Franz Kafka, Jurnal [4]

Franz Kafka, Jurnal, trad. [din limba germană] de Radu Gabriel Pârvu, Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006, 666 p.

Kafka a avut pe cineva în neam care s-a făcut creștin, p. 193. Se întoarce la iubirea lui: „Abia gâtul gol, lung și delicat al doamnei Tschissik explică fizionomia acesteia”, p. 193. Entuziasmul greu de stârnit al publicului, p. 194; „sfiala nu înseamnă doar o stânjenire a perspectivei, ci și a înțelegerii”, p. 194.

Cerșetorii din timpul său erau schilozi, p. 195; nu îi plăcea tonul „lăudăros și dojenitor”, p. 196, în care tatăl său își povestea tinerețea nefericită și săracă; avea impresia că scrie fals, p. 197; avea tendința să imite oamenii, p. 200; actorul prost imită modele false, p. 200; consideră că are o memorie proastă, p. 202; „din punct de vedere organic, scrisul reprezintă cea mai fertilă orientare a ființei mele”, p. 207. În p. 208 s-a încheiat caietul al 4-lea.

Al 5-lea caiet începe în p. 211, cu ziua de 4 ianuarie 1912. Le citea surorilor sale, p. 211; „iudaismul meu greoi”, p. 213; la facultate: „toate ferestrele rămâneau deschise, pentru că noaptea era cald, dar duhoarea și zăpușeala nu voiau să se clintească din camere, fiindcă studenții, care n-aveau niște paturi propriu-zise, se întindeau să se culce, fără să se dezbrace, îmbrăcați în hainele pline de sudoare”, p. 217, de peste zi. Iar „peste tot era plin de purici”, p. 217.

„M-am holbat o bună bucată de timp la propriile mele degete”, p. 219; a pozat gol pentru un pictor, p. 220; „melancolicii cântăreți populari de la nunți”, p. 222; „în acel mare oraș el începe să speculeze la bursă”, p. 224; „Zoharul, Biblia cabaliștilor”, p. 224.

„Cântând în cafenele niște cântece în jargon”, p. 225, în jargon însemnând aici în limba idiș[1]; când s-a dus într-o zi la teatru, Kafka și-a notat: „Sufletul meu avea gust de miere”, p. 226; a citit cu nesaț Goethe, p. 226; Autorul spunea despre oamenii din nația sa: „sunt mistuiți de dorința de câștig. Căsătoriile se încheie numai ținându-se seama de zestrea miresei. Faptul că-și planifică doar câte doi copii”, p. 227. Și pentru aceasta se mută la oraș, iar comunitățile evreiești rurale dispar, p. 227.

Pe 2 februarie 1912, autorul spunea: „Privit din afară, sunt sever, și indiferent în sufletul meu”, p. 227; „sfatul cel mai bun rămâne să iei totul cât se poate de calm, comportându-te ca o masă grea”, p. 228, când ești obosit; „nerăbdarea și mâhnirea provocate de oboseală”, p. 229; femeile „sunt capabile să surâdă, în ciuda palorii și a dinților stricați”, p. 229. Pe 8 februarie 1912: „Am devenit mai nervos, mai labil și am pierdut o bună parte din liniștea de care eram mândru cu ani în urmă”, p. 230.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_idiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *