Predica la 17 ani de Diaconat [4 septembrie 2022]

Iubiții  mei[1],

hirotonia întru Diacon e începutul slujirii preoțești, e intrarea noastră în intimitatea lui Dumnezeu, e împuternicirea noastră harică pentru a-I sluji Lui sacramental, iar toate treptele preoțești sunt profund diaconale. Pentru că Διάκονος [Diaconos] înseamnă slujitor sau ajutător[2] al oamenilor. Iar Diaconul e acela care îi slujește și îi ajută pe oameni în viața lor cu Dumnezeu.

Însă Diaconul îi ajută pe cei credincioși prin aceea că se supune întru toate Preoților și Episcopilor în slujirea sa. Din slujirea Diaconului noi învățăm ce înseamnă să ne tăiem mereu voia noastră, să facem mereu ascultare. Pentru că Diaconul e mereu la dreapta Preotului sau a Episcopului când slujește și el cere mereu binecuvântarea și rugăciunea lor în slujirea lui. El nu poate sluji fără ei, dar cu ei poate să slujească întotdeauna. Nici Preotul nu poate să slujească toate Slujbele Bisericii, pentru că pe unele le slujește numai Episcopul. Și când slujește Episcopul, atunci toți Preoții și Diaconii slujesc împreună cu el, pentru că împreună cu Episcopul pot sluji toate Slujbele Bisericii.

Episcopul îl hirotonește pe Diacon, dar și pe Preot, însă nu poate să îi înlocuiască pe aceștia. Căci, la rândul său, și Episcopul a fost mai întâi Diacon și mai apoi Preot, iar veșmintele lui diaconale și preoțești, în parte, se află sub cele episcopale. Semn că el a trecut prin aceste trepte preoțești, că le-a trăit și le-a depășit în ființa sa, ele fiind cuprinse în slujirea sa episcopală.

De aceea și eu, ca Preot, am depășit treapta preoțească a diaconatului, dar ea a rămas adânc imprimată în mine. Pentru că slujirea mea diaconală se prelungește continuu și se împlinește în slujirea mea preoțească. Iar Diaconul e omul rugăciunii și al împreunei slujiri liturgice. Și nu ai cum să nu fii diaconal atunci când te rogi, pentru că stărui în rugăciune pentru întreaga Biserică. Și, ca Preot, ești împreună-slujitor cu toți ceilalți membri ai ierarhiei bisericești, pentru că împreună cu ei duci la capăt toate Slujbele Bisericii.

Când am fost hirotesit Duhovnic și apoi Iconom Stavrofor, după cum v-am mărturisit altădată, am trăit noi umpleri de har preaminunate. Pentru că orice Slujbă a Bisericii e plină de harul ei aparte. Și am trăit toate hirotoniile și hirotesiile dumnezeiește, în mod harismatic, pentru că Preoția lui Dumnezeu este harismă preamare și preadumnezeiască și, prin ea, Dumnezeu lucrează minuni imense prin noi, nevrednicii.

Tocmai de aceea, dacă vrei să vezi minunile lui Dumnezeu în Preoția ta, trebuie să stai treaz, mereu treaz. Trebuie să fii atent la toate detaliile slujirii și ale vieții tale și să te umpli din destul de slava lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu te surprinde în orice zi! Cei care intră în altarul slavei Sale sunt mereu bucurați de Dumnezeu, mereu curățiți, luminați și sfințiți prin minuni imense. Dar pentru ca să le vezi, pentru ca să le trăiești, trebuie să fii treaz, mereu bucuros, mereu smerit, mereu plin de toată delicatețea în relația ta cu Dumnezeu și cu oamenii. Pentru că aici, în altarul milei Sale, ca Preot, nu vezi cu ochii, ci cu sufletul tău! Și sufletul tău trebuie să vadă minunile lui Dumnezeu, să se bucure dumnezeiește de ele și să le mărturisească cu toată inima.

Dar nu te poți bucura de minunile Sale, dacă nu ești cu totul al Său! La catedră, la bancă, la prezidiu, la cântar, la sapă nu ți se cere să fii absolut curat și deschis pentru relația cu Dumnezeu și cu oamenii. Sau nu îți cer prea mulți acest lucru…Dar aici, în altarul cel preasfânt al Bisericii, Dumnezeu Însuși îți cere ție, Preotului Său, să fii cu totul duhovnicesc, cu totul sfânt, cu totul deschis, să fii o carte deschisă pentru toți. Pentru că oamenii trebuie să citească în cartea vieții tale, în cuvintele și în slujirea ta, mila și iubirea și bunătatea Sa. Oamenii trebuie să vadă în mine pe Dumnezeu, pentru ca să fie și ei autentici. Vrem autentici, vrem verticali, vrem preasfinți Slujitori ai lui Dumnezeu, pentru că vrem să fim și noi ca ei.

