Franz Kafka, Jurnal [6]
Franz Kafka, Jurnal, trad. [din limba germană] de Radu Gabriel Pârvu, Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006, 666 p.
Caietul al 6-lea începe în p. 261. „Grăsana amuzantă din lojă. Sălbatica aceea cu nasul din topor, cu fața murdară de cenușă, cu umerii care dădeau să iasă din rochia nu prea decoltată de altfel, cu spinarea ce se smucea în toate părțile, cu bluza simplă, albastră cu picățele albe, cu mănușa de scrimer, pe care o puteai vedea întruna, pentru că fata obișnuia să-și sprijine toată mâna dreaptă sau numai vârful degetelor pe coapsa dreaptă a maică-sii, o femeie veselă care ședea alături”, p. 263. O parte din tabloul ei, în care o poți vedea aievea.
„un om a căzut de pe scaun din plictiseală”, p. 263. La noi, plictiseala, se poate numi și beție. După care, despre el însuși, scrie: „Astă-seară, din cauza plictiselii, m-am spălat pe mâini, în baie, de trei ori la rând”, p. 263.
Kafka amintește de sărbători creștine adesea, ca aici, în p. 265, unde amintește de una romano-catolică, dar nu și de sărbătorile sale, evreiești. „Am umblat două ore pe străzi lipsit de greutate, de oase și de trup, meditând la câte am pătimit după-amiază în timpul scrisului”, p. 265. Sfârșitul disertației sale despre diavoli: „câtă vreme avem în noi o mulțime de diavoli, nu vom ajunge niciodată să ne simțim bine”, p. 266.
Pe 10 august 1912 n-a scris nimic, pentru că a fost la fabrică „și am inhalat gaz, timp de două ore, în sala motoarelor”, p. 267; „acum nu fac decât să mă contemplu și rămân așa cum sunt”, p. 267; „un cal mare și costeliv”, p. 269.
Vizitat de unchiul său din Spania, p. 270. Cum îl perturbau zgomotele neașteptate, p. 270; grosolănia specifică celui descurcăreț, p. 271; unchiul său îi mărturisește faptul că regretă că nu s-a însurat, p. 272; s-a visat la New York, p. 272-273, iar, în vis, „cerul era cenușiu, dar de o luminozitate uniformă”, p. 273. „Dragostea dintre frate și soră – reiterarea iubirii dintre mamă și tată”, p. 274.
„Înflăcărarea care pornește de la ceea ce este genial”, p. 274; a scris povestirea Verdictul[1] între 22-23 septembrie 1912, „de la zece seara la șase dimineața”, încât i-au înțepenit picioarele sub scaun, p. 277; înțelege că dacă se apucă să scrie romane, „mă voi situa în zonele joase și detestabile ale scrisului”, p. 277-278. Pentru că va trebuie să scrie despre diverse experiențe umane, unele fiind grețoase și greu de acceptat, dar trebuie să vorbească despre tot adevărul oamenilor. Și conchide: „Numai așa se poate scrie…cu o totală deschidere a trupului și a sufletului”, p. 278.
Lacrimi în ochi pe când le citea din opera sa, p. 279. Caietul al 6-lea s-a terminat în p. 280.
[1] Aici, pentru a citi online povestirea: https://www.academia.edu/12064456/Povestiri_1976_Franz_Kafka. Regăsibilă aici: https://www.emag.ro/verdictul-si-alte-povestiri-franz-kafka-9786065401532/pd/DGX4M0MBM/.