Psalmul al 124-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată

Cei ce nădăjduiesc în Domnul
sunt ca muntele Sionul.
În veci din locul său nu se urnește
cel ce în Ierusalim locuiește.

Munții sunt ca o roată în jurul Sionului,
iar Domnul este împrejurul poporului,
al neamului Său, acum și-n veci, într-așezare,
va pune, din toate părțile, strajă tare.

Căci nu va lăsa Domnul a se umfla
păcătoșii, steagul a-și înălța,
nici a cuteza, într-al anilor șiragul,
peste Drepți să-și ridice toiagul,
ferindu-i pe Drepți, ca să nu se deprindă
spre fărădelegi mâinile să-și întindă.

Fericește-i, Doamne, în zi de răsplată,
pe cei buni, care-s cu inimă dreaptă,
iar pe cei ce nu vor în Tine să creadă,
alungă-i, Doamne! Cu cei răi să-i piardă!

Iar Israil va locui în pace,
în toți anii, precum îi place.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.