Predică la Duminica a V-a după Paști [2022]

Hristos a înviat!

Iubiții mei[1],

Domnul Cel înviat a vorbit cu oamenii pentru mântuirea lor, așa cum o făcuse și mai înainte: le-a vorbit în mod abisal despre Sine. Pentru că i-a încredințat că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat, că El e Dumnezeul lor. Iar Evangheliile duminicilor pascale ne arată convorbirile Lui cu oamenii, în care El le-a mărturisit în mod direct că este Hristos. Pentru că El, în Evanghelia de azi, i-a spus femeii: „Eu sunt [Ἐγώ εἰμι], Cel care îți vorbesc ție [Ὁ λαλῶν σοι]!” [In. 4, 26, BYZ].

Însă „Eu sunt” ne amintește de revelarea Sa față de Sfântul Profet Moisis, în care El i-a spus acestuia: „Eu sunt Cel care sunt [Ἐγώ εἰμι Ὁ ὤν]”[Ieș. 3, 14, LXX]. A Cărui existență de Sine e veșnică. Și, în raportare la El, la Făcătorul nostru, noi suntem creația Lui, pe care El ne-a făcut din iubire față de noi. De aceea, El ne vorbește nouă în mod familiar, pentru că suntem creația Lui și nu niște străini. El coboară la noi și Se apropie de noi și locuiește în noi prin slava Lui, pentru că noi suntem ai Lui. Și pentru că suntem ai Lui, vorbirea cu El și despre El, adică rugăciunea și teologia, sunt cele mai firești pentru noi.

Însă Domnul i-a spus lui Moisis să le spună fiilor lui Israil: „Cel care este m-a trimis pe mine către voi [Ὁ ὢν ἀπέσταλκέν με πρὸς ὑμᾶς]” [Ieș. 3, 14, LXX], vorbindu-le despre Sine ca despre Cel veșnic, pe când, atunci când i S-a revelat lui Moisis, i-a spus despre Sine: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov [Ἐγώ εἰμι ὁ Θεὸς τοῦ πατρός σου, Θεὸς Αβρααμ καὶ Θεὸς Ισαακ καὶ Θεὸς Ιακωβ]” [Ieș. 3, 6, LXX]. Pentru că El, Cel veșnic, Se revelează continuu oamenilor în istorie. Se revelează celor care cred întru El și Îl ascultă pe El. Și pentru omul credincios Lui, El devine Dumnezeul său, deși El e veșnic și este al tuturor. Însă El devine Dumnezeul omului credincios, pentru că intră într-o relație reală de iubire cu El. Și iubirea și ascultarea față de Dumnezeu sunt determinante în viața unui om credincios.

De aceea, când spunem despre cineva că „n-are niciun Dumnezeu”, spunem despre el că nu are o relație reală cu Dumnezeu. Pentru că de aceea își și permite să păcătuiască în chip și fel. Căci nu Dumnezeu există în relație cu noi, ci noi existăm în relație cu El. El ne-a făcut pe noi, nu noi pe El. Și când nu avem o relație reală cu Dumnezeu, când nu Îl avem pe El ca Dumnezeul nostru, viața noastră e decăzută, e stricată cu totul.

Însă, când părinții tăi au fost credincioși și tu ai devenit credincios văzând credința lor și încredințându-te de El prin revelarea Lui față de tine, atunci Dumnezeul lor este și Dumnezeul tău. Pentru că același Dumnezeu a fost ieri, este azi și va fi și mâine, pentru că El este veșnic viu. Și numai noi, oamenii, trecem pe pământ și murim, pe când El e veșnic viu. Și El, Cel veșnic viu, e viața noastră și Cel care ne călăuzește pe noi spre tot binele, pentru că El întotdeauna face bine oamenilor și le dorește tot binele veșnic.

De aceea, revelările lui Dumnezeu față de oameni, discuțiile cele dumnezeiești, extatice cu ei, sunt spre folosul oamenilor. Pentru că, în cadrul lor, El Se destăinuie pe Sine, Se confesează, vorbește despre Sine. Și noi din aceste revelații dumnezeiești aflăm cine e Dumnezeu și cum trebuie să ne comportăm față de El.

Din discuția de azi [In. 4, 5-42] cu Sfânta Mare Mucenică Fotini [Φωτεινὴ][2], aflăm că Domnului Îi place să vorbească îndelung cu oamenii doritori de adevăr și sinceri cu ei înșiși. Că Îi place să vorbească lucruri teologice, dar și lucruri intime, din viețile oamenilor, dar și despre Sine. El ține cont de înțelegerea oamenilor și de cunoașterea lor. El Se revelează oamenilor în mod treptat, pe măsură ce aceia I se deschid Lui. Iar lucrurile teologice pe care El le discută cu oamenii pornesc de la lucruri din jurul lor, de la lucruri comune, asemănându-le pe cele ale Sale cu lucruri foarte concrete.