Dar când încerci să fii ceea ce vrei să fii, atunci vezi cât de greu e să fii ceea ce îți dorești să fii. Pentru că una e să îți dorești să fii fără pată și să fii foarte înțelept în cele ale lui Dumnezeu și alta e ceea ce reușești să fii. Și credincioșii, la început, cer multe de la Slujitorii lui Dumnezeu și prea puține de la ei. Dar când cresc în viața lor cu Dumnezeu, atunci înțeleg că nu poți cere ceea ce nici tu nu faci. Căci viața cu Dumnezeu nu e o treabă ușoară, nu e o treabă de o zi sau două, ci e o nevoință de fiecare clipă. Și ești tare cu adevărat nu când ți-e bine și totul e bine în viața ta, ci ești tare duhovnicește când ești mereu același. Dar slăbiciunile noastre sunt multe și sunt grele, și una spunem, dar alta facem cel mai adesea…

Și Diaconul e cel care te ridică din păcatul tău, care te povățuiește spre viața cu Dumnezeu, care te ajută și când ți-e bine, dar și când ți-e rău. Că noi avem nevoie și să ne bucurăm dumnezeiește, dar și să ne întristăm duhovnicește pentru păcatele noastre. Și când ești diaconal, atunci ești atent și paternal cu toți, pentru că toți avem nevoie de mila lui Dumnezeu.

La întâlnirea de 25 de ani de la terminarea Seminarului, Părintele Iulian Constantinescu[3], colegul nostru, era Diacon. În scurt timp a devenit Preot în Craiova. Și mă uitam la veșmintele și la gesturile sale liturgice, la transpirația și la emoțiile sale, la stânjeneala sa că slujește în fața colegilor săi, și mă regăseam în slujirea lui. Pentru că eu am transpirat și transpir mereu în veșmintele liturgice și orice Slujbă a mea e plină de emoții și de bucurii sfinte.

Marți seara, la Alexandria, la pomenirea Sfântului Alexandros al Constantinopolului, pentru ca să fim ținuți treji la Slujbă, un Arhidiacon robust, cu voce puternică, deși avea microfonul în mână, a călcat pedala vocii în mod puternic. Și am simțit imediat râvna sa pentru slujire și claritatea vocii și a bărbăției sale. Căci Episcopii de aceea își aleg Arhidiaconii din cei mai buni cântăreți – și ar trebui și din cei mai buni oameni duhovnicești din jurul lor – : pentru ca mesajul lor să răsune, să fie auzit cu putere. Că una e să fii șters ca voce și greu de auzit și alta e să fii tunător și acrobatic din punct de vedere muzical, când vine vorba de a coborî și a urca glasul în mod liturgic.

Însă, deși îmi place uneori, pentru diversitatea muzicală, slujirea mai multor Diaconi la un loc, totuși prefer un Diacon duhovnicesc, unul cu o voce plină de pocăință și de experiență sfântă, care, atunci când cântă, să mă facă să plâng, să mă facă să mă pocăiesc și nu să mă distreze ca la concert. Pentru că ascult muzică de concert, atunci când știu că sunt la concert. Dar când sunt la Biserică, eu nu vreau să mă simt la concert, nu vreau să fiu distrat, ci străpuns duhovnicește în inima mea. Pentru că la Slujbele Bisericii noi trebuie să ne pocăim, să ne trezim, să ne ridicăm din morți, să ne umplem de simțiri și de gânduri sfinte și nu să ne pierdem în cadențe melodice.

Și, deși știu cum se slujește plin de pocăință și de cutremurare sfântă, nici eu nu pot sluji în public după cum îmi place. Doar în casă îmi permit, împreună cu Doamna Preoteasă, să slujesc, să cânt, să mă rog cu tânguirea mea cea mai adâncă, pentru că știu că aici nu pot fi deranjat de nimeni în sinceritatea pocăinței și a slujirii mele. Dar cum oamenii se așteaptă mai puțin la confesiuni muzicale, ci mai mult la slujirea rapidă a Slujbelor, irizările pocăinței mele sunt dozate, sunt strecurate pe ici pe colo în slujirea mea, pentru ca să nu bat prea mult la ochi. Și îmi pare rău că sunt nevoit să practic acest fel de cameleonism liturgic, dar sinceritatea frustă în materie de slujire, de cântare și de predicare e încă o hrană grea pentru mulți. Și e o hrană grea pentru Biserică, pentru că sunt puțini cei care vor să se facă expliciți pentru toți. Și așa, fiecare își atenuează vocea, slujirea, prezența, pentru ca toți să părem „la fel”…

Sunt diaconal în modul în care scriu, corectez, editez cărți și le dărui tuturor, pentru că mă interesez de mâncarea teologică a tuturor. Știu valoarea cărților mele, știu ce rodesc ele, cât adevăr e în ele, pentru că de ele au nevoie foarte mulți oameni.

