Canonul Învierii Domnului [4]. Comentariu teologic

Ce prăznuim de Paști? „Prăznuim moartea morții [θανάτου ἑορτάζομεν νέκρωσιν], nimicirea Iadului [ᾍδου τὴν καθαίρεσιν], altă viață [ἄλλης βιοτῆς], începutul celei veșnice [τῆς αἰωνίου ἀπαρχήν]”, a vieții veșnice. Pentru că Domnul a omorât moartea noastră cu moartea Lui, a nimicit Iadul și i-a scos din el pe Sfinții Lui și ne-a dat nouă o altă viață, viața cea duhovnicească, care e începutul vieții celei veșnice. Pentru că noi, începând cu Botezul nostru, când devenim mădulare ale lui Hristos, începem să trăim viața cea veșnică, viața cu Dumnezeu. Și în această cântare ultimă, pe care am citat-o, Domnul e numit Pricinuitorul/ Cauzatorul [τὸν αἴτιον] întregii existențe. Pentru că El a creat întreaga existență.

Iar noaptea Paștiului, cea cu totul prăznuită [πανέορτος], este vestitoarea „zilei celei purtătoare de lumină [τῆς λαμπροφόρου ἡμέρας]” a Împărăției Sale. Pentru că, întru Împărăția Sa cea veșnică, Domnul este „Lumina cea fără de ani [τὸ ἄχρονον Φῶς]”, este Lumina cea veșnică pentru toți Îngerii și Sfinții Lui.

Ziua Învierii Domnului este „această aleasă și sfântă zi [αὕτη ἡ κλητὴ καὶ ἁγία ἡμέρα], una a sabaturilor [ἡ μία τῶν Σαββάτων]”, adică prima după sâmbătă, duminica. Și ea este „împărăteasa și doamna [ἡ βασιλὶς καὶ κυρία]” zilelor noastre de prăznuire, căci „este praznicul praznicelor [πανήγυρις ἐστὶ πανηγύρεων]” Bisericii. Și întru ea Îl binecuvântăm pe Hristos întru veci [εἰς τοὺς αἰῶνας], în toată istoria mântuirii noastre, pe Hristos Cel veșnic.

Rodul cel nou al viței, Dumnezeiasca Euharistie, ne umple pe noi de veselie dumnezeiască. Pentru că ne împărtășim cu Hristos euharistic și, prin El, ne împărtășim de Împărăția lui Hristos Dumnezeu. Iar fiii Sionului sunt cei credincioși, care sunt „ca luminătorii cei de Dumnezeu luminați [θεοφεγγεῖς ὡς φωστῆρες]”. Pentru că noi suntem lumini duhovnicești, tocmai pentru că El ne umple mereu de slava Lui.

Tatăl Atotțiitorul [Παντοκράτορ], Cuvântul și Duhul sunt persoanele Dumnezeului nostru treimic. Și El este firea cea una, cea mai presus de ființă și de dumnezeire, în 3 ipostasuri, în 3 persoane. Iar noi în Dumnezeul nostru treimic ne-am botezat și pe El Îl binecuvântăm întru toți vecii [εἰς πάντας τοὺς αἰῶνας].

Noul Ierusalim e Preacurata Stăpână pentru că slava Domnului a răsărit întru ea. Dar și fiecare dintre noi am fost botezați și am fost umpluți cu slava lui Dumnezeu. Iar Domnul ne-a făgăduit că va fi cu noi „până la sfârșiturile veacului [μέχρι τερμάτων αἰῶνος]”, adică până la venirea Lui întru slavă, pentru că va fi cu noi pentru veșnicie. Iar Domnul este „ancora nădejdii [ἄγκυραν ἐλπίδος]” pentru noi, cei credincioși. Pentru că noi suntem lipiți de El tot timpul și așteptăm să se facă voia Lui cu noi.

Iar Domnul e „Paștiul [nostru] cel mare și preasfințit [Πάσχα τὸ μέγα καὶ ἱερώτατον]”, e Înțelepciunea, Cuvântul și Puterea lui Dumnezeu. Și Îi cerem Lui să ne dăruie să ne împărtășim cu El și mai lămurit [ἐκτυπώτερον] în ziua cea neînserată [τῇ ἀνεσπέρῳ] a Împărăției Sale. Pentru că Îi cerem ca atunci, în Împărăția Sa, să ne umplem de slava Lui prin vederea Sa întru slavă. Și în ἐκτυπώτερον îl avem pe ἔκτυπος[1] la comparativ, care înseamnă distinct, clar, lămurit, deslușit.


[1] A se vedea: https://lsj.gr/wiki/ἔκτυπος.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.