Albert Frank Moritz, Poem

Albert Frank Moritz[1], Poem[2]

Taina nevestită a primăverii
îi forțează din nou voința acesteia în floarea vestitoare.
În desiș mă opresc să-mi amintesc.
Februarie a fost mentorul meu în nefericire,
acel pamflet gol din cerurile galbene,
bazin de vrăbii moarte.
Sunt o mănușă pe o mână absentă
și vorbind, [iar] scrisul nu este altceva [decât] visul.
Nu încercați să ziceți [că] ele sunt ceva mai mult decât un vis!
Indiferent dacă există sau nu un astfel de lucru precum timpul,
eu sunt această fereastră pe paleta fără sens a nopții,
care este deja portretul
mai perfect decât fața.
Peste întunericul sfâșiat,
eu sunt această mâzgălire anarhică,
această urmă a unui bisturiu neodihnit.

Albert Frank Moritz, Poem

The unheralded mystery of spring
forces its will again on the herald flower.
In the thicket I pause to remember.
February was my mentor in misery,
that hollow pamphlet from yellow skies,
basin of dead sparrows.
I am a glove on an absent hand
and speaking, writing are nothing but the dream.
Don’t try to say they are anything more than dream.
Whether or not there is such a thing as time,
I am this window on night’s senseless palette,
which is already the portrait
more perfect than the face.
Across the torn darkness
I am this anarchic scrawl,
this wake of a restless scalpel.


[1] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/A._F._Moritz.

[2] Cf. A. F. Moritz, Early Poems, Pub. Insomniac Press, Toronto, Ontario, Canada, 2002, p. 87.