Vasile Voiculescu: biografie poetică [7]

29 august, 2022 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Așadar, din aceste mărturii poetice aflăm despre copilăria și adolescența poetului, în care acesta a cunoscut fiorul credinței în Dumnezeu, a trăit chemarea Lui tainică și I-a simțit haric prezența[1], în Slujbele și Praznicele Bisericii și în cosmosul revelat interior ca fiind creația Lui, impresionant de frumoasă, deopotrivă prin măreție și delicatețe, și convorbitoare, prin rațiunile sale tainice, cu rațiunile înțelegătoare sădite în om de Dumnezeu.

Despre experiențele religioase ale poetului, exprimate prin opera sa lirică, am mai vorbit, într-o exegeză anterioară[2], insistând asupra luptei sale cu patimile și mai ales cu insolenta patimă a concupiscenței, care l-a tulburat mult, după propriile mărturii. Este, de altfel, o foarte veche strategie a demonilor, aceea de a-i război permanent, pe cei ce învață să lupte rațional cu pasiunile negative, prin această patimă trupească foarte agasantă și greu de purtat. După Eminescu (care ne-a lăsat mărturii solide în operele rămase în manuscris), Voiculescu este al doilea poet care descrie poetic această încleștare lăuntrică și împotrivirea sa – desigur, mai este și Arghezi (neapărat de adus în discuție, pe această temă!), dar reținerea lui față de eros și mai ales rezistența la asediul patimii, printr-o opoziție duhovnicească după toate regulile isihaste, nu sunt întotdeauna clare în versurile sale atât de obscure, de greu de pătruns pentru un cititor obișnuit.

Nu voi urmări, deci, același parcurs analitic. Ceea ce doresc să fac acum este doar să punctez, scoțând în evidență, anumite momente din acest itinerar duhovnicesc al poetului, care mi se par relevante, pentru a înțelege și mai bine personalitatea lui.

A reieșit clar, așadar, din analiza pe care am realizat-o anterior, faptul că poetul a intrat devreme în război cu patimile, utilizând strategii duhovnicesc-isihaste de recunoaștere a lor și de rezistență la asalturi, devenind tot mai obișnuit „să mă uit în zările sufletului” (așa cum spunea în poemul analizat mai sus). Astfel, poetul a remarcat, în mod esențial, că în suflet „sunt peșteri” (titlul unui poem) pe care patimile le sapă, caverne ale răului[3], și că în minte sunt păduri de gânduri (altă poezie: În pădurile de gânduri), pentru care e nevoie de o luptă acerbă și de ajutorul îngerilor „în spate cu securi” ca să le curețe[4].

Toate aceste sesizări lăuntrice reprezintă trepte ale războiului spiritual. Nu mai avem altundeva, în poezia noastră, astfel de relatări detaliate ale confruntărilor interioare cu inamicii spirituali ai omului. Desigur, pentru cine n-a citit vreodată cartea Sfântului Nicodimos Aghioritul despre războiul cu patimile și cu gândurile sau vreo altă carte duhovnicesc-isihastă, poeziile lui Voiculescu înfățișează un relief confuz, fantasmagoric și o sumă de metafore plastice fără prea multă relevanță pentru conștiința unui astfel de ignorant. Criticii noștri literari sunt o cauză pierdută, în această privință, și nu pentru ei m-am străduit să scriu Istoria mea literară și să scot la iveală o cu totul altă față spirituală a literaturii române (dar reală!), pentru că ei sunt bătuți în cap cu leuca sincronizării cu ateismul nihilist (e singura sincronizare pe care o înțeleg și o acceptă) și nu ai cu cine vorbi: sunt absolut convinși că Iadul e viitorul cel mai fericit pentru ei și pentru neamul al căror „influenceri” intelectuali s-au autoafirmat.

[1] Pe parcursul exegezelor mele, am adus de mai multe ori mărturii de la Sfinții Părinți, mai vechi sau mai noi, în legătură cu această revelație a lui Dumnezeu prin creație. Adaug aici încă o mărturie pe care am citit-o recent, de la Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1994): „L-am întrebat despre legătura dintre Dumnezeu și zidire. După ce mi-a spus câteva cuvinte, s-a îndreptat către cealaltă parte a cărăruii pe care o străbăteam, a apucat cu mâna frunza verde, fragedă și moale a unei plante și, fără s-o rupă, s-a aplecat și a sărutat-o. Mi-a zis: «Sărutăm rasa Sfântului Nectarie, pe care Sfântul a purtat-o și a umplut-o de har. Cu atât mai mult trebuie să sărutăm frunzulițele și zidirea ce are înlăuntrul ei harul lui Dumnezeu»”. Cf. Ierotheos, Mitropolit al Nafpaktosului, Sfântul Paisie Aghioritul, traducere de Protosinghel Teofan Munteanu, Ed. Sofia, București, 2018, p. 12.

[2] A se vedea articolele mele:

[3] A se vedea și ceea ce am spus anterior aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2011/05/18/poezia-lui-vasile-voiculescu-2/.

[4] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/2011/06/01/poezia-lui-vasile-voiculescu-6/.

tagged with psa. gianina picioruș, teologie pentru azi, Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu: biografie poetică [7]

Lasă un răspuns Anulează răspunsul