Predică la Cincizecime [2022]
Iubiții mei[1],
cei care L-au văzut pe Domnul și au crezut în El, în Lumina cea adevărată [τὸ Φῶς τὸ ἀληθινόν], astăzi, la Cincizecime, au primit Duhul Cel ceresc [Πνεῦμα ἐπουράνιον][2]. Și au primit slava lui Dumnezeu în ei înșiși, slava Dumnezeului nostru treimic, pentru că trăiau în credința cea adevărată, în aceea care se închină Treimii Celei nedespărțite [ἀδιαίρετον Τριάδα][3]: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh Dumnezeu.
Și Îl vezi pe El, pe Dumnezeul nostru treimic, ca pe Lumina cea adevărată, cea plină de viață veșnică, când simți duhovnicește orice cuvânt al Său, când îl trăiești ca pe lumina care te luminează duhovnicește. Creația lui Dumnezeu, în integralitatea ei, este cuvântul Său. Căci El a poruncit facerea ei și aceasta s-a înființat. Ea nu era, dar, la cuvântul Său, întreaga creație a devenit realitate. Pentru că creația Lui a fost creată de El în timp, ea nu e veșnică, dar va fi înveșnicită de către El la desăvârșirea, la transfigurarea întregi creații, care se va petrece la a doua Sa venire întru slavă.
Domnul a dorit scrierea Dumnezeieștii Scripturi și cărțile Sfinților Bisericii pentru ca fiecare dintre noi să ne umplem de lumina Lui. Viața și slujirea noastră în Biserică e o umplere continuă de slava Lui. Căci noi vedem întreaga creație și întreaga revelare a lui Dumnezeu față de noi ca pe o vorbire a Lui continuă cu noi. Și Lui trebuie să Îi răspundem în fiecare clipă a vieții noastre…
Înainte de a Se înălța la cer, Domnul le-a spus Sfinților Apostoli că ei vor lua putere [δύναμιν] [F. Ap. 1, 8, BYZ], putere din cer, pentru că va veni Sfântul Duh întru ei [Ibidem]. Prepoziția folosită de Sfântul Lucas aici este ἐπί [epi] cu acuzativul. Pe care nu o putem traduce decât cu în sau întru când e în relație cu primirea slavei lui Dumnezeu, pentru că primirea slavei Lui e interioară nouă. Dacă o traducem pe ἐπί cu peste ei sau asupra lor, spunem că au primit o putere care le era „exterioară” lor, ceea ce e un nonsens. Pentru că ἐπί ne indică aici unde a coborât slava Duhului Sfânt: în ei, în Sfinții Lui, în persoanele lor.
Și slava Lui, care a coborât în ei la Cincizecime, i-a întărit pe ei dumnezeiește, pentru ca să Îi fie Lui martori [μάρτυρες][F. Ap. 1, 8] credincioși „până la marginea pământului [ἕως ἐσχάτου τῆς γῆς]” [Ibidem]. Însă ei fuseseră martori oculari ai Lui peste tot, pentru că fuseseră Ucenicii Lui. Și martorul ocular nu are nevoie să îi spună altul, pentru că el știe ce s-a petrecut acolo. Și știe, pentru că a fost acolo. Dar, după cum se vede din praznicul de azi, Apostolul nu trebuie să fie doar un martor ocular, nu trebuie să fie doar un cunoscător al faptelor lui Dumnezeu și al cuvintelor Lui, ci și un purtător de Dumnezeu. Pentru că azi, la Cincizecime, în ziua înființării Bisericii Sale, Dumnezeu i-a umplut de slava Lui pe Sfinții Lui Apostoli și i-a făcut martori ai Săi. De acum, din clipa în care au fost umpluți de slava Lui, ei au devenit martorii Lui deplini. Pentru că acum au primit și slava Lui, ei, cei care aveau faptele și cuvintele Lui în ei înșiși. Căci, fără slava Lui în noi înșine, nici noi nu suntem creștini. Numai când ne botezăm și primim slava Lui, credința și cunoașterea Lui e deplină întru noi, pentru că Îl avem pe El în noi prin slava Lui.
