Franz Kafka, Jurnal [2]
Franz Kafka, Jurnal, trad. [din limba germană] de Radu Gabriel Pârvu, Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006, 666 p.
Obrajii lui Haman „au nuanțe întunecate”, p. 59. Și pentru că „prăjește cafeaua ca nimeni altul l-a făcut să-mi pară mai brunet și mai viril decât era în realitate”, p. 60. Ce are cafeaua cu virilitatea? Dar în capul lui Kafka lucrurile se legau mult mai profund. Pentru că îndemânarea aceasta îl arăta a fi un bărbat aparte.
Pe 17 octombrie 1911 se plângea că nu duce nimic la bun sfârșit. Probabil în ceea ce privește literatura lui sau viața interioară, p. 60. Bona care îl plăcea, p. 59, 60. Sălbăticia resimțită în dansul țigănesc, p. 61. Mâncărimi pe tot corpul, p. 63.
„Foșgăitul (se preferă a fojgăi) șobolanilor”, p. 64, mișcarea lor neîncetată, care produce zgomot; mișcatul alene al brațelor, p. 66; Kafka avea conștiința că, pentru el, limba germană nu poate exprima subtilitățile limbii ebraice, p. 70; în p. 70 se termină primul caiet.
Al doilea caiet manuscriptic începe în p. 73; „veninul lumii are să-mi curgă în gură, așa cum se umple de apă cel ce se-neacă”, p. 74; „holteiul nu are decât clipa de față”, p. 74, el e un prezenteist; „ca o giruetă în munți”, p. 75. Ca un „instrument meteorologic cu care se determină direcția și intensitatea vântului”[1].
Camera lui, a prietenului tău, e cea „pe care o despart de noaptea de-afară câteva geamuri”, p. 76. Viitorul care a devenit deja trecut, p. 77. Un nou desen în partea de jos a p. 77. „Obiceiul evreicelor de a plescăi”, p. 78. Cu limba sau cu buzele? Ciorovăiala pe care nu o poți localiza și care te enervează că nu o poți face, p. 78. Învățătoarea care dădea stafide elevilor ascultători, p. 79. Se simte propriul lui monument funerar, p. 84. Nu se simte bine scriind, p. 84, deși scrie despre tot felul de nimicuri privite atent.
Golul din jurul său declanșează adevărata lui durere, p. 85. Ștergea multe din cele pe care le scria, p. 86. Aștepta mult până își deschidea scrisorile primite, p. 86. Dezordinea de pe masa lui de scris, p. 89. N-avea un coș de gunoi, p. 90. Eu am un sac de gunoi, ca să îl arunc mai repede la ghenă.
Mimica nasului, p. 95; „eșecul șederii la Paris”, p. 96, pentru că s-a îmbolnăvit, cf. p. 96, n. 2; trântorul vrea să fie activ, p. 98-99; în p. 108 se termină al 2-lea caiet.
Caietul al 3-lea începe în p. 111. A visat un măgar ce semăna cu un ogar, p. 117. Îi plăceau cârnații de casă, p. 120. Pețitoarea pentru sora lui, p. 122. Citea nuvele cu voce tare, p. 123. Îndrăgostit de o femeie de 30 ani, care avea doi copii și era măritată, p. 136. „Avea niște sâni flasci, mai mult turtiți decât semeți”, p. 137.
Caii „se cabrară”, p. 141, se ridicară pe picioarele dinapoi[2]. „Acceptăm niște orașe necunoscute ca pe o realitate”, p. 148, a noastră, ca pe ceva intim. „Întotdeauna când ajung la periferie sunt stăpânit de un sentiment în care se amestecă teama, singurătatea, mila, curiozitatea, trufia, bucuria de a călători și bărbăția, iar când mă-ntorc sunt reconfortat, grav și liniștit”, p. 148-149.
Nu-i plăceau antitezele, p. 152. Îi plăceau dialogurile banale și miza pe ele. Însă își ascundea în continuu sentimentele. Ceea ce spunea despre el era prea puțin important pe lângă câte nu spunea. Avea circulație proastă a sângelui la picioare, p. 155. În p. 158 s-a terminat al 3-lea caiet.
Al 4-lea caiet începe în p. 161; „îi plac femeile rubensiene, dar când zice asta, el se referă la cele cu sânii mari, umflați în partea de sus și flasci în partea de jos, care atârnă ca niște saci”, p. 164. „Conform biroului de evidență, în timpul carnavalului vin la München peste șase mii de femei neînsoțite, evident numai cu scopul de a întreține relații sexuale. Sunt femei măritate, fete și văduve din toată Bavaria, dar și din ținuturile învecinate”, p. 165.