Predica despre părinții mei și despre îndreptarea lor [2022]
Iubiții mei[1],
Hristos a înviat!
Aveți nevoie să știți aceste lucruri despre mine, tocmai de aceea predic despre ele. Pentru că vă vor învăța multe și pe dumneavoastră, după cum m-au învățat și pe mine. Căci experiența de viață e întotdeauna benefică pentru cei care caută înțelepciunea în viața lor.
Când părinții mei Octavian și Joiana s-au căsătorit erau niște tineri răsfățați și iresponsabili. Bunicii mei paterni, Marin și Floarea, s-au dus la bunica mea maternă, Aurora, care rămăsese văduvă după numai 8 ani de Căsătorie și crescuse doi copii singură, și au cerut-o de nevastă pentru fiul lor pe mama mea, fără ca ei să se fi cunoscut îndelung. Tocmai de aceea, după ce s-au căsătorit și mama a rămas gravidă cu mine, părinții mei au început să se certe din motive minore, fapt pentru care mama a vrut să mă avorteze. Și în clipa în care dorea să facă această fărădelege, acest avort ilegal, în curtea de lângă noi, la o vecină cu experiență medicală, a început cutremurul din 4 martie 1977[2]!… Prin care Dumnezeu a oprit martirizarea mea în pântece. Și nu numai cutremurul a înspăimântat-o, cutremurul care a început chiar atunci când doreau să mă omoare, ci și altă faptă minunată: pentru că a găsit lucrurile ei căzute în casă, pe când celelalte n-aveau nimic. Însă, după ce i-a mai trecut frica, a încercat să mă omoare în pântece, mâncând lucruri care să îi provoace avortul, dar acesta nu s-a produs. Numai că, atunci când m-a născut, m-a născut foarte mic, eram cât o lingură, după cum îmi spunea tataie Marin, și cu capul puțin deformat. Dar mamaia Floarea, mângâindu-mă îndelung la cap și hrănindu-mă bine, m-a făcut să arăt impunător în câteva luni, așa după cum mă vedeți în prima mea fotografie în costum alb[3].
După două săptămâni de la nașterea mea, după o ceartă juvenilă între părinții mei, mama mea a plecat la mamă-sa, părăsindu-l pe tatăl meu. Iar bunicii mei paterni, Marin și Floarea, s-au văzut în brațe cu un copil flămând, noaptea, care plânge că n-are lapte. Tataie Marin s-a dus la un subaltern al lui, mama aceluia a muls noaptea vaca și mi-a dat să beau, iar din acea noapte a decis ca bunica mea să stea acasă și să mă crească, pentru că cei doi părinți ai mei sunt iresponsabili pentru această misiune. Părinții mei s-au împăcat la scurt timp, au zis bine mersi că nu mai au copil pe cap, și-au văzut de munca lor, iar bunicii mei paterni au devenit părinții mei din acea noapte. De când eu aveam două săptămâni. Și m-au crescut până la moartea lor, bunicul Marin adormind în 2004, iar bunica Floarea în 2012. Însă părinții mei, în tot acest timp, au trăit cu noi în aceeași curte, dar în casa lor, și au făcut ce au vrut toată viața.
Deci, cine sunt părinții mei reali? Bunicii mei paterni: Marin și Floarea Picioruș. Oamenii pe care îi iubesc ca pe realii mei părinți, pentru că asta au și fost în viața lor pământească. Pentru că ei m-au crescut și educat, ei m-au ținut în toate Școlile pe care le-am absolvit, după care l-am întâlnit pe Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu pe când eram la Seminar, iar el a devenit Părintele meu duhovnicesc și al viitoarei mele Preotese. Așa că am avut 3 Părinți, plus doi, de sânge, dar care, cei naturali, au făcut următoarele lucruri…deloc frumoase vizavi de mine.
