noastră, a tuturor! Dar dacă suntem morți sufletește, vom învia nu pentru a ne bucura pentru veșnicie, ci pentru a ne chinui veșnic. Dar chinul cel veșnic nu e viață, ci o moarte veșnică! Pentru că e o viață veșnică fără bucurie veșnică…

De aceea, când azi ne dorim sănătate și viață, să ne dorim sănătate și viață pentru a ne pocăi și pentru a-I sluji Domnului! Căci viața egoistă e deja moarte și nu viață. Dar când ieșim din egoismul nostru, când ne dăm veșmintele păcatului jos de pe noi și ne plecăm în fața lui Dumnezeu, atunci izvorăște viața Lui în noi înșine! Căci viața Lui e viața care țâșnește în noi, atunci când ne pocăim și când ne smerim în fața Sa.

Iar El S-a urcat pe mânzul asinei, pentru ca să ne domesticească pe noi înșine. Căci „mânzul de asină ne închipuie pe noi, poporul care ne tragem din păgâni. [Iar] Hristos, șezând pe mânzul asinei și odihnindu-Se pe el, este proclamat înălțător de trofee, biruitor și Împărat al întregului pământ”[13]. Pentru că nu îi biruie pe oameni cu Armatele Sale îngerești, ci îi biruie cu iubirea Lui față de întreaga Sa creație. Ne biruie cu smerenia Sa cea de negrăit, cu răbdarea Lui cea prea multă, cu mila Sa infinită față de noi toți.

Așadar, iubiții mei, am ieșit înaintea Domnului cu bucurie sfântă și cu laudele noastre cele bisericești, am ieșit cu toată ființa noastră, ca să ne bucurăm împreună cu Biruitorul morții noastre! I-am ieșit întru întâmpinare Stăpânului nostru, pentru că El merge cu bucurie spre Patima Sa cea de bunăvoie, pentru a Se răstigni pentru noi toți. Căci, pe Cruce, El ne îmbrățișează pe toți, pentru că ne-a asumat pe toți. Și ne-a asumat în umanitatea Sa, pentru ca să ne dăruie tuturor viața cea veșnică. Iar viața cea veșnică, noi o vom trăi ontologic și comunional, dacă vom rămâne pentru veșnicie cu El, cu Cel care este Viața noastră cea veșnică.

Iar dacă la Bunavestire am mâncat pește pentru bucuria zămislirii Domnului în uterul Stăpânei noaste și pentru că prin aceasta El a pus începutul mântuirii noastre, astăzi mâncăm pește pentru dragostea Lui pentru noi, pentru iubirea cu care El merge să Se răstignească pentru mântuirea noastră.

Iar aseară, la Alexandria, am fost prezenți la Procesiunea de Florii, având în mijlocul nostru Icoana Intrării Domnului în Ierusalim și Icoana Maicii Domnului „Dulcea Sărutare”, unde, împreună cu Episcopul nostru Galaction, împreună cu Preoți, Diaconi, Monahi și credincioși, am retrăit acea intrare plină de har și de sfințenie a Domnului în Ierusalim.

De aceea, bucurați-vă și să ne bucurăm întru Domnul! Să ne bucurăm împreună cu Cel care ne iubește pe noi cu iubire veșnică! Și lăudându-L pe El, Îl lăudăm și pe Tatăl și pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul mântuirii noastre, căci El ne-a mântuit pe noi cu mântuire veșnică. Amin!

---

[1] Începută la 8. 02, în zi de marți, pe 12 aprilie 2022. Soare, 4 grade, vânt de 2 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jerusalem.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Calvary.

[4] Cf. https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-rastignirii-domnului.

[5] Cf. https://doxologia.ro/paraclisul-lui-adam-biserica-sfantului-mormant.

[6] Cf. https://www.sacred-texts.com/chr/bct/bct03.htm.

[7] Regăsibilă aici în engleză:
https://www.sacred-texts.com/chr/bct/index.htm.

[8] „For when God made the earth His mighty power was running before it, and the earth was running after it, and the power of God stood still and became motionless in Golgotha; and that same place formeth the boundary of the earth. When Shem took up the body of Adam, that same place, which is the door of the earth, opened itself. And when Shem and Melchisedek had deposited the body of Adam in the centre of the earth the Four Quarters of the earth closed in about it, and embraced Adam, and straightway that opening was closed firmly, and all the children of Adam were not able to open it. And when the Cross of Christ, the Redeemer of Adam and his sons, was set up upon it, the door of that place was opened in the face of Adam. And when the Wood (i.e. the Cross) was fixed upon it, and Christ was smitten with the spear, and blood and water flowed down from His side, they ran down into the mouth of Adam, and they became a baptism to him, and he was baptized”, cf. https://www.sacred-texts.com/chr/bct/bct09.htm.

[9] „And when he rose at full length and stood upright in the centre of the earth, he planted his two feet on that spot whereon was set up the Cross of our Redeemer; for Adam was created in Jerusalem”, cf. https://www.sacred-texts.com/chr/bct/bct04.htm.

[10] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Arecaceae.

[11] Liturghier, ed. BOR 2012, p. 415.

[12] Ibidem.

[13] Triodul, ed. BOR 2000, p. 536.