Predică în lunea Sfântului Duh [2022]
Iubiții mei[1],
dacă, de la Învierea Domnului, ne-am rugat cu toții în picioare, stând drepți și bucuroși, vestind marea bucurie a învierii Lui din morți, dar având nădejdea vie că și noi vom învia împreună cu El, de aseară, de la Vecernie, ne-am plecat genunchii noștri și ne-am rugat în genunchi Dumnezeului nostru treimic. Ne-am rugat cu pocăință înaintea Lui și fiind plini de slava Sa, de slava Lui cea veșnică. Și cele 7 rugăciuni rostite în genunchi ne-au umplut de pocăință, de pace și de încredințare dumnezeiască în mila Lui, pentru că El Se arată milostiv față de noi toți.
Iar noi, din rugăciunile Bisericii, învățăm să ne rugăm în mod personal. Pentru că învățăm modul smerit și evlavios, modul cuvios în care se roagă Biserica lui Dumnezeu. Și mai înainte ca să Îi cerem ceva lui Dumnezeu, rugăciunile Bisericii sunt teologice și ne învață teologie dumnezeiască. Căci ele ne învață teologie dimpreună cu modul de a ne ruga în mod evlavios. Pentru că rugăciunile Bisericii sunt profund teologice și profund smerite.
Cine e Dumnezeul nostru? Cel preacurat, neîntinat, fără de început, nevăzut ochilor trupești, necuprins de nimeni, Cel necercetat de cineva, nemăsurat, Cel singur nemuritor și izvorând veșnic lumina Sa cea neapropiată [ἀπρόσιτον][2]. Dar această lumină veșnică a lui Dumnezeu, neapropiată nouă după ființa ei, prin coborârea Duhului Sfânt în cei credincioși Lui la Cincizecime, a devenit interioară fiecărui om credincios în parte. Pentru că El o revarsă în noi neîncetat începând de la Sfântul nostru Botez, prin care ne-am făcut mădulare vii ale lui Hristos.
De aceea, Cincizecimea noastră e baptismală. Ceea ce au trăit Sfinții Apostoli și cei dimpreună cu ei la Cincizecime, am trăit noi la Botezul nostru sacramental. Pentru că atunci am fost făcuți fiii lui Dumnezeu și am fost umpluți de slava Lui cea veșnică. Căci așa cum ei, la Cincizecime, s-au umplut cu toții de harul Său cel neîmpuținat [ακένωτο][3], așa și noi, la Botezul nostru, ne-am umplut de harul sau de slava Lui.
Dar noi avem conștiința păcatelor noastre…Noi știm că am păcătuit și păcătuim mereu înaintea Domnului. De aceea, Îi cerem Domnului ca să ne uite păcatele tinereții și ale neștiinței noastre și să ne curățească de cele ascunse [ἐκ τῶν κρυφίων][4] ale noastre, de patimile noastre de rușine[5]. Pentru că numai El poate face asta prin slava Lui cea veșnică și ne poate izbăvi „de tirania diavolului [ἐκ τῆς καταδυναστείας τοῦ διαβόλου]”[6].
În a 3-a rugăciune a Vecerniei ni se spune că Domnul Hristos dă oamenilor pacea Sa, dar și darul [δωρεάν] Atotsfântului Duh[7]. Iar darul Duhului este slava sau harul Său. Și dacă ne luminăm mereu cu lumina Duhului Sfânt, noi scăpăm de întunericul înșelării demonice[8]. Pentru că avem nevoie de slava lui Dumnezeu din destul, pentru ca să înțelegem păcatele și patimile noastre. Căci orice păcat și orice patimă sunt înșelările cu care demonii ne-au înșelat. Ei ni le-au prezentat drept „bune”, „folositoare” nouă, dar ele erau moartea noastră. De aceea, cât stăm în întunericul patimilor nu înțelegem că întunericul demonic e propria noastră moarte. Dar când ne curățim de păcate și de patimi, atunci ne înțelegem întunericul și ne cutremurăm…Pentru că ne dăm seama că mai înainte noi am fost în Iad, în întunericul cel mai din afară, iar acum, prin slava Lui, suntem întru Împărăția Sa.
Îl slăvim pe Dumnezeul nostru treimic, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, pentru toată viața și mântuirea noastră. Și Îi cerem Lui, ca să ne călăuzească cu Duhul Său cel bun, pentru ca să împlinim poruncile Sale[9]. Căci noi avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt în fiecare clipă a vieții noastre, ca să alegem ceea ce e bineplăcut Lui. Și Îi cerem să ne sfințească pe noi cu puterea dreptei Sale celei mântuitoare[10], căci Cel care ne mântuie pe noi e și Cel care ne sfințește pe noi pururea.
Noi avem nevoie reală de rugăciune! Lungimea și profunzimea rugăciunilor Bisericii ne încredințează de acest lucru. Avem nevoie de o rugăciune teologică, doxologică, de o rugăciune plină de pocăință și de recunoaștere de sine. Avem nevoie de rugăciunea care ne umple de dorul de a-I sluji pururea lui Dumnezeu.
Și, în rugăciunile Bisericii, noi cerem ajutorul lui Dumnezeu în tot lucrul nostru. Ne rugăm să ne ferească de toată ispita, să ne primească rugăciunile, să trăim în pace, să ne dea umilință și cugetare vie la Judecata noastră, să omoare mădularele noastre cele pământești, adică patimile noastre, ca să ne întărim mereu în credința întru El[11]. Și, pentru că ne rugăm pentru toate lucrurile noastre, El este martorul vieții noastre și ajutorul nostru clipă de clipă. Căci noi le facem pe toate dimpreună cu El și în fața Lui.