Sfântul Profet Sofonias folosește un cuvânt unic în Septuaginta: Πνευματοφόροι [Pnevmatofori][Sof. 3, 4, LXX], adică purtători de Duh. Și se referă aici la Dumnezeu Duhul Sfânt. Dar Sfântul Sofonias, la fel ca și Domnul la F. Ap. 1, 8, când a vorbit despre Sfinții Profeți că sunt Pnevmatofori nu s-a referit la faptul că ei poartă în persoana lor persoana Duhului Sfânt, lucru imposibil pentru oameni și pentru Îngeri, ci a spus că poartă în ei slava Duhului. Și Sfinții Profeți sunt Pnevmatofori, purtători de Duh, după cum și Sfinții Apostoli și noi înșine suntem purtători de Duh. Pentru că venirea Sfântului Duh în noi înseamnă venirea slavei lui Dumnezeu în noi, care coboară de la Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt în noi înșine.
Coborârea slavei Duhului Sfânt a fost și este întotdeauna interioară! În Dumnezeiasca Icoană a praznicului Cincizecimii s-a iconizat realitatea descrisă la F. Ap. 2, 3-4, BYZ: „Și li s-au arătat lor [Καὶ ὤφθησαν αὐτοῖς], împărțindu-se [διαμεριζόμεναι], limbile ca de foc [γλῶσσαι ὡσεὶ πυρός], și a șezut în fiecare [dintre] ei [ἐκάθισέν τε ἐφ᾽ ἕνα ἕκαστον αὐτῶν]. Și au fost umpluți toți de Duhul Sfânt [Καὶ ἐπλήσθησαν ἅπαντες Πνεύματος Ἁγίου]”. Din Dumnezeul treimic pornesc razele slavei Sale, slavă dumnezeiască care e ca limbi de foc deasupra capului fiecăruia.
Însă aici îl avem din nou pe ἐπί cu acuzativul! Pentru că slava, ca limbi de foc, nu a coborât și a stat deasupra Apostolilor, ci a coborât și a șezut în lăuntrul lor, în ei înșiși, ca în casele cele raționale ale lui Dumnezeu. Și pentru că a șezut în ei slava Lui, de aceea toți au fost umpluți de Duhul Sfânt, adică de slava Duhului lui Dumnezeu, care e slava comună Dumnezeului nostru treimic.
Așadar, chiar dacă iconic noi vedem slava Lui ca stând pe capul Apostolilor, noi trebuie să înțelegem că ea a coborât în fiecare dintre ei. Pentru că slava Lui a venit la ei ca să îi umple pe fiecare în parte și nu pentru ca să stea în afara lor. Așa după cum, atunci când sfințim casele, Bisericile, Icoane, locurile noastre de întâlnire sfântă, noi ungem pereții și chipurile sfinte, dar slava lui Dumnezeu coboară și rămâne acolo și pe ea o simțim ori de câte ori ne închinăm și venim în acele locuri.
Căci primirea Duhului Sfânt a însemnat pentru Sfinții Apostoli sălășluirea lui Dumnezeu, prin slava Lui, întru ei. Ei L-au primit pe Duhul, au primit slava Lui, pentru ca să o dăruie tuturor. Și oriunde au mers, ei au propovăduit și au slujit și au întemeiat Bisericile lui Dumnezeu cele din toată lumea, pentru că scopul primirii Duhului Sfânt a fost tocmai acesta: universalizarea Bisericii lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu s-a înființat la Ierusalim, la Cincizecime, când Dumnezeu S-a coborât prin slava Lui în Sfinții Săi, dar, prin ei, ea s-a universalizat, a cuprins întreaga lume. Pentru că purtătorii de Dumnezeu, Sfinții Lui Apostoli, au mers împreună cu El peste tot, ca să lățească mereu Biserica Lui.
