Facerea, cap. 24, 1-21, cf. LXX
1. Și Avraam era bătrân, înaintat [în] zile [προβεβηκὼς ἡμερῶν], iar Domnul l-a binecuvântat pe Avraam întru toate.
2. Și i-a zis Avraam slujitorului său, celui mai bătrân al casei sale, celui stăpân [peste] toate cele ale sale: „Pune mâna ta sub coapsa mea!
3. Și te voi jura pe tine [cu] Domnul, [cu] Dumnezeul cerului și Dumnezeul pământului, pentru ca să nu iei femeie fiului meu, lui Isaac, dintre fiicele hananeilor, împreună cu care eu locuiesc în[tre] ei,
4. ci întru pământul meu, [în] care m-am născut, vei merge, și întru seminția mea, și vei lua femeie fiului meu, lui Isaac, de acolo”.
5. Și a zis către el slujitorul [său]: „Dacă femeia poate nu voiește să meargă împreună cu mine, înapoi, întru pământul acesta, îl voi întoarce pe fiul tău întru pământul de unde ai ieșit de acolo?”.
6. Și a zis Avraam către el: „Ia aminte [întru] tine, [ca] să nu-l întorci pe fiul meu acolo!
7. Domnul, Dumnezeul cerului și Dumnezeul pământului, Care m-a luat pe mine din casa tatălui meu și din pământul [în] care am fost născut, Care mi-a grăit mie și mi-a jurat mie, zicându-mi: «Ție îți voi da pământul acesta și seminței tale!», Acela îl va trimite pe Îngerul Său înaintea ta [Αὐτὸς ἀποστελεῖ τὸν Ἄγγελον Αὐτοῦ ἔμπροσθέν σου] și vei lua femeie fiului meu, lui Isaac, de acolo.
8. Iar dacă nu are să voiască femeia să meargă împreună cu tine în pământul acesta, curat vei fi de jurământul acesta [καθαρὸς ἔσῃ ἀπὸ τοῦ ὅρκου τούτου], numai pe fiul meu să nu-l întorci acolo”.
9. Și a pus slujitorul mâna sa sub coapsa lui Avraam, a domnului său, și i s-a jurat lui pentru cuvântul acesta.
10. Și a luat slujitorul 10 cămile [din] cămilele domnului său și din toate cele bune ale domnului său împreună cu sine și s-a ridicat [și] a fost mergând spre Mesopotamia [Μεσοποταμία[1]], spre cetatea lui Nahor [Ναχώρ].
11. Și au adormit cămilele în afara cetății, lângă fântâna de apă, spre seară, când ies cele care cară apă [ἡνίκα ἐκπορεύονται αἱ ὑδρευόμεναι].
12. Și a zis [slujitorul]: „Doamne, Dumnezeul domnului meu Avraam, fă-mi cale bună înaintea mea astăzi [εὐόδωσον ἐναντίον ἐμοῦ σήμερον] și fă milă cu domnul meu [καὶ ποίησον ἔλεος μετὰ τοῦ κυρίου μου], Avraam!
13. Iată, eu am stat la izvorul apei, iar fiicele celor care locuiesc [în] cetate merg [ca] să scoată apă!
14. Și va fi fecioara, căreia eu am să-i zic: «Apleacă vasul tău ca să beau!» și [ea] are să-mi zică mie: «Bea! Iar pe cămilele tale le voi adăpa, până ce or să înceteze bând [să bea].». Pe aceasta ai pregătit-o slujitorului Tău, lui Isaac, și în[tru] aceasta voi cunoaște că ai făcut milă [ἐποίησας ἔλεος][cu] domnul meu, [cu] Avraam”.
15. Și a fost mai înainte să sfârșească el grăind [a grăi] în[tru] minte[a sa][καὶ ἐγένετο πρὸ τοῦ συντελέσαι αὐτὸν λαλοῦντα ἐν τῇ διανοίᾳ] și, iată, Rebecca [Ῥεβέκκα] ieșea!…Cea care i-a fost născută lui Batuil, fiul Melhei, de către femeia lui Nahor și fratele lui Avraam, având vasul pe umerii săi.
16. Iar fecioara era frumoasă foarte [la] față [ἡ δὲ παρθένος ἦν καλὴ τῇ ὄψει σφόδρα]. [Căci] fecioară era, [fiindcă] bărbat nu a cunoscut-o [nu o cunoscuse] pe ea [ἀνὴρ οὐκ ἔγνω αὐτήν]. Și a coborât la izvor [și] și-a umplut vasul și s-a suit.
17. Și a alergat slujitorul întru întâmpinarea ei și i-a zis: „Adapă-mă pe mine puțin [cu] apă din vasul tău [πότισόν με μικρὸν ὕδωρ ἐκ τῆς ὑδρίας σου]!”.
18. Iar ea i-a zis: „Bea, doamne!”. Și s-a grăbit și a dat jos vasul de pe umărul său și l-a adăpat pe el
19. până ce a încetat bând [să bea]. Și i-a zis: „Și cămilelor tale le voi căra apă până ce toate or să bea”.
20. Și s-a grăbit și și-a golit vasul întru adăpătoare [τὸ ποτιστήριον][2]. Și a alergat încă [iar] la izvor să scoată și a cărat apă [la] toate cămilele.
21. Iar omul o privea pe ea și tăcea [ὁ δὲ ἄνθρωπος κατεμάνθανεν αὐτὴν καὶ παρεσιώπα], [ca] să cunoască dacă Domnul i-a făcut cale bună calea sa sau nu [τοῦ γνῶναι εἰ εὐόδωκεν Κύριος τὴν ὁδὸν αὐτοῦ ἢ οὔ].
[1] Forma de N. În text era forma de Ac. τὴν Μεσοποταμίαν.
[2] În jgheabul cu apă din care beau animalele.