Rugăciunea Ecteniei celor adormiți. Comentariu teologic
Textul rugăciunii e acesta: „Ὁ Θεὸς τῶν πνευμάτων καὶ πάσης σαρκός, Ὁ τὸν θάνατον καταπατήσας, τὸν δὲ διάβολον καταργήσας καὶ ζωὴν τῷ κόσμῳ Σου δωρησάμενος· Αὐτός, Κύριε, ἀνάπαυσον τὴν ψυχὴν τοῦ κεκοιμημένου δούλου Σου (τοῦ δε), ἐν τόπῳ φωτεινῷ, ἐν τόπῳ χλοερῷ, ἐν τόπῳ ἀναψύξεως, ἔνθα ἀπέδρα ὀδύνη, λύπη καὶ στεναγμός. Πᾶν ἁμάρτημα τὸ παρ᾿ αὐτοῦ πραχθὲν ἐν λόγῳ ἢ ἔργῳ ἢ διανοίᾳ, ὡς ἀγαθὸς καὶ φιλάνθρωπος Θεὸς συγχώρησον· ὅτι οὐκ ἔστιν ἄνθρωπος, ὃς ζήσεται καὶ οὐχ ἁμαρτήσει· Σὺ γὰρ μόνος ἐκτὸς ἁμαρτίας ὑπάρχεις· ἡ δικαιοσύνη Σου, δικαιοσύνη εἰς τὸν αἰῶνα, καὶ ὁ νόμος Σου ἀλήθεια.
Ὅτι Σὺ εἶ ἡ ἀνάστασις, ἡ ζωὴ καὶ ἡ ἀνάπαυσις τοῦ κεκοιμημένου δούλου Σου (τοῦ δε), Χριστὲ, ὁ Θεὸς ἡμῶν, καὶ Σοὶ τὴν δόξαν ἀναπέμπομεν, σὺν τῷ ἀνάρχῳ Σου Πατρί, καὶ τῷ Παναγίῳ, καὶ ἀγαθῷ, καὶ ζωοποιῷ Σου Πνεύματι, νῦν καὶ ἀεὶ καὶ εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων. Ἀμήν”[1].
Iar, în traducerea mea, rugăciunea e aceasta: „Dumnezeul duhurilor și a tot trupul, Care ai călcat moartea, iar pe diavolul l-ai doborât și ai dăruit viață lumii Tale, Însuți, Doamne, odihnește sufletul adormitului robului Tău (acesta) în locul cel luminat, în locul cel înverzit, în locul de odihnă, de unde a[u] fugit durerea, întristarea și suspinul! [Și] tot păcatul cel săvârșit de către el cu cuvântul sau [cu] lucrul sau [cu] mintea, ca Dumnezeul Cel bun și iubitor de oameni, iartă-l! Că nu este om, care va fi viu și nu va păcătui. Căci Tu singur ești fără de păcat. [Și] dreptatea Ta, dreptate [este] întru veac, iar legea Ta [este] adevărul.
Că Tu ești învierea, viața și odihna adormitului robului Tău (acesta), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă Îți înălțăm, împreună [și] Celui fără de început al Tău Părinte și Atotsfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și întru vecii vecilor. Amin!”.
Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeul duhurilor și a tot trupul [Ὁ Θεὸς τῶν πνευμάτων καὶ πάσης σαρκός], pentru că El i-a creat pe Îngeri, dar și sufletele și trupurile noastre. Și aici ne rugăm Lui ca Făcătorului a toată lumea. Și El a călcat moartea tuturor prin moartea Sa cea pentru noi, când l-a doborât pe diavolul. Când a stricat Iadul și a biruit puterea demonilor pe care o avea asupra noastră. Căci El, răscumpărându-ne pe noi din mâinile demonilor, ne-a dăruit nouă din belșug viața Sa cea veșnică. Iar lumea Lui e lumea pe care El a mântuit-o, pe care a umplut-o de slava Sa. De aceea, când Îi cerem Domnului să îl odihnească pe cel adormit, noi Îi cerem să îl ierte și să îl umple de slava Lui pe cel adormit. Căci odihna în Împărăția lui Dumnezeu nu e o stare de inactivitate, de somnolență, ci una de un dinamism extraordinar, pentru că e o odihnă duhovnicească. Fiindcă noi, în Împărăția Sa cea veșnică, ne odihnim activ în slava Lui, ne bucurăm veșnic împreună cu El, slujindu-I Lui neîncetat.
Cum este Paradisul lui Dumnezeu? E locul cel luminat, cel plin de slava lui Dumnezeu, e locul cel înverzit, cel plin de verdeață dumnezeiască, văzută de mulți în mod extatic, e locul plin de odihnă duhovnicească. E locul unde trăiesc veșnic și se bucură și se veselesc Sfinții lui Dumnezeu și unde nu au parte de nicio durere și tristețe pământească. Căci durerea, întristarea și suspinul caracterizează viața de aici, iar nu viața din Împărăția lui Dumnezeu.
Dar ca să ajungi în Împărăția Sa trebuie să fii iertat de El de tot păcatul pe care l-ai săvârșit în viața aceasta. Căci tot păcatul este potrivnic lui Dumnezeu. Și păcatele, aici, sunt prezentate pe 3 categorii: cele făcute cu gura, prin intermediul cuvântului, cele făcute cu lucrul, prin faptele noastre, și cele interioare, neverbalizate, pe care le-am făcut în mintea noastră. Iar διάνοια înseamnă minte, gând, înțelegere[2]. Pentru că în minte plănuim relele, cu mintea spunem hulele, în minte greșim când ne rugăm sau când gândim ceva anume. Iar noi trebuie să mărturisim toate păcatele noastre, adică și pe cele văzute de oameni, dar și pe cele știute numai de noi înșine.
Și noi ne rugăm lui Dumnezeu, ca Cel ce e bun și iubitor de oameni, să îi ierte toate păcatele sale. Apelăm la iubirea Lui față de noi. Căci El e iubitor de oameni, tocmai pentru că e cu totul bun și iubitor față de întreaga Sa creație. Și, noi, în comparație cu Domnul nostru, suntem oameni păcătoși, căci numai El e fără de păcat. Iar dreptatea Lui e veșnică și legea [ὁ νόμος] Sa e adevărul. Pentru că toate cuvintele Sale față de noi sunt adevărate.
Iar ecfonisul rugăciunii e triadologic, pentru că Îl slăvim în el pe Dumnezeul nostru treimic. Hristos Domnul e învierea celui adormit, pentru că El îl va învia pe acesta la învierea cea de obște și ne va învia și pe noi toți. El e viața lui cea veșnică și odihna lui cea veșnică, pentru că El i le dăruie. Și noi Îl slăvim pe Fiul dimpreună cu Tatăl Său și cu Duhul Său Cel Sfânt. Iar Tatăl e fără de început, e veșnic, dar și Fiul și Duhul sunt fără de început, deși Fiul Se naște din Tatăl și Duhul purcede din Tatăl. Duhul e cu totul sfânt și bun și făcător de viață, dar și Tatăl și Fiul sunt astfel. Pentru că Dumnezeul treimic are în comun toate cele ale Sale, fiindcă persoanele dumnezeiești trăiesc perihoretic. Și noi Îl slăvim pe Dumnezeul nostru treimic și acum, dar și veșnic, pentru că El e slava noastră cea veșnică.
[1] Cf. http://users.uoa.gr/~nektar/orthodoxy/prayers/funeral_translation.htm. Pe care l-am corectat și pe care îl voi cita aici.
[2] Friberg Greek Lexicon, 6.383, apud Bible Works 10.