În rugăciunea a 5-a ne rugăm Domnului pentru ca El să odihnească sufletele tuturor celor adormiți[12]. Căci ne rugăm și pentru cei care sunt în Iad, ca El să le trimită ușurare [ἄνεσιν] în durerile lor[13]. Pentru că toți avem nevoie de odihna Lui cea veșnică în Împărăția Sa[14].
Cerem îndurarea lui Dumnezeu. Cerem o moarte duhovnicească, care să fie mutare [μετάστασις] de la cele întristătoare de aici la veșnica Lui bucurie[15]. Pentru că adevărata noastră împlinire e viața veșnică cu Dumnezeul nostru.
În Penticostarul grecesc, ziua de azi e numită „lunea după Cincizecime [δευτέρα μετά τήν Πεντηκοστήν], (cea) a Sfântului Duh [του Αγίου Πνεύματος]”[16]. Lucru pe care îl mărturisește și Penticostarul românesc, la Sinaxar: „În lunea Rusaliilor, adică a Sfântului Duh”[17], când „prăznuim pe Însuși Preasfântul și de viață Făcătorul și întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul”[18].
Și coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime a avut loc pe la ceasul al 3-lea din zi[19], adică pe la nouă dimineața[20]. Tocmai de aceea și noi slujim Dumnezeiasca Liturghie dimineața și cerem coborârea Duhului Sfânt în noi și în Cinstitele Daruri[21], așa cum a coborât și în Sfinții Lui Apostoli[22].
Și Duhul Sfânt a venit la 10 zile după Înălțarea Domnului, pentru a-i face pe Ucenicii Lui „să-L aștepte cu și mai multă înflăcărare”[23] venirea Lui. Iar Duhul Sfânt s-a coborât în ziua Cincizecimii, pentru că aceasta era ziua în care Israil primise Decalogul, cele 10 porunci dumnezeiești, pe muntele Sina[24]. Căci trebuie să înțelegem duhovnicește fiecare cuvânt al lui Dumnezeu și nu literalist, nu trupește. Din cauza citirii literale și fără viață duhovnicească au apărut foarte multe interpretări eretice ale Dumnezeieștii Scripturi. Pentru că Dumnezeiasca Scriptură se înțelege prin luminarea lui Dumnezeu, când noi suntem foarte evlavioși și atenți cu cuvintele Lui.
Dar ca să fim luminați de Dumnezeu, iubiții mei, noi trebuie să avem slava lui Dumnezeu întru noi. Și avem slava Lui în noi, când o simțim mereu vie și mereu întăritoare spre tot lucrul cel bun. Căci duhurile cele rele, demonii, ne învață la păcate în mod continuu, dar slava lui Dumnezeu ne învață la tot binele, la toată pacea și la toată sfințenia. Și slava Lui este lumina Lui în noi, e viața Lui cea veșnică în noi, e pacea și bucuria și veselia noastră. Și noi trăim și gândim și slujim și facem toate cu ajutorul slavei Sale celei dumnezeiești, care ne întărește mereu în tot lucrul cel bun.
Iar dacă, odinioară, au fost amestecate limbile oamenilor la zidirea turnului, când ei au îndrăznit în mod păcătos, limbile noastre, acum, au fost înțelepțite[25] prin venirea Duhului Sfânt în noi. Pentru că ne-am umplut de slava Lui, cea care ne-a dăruit nouă cunoașterea lui Dumnezeu [θεογνωσία][26]. Și când spunem cunoașterea Lui, spunem teologie. Căci teologia e toată cunoașterea noastră pe care o avem despre Dumnezeu și despre lucrarea Sa cu noi.
Dumnezeu să ne bucure și să ne întărească în tot binele Său, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
[1] Începută la 9. 36, în zi de miercuri, pe 8 iunie 2022. Soare, 23 de grade, vânt de 5 km/ h.
[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html. [3] Ibidem. [4] Ibidem.
[5] În prima rugăciune a Vecerniei: Ἁμαρτίας νεότητος ἡμῶν, καὶ ἀγνοίας, μὴ μνησθῇς, καὶ ἐκ τῶν κρυφίων ἡμῶν καθάρισον ἡμᾶς, cf. Ibidem.
[6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] Rugăciunea a 4-a, cf. Ibidem. [12] Ibidem. [13] Ibidem. [14] Ibidem. [15] În rugăciunea a 6-a, cf. Ibidem. [16] Cf. Ibidem.
[17] Penticostar, Ed. IBMBOR, București, 1999, p. 343. [18] Ibidem. [19] Idem, p. 344.
[20] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Ceasurile.
[21] „Κατάπεμψον τὸ Πνεῦμά Σου τὸ Ἅγιον ἐφ’ ἡμᾶς καὶ ἐπὶ τὰ προκείμενα Δῶρα ταῦτα”, cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html.
[22] În Liturghierul românesc există troparul acesta, pe care îl spunem întreit: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acesta, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoiește întru noi, cei ce ne rugăm Ție!”, cf. Liturghier, ed. IBMO, București, 2012, p. 175. Dar el nu există în Liturghierul grecesc, pentru că introducerea acestui tropar al Ceasului al 3-lea în Liturghie aparține tradiției slave, de unde l-am luat și noi.
[23] Penticostar, Ed. IBMBOR, București, 1999, p. 344. [24] Ibidem.
[25] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html. [26] Ibidem.