Franz Kafka, Jurnal [5]
Franz Kafka, Jurnal, trad. [din limba germană] de Radu Gabriel Pârvu, Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006, 666 p.
Are emoții pentru conferința pe care o va susține, p. 230; și ar fi vrut ca totul să fie bine: „discursul va țâșni de-a dreptul din mine, ca dintr-o țeavă de pușcă”, p. 230; părinții lui nu au fost de față când el a conferențiat, p. 233; n-avea timp să scrie scrisorile de două ori, p. 235, lucru pe care l-am făcut și eu, până când a apărut xeroxul, și de ceea am o groază de transcris din opera mea epistolară anterioară onlineului.
Asociația „Progresul femeilor”, p. 237; amintește de plagiatul unei femei, p. 239; „iar eu o iau spre casă, după ce am aflat cât este de reconfortant să stai de vorbă cu un om complet nebun”, p. 243; cineva i-a spus că e „fără inimă”, doar pentru faptul că e scriitor, p. 243, o preconcepție care se vântură adesea, până azi, prin mințile multora. Pentru că oamenii cred, că dacă tu scrii tăios despre ceva anume, într-o nuvelă sau într-un roman, nu poți fi înțelegător cu greșelile lor.
A remarcat la un bărbat că avea „fața colțuroasă”, p. 244; anghină, p. 245, e vorba despre angină, despre inflamarea faringelui și a amigdalelor care împiedică înghițirea și respirația[1]; pe 8 martie 1912, după ce a primit reproșuri din cauza fabricii, întins pe canapea, „am meditat o oră la faptul de a sări pe geam”, p. 245, de a se sinucide.
Despre conferințele improvizate, cele lipsite de conținut, p. 245-246, care se practică și azi, din păcate. Cele făcute pe amintiri, fără să te ostenești îndelung pentru a cerceta și a scrie despre tema pe care ți-ai propus-o.
Goethe avea în loja sa de la teatru provizii de hrană rece și de vin, p. 250; despre o femeie: „fața ei are o serie de trăsături inexpresive…cărora râsul le conferă coeziune și le mai echilibrează”, p. 253; „neputința mea în fața mamei”, p. 254; „cuprins de o oboseală dureroasă”, p. 255; „trupul ei firav, înveșmântat sărăcăcios și auster, face, plin de avânt, o plecăciune, pe care nu prea are forța s-o ducă până la capăt”, p. 255.
„Asemenea discuții vădesc niște spații goale”, p. 256, lucru spus despre discuțiile mamei sale de complezență cu o familie venită în vizită. Compară datul cu mătura cu o trenă, p. 256; s-a înfuriat pe un copil care a dat cu mingea într-o servitoare, p. 256; se ferea ca stările sale sufletești să nu îi influențeze scrisul, p. 257. Tocmai de aceea și când vorbește despre lucruri intime, Kafka scrie detașat, ca și când le-ar privi de la distanță. Și asta îl face neconvingător. Al 5-lea caiet se termină în p. 258.