Canonul Învierii Domnului [3]. Comentariu teologic

Cel fără de moarte, Hristos Domnul, a coborât în mormânt, dar a zdrobit puterea Iadului [τοῦ ᾍδου τὴν δύναμιν], adică pe cea a demonilor, pe când era în mormânt. Iar din Iad a înviat ca un biruitor [ὡς νικητής] al Iadului, pentru că El este Cel care dă celor căzuți înviere [ἀνάστασιν]. Și cine sunt cei căzuți? Suntem noi, cei care cădem în diverse păcate. Pentru că păcatul e cădere a noastră în moarte. Iar când El ne iartă de păcate în Taina Sfintei Mărturisiri, atunci trăim cu multă bucurie sfântă învierea noastră din morți, din moartea sufletească, unde ne-au coborât păcatele noastre.

Dacă Sfintelor Femei Mironosițe, Hristos Cel înviat le-a dăruit bucuria Sa, Sfinților Lui Apostoli le-a dăruit pacea Sa. Căci cei ai Preoției trebuie să dăruie pacea Lui tuturor, pe când cei plini de râvna lui Dumnezeu trebuie să fie plini și de bucuria Lui cea veșnică, pentru ca să se simtă împliniți în tot ceea ce fac.

Noi Îl lăudăm pe Hristos Domnul, pe Soarele Cel mai înainte de soare [τὸν πρὸ ἡλίου Ἥλιον]. Pe Soarele cel veșnic, Care este înaintea soarelui văzut. Pentru că Soarele cel veșnic a creat soarele care ne strălucește nouă pe pământ. Și moartea Lui e văzută în Icosul praznicului ca o apunere a Lui în mormânt. Dar Cel care a apus în mormânt e căutat către dimineață [πρὸς ὄρθρον] de Sfintele Femei Mironosițe ca ziua [ὡς ἡμέραν], ca pe ziua bucuriei lor. Pentru că ele Îl doreau pe Cel pe care Îl iubeau.

Cum a fost trupul Domnului în mormânt? Un trup purtător de viață [ζωηφόρον]. Deși îngropat, trupul Său era plin de slava lui Dumnezeu. Pentru că el nu a cunoscut stricăciunea, descompunerea în mormânt, atâta timp cât umanitatea Domnului era unită pentru veșnicie cu dumnezeirea Lui în persoana divino-umană a Domnului nostru Iisus Hristos. Și trupul Său l-a înviat pe Adam cel căzut [τὸν παραπεσόντα Ἀδὰμ], pe Sfântul Protopărinte Adam și pe Sfânta Eva și pe toți Sfinții Vechiului Testament.

Și aici Sfintele Femei Mironosițe îi urmează pe Sfinții Magi, care au venit și I s-au închinat Domnului. Iar dacă Magii au adus daruri, Femeile au dus miruri [τὰ μύρα] Domnului. Pentru că El, Stăpânul tuturor, ne învie pe noi din moartea păcatelor noastre. Din moartea în care ne coboară păcatele noastre.

Sinaxarul zilei ne spune că prăznuim „sfânta și  marea Duminică a Paștiului [τῇ ἁγίᾳ καὶ μεγάλῃ Κυριακῇ τοῦ Πάσχα]”. Și ce prăznuim de Paști? În care zi prăznuim [ἑορτάζομεν] „Învierea cea purtătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos [τὴν ζωηφόρον Ἀνάστασιν τοῦ Κυρίου καὶ Θεοῦ καὶ Σωτῆρος ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ]. Iar învierea Lui e purtătoare de viață în sensul că El, Cel înviat, e plin de slava Lui cea veșnică, slava Lui fiind viața Lui. Și El ne dăruie și nouă viața Lui, adică slava Lui, în toate Tainele și Slujbele Bisericii, pentru că El dorește ca noi să stăm pentru veșnicie în slava Lui cea veșnică.

Cum vedem noi Învierea Domnului? Prin curățirea noastră interioară de patimi, pentru ca să vedem slava Lui. Dacă am văzut în mod extatic slava Lui, a Dumnezeului nostru treimic, atunci am văzut slava Celui care a înviat din morți a treia zi. Pentru că slava Lui e slava comună tuturor persoanelor dumnezeiești. Iar dacă știm și avem în noi slava Lui, atunci ne închinăm Sfântului și Domnului Iisus, „Cel singur fără de păcat [τὸν μόνον ἀναμάρτητον]”. Legătura interioară dintre Moartea și Învierea Domnului o găsim aici exprimată astfel:  „Crucii Tale [Τὸν Σταυρόν Σου], Hristoase  [Χριστέ], ne închinăm [προσκυνοῦμεν] și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim [καὶ τὴν ἁγίαν Σου Ἀνάστασιν ὑμνοῦμεν καὶ δοξάζομεν]”. Pentru că Cel răstignit pe Cruce este Cel înviat din morți. Domnul a murit pentru noi ca să învie pentru noi și să ne învie și pe noi duhovnicește întru El. Și Cel care a murit și a înviat pentru noi este Dumnezeul nostru [Θεὸς ἡμῶν]. Pentru că Domnul a murit și a înviat întru umanitatea Lui, ca să ne umple pe noi de slava Sa cea veșnică, dar El este Dumnezeul Cel veșnic. Căci El este Dumnezeu și om. Și noi nu mai cunoaștem alt dumnezeu, pentru că El e Dumnezeul nostru, ci numele Lui Îl numim [ὀνομάζομεν] neîncetat.  Și când cântarea ne cere să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos, ea ne cere să ne închinăm Lui Hristos Cel înviat. Pentru că acum am înțeles că Crucea Domnului nu ne-a adus întristare, ci bucurie veșnică. Crucea Lui a adus „bucurie în toată lumea [χαρὰ ἐν ὅλῳ τῷ κόσμῳ]”. Pentru că Crucea Lui ni L-a dat pe Hristos Cel înviat, pe Cel care ne umple pe noi de bucuria Sa cea veșnică. Căci El a învins moartea tuturor prin moartea Sa și a înviat pentru noi, ca unde este El să fim și noi pentru veșnicie.

