Predică la Duminica a IV-a după Paști [2022]
Hristos a înviat!
Iubiții mei[1],
ca să stăm cu pace în bucuria lui Dumnezeu trebuie să ne vindecăm zilnic de păcatele noastre. Pentru că vindecarea de păcate înseamnă înrădăcinarea noastră continuă în bucuria lui Dumnezeu. Iar când te bucuri în slava lui Dumnezeu, simțind slava Lui inundându-te interior, atunci te umpli de pacea Lui și de încredințarea Lui cea dumnezeiască. Pentru că Dumnezeu dorește ca tot sufletul și trupul nostru să fie mereu în pacea Lui, prin prezența slavei Lui în noi. Căci astfel ne simțim împliniți interior și suntem entuziaști spre tot lucrul cel bun.
Iar Domnul a dăruit harisma iertării păcatelor, în ziua Învierii Sale din morți, Sfinților Săi Apostoli [In. 20, 22-23, BYZ] și, prin ei, și nouă, Episcopilor și Preoților, pentru ca să trăim cu bucurie și cu pace în toate zilele vieții noastre. Pentru că, primind mereu iertarea lui Dumnezeu în Dumnezeiasca Taină a Mărturisirii, noi suntem îndestulați de bucuria și de pacea lui Dumnezeu, atâta timp cât nu lăsăm păcatul să ne stăpânească interior. Iar dacă suntem liberi interior și putem respira în pace, suntem liberi tocmai pentru că Dumnezeu ne eliberează interior mereu de povara păcatelor noastre.
Și Domnul ne-a dat harisma iertării păcatelor, pentru ca să fim plini de bucuria Lui. Ne-a dat iertarea Lui, pentru ca să ne umplem de pacea Sa cea mare, cea care întrece orice așteptare a noastră. Și cine cunoaște pentru prima oară iertarea Lui trăiește o mare eliberare interioară și o mare bucurie dumnezeiască. De aceea, iertarea sacramentală îl învață să urască tot păcatul și să îl spovedească imediat. Pentru că dorește să trăiască numai așa, numai bucuros și liber, așa cum a trăit prima oară.
Dar bucuria pascală, bucuria care izvorăște din persoana Domnului, a Celui răstignit și înviat, și ne inundă pe noi interior, e bucurie ascetică. Ea se naște din credința, din nădejdea și din iubirea noastră pentru Dumnezeu. Se naște din relația noastră reală și continuă cu El, din împlinirea continuă a poruncilor Sale. Pentru că El, Cel deschis cu totul față de noi, are nevoie de deschiderea noastră totală față de El. Și când noi ne deschidem cu totul față de El, trăim în mod continuu revărsarea de iubire, de pace și de tărie dumnezeiască din persoana Lui în persoana noastră. Avalanșa de har ce se revarsă din El în noi ne copleșește cu totul. Și astfel înțelegem cum arată El în revelarea Sa față de oameni. Cât de bun, de atent, de iertător, de milostiv și de îngăduitor este El cu păcatele noastre. Și cum El ni Se face nouă toate, pentru ca să ne umple de înțelegerea și de urmarea Lui. Căci numai așa, numai cunoscându-L în mod personal, prin revelarea Lui față de noi, putem să spunem că avem un Dumnezeu și că avem o relație reală cu El. Pentru că relația reală cu Dumnezeu e cea care ne împlinește pe noi cu totul și ne îndumnezeiește continuu.
Dacă vorbim doar din cărți despre Dumnezeu sau din ce am auzit de la alții, El e departe și distant de noi, pentru că nu Îl cunoaștem. Pe El Îl cunoaștem numai când ni Se arată nouă întru slava Lui, când ni Se revelează în mod personal și ne învață cum să Îi slujim și să I ne închinăm Lui cu adevărat. Și, învățându-ne pe cele ale Sale, El ne smerește la modul copleșitor și ne face tot mai încăpători interior, pentru că în mod real El Își revarsă bogățiile Lui cele dumnezeiești în noi, nevrednicii.
