Franz Kafka, Jurnal [9]
Franz Kafka, Jurnal, trad. [din limba germană] de Radu Gabriel Pârvu, Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006, 666 p.
Își dorea o hartă a Berlinului, p. 378. În p. 380 s-a terminat caietul al 8-lea. Al 9-lea a început în p. 383. „Unui străin îi vine ușor să i se pară totul ciudat”, p. 385. Căci orice iese din comun e un lucru aparte pentru un străin. Hanul plin de duhoare, p. 385. „Mama, femeia asta bătrână, pe care viața oricum nu o mai poate ataca, își păstrează o urmă de viclenie în colțul gurii cu care repetă, fără să-și dea seama, aceleași nerozii, vechi de optzeci de ani”, p. 393.
„Se scoală brusc și spune o serie de lucruri ostile, bine gândite, pe care le-a ținut în ea de multă vreme”, p. 393. Trimite o scrisoare printr-un „mesager pe bicicletă”, p. 395. Astăzi și pe trotinetă electrică. Lângă un american la ștrand, p. 396; „incapacitatea mea de a asculta, de a mă bucura alături de ceilalți, de a-mi forma o părere”, p. 396-397.
„Nepăsători, copiii stau ca niște muște în jurul mesei”, p. 397; simțea că împietrește interior, p. 397; exista pe atunci tramvaiul electric, p. 397; elvețianca din tren avea „obrajii rotunzi și tari; o privire vie, ce nu se stinge niciodată”, p. 397, și este femeia de care el se îndrăgostește, cf. p. 397, n. 1.
Un cântec la gramofon, p. 398; „familii de gușați, care pufăie întruna”, p. 398; nevasta neamțului, care avea „o figură nordică”, „mergea frumos și apăsat, legănându-și șoldurile cu o libertate ostentativă”, p. 399, perversă, provocatoare; „niște oameni de viață, care beau necontenit vin, cafea, bere, rachiu și fumează neîntrerupt”, p. 399.
„Absența bolnăvicioasă a oricărei încăpățânări”, p. 401; caietul al 9-lea s-a terminat în p. 402. Secțiunea Dosare începe în p. 405, cu o însemnare din 21 august 1914. Pe atunci scria la romanul Procesul[1], p. 405, care a apărut în 1925 în germană. Și care a apărut în 1965 în română, fiind tradus de Gellu Naum[2].
„N-am însă pe cine să contez, sunt complet singur”, mărturisire din 29 august 1914, p. 405; Povestea rusă de care amintește în p. 405 e Amintiri despre calea ferată de la Kalda, cf. p. 405, n. 1. „Faptul că nu mă sperii de nicio umilință poate însemna la fel de bine deznădejde, dar și îmbărbătare”, p. 406; „Nu sunt în stare să suport grijile și poate că sunt făcut să pier din cauza acestora”, p. 406.
Și-a luat concediu o săptămână ca să scrie la un roman și a conchis că i-a ieșit prost scrisul. Lucru spus pe 7 octombrie 1914, p. 407; texte lacunare în p. 408-409; citea din Strindberg[3] în 3 noiembrie 1914; „pe chipul lui, toate erau foarte înghesuite: obrajii, nasul, buzele”, p. 411, în loc să spună că avea o față mică.
„Nu puteam citi mult, fiindcă se întuneca repede, iar gazul sau lumânările de seu aveau prețuri exorbitante”, p. 412; a omorât un șobolan cu cuțitul și l-a „proptit” pe perete, ca să vadă cum moare, p. 414, pe când pe altul, afară din casă, l-a omorât cu piciorul, p. 415. Se îmbolnăvește de tusea lupului, p. 416.
Secțiunea Dosare s-a terminat în p. 416. Caietul al 10-lea începe în p. 419. Cârtița, p. 419; „nu mi-a mai rămas decât dragostea de bătrân pentru odihna deplină”, p. 423.
[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Procesul_(roman). [2] Ibidem.
[3] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/August_Strindberg.