Și cum trebuie să trăim noi? Pururea binecuvântându-L pe Domnul [διὰ παντὸς εὐλογοῦντες τὸν Κύριον]!  Pe Cel care a murit și a înviat pentru noi. Și a-L binecuvânta pe El înseamnă a I ne ruga Lui cu toată încrederea noastră, a-L lăuda pe El mereu și a-I mulțumi Lui pentru toate. Căci în fiecare clipă noi trebuie să fim cu Domnul nostru, cu Cel care ne întărește pe noi în toate ale vieții noastre. Și El a răbdat pentru noi [δι’ ἡμᾶς] Crucea, chinurile Sale, pentru că a stricat [ὤλεσεν] cu moartea Sa moartea noastră.  Și noi trăim această stricare a morții în noi, prin aceea că simțim din plin slava Lui în noi. Dacă noi am fi fost morți duhovnicește, nu am fi simțit deloc slava Lui în noi. Dar dacă o simțim, atunci suntem vii și ne bucurăm întru slava Dumnezeului nostru. Pentru că El a zdrobit și zdrobește mereu moartea noastră întru noi, înviindu-ne pe noi prin slava Lui.

Domnul a înviat, „precum a zis mai înainte [καθὼς προεῖπεν]”. Precum ne-a profețit nouă. Și, prin învierea Lui, El „ne-a dăruit nouă viață veșnică și mare milă [ἔδωκεν ἡμῖν τὴν αἰώνιον ζωὴν καὶ μέγα ἔλεος]”. Iar marea Lui milă față de noi este iertarea noastră de păcate, pentru că ne-a dăruit viața Lui cea veșnică, adică slava Lui. Căci prin primirea slavei Lui în noi la Botez, noi primim marea Sa milă față de noi, adică iertarea păcatelor noastre.

Făcându-Se om, Domnul a pătimit ca un muritor [ὡς θνητός]. Dar, prin Patima Sa, pe noi, cei muritori, ne-a îmbrăcat în bunacuviință a nestricăciunii [ἀφθαρσίας εὐπρέπειαν]. Căci nestricăciunea pe care noi am primit-o de la Domnul e slava Lui. Și slava Lui ne învață toată bunacuviință a evlaviei față de El. Pentru că putem trăi în mod sfânt numai fiind plini de slava Lui, care ne învață toată cuviința, toată evlavia cea dumnezeiască.

Ce înseamnă expresia „Cel unul binecuvântat al Părinților [ὁ μόνος εὐλογητὸς τῶν Πατέρων]? Că toți Sfinții Părinți ai Bisericii L-au lăudat pe singurul Dumnezeu, pe Dumnezeul nostru treimic! Și El, Dumnezeul nostru, e preaslăvit [ὑπερένδοξος], pentru că întreaga creație Îl laudă pe El.

Cum au fost Sfintele Femei Mironosițe? Niște femei cu gândire sau cu înțelegere dumnezeiască [θεόφρονες]! Căci  φρονέω înseamnă a gândi, a înțelege. Și când Dumnezeu te luminează să înțelegi, atunci gândești dumnezeiește, pentru că gândești prin luminarea lui Dumnezeu. Și Sfintele Femei Mironosițe au alergat către mormântul Său cu miruri, pe Care cu lacrimi Îl căutau, dar I s-au închinat Lui, Celui viu. Și pentru că L-au văzut pe El, Cel înviat, ele L-au binevestit pe El Ucenicilor Săi. L-au binevestit pe Domnul Cel înviat, pe Cel care este Paștiul cel mistic [Πάσχα τὸ μυστικὸν]/ cel tainic al nostru. Și de ce este El Paștiul nostru cel mistic? Pentru că mereu ne trece pe noi de la moarte spre viață! Ne ridică pe noi din moarte și ne umple de viața Lui prin iertarea păcatelor noastre. De aceea, El e mereu pentru noi Paștiul nostru, în taina inimii noastre, Cel care ne trece pe noi de la moarte spre viață. Căci numai noi știm această mare bucurie pe care o trăim de fiecare dată, când El ne miluiește și ne iartă.