Franz Kafka, Jurnal [7]
Franz Kafka, Jurnal, trad. [din limba germană] de Radu Gabriel Pârvu, Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006, 666 p.
Caietul al 7-lea a început în p. 283. Pe 11 februarie 1913 corecta la Verdict, pentru că „povestirea a ieșit din mine ca un adevărat făt, plin de murdărie și de mucozități”, p. 283; „prietenul reprezintă legătura dintre tată și fiu”, p. 283, un mare adevăr, pe care și eu l-am înțeles și l-am exprimat în opera mea; cineva i-a lăudat „plasticitatea povestirii”, p. 284.
Știa „cât este de important ca în străinătate să eviți orice vâlvă, chiar dacă ai perfectă dreptate”, p. 287. Să eviți orice atenție exagerată asupra ta.
„Omul ăsta este ca un scai”, p. 289; bunica lui moare, după ce a lăsat impresia că ar fi căutat pe cineva cu privirea ei, p. 290; ura Viena, dar s-ar fi dus la Berlin, p. 294.
Pe 15 martie 1914, Kafka își nota: „În urma sicriului lui Dostoievski, studenții au vrut să ducă lanțurile cu care a fost încătușat [în închisoare]. A murit într-un cartier muncitoresc, la etajul al patrulea al unei clădiri cu locuințe de închiriat”, p. 296.
„Sunt ca un grilaj viu, ale cărui zăbrele, bine fixate, or să cadă”, p. 298; „aproape gâfâind din cauza opulenței”, p. 298; părinții i-au cumpărat casă pentru căsătoria lui cu Felice, p. 298 și 298, n. 1, pe care el o trece în jurnal sub forma F.; „cu ochii lui mici, adânc îngropați în grăsime”, p. 298; „caracterul îngrozitor al schema- ticului pur”, p. 300.
Femeia „voia să aibă chiriași buni, iar domnii care caută liniștea sunt cei mai buni”, p. 300. Dar de oamenii buni încearcă să profite din plin proprietăresele, care au case de duzină, dar le închiriază scump.
„Calul cel alb” se ridica „energic în două picioare”, p. 300; pleacă la Berlin pe 30 mai 1914, p. 305; „vehiculul enorm al planurilor mele”, p. 306; Și s-a întors de la Berlin pe 6 iunie 1914, p. 307; Logodna a considerat-o o punere a lui în lanțuri, p. 307.
„Îi plac femeile grase. A fotografiat fiecare femeie pe care a avut-o”, p. 312. „Furia împotriva relațiilor umane”, p. 314. „Despuiam cu privirea toți pereții”, p. 314, camerei în care se afla.
Își făcea note de călătorie, p. 317. „Am făcut constatarea că nu-i ocolesc pe oameni ca să trăiesc liniștit, ci ca să pot muri în liniște”, p. 317. Lucru pe care l-a scris pe 29 iulie 1914. Cu alte cuvinte, își trăia moartea din timpul vieții. Căutarea liniștii era o continuă așteptare a morții. Kafka a murit „la 3 iunie 1924, la vârsta de 40 de ani. Cauza oficială a decesului este insuficiența cardiacă, dar motivul invocat de Max Brod va fi înfometarea, cauzată de neputința de a mai înghiți. Trupul lui Franz Kafka este adus în orașul natal și înmormântat în Cimitirul Evreiesc Nou din cartierul Praga-Žižkov la 11 iunie 1924”[1].
Pe 31 iulie 1914 își nota despre mobilizarea generală pentru război și despre lupta lui pentru autoconservare, p. 317. Pe 2 august 1914 își nota că Germania a declarat război Rusiei, p. 318. Pe 6 august 1914 își nota că are 31 de ani, p. 319. Tot în aceeași zi: „Nu descopăr în mine altceva decât meschinărie, incapacitate de decizie, invidie și ură față de combatanți, cărora le doresc pătimaș tot ce e mai rău”, p. 319.
Era conștient că nu poate fi altceva decât scriitor, dar, în același timp, că forța lui scriitoricească este „total imprevizibilă”, p. 319; al 7-la caiet s-a terminat în p. 324.