Canonul Învierii Domnului [1]. Comentariu teologic

Popoarele, toate popoarele, sunt chemate să se lumineze duhovnicește în ziua Învierii [Ἀναστάσεως ἡμέρα][1] Domnului. Să se umple de lumina Lui cea veșnică. Pentru că Paștiul Domnului [Πάσχα Κυρίου] este numai unul: Hristos Domnul. Πάσχα nu are plural! E o formă de singular. Și Hristos Dumnezeu [Χριστὸς ὁ Θεός] ne-a trecut [διεβίβασεν] pe noi  „din moarte către viață și de la pământ către cer [ἐκ θανάτου πρὸς ζωήν καὶ ἐκ γῆς πρὸς οὐρανόν]”. Ne-a scos din moartea Iadului și ne-a adus către viața cea veșnică cu El, pentru că ne-a ridicat de la pământ, de la viața grosieră de aici, către nemărginirea cerului duhovnicesc.

Și suntem chemați să ne curățim simțirile sufletului și ale trupului nostru, pentru ca să Îl vedem pe Hristos Cel înviat, pe Hristos Cel strălucind „[cu] neapropiata lumină a învierii [τῷ ἀπροσίτῳ φωτὶ τῆς ἀναστάσεως]” Sale. Căci lumina Lui e neapropiată [ἀπρόσιτος] pentru noi, pentru că e necreată și veșnică. Și lumina Lui izvorăște din El, din dumnezeirea Sa, prin umanitatea Sa, a lui Hristos Cel înviat, și ni se împărtășește nouă, celor care credem întru El. Căci dacă avem simțirile curate, noi putem simți și vedea slava Lui cea veșnică, care este viața Lui ce se revarsă în viața noastră.

Cerurile [Οὐρανοὶ] sunt toți Sfinții Îngeri și toți Sfinții din Împărăția Sa. Și ei se veselesc în mod vrednic de Dumnezeu. Căci și noi, aici, în Biserică, suntem chemați să ne bucurăm duhovnicește. Noi suntem pământul lui Dumnezeu care trebuie să ne bucurăm duhovnicește de El. Căci viața noastră pe pământ trebuie să fie o continuă bucurie dimpreună cu El. Toată lumea e chemată la prăznuire de Dumnezeu. Iar lumea [κόσμος] este văzută și nevăzută [ὁρατός καὶ ἀόρατος], căci e formată din cei de aici și de cei din veșnicie. Și bucuria noastră fundamentală e aceea că Veselia [noastră] cea veșnică [Εὐφροσύνη αἰώνιος], Hristos, a înviat din morți.  Și Hristos a înviat din morți [Χριστὸς ἀνέστη ἐκ νεκρῶν], a înviat și a ieșit din Iad ca un biruitor, cu moartea Sa pe moartea tuturor călcând și dând viață celor din morminte, celor pe care i-a înviat dimpreună cu El. El ne dăruie mereu viață, viața Lui, adică slava Lui, care e viața noastră cea veșnică.

Băutura cea nouă [πόμα καινόν] o bem din izvorul nestricăciunii [ἀφθαρσίας πηγήν], adică din trupul Domnului, și prin aceasta noi ne întărim duhovnicește. Și băutura noastră cea nouă este Dumnezeiasca Sa Euharistie. Iar din Domnul izvorăște lumina Lui, care umple cerul, pământul și cele de dedesubt. Noi retrăim mereu moartea și învierea Domnului în noi înșine, în viața noastră duhovnicească, pentru că vrem ca Mântuitorul nostru să ne slăvească pe noi, împreună cu El, întru Împărăția Sa. Adică să ne dea și nouă slava Lui în Împărăția Sa. Pentru că El este „în lumina [Sa] cea pururea fiitoare [ἐν φωτὶ ἀϊδίῳ ὑπάρχοντα]”, în lumina Sa cea veșnică.

Piatra de la mormântul Domnului a fost rostogolită [ἀποκυλισθέντα] și nu răsturnată. Iar Îngerul Domnului le-a trimis pe Sfintele Femei Mironosițe să alerge și să vestească lumii marea veste a învierii Domnului. Adică le-a cerut ca entuziasmul lor dumnezeiesc să fie viu și activ printre oameni. Le-a cerut să nu piardă timpul, ci să Îl vestească mereu pe Domnul Cel înviat din morți. Căci timpul vieții noastre trebuie să fie mereu o binevestire a Domnului. Adică o vestire plină de pace și de bucurie a Lui. Pentru că există și o propovăduire încrâncenată și interesată a Lui, care strivește și nu folosește. Dar Îngerul Domnului ne cere ca El, Cel înviat, să Se reverse din noi în alții prin bucuria, pacea și frumusețea pe care o emană ființa noastră altora. Însă, pentru ca să iradiezi pe alții cu starea ta interioară, cu starea ta duhovnicească, trebuie să stai cu ei de vorbă în mod intim. Căci numai astfel ei Îl simt pe Dumnezeu din tine, simt slava Lui în tine, simt ce face El mereu cu tine.

Domnul „a omorât moartea [θανατώσας τὸν θάνατον]” cu moartea Lui, pentru că a desființat-o în umanitatea Sa cea fără de păcat. Și El a omorât moartea noastră murind pentru noi, ca fiecare dintre noi să înviem întru El, întru puterea Lui, prin puterea slavei Sale. Și Domnul e Mântuitorul „neamului oamenilor [τὸ γένος τῶν ἀνθρώπων]”, pentru că El a asumat în umanitatea Sa întreaga umanitate. Așa că nu e un Mântuitor local sau național, ci al întregii umanități, căci este Dumnezeul tuturor. Și toți, fiind creația Lui, suntem frați între noi și cu toții suntem chemați să moștenim Împărăția lui Dumnezeu. Dar pentru asta, toate neamurile trebuie să intre în Biserică prin Botez și să Îl cunoască pe Dumnezeul treimic în mod adevărat, adică să cunoască slava Lui și dreapta Lui teologie și reala Lui viață duhovnicească.

Sfântul Profet Avvacum [Ἀββακούμ] este ὁ θεηγόρος [teigoros], vorbitorul de Dumnezeu. Cel care vorbește teologic despre Dumnezeu. Și el stă „la dumnezeiasca strajă [ἐπὶ τῆς θείας φυλακῆς]” a privegherii. Pentru că trebuie să priveghem dumnezeiește, fiind atenți la ce intră în inima noastră și la ce gânduri populează mintea și inima noastră, dar și la grija pentru cuvântul Domnului și pentru slujirea Lui. A te îngriji de cărțile și de cultul Bisericii înseamnă a priveghea continuu la rectitudinea închinării și a slujirii bisericești.

Și Îngerul Domnului este „Îngerul cel purtător de lumină [φαεσφόρον Ἄγγελον]”, e Îngerul care ne-a vestit învierea Domnului, și ne-a spus că El a înviat „ca Cel atotputernic [ὡς Παντοδύναμος]”. Ca Cel care are puterea să țină toate, pentru că le-a creat pe toate câte există.


[1] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/Pascha.html. Toate citările din Canon sunt de aici.