Predică la Duminica a IV-a după Cincizecime [2022]
Iubiții mei[1],
Evanghelia de azi [Mt. 8, 5-13] ne cere să ne încredem în mod deplin în Dumnezeul mântuirii noastre. Să ne încredem în El și în faptele și în cuvintele Sale. Pentru că ecatontarhosul [ὁ ἑκατόνταρχος] [Mt. 8, 8, BYZ] sau centurionul I-a spus Domnului: „Zi numai [cu] cuvântul [μόνον εἰπὲ λόγῳ] și va fi vindecat slujitorul meu [καὶ ἰαθήσεται ὁ παῖς μου]!” [Mt. 8, 8, BYZ].
El a stat în fața Domnului și a crezut în cuvântul Său cel atoatefăcător și mântuitor. Pentru că Domnul l-a încredințat de dumnezeirea Lui, el raportându-se la Iisus ca la Domnul [Κύριος][Mt. 8, 8, BYZ] tuturor. De aceea, noi, stând în fața Dumnezeieștii Scripturi, în fața faptelor și a cuvintelor Sale divino-umane, trebuie să ne încredem cu totul în El, în persoana divino-umană a Domnului nostru Iisus Hristos. Căci El este Adevărul nostru cel veșnic, iar faptele și cuvintele Sale sunt viața noastră cea veșnică. Pentru că El S-a smerit pe Sine și S-a făcut om, pentru ca să vină la noi și să ne mântuie pe noi. Faptele și cuvintele Lui divino-umane sunt pentru ca noi să învățăm să trăim dumnezeiește pe pământ. Căci El nu S-a înjosit pe Sine coborând la noi[2], ci ne-a ridicat pe noi la Sine, în comuniunea veșnică cu El și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul nostru treimic, pentru ca în mod veșnic să fim cu El. Și El nu S-a înjosit coborând la noi, pentru că a venit plin de iubire față de noi, pentru ca să ne mântuie pe noi.
Iar grija mea față de cuvintele Scripturii și ale Sfinților Părinți e grija mea față de revelația lui Dumnezeu față de noi. În măsura în care avem grijă de cum traducem cărțile sfinte ale Bisericii, avem grijă de teologia prea bogată a mântuirii noastre. Căci Dumnezeu ne-a explicat în multe rânduri și în multe feluri cele despre Sine și despre relația Sa de sfințenie cu noi. Și El vrea ca noi să reactualizăm mereu cuvintele și faptele Sale întru noi, pentru ca să fim tot mai uniți interior cu El.
Citirea și contemplarea Dumnezeieștii Scripturi este o privire plină de iubire către Dumnezeu din mijlocul iubirii noastre pentru El. Tocmai pentru că Îl iubim pe El, de aceea Îl și recitim continuu, Îi recitim faptele și cuvintele, pentru că ele sunt abis veșnic de sfințenie și de teologie. Iar cuvintele și faptele Lui ne duc mereu la El și nu la noi, pentru că ne unesc tot mai mult cu El. Și acest lucru se petrece, pentru că Dumnezeu, prin slava Lui, ne curățește, ne luminează și ne sfințește neîncetat, pentru ca să Îl vedem pe El în toate cele ale Sale.
Dumnezeiasca Scriptură e o fereastră către El, după cum sunt și Dumnezeieștile Icoane. Și noi trebuie să privim prin fereastra cuvintelor și a vopselelor pentru a-L vedea pe El, pe Cel peste toate, Care întrece toate cuvintele și formele noastre vizuale.
Căci centurionul a crezut în cuvântul Lui cel vindecător. În cuvântul Lui cel atotputernic. Nu și-a pus problema cum se va produce minunea prin cuvântul Lui. Nu a vrut să știe interiorul minunii, căci a înțeles că El poate toate. S-a încrezut în El, în Domnul, în Cel care poate toate cu cuvântul Său, și i-a fost de ajuns ca să I se roage Lui cu încredere.
Iar noi, cei care am citit și am auzit atâtea despre Dumnezeu și despre minunile Sale cele prea mari, cum mai putem să ne îndoim de El, când El poate toate?! Și de ce ne îndoim de El, dacă El poate toate? Îndoiala noastră arată puțina noastră credință. Sau depărtarea noastră de Dumnezeu. Căci dacă am fi împreună cu El tot timpul, dacă ne-am ruga din mijlocul slavei Sale și am fi cu totul uniți cu El, atunci ne-am încrede cu totul în grija Lui față de noi. Pentru că El știe ce ne trebuie, știe pentru ce ne rugăm, știe ce ne împlinește.
