Predică la martirizarea Sfântului Ioannis Botezătorul [29 august 2022]
Iubiții mei[1],
orice Viață de Sfânt Mucenic se încheie, în mod împlinitor, cu modul în care el a fost martirizat, cu modul în care el a intrat în Împărăția lui Dumnezeu. Și Părintele nostru de azi, Sfântul Ioannis Botezătorul, a fost martirizat prin tăierea capului cu sabia. De aceea și praznicul de azi se numește: „Tăierea capului lui Ioannis Înaintemergătorul [Ἀποτομὴ κεφαλῆς Ἰωάννου Προδρόμου]”[2]. Ca unul care L-a profețit pe Domnul, mergând înaintea Lui spre vestirea persoanei și a lucrării Sale divino-umane.
Dar cine taie capul unui Sfânt al lui Dumnezeu, acela arată că nu are minte, că nu are gândire dreaptă. Pentru că Sfinții nu se luptă cu nimeni, nu vor răul la nimeni, dar lor li se dorește adesea răul…Și acest rău, această atentare continuă la viețile Sfinților, e un rău care te omoară în primul rând pe tine, pe agresor. Căci atunci când faci răul cuiva, în primul rând îți faci rău ție însuți. Pentru că pe tine te omori sufletește mai întâi.
În prima cântare a Litiei, Sfântul Ioannis Botezătorul e numit Înger [Ἄγγελον], Apostol [Ἀπόστολον] și Mucenic [Μάρτυρα][3]. Și e Înger al lui Dumnezeu, așa după cum e și iconizat cu aripi, pentru că a viețuit ca unul fără de trup [ὡς ἀσώματος][4] pe pământ, ca un Înger al lui Dumnezeu. Fiind plin de curăție și de sfințenie. Și e Apostol al lumii, pentru că a învățat neamurile [τὰ ἔθνη][5] păgâne. Le-a învățat ascultarea de Dumnezeu. Dar e și Mucenic, pentru că i-a fost tăiat capul pentru Hristos[6] Dumnezeu. Căci el a murit pentru mărturia lui cea bună, pentru propovăduirea lui cea dumnezeiască, și nu pentru că ar fi făcut vreo faptă rea, păcătoasă. Și când mori pentru adevăr, pentru adevărul lui Dumnezeu, atunci mori martiric, mori mărturisindu-L pe Dumnezeu.
Și Martirii sau Mucenicii lui Dumnezeu sunt martori ai Lui și mărturisitori ai voii Sale. Ei dau mărturie, din interiorul relației lor cu Dumnezeu, despre Dumnezeul tuturor. Ei vorbesc în mod intim despre Cel pe care Îl iubesc. Și pentru că nu pot nicidecum să se despartă de El, ei acceptă moartea pentru El decât să se lepede de Dumnezeul iubirii lor.
De aceea, a spune altora adevărul despre Dumnezeu înseamnă a spune adevărul tău cel mai sfânt, adevărul în care tu crezi și întru care te mântui. A-ți mărturisi credința înseamnă a-ți mărturisi identitatea creștină. Și dacă tu ești creștin, atunci nu poți fi decât iubitor de Dumnezeu. Iar dacă El e iubirea și viața ta, cum să spui că nu este?! Căci mărturisirea credinței e sinceritate totală, e sinceritate care te mântuie, pentru că tu vorbești despre ce trăiești cu Dumnezeul tău, Care e Dumnezeul tuturor.
Relația intimă cu Dumnezeu ne face să Îl numim al nostru, pentru că e iubirea noastră, e frumusețea vieții noastre, e bunătatea și pacea noastră. Dar prin asta nu Îl separăm de toți ceilalți, pentru că El e al tuturor și nu doar al nostru. Și El, Cel al tuturor, Se face și al nostru, al fiecăruia în parte, pentru că are o relație intimă cu fiecare dintre noi. Și în cadrul acestei relații de mare iubire și de mare sfințenie cu noi, Dumnezeu ne ajută să ne mântuim împreună cu toți ceilalți. Căci mântuirea e comunională, e bisericească, e plină de întrajutorare frățească. Fiindcă ne ajutăm unii pe alții în mod continuu pe calea zilnică a mântuirii noastre.
Ideologiile religioase sunt niște ficțiuni apărute la masa de scris. Însă mântuirea e realitatea cea mai profundă a vieții noastre, pentru că e trăită la punctul de întâlnire al relației noastre cu Dumnezeu cu aceea pe care o avem cu semenii noștri. Noi Îl iubim pe Dumnezeu și împlinim voia Sa, fără ca relația noastră cu El să ne despartă de relațiile noastre de iubire și de prietenie cu semenii noștri. Și, în adâncul nostru, se întâlnește iubirea pentru Dumnezeu cu iubirea pentru oameni și ea este focul dumnezeiesc care ne curățește și ne luminează și ne sfințește pe noi continuu.
Căci Sfântul Ioannis Botezătorul L-a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos și i-a chemat pe oameni la pocăință și la viață curată tocmai pentru mântuirea lor. Iubirea lui pentru Dumnezeu a fost și este plină de iubirea lui pentru oameni. Căci cine ne spune adevărul despre noi înșine, acela ne vrea binele. Pentru că adevărul despre noi înșine ne îndeamnă la pocăință și pocăința continuă e calea cea vie a mântuirii noastre. Dar dacă nu vrem să știm că suntem păcătoși, că suntem foarte păcătoși, atunci nu ne place viața, reala viață, viața cu Dumnezeu. Și dacă nu ne place viața cu Dumnezeu, atunci trăim ca unii fără de minte, ca unii care nu cugetăm drept, pentru că ne vrem răul cu mâna noastră.