Însă El Se comportă cu noi, cu fiecare în parte, așa cum S-a comportat cu bolnavul de la Vitesda [Βηθεσδά] [In. 5, 2, BYZ]. Pentru că toți suntem singuri și în boală… Boala noastră sunt păcatele noastre cele multe și rele, sunt moartea din noi înșine. Iar noi suntem singuri, chiar dacă suntem cu toți ai noștri și cu întreaga lume, pentru că fiecare dintre noi trebuie să alegem și să trăim în mod personal relația cu Dumnezeu. Fiecare trebuie să ne trăim propria singurătate, așa după cum trebuie să ne trăim propria viață socială. Pentru că atât în mod privat, cât și în mod public, noi trebuie să ne asumăm tot greul existenței noastre, cât și împlinirea pe care o trăim atunci când ne bucurăm cu Dumnezeu.
Vitesda înseamnă Casa milei[2]. Pentru că reala Casă a milei e Biserica. Și Biserica e Dumnezeu locuind în credincioșii Săi robi prin slava Lui. Ca să trăiești mila lui Dumnezeu trebuie să fii cu El tot timpul. Și marea Lui milă înseamnă toată bucuria pe care ne-o dăruie în fiecare clipă a vieții noastre. Pentru că atunci când trăim cu Dumnezeu simțim fiecare clipă ca un mare dar de la Dumnezeu, ca o mare împlinire din partea Sa.
Omul era bolnav de 38 de ani [In. 5, 5, BYZ] și era al nimănui [In. 5, 7, BYZ]. Era tratat de toți cu indiferență. Iar „slăbănogul este orice minte ce bolește în păcate și nu poate vedea pe Cuvântul”[3], pe Dumnezeu. Fapt pentru care, Dumnezeu Însuși vine la el și îl întreabă: „Voiești să te faci sănătos [Θέλεις ὑγιὴς γενέσθαι]?” [In. 5, 6, BYZ]. Pentru că Dumnezeu nu intră cu forța în viața ta, ci cere acordul tău! Delicatețea lui Dumnezeu se vede în aceea că îl întreabă, că dorește să îi afle inima, deși știa că era bolnav și că dorea să fie vindecat. Și vrea să știe voia lui și vrea ca el să fie de acord cu vindecarea, pentru ca cel bolnav să se bucure în mod real de vindecarea lui.
Că poate unii care cerșesc nu vor să fie niciodată vindecați, pentru că astfel ar trebui să muncească. Dar ei preferă să fie bolnavi, pentru ca să lenevească. Însă Domnul îl întreabă și ne întreabă dacă voim să fim vindecați. Și ne întreabă în fiecare clipă acest lucru prin întreaga Lui creație! Pentru că a fi vindecați înseamnă a fi iertați de către El și a trăi întru slava Lui cea veșnică.
Domnul îi poruncește vindecarea: „Scoală-te, ia-ți patul tău, și umblă!” [In. 5, 8, BYZ]. Iar vindecarea lui e plină de dinamism. Pentru că „numaidecât [εὐθέως] omul s-a făcut sănătos, și și-a luat patul lui și umbla [περιεπάτει]” [In. 5, 9, BYZ]. Umbla bucurându-se de Dumnezeu! Căci viața noastră e o viață cu Dumnezeu, o viață pe care o trăim împreună cu El. Și când mergi împreună cu El peste tot, atunci mergi duhovnicește, pentru că te lași călăuzit de El la tot pasul.
