Psalmul al 138-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată [v. 43-84]
Tu m-ai plămădit în mațe[1]
și m-ai dat maică-mii-n brațe.
Te voi mărturisi-ntru minunare
că ești puternic și voi spune tare
despre lucrurile ce le faci minunate,
în sufletul meu răsfirate.
Căci îmi sunt de Tine-nșirate
oasele și măsurate,
și făptura mi-e din lut,
de sfânta Ta mână făcut.
Și ochii Tăi, Doamne Sfinte,
îmi văd lucrul dinainte[2],
că-n cartea Ta toți pe rând
se vor scrie, așa cum sunt,
și s-or zidi-n zi de viață,
să nu vadă suferință.
Căci mie mi-este cinstită
ceata Ta, Doamne, cea sfântă,
căreia Tu i-ai dat cu tărie
să se-așeze întru-mpărăție,
să se-nmulțească întru așezare
ca nisipul cel din mare.
Și eu încă mă voi scula
ca să iei spre mine seama.
Și-i vei scoate din viață
pe cei păcătoși, cu greață[3].
Că oamenii plini de sânge[4]
de la mine se vor duce,
cei ce cugetă cu răutate
despre iubita Ta cetate.
Aceia ce-Ți aduc greață
mi-s urâți a-i vedea-n față.
Asupra lor mă topește
râvna și mă veștejește[5]
și de ei mă înstrăină
invidia lor bătrână.
Caută, Doamne, de mă-ntreabă
dacă inima-mi Ți-e dragă
și cunoaște-mă pe cale,
de merg fără-mpiedicare!
Și din cărarea[6] pierdută,
du-mă-n calea Ta cea sfântă!
[1] În burtă, în pântecele mamei. În sensul: în taină, în mod ascuns, nevăzut de ochii omenești.
[2] Dumnezeu cunoaște faptele și intențiile noastre dinainte de a le face noi sau de a le pune în practică.
[3] Pe cei ce sunt urâți înaintea Ta.
[4] Cei ce varsă sânge, criminalii, care caută să omoare și să facă rău altora.
[5] „Mă veștejește” în sensul că mă usucă, mă face să slăbesc efortul continuu de a lupta împotriva vrăjmașilor lui Dumnezeu.
[6] De unde expresia: „A luat-o pe cărare”, care înseamnă că a luat-o pe-alături, pe un drum lăturalnic, adică, în sens duhovnicesc, nu merge pe calea cea dreaptă, a poruncilor lui Dumnezeu.