Vasile Voiculescu: biografie poetică [3]

În același volum, Destin, există încă o mărturie despre credința religioasă puternică a copilului care a fost Vasile Voiculescu, în poemul Iisus din copilărie:

Iisuse, ca să Te urci la Ierusalim de Florii,
Treceai și prin orașul unde eram la școală.
Cum Te-așteptau sufletele de copii să vii,
Plângând pe la gazde-n cămăruța goală!

Tu ne mântuiai și ne trimeteai iar la părinți,
Cu brișci și căruțe pornindu-ne-acasă
Sub soarele cu luciri fierbinți
Pe drumuri domoale de plasă.
Și ajungeam la cuiburile noastre prin sate
Înaintea rândunelelor întârziate.

Amurgurile își ardeau în cer rășina
Prin nori întruchipând răstigniri și vedenii.
Clopotele mâhnite înmormântau lumina
Și lin o coborau amestecând-o-n denii.

Toată săptămâna Ți-o închinam numai Ție
Și patimilor Tale minunate,
Dar bătea în noi, ascuns, tainica bucurie
Că toate sunt un joc măreț și Tu le birui pe toate.

Joi porneam în cete la pădure
S-adunăm călțunași și viorele,
Umpleam de chiot și cântec dealurile sure,
Uitând că ești mort și că o să Te împodobim cu ele:

Zăceau pe sfânta masă biete flori vinete, încă înfrigurate,
Și printre ele lucea, vie, zugrăvită pe icoană,
Roșia floare a coastei Tale însângerate
Și stropii de sânge picurați din coroană.

Dar dacă zarzării erau înfloriți, făceam jaf,
Și Te-năbușeam sub troiene de cununițe
Pe Tine și tot alaiul de pe sfântul epitaf,
Iosif, Nicodim, mironosițe
Și Maica Domnului cu mahrama pe cosițe.

Vineri Te prohodeam apoi de-a bine.
Biserica era o slavă de fum și pară,
Vădanele boceau toți morții pe-afară,
Mama mă strângea la piept cu suspine
Și muream toți cu Tine,

Până ce duminică înviam iară:
Tu ca să Te urci la cer și să Te schimbi la față,
Noi să ne-ntoarcem jinduiți la viață,
La ouă, la miel, la cozonaci
Și la scrânciobul aninat între copaci.

Mângâietorule încununat cu spini,
Oricâte amărăciuni am înghițit pe cale,
Mi-s încă stupii sufletului plini
De toată mierea amintirii Tale.

Amintirea mierii harului gustat în Săptămâna Mare și la Înviere…

De data aceasta, întreaga evocare este pe deplin ortodoxă. Pe deasupra, nu cred că mai avem o astfel de mărturisire lirică,  despre cea mai importantă sărbătoare a Ortodoxiei, de o asemenea amploare și căldură a trăirii, în toată poezia noastră, mai veche sau mai nouă. E un poem care depășește orice program literar și poate fi citat la loc de cinste în orice antologie universală a poeziei religioase sau creștine. Nici nu îți mai vine să spui ceva despre procedee stilistice, pentru că este una dintre acele creații în fața căreia, având în vedere măiestria cu care a surprins o experiență aproape universală (considerând răspândirea Creștinismului), cea mai potrivită atitudine este cea de tăcere contemplativă și admirativă.

Aici îi recunosc lui Voiculescu meritul deplin pentru poetizarea unor experiențe fundamentale din viața creștinului, pentru că, așa cum am demonstrat pe parcursul exegezelor noastre, majoritatea poeților noștri – având în vedere și contextele istorice defavorabile și/sau respectarea programatică a normelor poetice modernist-sibilinice – poeții noștri cu conștiință creștină (foarte mulți din epoca romantică și modernă!) au ales cel mai adesea o expresivitatea obscură și confuză și au dat o mărturie biografică lacunară în versuri (iar în afara versurilor nici atât…). Ei pot să surprindă, de multe ori, experiențe fundamentale, trăiri lăuntrice și chiar mistice de o mare profunzime, dar acestea sunt fragmentare, adesea individuale/ personale și, mai ales, pentru publicul larg e nevoie de o amplă și lămuritoare anexă hermeneutică. Sigur, dacă e vorba de gustul meu, eu îi prefer pe aceștia lui Voiculescu, dar, pe de altă parte, recunosc că e nevoie și de astfel de mărturii lirice.

Poemul acesta este reprezentativ pentru o arie spirituală foarte întinsă pe tot globul pământesc, cuprinzându-i atât pe ortodocși, cât și și pe romano-catolici, deși, desigur, aceștia din urmă au propriul ritual pentru Săptămâna Patimilor și sărbătoarea Paștiului, dar cred că, dincolo de anumite detalii, și ei se regăsesc în emoția aceasta copleșitoare.

Sigur, nu se pot regăsi în această experiență cultele protestante și (mai ales) neoprotestante, care au cu totul altă concepție și alt mod de manifestare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *