Psalmul al 142-lea al Sfântului Dosoftei în formă actualizată
Să-mi asculți făgăduința, Doamne Sfinte,
și să-mi iei aminte la rugăminte!
Adevărul Tău și dreptatea
să-mi ușureze toată greutatea!
Și cu robul Tău să nu intri în pâră,
pentru greșelile ce mi se-nmulțiră!
Nimeni din cei vii să nu îndrăznească
dinaintea Ta să se-ndreptățească!
Vrăjmașul meu, Doamne, mă prigonește,
după bietu-mi suflet el gonește,
iar viața mea o calcă la un loc cu praful
și cu țărâna, precum i-e năravul,
de mă-nchide-n peșteră adâncă,
ca să zac, și-n gaură de stâncă[1].
Prin întuneric uitat stau ca mortul,
de mi-am mâhnit sufletul cu totul.
Și mi-i tristă inima-ntru mine,
amintindu-mi de zile bătrâne,
de lucrurile ce-ai făcut, minunate,
încât Ți-am cugetat a Ta bunătate,
ridicându-mi sărmane mâinile mele,
către Tine, ca să-mi ierți greșelile!
Căci mi-e sufletul sec ca o țară-ntre hotare
uscată, fără ape-n fântâni și izvoare.
Degrabă să-mi auzi, Dumnezeule Sfinte,
din suflet secătuit, săracă rugăminte!
Nu-ți ascunde luminata față
de mine, supărat și cu greață,
ca să nu mă pogor în putreziciune,
ci să-mi trimiți, Doamne, iertăciune!
Cu mila-mpreună, dimineață,
veste bună să-mi dai, cu speranță,
că spre Tine, Doamne, am nădejde,
ca să mă scapi de greu și de primejdie!
Și mi-arată calea cea dreaptă,
că sufletul meu, Doamne, Te-așteaptă
să mă scoți cu mâna Ta cea sfântă
de la vrăjmașii mei ce mă-nspăimântă!
La Tine năzuiesc, Doamne, învață-mă pe mine
a nu face lucruri urâte de Tine!
Că Tu, Doamne, îmi ești Dumnezeul
care mă izbăvești de tot răul!
Și Duhul Tău cel bun mă va duce
la pământul dreptății cel dulce.
Pentru vestirea sfântului Tău nume
să-mi dai viață dreaptă în lume!
Și sufletu-mi, cu sfânta Ta milă,
să-l izbăvești de greu și de silă!
Celor ce-n zadar îmi fac supărare,
să le aduci asupra-le pierzare,
că eu sunt robul Tău slujindu-Ți fierbinte,
cu tot sufletul meu, Dumnezeule Sfinte!
[1] Profeție despre moartea și îngroparea Domnului.