Psalmul al 139-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Doamne, scoate-mă din necaz
și ia-mi răul din obraz,
de la om viclean mă scoate,
din strâmbătățile toate,
de la cei care scorniră
dintru inima lor pâră!
Toată ziua se pregătesc
de război și nu se-opresc!
Și-au ascuțit a lor limbă
ca de șarpe ce se plimbă,
ca vipera cu venin,
din buze s-aducă chin[1].
Ferește-mă, Doamne Sfinte,
de mâinile ce-s cumplite!
Dintre oamenii fără-de-lege,
vino, Doamne, de m-alege[2]!
Ei se sfătuiesc să-ntindă
lațurile, să mă prindă,
punând piedici pe cărare
și cu nadă de pierzare.
Grăit-am, Dumnezeule Sfinte:
„Doamne, Tu îmi ia aminte,
și glasul meu să Te-ajungă
cu sărmana mea de rugă!”.
Doamne, Doamne, să-mi fii izbândă,
cu puterea Ta cea sfântă!
Peste capul meu umbrează
în zi de luptă, cu-a Ta rază!
Nu lăsa, Doamne, cu nadă,
pe vrăjmaș să se încreadă,
nici nu-i lăsa să mă vadă,
căci le e gândul să mă piardă:
de le-aș putea cădea-n brațe,
asupra mea să se-nalțe!
Capetele își rotiră,
buzele își osteniră:
peste ele foc să cadă
și cu jăratic să-i ardă!
Să-i duci, Doamne, în durere,
să nu stea de-atâta fiere!
Și omul ce-i rău de limbă
pe pământ să aibă trudă!
Să-l vâneze nedreptatea,
ca să-și vadă răutatea!
Am înțeles că ești gata,
Doamne, de vei face plata!
La Judecată îi vei alege[3]
dintre cei fără-de-lege
pe săracii de care Ți-e milă,
ca să-i scoți din greu și silă.
Căci cei Drepți, peste lume,
Îți vor mărturisi sfântul nume
și, privindu-Ți sfânta față,
vor fi veseli de-a ei dulceață!
[1] Ca să ucidă pe alții.
[2] Vino de mă scoate!
[3] Îi vei scoate, îi vei despărți.