Deși, inițial, nu mă doriseră sau nici ei nu știau prea bine ce să facă cu viața lor, părinții mei au început să ne invidieze, pe mine și pe bunicii mei, pentru că oamenii ne lăudau și ne vedeau bine, atâta timp cât eram un elev bun și prosperam în lucruri bune. Și invidia lor a căpătat forme foarte hidoase, care m-au durut mult în trecut. Care m-au traumatizat profund, dar de care Dumnezeu m-a vindecat în mod minunat. Părinții mei se îmbătau amândoi și începeau să se certe, în aparență între ei. Cu voce tare, zgomotos. Asta la mari zile, la mari sărbători, când noi ne bucuram…Și când ne vedeau prin curte, începeau să ne drăcuie și să ne înjure, mama instigându-l pe tatăl meu să vină să ne bată pe toți trei. Ba, mai mult, îl instiga să își omoare părinții, pe bunicii mei, pentru ca să mă ia pe mine cu forța de la ei. Și asta s-a întețit odată cu convertirea mea, adică pe la 13 ani, când am început să merg la Biserică și când demonii s-au răzbunat enorm pe mine. Pentru că demonii doreau să renunț la viața cu Dumnezeu, care era bucuria mea…
Ce am făcut eu, copilul, între cele două tabere? Mi-am apărat părinții reali, pe bunicii mei! Și ce am făcut la propriu, pentru ca să îi apăr? M-am bătut cu proprii mei părinți ca să îi apăr! Tata venea cu cuțitul, cu toporul, cu vreun fier sau lemn în mână, pentru ca să își omoare părinții pe când era beat. Și mama îl ajuta în acest demers dement…Iar eu luam ce aveam la îndemână și dădeam în ei, ca să îi apăr. Se apăra și bunica mea și bunicul meu în același fel, toți vecinii fiind martori la conviețuirea noastră periculoasă. Și nu se opreau până nu curgea sânge, până nu ne rupeam hainele de pe noi, până când nu obosea. Și când oboseau se întorceau în casă ca proștii, tăceau, iar a doua zi nimeni nu mai zicea nimic, de parcă nu s-ar fi întâmplat lucruri scandaloase.
Nimeni n-a fost de acord să dau la Seminar! Fapt pentru care am plecat de unul singur la Turnu Măgurele și am dat examenul. În a 4-a zi de stat la Turnu de unul singur, pentru examene, tataie Marin, zdrobit la inimă de dorul meu, dar fără să fie de acord cu alegerea mea, a venit după mine la Turnu în ultima zi a examenelor, întorcându-mă cu el cu trenul. Iar Părintele Trandafir, cunoscându-l, l-a asigurat că am scris bine la examen, pentru că supraveghease clasa unde eram, lucru care l-a bucurat. Am intrat, m-a susținut financiar pe mai departe, dar tot fără să îi placă alegerea mea, însă eu i-am stat împotrivă și lui, cât și bunicii mele, până când i-am convertit și pe ei la viața Bisericii. Tocmai de aceea, primii care s-au pocăit și s-au îndreptat au fost bunicii mei, adică realii mei părinți. Și după ce s-a spovedit și s-a împărtășit tataie Marin, am văzut slava lui Dumnezeu pe fața lui, pentru că Dumnezeu i-a primit durerile lui cele de mulți ani. Apoi, când am devenit Preot, bunica mea Floarea și Preoteasa mea, mi-au devenit fiice duhovnicești, pentru că le-am spovedit și împărtășit din prima zi a Preoției mele. Ambii mei bunici murind cuvios. Dar, până la moartea bunicii mele, certurile și hulele și bătăile au continuat, eu spovedindu-le de fiecare dată și iertându-i de fiecare dată.
Îngropând-o pe mamaia Floarea, dimpreună cu Doamna Preoteasă, fără să ne ajute cineva și văzând iubirea noastră pentru ea și pomenirile pe care i le-am făcut, părinții mei s-au zdrobit la inimă! Au înțeles, prin luminarea lui Dumnezeu, că noi trei am trăit frumos și în pace înaintea lor, apoi în 4, căsătorindu-mă, și că eu sunt cu totul altul în comparație cu ei. Iar ceea ce aveam eu în sufletul meu, au dorit și ei să aibă. De aceea, au venit și și-au cerut iertare de la mine și, nu numai atât, ci au dorit să îi spovedesc și să îi împărtășesc de atunci încolo. Și din clipa pocăinței și a îndreptării lor, noi 4 am început să ne cunoaștem, să ne ajutăm, să ne prețuim și să ne iubim unii pe alții. Fapt pentru care am venit și i-am spovedit și împărtășit lunar, am stat de vorbă îndelung, am mâncat și bătut împreună, am sărbătorit împreună, uitând cu totul ce-a fost.