Și Biserica se lățește, iubiții mei, cu fiecare dintre noi! Ea se extinde continuu pe fața întregului pământ și de-a lungul întregii istorii. Pentru că în fiecare dintre noi e Biserica Lui, atâta timp cât fiecare dintre noi suntem o parte a ei. Și suntem o parte a Bisericii, pentru că pe fiecare dintre noi El ne cheamă la slujirea Lui. Și a sluji lui Dumnezeu nu înseamnă a sta, ci mereu a-L chema pe El și a fi cu El și a lucra pentru El pretutindeni. Iar harisma vorbirii în limbi [F. Ap. 2, 4] primită de Sfinții Apostoli e semnul dumnezeiesc că Dumnezeu dorește fiecare neam și fiecare om pentru Sine. Pentru că El dorește ca noi să Îl slujim în limba noastră și să scriem în limba noastră despre minunile Lui cu noi. Și de aceea îi vedem pe Sfinții Lui, în orice secol, ca pe unii vorbind și scriind despre El. Ceea ce scrii, rămâne. Modul în care tezaurizăm lucrarea lui Dumnezeu cu noi rămâne. Și când citim Viețile Sfinților Lui, noi avem o Icoană citibilă a lor, o Icoană vie și povestită, care ni-i face iubiți inimii noastre. Pentru că îi vedem în toate ale lor și ne umplem de râvna lor pentru a-I sluji Domnului.
De fiecare dată când slujesc Dumnezeiasca Liturghie simt întreaga slujire și închinare a mea ca pe o pregătire pentru unirea interioară cu Domnul. Ne rugăm Lui, tămâiem înaintea Lui, ascultăm cuvintele Lui, ne închinăm Lui, Îl mărturisim pe El, Îl slăvim întru toate, Îi mulțumim Lui pentru toate…Dar când mă împărtășesc cu El, cu Domnul nostru euharistic, atunci simt că Liturghia mea e deplină, pentru că El e în mine și cu mine și vreau ca pururea să fie cu mine. Și stau întru slava Duhului, în slava Treimii Celei Preasfinte, și sunt împărtășit cu Domnul, fiind cu El mereu, pentru ca să mă simt deplin, să mă simt viu, să mă simt împlinit întru toate. Căci împlinirea oricărei rugăciuni e să ne umplem de slava Lui, iar împlinirea oricărei Dumnezeiești Liturghii e să ne umplem de Domnul euharistic și de bucuria și de veselia Lui cele dumnezeiești.
Când stau spectator la Dumnezeiasca Liturghie și nu mă împărtășesc, atunci știu că nu am fost cu totul acolo, pentru că nu m-am unit cu Domnul slavei. Dar când mă împărtășesc cu Domnul, după toată rugăciunea și slujirea de mai înainte, atunci știu că am trăit liturgic și euharistic acea zi, pentru că am fost integrat cu totul în slujirea Lui.
De aceea, nu putem pleca de la Biserică fără slava Lui în noi și fără împărtășirea cu El! Noi, la Biserică, nu suntem spectatori, ci împreună-slujitori cu Dumnezeu și cu toți Sfinții și Îngerii Lui! De acolo, din treapta noastră, fiecare trebuie să Îi slujim lui Dumnezeu cu toată ființa noastră. Pentru că slujirea fiecăruia în parte e slujirea întregii Biserici. Și slujirea fiecăruia e fundamentală, e neapărată pentru Biserica Lui. Căci fiecare dintre noi avem vocația noastră unică, pe care Dumnezeu ne-a dat-o și din perspectiva ei noi trebuie să Îi slujim Lui.
La mulți ani tuturor și multă bucurie și pace! Căci astăzi e ziua noastră, a tuturor membrilor Bisericii, pentru că fiecare dintre noi suntem „mădularele lui Hristos [τὰ μέλη τοῦ Χριστοῦ]” [I Cor. 6, 15, BYZ] întru care locuiește slava lui Dumnezeu. Amin!
[1] Începută la 10. 08, în zi de marți, pe 7 iunie 2022. Soare, 29 de grade, vânt de 8 km/ h.
[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/p49.html. [3] Ibidem.