Cine are experiența harului dumnezeiesc în el însuși poate să confirme faptul că simte adesea harul lui Dumnezeu ca un izvor care țâșnește mereu înăuntrul său. Harul lui Dumnezeu se simte ca pace blândă, ca foc curățitor, ca bucurie plină de viață, ca împlinire adâncă, dar și ca izvor veșnic viu. Despre această realitate interioară și concretă în același timp îi vorbește Domnul Sfintei Fotini și îi spune: „apa pe care i-o voi da lui se va face în el izvor de apă izvorând întru viață veșnică [πηγὴ ὕδατος ἁλλομένου εἰς ζωὴν αἰώνιον]” [In. 4, 14, BYZ]. Și acum, când noi putem trăi în noi înșine apa harului ca pe un izvor veșnic de viață, putem confirma că nu e vorba de o metaforă, ci de o realitate duhovnicească interioară. Însă realitatea concretă, izvorul de apă, poate să ne confirme interior prezența harului. Căci, aidoma izvorului de apă este și izvorul harului: nu încetează să curgă în noi și să ne bucure și să ne sfințească.

Însă harul sau slava Lui curge din ființa Dumnezeului nostru treimic în noi înșine! Izvorul harului este Dumnezeu. Și harul Său izvorăște în noi ca un izvor veșnic viu, pentru că harul Său este veșnic și necreat. Tocmai de aceea, slava Lui ne dă să ne împărtășim de viața Lui cea veșnică și să ne îndumnezeim continuu, pentru că slava Lui e veșnică și ne sfințește în mod veșnic.

Teologia slavei dumnezeiești e pusă de Domnul în relație cu adevărata închinare a oamenilor. Și când îi vorbește despre adevărata închinare, de închinarea care ne mântuie, El îi spune: „adevărații închinători se vor închina Tatălui în Duh și [în] Adevăr [οἱ ἀληθινοὶ προσκυνηταὶ προσκυνήσουσιν τῷ Πατρὶ ἐν Πνεύματι καὶ Ἀληθείᾳ]” [In. 4, 23, BYZ]. Însă Duhul și Adevărul sunt Duhul Sfânt și Fiul, și Acestea, dimpreună cu Tatăl, sunt persoanele Dumnezeului nostru treimic. Pentru că adevărata închinare este închinarea înaintea Dumnezeului nostru treimic, e închinarea față de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu. Și cei care se închină Dumnezeului treimic primesc de la El slava Lui cea veșnică, care este aidoma unui izvor veșnic în ei.

Și Domnul I Se revelează ca Mesias [Μεσίας] sau Hristos [Χριστός][In. 4, 25-26, BYZ], pentru ca ea să creadă în El și, prin ea, să creadă mulți dintre samaritei [In. 4, 39-42, BYZ]. Fapt pentru care, samariteii L-au mărturisit pe Domnul ca fiind Mântuitorul lumii [ὁ Σωτὴρ τοῦ κόσμου] și Hristos [In. 4, 42, BYZ]. Pentru că Hristos nu este doar al evreilor, nu e un erou național, ci El este al întregii lumi, pentru că e Mântuitorul întregii lumi.

Adevărații închinători, așadar, sunt cei pe care Mântuitorul lumii i-a învățat să I se închine Dumnezeului treimic. Iisus Hristos, adică Fiul lui Dumnezeu întrupat, ne-a învățat pe noi cele despre Sine și despre Tatăl și despre Duhul Sfânt în mod explicit. Pentru că întregul Vechi Testament vorbise de același Dumnezeu treimic, dar în mod tainic. Însă acum, Domnul, prin întruparea Sa, ne-a vestit în mod explicit despre Dumnezeul nostru treimic și ne-a învățat viața cu Dumnezeu. Iar viața cu Dumnezeu e viața evanghelică, e viața bisericească, e viața trăită în slava lui Dumnezeu. Pentru că El Cel viu, Cel veșnic viu, ne umple pe noi de slava Lui, pentru ca să trăim încă de acum în Împărăția Sa cea veșnică. Iar dacă simțim în noi slava Lui în mod continuu, atunci trăim încă de pe acum în Împărăția lui Dumnezeu, în Împărăția Lui cea veșnică.

Mâine, 23 mai 2022, la Mănăstirea Pantocrator, Părintele Profesor Stelian Tofană ne va conferenția pornind de la Rom. 8, 26. Unde Sfântul Pavlos ne spune: „Dar [δὲ], de asemenea [ὡσαύτως], și Duhul împreună-ajută slăbiciunilor noastre [καὶ τὸ Πνεῦμα συναντιλαμβάνεται ταῖς ἀσθενείαις ἡμῶν]. Căci cum ne vom ruga precum trebuie [τὸ γὰρ τί προσευξόμεθα καθὸ δεῖ], nu am cunoscut [οὐκ οἴδαμεν], dar Acesta [ἀλλ᾽ Αὐτὸ], Duhul [τὸ Πνεῦμα], mijlocește pentru noi [cu] suspine negrăite [ὑπερεντυγχάνει ὑπὲρ ἡμῶν στεναγμοῖς ἀλαλήτοις]” [Cf. BYZ]. Și Duhul este Dumnezeu Duhul Sfânt! Cel care ne ajută pe noi în slăbiciunile noastre și mijlocește pentru noi cu suspine negrăite de durere.

Dumnezeu să ne bucure și să ne întărească în tot lucrul cel bun! Amin!


[1] Începută la 9. 15, în zi de miercuri, pe 18 mai 2022. Cer înnorat, plouă, 11 grade, vânt de 29 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2245/sxsaintinfo.aspx. A se vedea: https://doxologia.ro/sfanta-mucenita-fotini-samarineanca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *