Deconstructiviștii
John D. Caputo și Gianni Vattimo, După moartea lui Dumnezeu, cu o postfață de Gabriel Vanahian și trad. din lb. engl. de Cristian Cercel, Ed. Curtea Veche, București, 2008, 255 p.
„Colapsul” Creștinătății?, p. 18. Bonhoeffer e văzut ca „un precursor al teologilor morții lui Dumnezeu”, p. 19. Alături de Kierkegaard, p. 19.
Vattimo[1] începe în p. 43. În engleză, cartea a apărut în 2006: John D. Caputo and Gianni Vattimo After the Death of God, edited by Jeffrey W. Robbins, Pub. Columbia University Press, 2006[2].
Vattimo crede că Heidegger nu l-a citit niciodată pe Wittgenstein, p. 51. Iisus Domnul văzut ca „agent al interpretării”, p. 52. Și Vattimo spune: „sunt sigur că Dumnezeu m-a creat”, iar „a elimina Biblia înseamnă…a elimina sensul” lumii, p. 54.
„Iubirea este prezența lui Dumnezeu”, p. 66. În p. 67 se termină partea lui Vattimo și începe partea lui Caputo[3] în p. 68. A citat cartea lui Slavoj Žižek[4] în p. 70, n. 2. E vorba de The Fragile Absolute. Or, Why the Christian Legacy is Worth Fighting For? Are 182 de p. în ed. 2001 de la Verso. Am făcut rost de ea.
De la Caputo am găsit The Weakness of God: A Theology of the Event. Are 430 de p. în ed. 2006.
Caputo este romano-catolic și italian, ca și Vattimo, p. 104. „Creștinismul înseamnă iubire și, implicit, ospitalitate și pluralism”, p. 114. Caputo greșește, bineînțeles, atunci când afirmă că Iisus a vrut să înnoiască iudaismul, pentru că nu a avut nicio intenție să inițieze o nouă religie, p. 115. Pentru că El Și-a întemeiat Biserica Sa, El fiind împlinirea Vechiului Testament.
Din p. 127 începe un dialog cu Vattimo. Iar Vattimo spune inepția, că „dacă Dumnezeu a devenit om, El ar fi putut deveni și o pisică sacră ori o vacă sacră”, p. 143. Însă El S-a întrupat pentru mântuirea noastră, a oamenilor, și nu a animalelor.
Abdelwahab Meddeb, The Malady of Islam, p. 146[5]. În care a spus că fundamentalismul este boala Islamului, p. 146. Motivele ideologice ale războiului, p. 147. Vattimo devalorizează adevărul în detrimentul moralei, a eticii și a carității, p. 149.
De la p. 157 un dialog cu Caputo. Democrația care va veni, p. 167, e o nădejde căreia nu îi cunoaștem întruparea concretă. Derrida[6] era un om de stânga, care se opunea iluminismului, p. 179. Derrida nu accepta ideea de postmodernitate, el considerându-se un gânditor modern, p. 180.
„Nu există niciun răspuns nonpericulos la întrebări serioase”, p. 182. Caputo spune că și-a găsit vocea personală în 1984, p. 184. Nu pot fi de acord cu afirmația lui, cum că Creștinismul este „o știință ori o practică evreiască”, p. 190. Pentru că Dumnezeu nu S-a revelat pe Sine în termeni evreiești, după mentalitatea lor, ci El i-a învățat pe evrei să gândească ca El.
Însă sunt de acord cu faptul că „rațiunea este profund structurată de credință”, p. 193. „Sunt izbit de faptul că teologii au [un] ceva al lor, ce filosofii nu [l-]au”, p. 195. „Pentru mine, numele lui Dumnezeu este în față…și el este indecidabil”, p. 197.
E citată în p. 197, la subsol: Jacques Derrida, Spectrele lui Marx, Editura Polirom, București, 1999. Am ediția Routledge din 1994, 258 p. PDF.
„mi-e silă să fac previziuni. Pentru mine, adevăratul viitor e de neprevăzut”, p. 211. Însă autorul vrea o Împărăție a lui Dumnezeu pe pământ, p. 212, una care să îi înglobeze pe toți precum economia de piață.
Postfața lui Vahanian începe în p. 217. „Deconstrucția este o chestiune de cuvinte”, p. 219, și ea „se ocupă cu mituri și ficțiuni”, p. 220. Vede dicționarul ca pe un mausoleu, p. 220, când pentru mine dicționarul reprezintă țara limbii, care e mereu vie.
La final e indicele, apoi cuprinsul.
[1] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Gianni_Vattimo. [2] Ibidem.
[3] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/John_D._Caputo.
[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Slavoj_Žižek.
[5] Poate fi citită aici: https://archive.org/details/maladyofislam0000medd/page/n5/mode/2up.
[6] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Jacques_Derrida.