Franz Kafka, Jurnal [3]
Franz Kafka, Jurnal, trad. [din limba germană] de Radu Gabriel Pârvu, Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006, 666 p.
„și m-am bucurat de ea în treacăt, pentru propria mea tristețe”, p. 172; bucuria tatălui pentru nepotul său, care nu e înțeleasă prea bine de autor, p. 172; familia lui avea servitoare în casă, p. 172; „jalea [interioară, durerea imensă] provocată de moartea unui prieten”, p. 173, că unii se vaietă numai pe-afară; n-a scris din cauza oboselii, p. 173; bolnav la picioare, p. 173.
La teatru, atent, și își notează despre „felul în care [actrița] își aranjează fusta între pulpe, când se apleacă”, p. 174. Autorul se declară fără simț muzical, p. 175. Nu mai are poftă de literatură ca la început, dar dorește să fie fericit, p. 175. Citea ziare, p. 177; papagalii și tragerea bilețelelor, p. 177, care a ajuns până la noi.
„Umbra caldă, de un roșu delicat, din cerul gurii doamnei Klug, atunci când cântă”, p. 177; „mă cuprinde adesea o uimite tristă, dar liniștită, în fața apatiei mele”, p. 179; dacă ar scăpa de munca la birou și-ar scrie autobiografia, lucru care l-ar bucura mult, p. 179; nu era punctual, p. 180; „în copilărie îmi era grozav de frică să aștept și deveneam nervos”, p. 181.
Despre doamna Tschissik, pe care o plăcea și care era actriță, fiind și ea evreică: „Ieri, trupul îi era mai frumos decât fața, care părea mai îngustă ca de obicei”, p. 181; „tenul murdar, alterat de fard”, p. 182; „să asculți însuflețirea cu care cântă întotdeauna nu înseamnă altceva decât să verifici statornicia lumii”, p. 182.
Și-a dat seama că părerea mamei sale despre el este una falsă și naivă, p. 183. Pe când tatăl lui îi spunea că o să ajungă nebun ca unchiul său, p. 183.
„despicând ca un ic reprezentările despre noi doi”, p. 184. Ic, cuvânt maghiar, este pana noastră de despicat lemne[1].
„surpriza unei priviri lipsite de experiență”, p. 184; care e rolul jurnalului: „îți dai seama, cu o claritate liniștitoare, de transformările pe care le suporți necontenit”, p. 185; circumcizia nepotului său a fost făcută de dimineață, p. 187, iar cel care i-a făcut ritualul a fost rabinul Lev „Austerlitz, care are deja la activ două mii opt sute de circumcizii”, p. 187-188, și care era rabinul din Praga, cf. p. 187, n. 4.
Și cum descrie autorul ritualul tăierii-împrejur: băiatul a fost „culcat în poala bunicului său, iar cel ce operează[, adică rabinul], trebuie să murmure rugăciuni, în loc să fie cât se poate de atent. Mai întâi, băiatul este imobilizat cu niște bandaje care îi lasă liber doar penisul; după aceea se stabilește suprafața tăieturii, prin aplicarea [pe penis a] unui disc de metal, găurit; apoi urmează tăietura [pliului penisului], făcută cu un cuțit aproape obișnuit, asemănător unui cuțit de pește. Atunci se vede sângele și carnea crudă; acel moule [rabinul care face circumcizia, în idiș] trebăluiește repede înăuntru, cu degetele lui tremurânde, care au unghii lungi, și trage peste rană, ca pe un deget de mănușă, pielea pe care a eliberat-o. Curând, totul este bine, iar copilul nici nu prea a plâns. Acum mai urmează doar o scurtă rugăciune, în timpul căreia cel care a făcut operația bea vin; apoi, cu degetele pe care mai păstrează niște urme de sânge, pune puțin vin și pe buzele copilului. [Iar] cei prezenți se roagă: «Cum a ajuns el acum în comunitate, așa să ajungă și la cunoașterea Torei [, a Scripturii], la unirea într-o căsătorie fericită și la săvârșirea unor fapte bune!»”, p. 188.
Autorul considera că literatura e „o problemă a poporului”, și e păstrată de popor, p. 191.
„Adesea, circumcizia are loc în prezența a peste o sută de rude și prieteni. Celui mai de vază dintre cei prezenți i se îngăduie să-l aducă pe copil. Cel care face circumcizia își îndeplinește atribuțiile fără să fie plătit și, de cele mai multe ori, este un bețivan, întrucât, ocupat cum este, nu poate lua parte la diversele mese festive și, ca atare, dă pe gât doar niște rachiu. De aceea, toți ăștia care fac circumcizii au nasul roșu, iar gura le miroase a băutură. Așadar, nu este deloc o plăcere când, conform prescripțiilor [cultice], după ce au terminat de tăiat [prepuțul], sug cu o astfel de gură penisul însângerat [al copilului]. Apoi, penisul este acoperit cu rumeguș și se vindecă în vreo trei zile”, p. 191-192.
În timpul lui Kafla, femeile erau excluse de la studierea Talmudului, p. 192. Autorul consideră că, „prin vigoarea operelor sale, Goethe a frânat probabil dezvoltarea limbii germane”, p. 192. Cum așa?! Cum poate un popor să fie frânat de opera unui autor, pe care l-a citit sau nu?
Numele ebraic al lui Kafka este „Amschel, ca bunicul mamei pe linie maternă”, p. 192. Iar bunicul acesta al lui făcea baie în râu și iarna, săpându-și o gaură în gheață pentru ca să se scalde, p. 193.