Dar noi, îndoindu-ne de El, nu facem decât să ne privăm de prezența Lui cu noi. Căci El poate toate, chiar dacă noi credem sau nu credem în El, dar El ne ajută pe noi în măsura în care ne e de folos lucrul pe care îl cerem. Căci grija Lui față de noi e una paternală. El Se îngrijește de noi cu cea mai mare atenție, pentru că e Tatăl nostru. Și El poate toate, dar ne dăruie numai ceea ce ne împlinește. Și dacă boala sau necazul sau ispita sunt spre folosul nostru, vom înțelege acest lucru în mod duhovnicesc, dacă vom aștepta luminarea Lui.
Așadar, El poate să zică sau să nu zică la fel ca noi, căci El binecuvântă doar ceea ce e spre folosul nostru. Unele lucruri s-ar putea să nu le îngăduie. Însă cuvântul Lui și mângâierea Sa le putem simți oricând în rugăciunea și în viața noastră, iar a-L simți pe El în noi și cu noi înseamnă a-L avea cu totul pe El. Și dacă Îl avem pe Dumnezeu în noi prin slava Lui, atunci aceasta înseamnă împlinirea tuturor rugăciunilor noastre. Pentru că noi nu mai vrem o minune, nu mai vrem o vindecare, nu mai vrem ceva anume de la El, pentru că Îl avem pe El cu totul în noi înșine.
Și dacă ne încredem în cuvintele Sale, cu atât mai mult ne încredem în prezența Sa în noi înșine. Pentru că noi suntem cu El tot timpul, iar a fi cu El înseamnă a rămâne veșnic cu El. Și „mulți din răsărituri și apusuri vor veni [πολλοὶ ἀπὸ ἀνατολῶν καὶ δυσμῶν ἥξουσιν] și vor fi stând la masă cu Avraam și [cu] Isaac și [cu] Iacov în Împărăția cerurilor [καὶ ἀνακλιθήσονται μετὰ Ἀβραὰμ καὶ Ἰσαὰκ καὶ Ἰακὼβ ἐν τῇ Βασιλείᾳ τῶν οὐρανῶν]” [Mt. 8, 11, BYZ]. Căci toți Sfinții vor veni în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că sunt intimi cu Dumnezeu. Și cum sunt intimi cu El? Din aceea că în toată viața lor au trăit cu Dumnezeu în ei înșiși și pe El L-au purtat peste tot pe unde au fost.
Căci, iubiții mei, a fi purtători de Dumnezeu înseamnă a-L avea pe El în noi înșine, prin slava Lui, în fiecare clipă a vieții noastre. Și prezența Lui în noi e cea mai mare certitudine a intimității Sale cu noi. Pentru că El e în noi și nu e „o iluzie religioasă”! Prezența Lui în noi, prin slava Lui, e simțirea Sa, cea cu totul plină de smerenie și de bucurie, în noi înșine. Și pentru că El e în noi înșine, El e împreună cu toată pacea, bucuria, curăția și sfințenia Sa, cu toată buna rânduială a slavei Sale.
De aceea, după învierea Sa, El a accentuat pacea [In. 20, 21, BYZ] și bucuria [Mt. 28, 9, BYZ] ca semne ale prezenței Sale în cei ai Săi, pentru a ne arăta care e prezența Lui cea mântuitoare în noi înșine. El vine în noi și ne umple de pace și de bucurie sfântă, pentru că ne odihnește în pacea Lui și ne face să ne bucurăm dumnezeiește de toate cele ale Sale. Prezența Lui e binefăcătoare și mântuitoare. Prezența Lui e încredințarea noastră deplină. Pentru că Cel care, odinioară, S-a arătat Sfinților Lui Apostoli ca înviat din morți și i-a încredințat pe ei că este viu, că este veșnic viu, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul vine și în noi și rămâne în noi, pentru ca să ne încredințeze că El e veșnic cu noi. Și prezența Lui în noi înseamnă a avea totul, a avea toată împlinirea de care avem nevoie, pentru că Dumnezeu e în noi și cu noi pentru veșnicie. Iar toată viața noastră cu Dumnezeu e rămânere în sfințenia Lui, pentru a fi pentru veșnicie cu El. Amin!
[1] Începută la 9. 29, în zi de marți, pe 5 iulie 2022. Soare, 29 de grade, fără vânt.
[2] Așa cum spunea un rabin unui creștin.