Cu alte cuvinte, ne sinucidem cu premeditare, dacă nu alegem să facem binele lui Dumnezeu, binele care ne mântuie. Ne sinucidem, pentru că ne separăm voit de Dumnezeu. Dar dacă ne ridicăm din moartea noastră sufletească, din moartea păcatului, alegem ceea ce e potrivit rațiunii noastre, pentru că rațiunea ne spune să alegem mereu viața, ce e bine și nu ceea ce ne aruncă în Iad, în chinul cel veșnic
…I s-a tăiat capul și a fost adus pe o tipsie, pe o tavă de metal. A fost adus ca o mâncare la petrecerea zilei de naștere a lui Irodis. Ca o mâncare plină de sânge, dar care acum izvorăște vindecări[7]. Căci Sfintele Moaște, cele pline de slava lui Dumnezeu, sunt făcătoare de minuni și vindecătoare de boli, înviindu-ne pe noi din moartea păcatului. Și prin aceasta, prin faptul că ele sunt locul de sălășluire al lui Dumnezeu, Sfintele Moaște ne arată că Dumnezeu e prezent continuu în Sfinții Lui. Că ei nu vorbesc doar din cărți despre Dumnezeu, ci, în primul rând, din intimitatea Lui cu ei. Căci Dumnezeu locuiește în ei prin slava Lui și îi învață mereu pe cele ale Sale. Fapt pentru care, teologia este intimitate cu Dumnezeu, pentru că e revelare continuă a Lui în viața Sfinților Săi.
La sfârșitul unei alte cântări a praznicului de azi, noi ne rugăm Sfântului Ioannis să ne mântuie pe noi de „necinstea patimilor [τῶν παθῶν τῆς ἀτιμίας]”[8] noastre. Pentru că patimile noastre nu sunt fala noastră, ci sunt rușinea noastră. Și rușinea noastră e mândria, prostia, curvia, îmbuibarea cu mâncare și băutură, hoția, minciuna, nesimțirea, egoismul, toată răutatea și toată fapta cea păcătoasă. Rușinea noastră e întunericul din noi înșine. E vânzoleala drăcească din noi. Și nu putem scăpa de întunericul păcatului din noi înșine până nu îl spovedim. Pentru că a spovedi păcatul înseamnă a-l denunța, a-l declara drept criminalul care ne-a omorât pe noi înșine.
Și cum a fost petrecerea de ziua lui Irodis, aceea în care a avut loc martirizarea Sfântului Ioannis? A fost o petrecere cu băutură multă și plină de dragoste desfrânată[9]! A fost una aidoma cu petrecerile noastre în care ne facem de cap. Pentru că ne place să credem că suntem „raționali”, că le facem pe toate „ca la carte”, când noi, cel mai adesea, suntem pătimași și lipsiți de rușine. Și spunem una și facem alta, pentru că în sufletul nostru colcăie patimi. Tocmai de aceea nu suntem verticali, pentru că toată ziua slujim patimilor noastre. Și prin aceasta arătăm că nu avem mai nimic de-a face cu rațiunea, cu civilizația, cu bunele maniere, dacă noi, în inima noastră, transgresăm continuu. Dacă păcătuim continuu…
Sfântul Ioannis a fost martirizat în cetatea Sebastia[10], care era la o depărtare de o cale de o zi de Ierusalim[11]. Și Sebastia înseamnă străjer[12]. Căci acolo a fost martirizat cel care păzea adevărul. După cum Domnul a fost scos afară din Ierușalaiim [יְרוּשָׁלַיִם], din orașul păcii[13], și răstignit pe Cruce, El, tocmai El, Cel care este pacea tuturor. Și când rememorăm atrocitățile istoriei vedem că ele nu au rațiune, nu au milă, nu au dragoste. Pentru că crimele n-au niciodată rațiune. Și când ne facem „dreptate” cu forța, nu ne facem „dreptate”, ci ne facem păcate. Pentru că Judecata este a Domnului! Căci „El va judeca lumea în dreptate” [Ps. 9, 9, LXX], pentru că „va scoate ca lumina dreptatea ta și judecata ta ca miezul zilei” [Ps. 36, 6, LXX].
Așadar, iubiții mei, pomenindu-l azi pe Sfântul Ioannis Botezătorul, noi pomenim mărturisirea adevărului cea cu putere multă, cea cu toată tăria! Și o mărturisim postind în această dumnezeiască zi, pentru că postul e întărire duhovnicească. Și postim, pentru ca să îl înțelegem întrucâtva pe Sfântul Ioannis, Părintele nostru, căci plin de post și de rugăciune și de curăție era el.
Dumnezeu să ne întărească în tot lucrul cel bun, pentru rugăciunile Sfântului Ioannis Botezătorul, Părintele nostru cel prea bun și milostiv cu noi! Căci numele lui înseamnă Domnul este milostiv[14]. Și fără milostivirea lui Dumnezeu noi nu ne putem mântui. Dar dacă ne rugăm Sfinților Lui, ei se vor ruga pentru noi și ne vor întări în tot binele, pentru ca să trăim cu Dumnezeu în toate zilele vieții noastre. Amin!
[1] Începută la 7. 12, în zi de joi, pe 25 august 2022. Cer senin, 22 de grade, vânt de 6 km/ h.
[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/482/sxsaintinfo.aspx.
[3] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Aug/Aug29.html. [4] Ibidem. [5] Ibidem. [6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Ibidem.
[9] Cf. Mineiul pe luna august, ed. BOR 1929, p. 317.
[10] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sebastia.
[11] Cf. Mineiul pe luna august, ed. BOR 1929, p. 317.
[12] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Sebastia,_Nablus.