Prima rugăciune din Rânduiala de dinaintea Sfântului Botez. Comentariu teologic

Dumnezeu Tatăl e numit aici Domnul [Κύριος] și Dumnezeul adevărului [ὁ Θεὸς τῆς ἀληθείας][1]. Pentru că El este Adevărul și are tot adevărul. Și noi învățăm adevărul de la Dumnezeu și trăim după adevăr, dacă trăim după cuvintele Sale. Iar Fiul Său este Cel unul-născut din veci și pentru veci. Și rugăciunea aceasta se face în numele Dumnezeului nostru treimic, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Dumnezeu. Pentru că în numele Dumnezeului nostru treimic, Ierarhul sau Preotul pune mâna sa peste robul lui Dumnezeu care vine să se boteze. El este robul [τὸν δοῦλον] lui Dumnezeu prin nașterea sa, pentru că e creația Lui, dar e și robul Lui prin voință, pentru că vine să se pună sub ascultarea Lui. Și acest rob al Lui s-a învrednicit a scăpa către numele cel sfânt al lui Dumnezeu, pentru că a venit să se odihnească în Dumnezeu. Pentru că toți cei care ne botezăm întru numele Dumnezeului nostru treimic, ne odihnim chemând numele Domnului în noi înșine. Și ne odihnim întru El, pentru că ne odihnim întru slava lui Dumnezeu, care coboară în noi pe măsură ce ne rugăm Domnului.

Substantivul σκέπη înseamnă acoperământ, umbră, apărare[2]. Și cel care vine să se boteze, vine spre umbra aripilor Domnului, pentru a fi păzit sub această umbră luminoasă a slavei Sale. Vine să se pună sub acoperământul slavei lui Dumnezeu. Vine să aibă în el slava lui Dumnezeu. Căci dacă ai în tine slava Lui cea veșnică, atunci ești păzit de El în toate căile tale. Astfel, dacă ne botezăm și devenim fiii Lui, noi scăpăm către numele Lui cel sfânt și suntem păziți de slava Lui cea veșnică. Și asta în fiecare zi a vieții noastre.

Dar ca să avem slava Lui în noi înșine, noi trebuie să fim curățiți de Dumnezeu de înșelarea cea veche [τὴν παλαιὰν πλάνην] din noi înșine, adică de păcatele noastre. Pentru că înșelarea cea veche e înșelarea primă cu care au fost mințiți Sfinții Protopărinți de către diavolul. Păcatul e înșelarea noastră! Prin care noi am rătăcit de la calea lui Dumnezeu. Iar πλάνη înseamnă rătăcire, cât și înșelare[3]. Căci, prin ceea ce ești înșelat, prin aceea ești și dus în rătăcire. Iar rătăcirea înseamnă rămânere în păcat, înmulțirea păcatului, o degradare a ta progresivă.

Iar dacă El îi scoate din noi pe demoni și ne curățește de păcatele noastre la Botez, atunci Domnul ne umple pe noi de credințea cea întru El și de nădejde și de dragoste, pentru ca să Îl cunoaștem pe El, pe Dumnezeul nostru treimic. Cele 3 harisme dumnezeiești primite la Botez, credința, nădejdea și dragostea pentru Dumnezeu, sunt pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Noi primim slava Lui și harismele Sale cele dumnezeiești pentru ca să Îl cunoaștem cu adevărat pe Dumnezeu. Și astfel Îl putem cunoaște, pentru că Îl cunoaștem cu ajutorul slavei Sale și a harismelor Sale celor dumnezeiești. Îl putem cunoaște în interiorul ființei noastre prin slava Lui. Și Dumnezeul nostru este unul singur, e Dumnezeul Cel adevărat, Cel dimpreună cu Fiul Său și cu Duhul Său Cel Sfânt. Pentru că Dumnezeu e unul după ființa Sa, dar întreit în persoane. Și Acesta, Dumnezeul nostru Cel întreit în persoane, e Cel care îndepărtează de la noi înșelarea cea veche a păcatului, e Cel care o scoate din ființa noastră, și ne umple de slava Lui, pentru a-L cunoaște pe El în toată viața noastră și în toată veșnicia. Căci a-L cunoaște pe El înseamnă a fi cu El mereu, pentru că suntem uniți interior cu El.

Și cum e viața creștină? E o viață în care umblăm în toate poruncile [ἐν πάσαις ταῖς ἐντολαῖς] lui Dumnezeu! E o viață maximalistă, o viață plină de sfințenie, pentru că nu trebuie să uităm nicio poruncă a Lui. Căci trebuie să păzim toate cele plăcute lui Dumnezeu. Tot ceea ce Îi place lui Dumnezeu, trebuie să facem noi înșine în viața noastră. Iar a împlini voia lui Dumnezeu, a împlini poruncile Sale, înseamnă a trăi prin ele. Căci poruncile Lui ne umplu de viața lui Dumnezeu.

Cel nou botezat e scris de Dumnezeu în cartea vieții [ἐν βίβλῳ ζωῆς] Sale. Căci de acum, de la Botez, începe relația Lui intimă cu el. Începe relația lui Dumnezeu cu el în interiorul persoanei sale, care e una veșnică. Și cel credincios e viu și e cu Dumnezeu tot timpul, pentru că a fost unit duhovnicește cu turma moștenirii [τῇ ποίμνῃ τῆς κληρονομίας] Sale. Turma celor credincioși e Biserica Lui și ea e moștenirea Sa. Și el, ca fiu al Bisericii, va slăvi numele cel sfânt al Dumnezeului nostru treimic. Fiul e Domnul nostru, ca Cel ce stăpânește peste noi ca Mântuitorul sufletelor și al trupurilor noastre, pe când Duhul Sfânt este Făcătorul nostru de viață, ca Cel ce ne dăruie viața trupească, dar și pe cea duhovnicească.

Și Dumnezeu are ochi și El ne privește pe noi. El are urechi și ne aude pe noi. Și ochii Lui privesc întru el pururea cu milă, întru cel care se va boteza, dacă rămâne întru ascultarea Lui, iar urechile Sale ascultă glasul rugăciunii sale. Pentru că Domnul vede și aude din relația Lui cu omul credincios, din intimitatea cu el.

Care e amprenta fundamentală a vieții creștine? Veselia cea duhovnicească! Căci ne rugăm Domnului ca să îl veselească pe el întru lucrurile mâinilor sale, în tot ceea ce el va face în viața lui, și în tot neamul său, adică în familia și neamul său și prietenii săi. Să îl facă vesel la serviciu, dar și acasă și în societate. Să fie vesel duhovnicește, pentru ca să se mărturisească Domnului neîncetat, închinându-I-se Lui și slăvind numele Său cel mare și preaînalt [τὸ μέγα καὶ ὕψιστον]. Căci rostul nostru pe pământ e acela de a ne veseli întru Domnul și de a lăuda pururea pe Dumnezeu în toate zilele vieții noastre. Iar ecfonisul rugăciunii ne amintește faptul că Domnul e lăudat de toate Puterile cele cerești, pentru că slava cea veșnică este a Dumnezeului nostru treimic.


[1] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html. Toate citările rugăciunii sunt din această sursă.

[2] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/σκέπη.

[3] Friberg Greek Lexicon, 22.006, apud Bible Works 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.