Psalmul al 118-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [lamed]
În veci, Doamne, cuvântul Tău viază,
în cer. Din neam în neam lucrează
adevărul Tău, care nu se clatină.
Ai urzit pământul și se reazemă.
Cu întocmirea Ta ziua trăiește,
căci lumea toată Îți slujește.
Că de nu mi-ar fi legea Ta sfântă,
aș pieri, ofilit de ispită.
Întru veac nu am să uit dreptățile Tale,
căci cu ele sunt viu într-a vieții cale.
Al Tău sunt, Doamne, și Tu mă scoate[1],
căci Ți-am păzit poruncile toate!
Pe mine păcătoșii m-au așteptat
ca să mă piardă, neîncetat.
Mărturiile Tale le văd pe toate
și le-am deprins pe cât firea mea poate.
La toată desăvârșirea am văzut sfârșitul,
dar lată foarte e porunca Ta, cuvântul.
[1] Din necaz, din ispite, din primejdii.