Însă după ce Domnul l-a făcut sănătos pe acest om bolnav, pe acest bolnav cu o boală atât de veche, i-a subliniat faptul că la rădăcina bolii lui a stat tot timpul păcatul. Adică alegerea lui rea. De aceea, când l-a întâlnit, i-a spus: „Vezi, sănătos te-ai făcut! Să nu mai păcătuiești [μηκέτι ἁμάρτανε], ca să nu-ți fie ție ceva mai rău [ἵνα μὴ χεῖρόν τί σοι γένηται]!” [In. 5, 14, BYZ]. Pentru că noi ne uităm la boală, la situația noastră jalnică, dar nu ne uităm la sufletul nostru. Ne acuzăm părinții de boala pe care o avem, îi acuzăm pe cei care ne-au accidentat, Îl acuzăm pe Dumnezeu că a permis boala noastră, dar nu și pe noi înșine. Și până nu ne acuzăm pe noi în primul rând de boala noastră nu ne putem vindeca! Pentru că noi putem să avem o boală din naștere, noi putem avea un accident grav în viață, dar, în același timp, și noi contribuim cu păcatele noastre la boala noastră. Și trebuie să ne pocăim pentru relele noastre pentru ca să ne vindecăm de ele.
Un bărbat, dimpreună cu copilul lui de mână, cerșește pe străzile Bucureștiului, deși nu par a locui pe stradă. Îl cunosc de 20 de ani, de când venea la Biserică și nu cerșea. Nu știu de ce a ajuns în această stare…Dar, dacă nu îi dai ceva, atunci când el îți cere, începe să te critice și să râdă de tine. Pentru că el crede că noi…suntem de vină pentru că el a ajuns sărac. Și aici e problema lui și a noastră: că nu ne asumăm eșecurile! El a ajuns pe stradă datorită lui, după cum putem ajunge și noi, dacă nu suntem atenți. Însă, dacă îi acuzăm pe alții de propriile noastre greșeli, nu facem decât să sporim răul nostru. Dar dacă ni le asumăm și ne pocăim pentru ele, Dumnezeu ne va da mână de ajutor pentru ca să ieșim din durerea noastră. Pentru că El dorește ca noi să ne vedem păcatele și să ni le plângem, pentru ca El să ne vindece de ele. Pentru că El ne vindecă de păcate atunci când noi nu le mai suportăm și le spunem pe nume. El ne vindecă de ele când ne dorim viața cu El și nu moartea.
Și când a aflat numele Lui, cel vindecat „a vestit iudeilor că Iisus este Cel care l-a făcut pe el sănătos [Ἰησοῦς ἐστιν ὁ ποιήσας αὐτὸν ὑγιῆ]” [In. 5, 15, BYZ]. După cum noi trebuie să vestim tuturor minunile pe care El le face în viața noastră. Căci martorii învierii Lui sunt toți cei care vestesc minunile Lui din viața lor. Pentru că, dacă El e veșnic viu, El ne ajută pe noi mereu. Și dacă noi mărturisim minunile Lui din viața noastră și din ale altora, noi Îl vestim pe Iisus Cel înviat, pe Domnul și Dumnezeul mântuirii noastre, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Pentru că Dumnezeul nostru treimic dorește ca noi să ne bucurăm și să ne veselim întru El, întru slava Lui. Dumnezeul nostru dorește ca noi să fim sănătoși și bucuroși și mereu să Îi slujim Lui și aproapelui nostru. Dar boala noastră e formată din păcatele noastre! Fapt pentru care, înainte de a fugi la Farmacie sau la Spital, trebuie să fugim la Biserică și să ne spovedim și să ne împărtășim cu Domnul. Pentru că boala noastră se naște din păcatele noastre, iar vindecarea noastră de ele e consecința iertării lui Dumnezeu.
Să cerem, iubiții mei, iertarea Lui în continuu! Să cerem mila Lui prin rugăciunea neîncetată față de El! Pentru că El ne va ierta și ne va îndrepta pe noi pururea, dacă dorim să facem voia Lui cea sfântă. Amin!
[1] Începută la 9. 57, în zi de miercuri, pe 11 mai 2022. Soare, 21 de grade, vânt de 5 km/ h.
[2] Easton’s Bible Dictionary, 557, inclus în Bible Works 10.
[3] Filocalia românească, vol. 2, trad. din gr., introd. și note de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMO, București, 2008, p. 289-290.