Sunt diaconal când spovedesc, pentru că mă îngrijesc ca oamenii să stea pe fotoliu, iar eu stau în picioare, cocoșat și transpirat în fața lor, ca să le ascult păcatele și viețile. Pentru că mă interesează în primul rând odihna lor, nu odihna mea.

Sunt diaconal când îmi vizitez enoriașii și prietenii, pentru că nu mă gândesc în primul rând la ce îmi place mie, ci la ce le place lor. Și când te gândești astfel, vrei ca ei să se bucure și nu aștepți ca tu să fii bucurat.

Sunt diaconal în ascultarea mea față de oameni, față de toți oamenii. Pentru că nu iau pe nimeni la modul ușor, ci bag la cap tot ce mi se spune. Și sunt mulțumitor pentru ceea ce Dumnezeu mă învață prin robii Săi.

Sunt diaconal față de toate darurile lui Dumnezeu și ale oamenilor din viața mea, prin aceea că le reutilizez spre folosul tuturor. Nu mă bucur doar eu de ele, ci le pun pe toate în folosul tuturor.

Sunt diaconal prin modul în care trăiesc și în care mă pregătesc pentru moarte. Pentru că eu nu știu când voi muri, dar până atunci știu cât de multe lucruri am de făcut. Și pentru că sunt enorm de multe lucruri de făcut, pe fiecare zi lucrez la treaba asta, la lucrurile mele, la lucrurile pe care eu trebuie să le fac, pentru că nimeni nu le mai poate face în locul meu.

Sunt diaconal în slujirea mea preoțească, pentru că ascult toate și I le spun lui Dumnezeu. Pentru că nu eu rezolv problemele oamenilor, ci Dumnezeu le rezolvă pe toate ale noastre. Și, ca Slujitor al Lui, eu nu sunt cel care termin slujirea, ci eu sunt cel care o încep cu ajutorul Lui.

Căci, iubiții mei, slujirea noastră preoțească este egală cu zero, dacă nu simți coborârea slavei Lui în slujirea ta! Dar când El coboară la noi prin slava Lui și e cu noi, atunci nu mai contează cât de stângaci am slujit eu, cât de impropriu Lui, pentru că El a făcut totul. Fac Proscomidia, punem apa înainte, punem uleiul, punem coliva, sfințim și binecuvântăm toate…Dar dacă m-aș simți singur făcând toate acestea, dacă n-aș simți cu mine pe Dumnezeu și pe Sfinții și Îngerii Lui, dacă m-aș simți și aș fi cu totul singur, atunci, o, Dumnezeule, ar fi groaznic!…Pentru că eu aș sluji la pereți, aș sluji în gol, aș sluji nimănui…

Însă când simți că Dumnezeu e Cel care face minuni negrăite prin tine, clipă de clipă, atunci nu mai spui că slujești, ci că ești părtaș modului în care El, Dumnezeul nostru, ne slujește pe noi. Pentru că El, de fapt, e Cel care slujește toate, iar noi suntem martorii nevrednici ai milei Sale…

De 17 ani de zile sunt martorul lui Dumnezeu. Martorul minunilor Lui din altar și de peste tot unde slujesc. Altarul e ușa interioară spre viața cu Dumnezeu. De aici scoatem toată bogăția teologiei lui Dumnezeu și a vieții sfinte. O scoatem și o dăruim tuturor fără plată. Căci mântuirea e darul iubirii lui Dumnezeu pentru toți oamenii.

Vă mulțumesc mult pentru că îmi sunteți aproape! Dar și eu vă sunt aproape! Vă sunt aproape prin toate rugăciunile, slujirile și eforturile mele ascetice. Vă sunt aproape, vă port în mine și sunteți cu mine tot timpul. Și asta înseamnă că vă cunosc și mă cunoașteți. Căci dacă nu v-aș cunoaște, nu v-aș avea în mine tot timpul.

Toată binecuvântarea din partea mea și mult spor în tot ceea ce faceți! La mulți ani și multă împlinire! Amin!

---

[1] Începută la 16. 59, în zi de vineri, pe 2 septembrie 2022. Cer înnorat, 20 de grade, vânt de 6 km/ h, după ce a plouat îndelung.

[2] Cf. Friberg Greek Lexicon, 6.268, apud BW 10.

[3] A se vedea: https://www.facebook.com/constantinescu.iulianmihai.3.