De aceea, moartea tatălui meu e un eveniment pascal pentru mine și pentru Doamna Preoteasă, dar unul dureros pentru mama mea. Și e normal să fie așa, atâta timp cât a rămas singură în curte. Însă mângâierea noastră, a tuturor, e Dumnezeu, și El ne va întări, pentru ca să ne bucurăm pe mai departe de mila Lui. Și să învățăm din mila Lui cea mare răbdarea Lui cea îndelungă față de noi toți. Căci, dacă îl lua pe Octavian în păcatele lui, îl lua spre moarte. Dar, așteptându-l îndelung, l-a luat spre viață.
Și mă bucur mult că ultima noastră întâlnire, cea din Joia Mare, când i-am sărbătorit cei 68 de ani, a fost una pascală. I-am spovedit și împărtășit, apoi am cântat troparul Învierii Domnului, adresându-mă lor pascal. Și i-am făcut cadou trei feluri de vin, plăcându-i mult cel dulce, liturgic. Pentru că în ultimul timp îi plăceau dulciurile și fructele, așa cum îi plăceau și mamei sale înainte să adoarmă. Și, la fel ca mamaia Floarea, nu mai avea poftă de mâncare în ultimele zile, de parcă își presimțea moartea.
Nu știu cum a murit la spital. Nu știu dacă i-a fost cineva aproape. Nu am primit niciun detaliu. De când l-au dus cu salvarea, mama nu l-a mai văzut. A stat 4 zile la spital, iar în a 5-a l-am primit îmbălsămat și în tron. Și i-am făcut al doilea Parastas la venirea trupului său în curte, pus pe masă la fereastra sufrageriei lui. L-am slujit la Înmormântare în 4, l-am slujit pascal, și m-am simțit și mă simt și acum ca și când n-ar fi murit. Pentru că îl revăd, am diverse fragmente cu el care îmi trec prin minte, și, pentru că nu ne-am așteptat la moartea lui, e ca și când ea nu s-ar fi produs.
De aceea, când l-am sărutat pe frunte la sărutarea cea mai de pe urmă, i-am spus Hristos a înviat! și l-am iertat și i-am vorbit despre înviere și l-am iertat pentru toate. Iar sufletul lui a simțit cu totul iertarea și bucuria mea și le simte.
Așadar, iubiții mei, patimile noastre nu sunt o joacă, ci ele sunt moartea din noi înșine! Invidia, ura, răutatea, lenea, prostia, curvia, minciuna, perversitatea, beția, fumatul, drogurile nu sunt divertisment, ci moarte. Ne stricăm pe noi și propria noastră casă cu ele. Dar dacă vrem să îi iubim cu adevărat pe cei ai noștri trebuie să renunțăm la patimile care ne strică și le strică viața. Pentru că a iubi înseamnă a îmbrățișa și a bucura în mod real pe cei pe care îi iubești. Iar dacă ceva nu le place la tine, din iubire pentru ei trebuie să renunți la acel lucru. Iar multe familii sunt devastate tocmai de băutură și de lene și de răutate. Multe familii se destramă, tocmai pentru că nu știu să se ierte unii pe alții. Căci iertarea înseamnă progres, înseamnă mai departe, înseamnă viitor, pe când răutatea înseamnă a rămâne în urmă, a rămâne în trecut.
Multă sănătate, bucurie și împlinire tuturor! Dumnezeu să ne lumineze pe toți ca să facem voia Lui! Amin!
[1] Începută la 7. 59, în zi de vineri, pe 6 mai 2022. Soare, 11 grade, vânt de 6 km/ h.
[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremurul_din_1977_(România).
[3] O găsiți aici: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10165699688220594&set=pb.822430593.-2207520000..&type=3.