Lună: septembrie 2022

Iubiții mei[1],

Dumnezeu ne vrea verticali! El ne vrea Drepți [Ὀρθοί][2]. Dar pentru a fi Drepți înaintea Lui, noi trebuie să acceptăm mântuirea lui Dumnezeu în viața noastră, adică să intrăm în Biserică prin Botezul sacramental al Bisericii și să trăim potrivit poruncilor Sale. Pentru că Domnul S-a întrupat nu „ca să judece lumea [ἵνα κρίνῃ τὸν κόσμον], ci ca să mântuie lumea [ἀλλ᾽ ἵνα σωθῇ ὁ κόσμος]” [In. 3, 17, BYZ]. Și lumea se mântuie, dacă fiecare dintre noi ne alipim de Domnul prin Botez și ne facem una cu El în viața noastră de credință.

Însă în In. 3, 14, în al doilea verset al Evangheliei de azi [In. 3, 13-17], Sfântul Ioannis Teologul ne spune că Fiul omului trebuie să Se înalțe ca șarpele în pustie. Cu referire la Numerele 21, 8-9 LXX.  Unde Domnul i-a spus Sfântului Moisis: „Fă-ți ție șarpe și pune-l pe el pe semn [ποίησον σεαυτῷ ὄφιν καὶ θὲς αὐτὸν ἐπὶ σημείου]! Și va fi, dacă are să muște șarpele omul, tot cel care a fost mușcat, [dacă] l-a văzut pe el, va trăi” [Num. 21, 8, LXX]. Fapt pentru care, „a făcut Moisis șarpe de aramă [ὄφιν χαλκοῦν] și l-a pus pe el pe semn [καὶ ἔστησεν αὐτὸν ἐπὶ σημείου]. Și a fost, când mușca șarpele pe om, și, [dacă] l-a privit pe șarpele de aramă, și trăia” [Num. 21, 9, LXX].

Iar în ciuda dezacordurilor existente în acest pasaj – pe care nu le-am corectat, pentru ca să vedeți cum arată textul scriptural –, ați înțeles că cine privirea spre șarpe, acela trăia. Pentru că șarpele de aramă Îl închipuia pe Domnul Cel răstignit pe Cruce. De aceea, cine privește spre Domnul și se lipește de El prin credință plină de iubire, acela trăiește prin El. Pentru că numai privirea continuă spre El ne face verticali, ne face Drepți, ne face Sfinți ai Lui.

La o primă impresie, putem crede că a fost înălțat pe Cruce înseamnă a fi înălțat pe Cruce de oameni. A fi răstignit pe Cruce de oameni și ridicat în aer. Însă aici nu se vorbește despre ce au făcut oamenii cu El, ci despre ceea ce a făcut El pentru noi toți! Căci El S-a înălțat pe Cruce prin aceea că a dorit să moară pe Cruce pentru noi. S-a înălțat pe Cruce, pentru că Și-a asumat întreaga umanitate prin întruparea Sa, tocmai pentru ca să Se răstignească pentru noi toți și să ne facă părtași îndumnezeirii Sale prin învierea Lui din morți. Crucea a fost toată dorirea Domnului, pentru că numai prin ea putea birui în mod desăvârșit tot păcatul și toată moartea noastră și să îi biruie desăvârșit pe demoni.

Și El S-a înălțat pe Cruce pentru ca să înalțe umanitatea noastră, pe care El Și-a asumat-o pentru totdeauna, în sânul Dumnezeului treimic. Căci n-a avut păcat Cel care a murit pentru noi, de aceea S-a făcut pentru noi Jertfă preacurată înaintea Tatălui Său și a Duhului Sfânt, prin care ne-a făcut pe noi părtași vieții celei dumnezeiești. Pentru că noi nu puteam să ajungem în cer, fără Cel care a coborât din cer [In. 3, 13, BYZ] pentru mântuirea noastră. Și El a coborât la noi pentru ca să ne urce pe noi în cer, întru umanitatea Sa, ca fiecare dintre noi să ne mântuim prin credința în Dumnezeul nostru treimic, pe care Fiul Tatălui, întru Duhul Sfânt, ne-a revelat-o nouă.

Căci aceasta este diferența abisală între credința revelată și știința umană: credința e revelată de Dumnezeu oamenilor, e dăruită lor spre mântuirea și sfințirea lor, pe când ceea ce putem înțelege noi, cu mintea noastră mărginită, e întotdeauna supus erorii. Dumnezeu S-a dezvăluit pe Sine, ni S-a arătat nouă și ne-a învățat cele ale Sale, pentru ca noi să ne putem curăți, lumina și sfinți neîncetat. Iar teologia Bisericii e cea care ne face oamenii lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că noi trebuie să lepădăm științele umane și toate descoperirile noastre tehnologice. Pentru că tot Dumnezeu i-a luminat pe oameni în toate progresele lor științifice și tehnologice. Dar trebuie să citim cu discernământ afirmațiile oamenilor de știință, și mai ales să nu le acceptăm atunci când ele contravin flagrant revelației lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu ne-a mințit și nu ne minte niciodată în revelările Sale față de Biserica Sa, pe când oamenii se pronunță pe măsura înțelegerii lor reduse.

Dumnezeu dorește ca noi să avem viață veșnică [ζωὴν αἰώνιον][In. 3, 15]! Însă viața veșnică nu înseamnă îmbătrânirea la nesfârșit aici, pe pământ, căci asta nu înseamnă nicio bucurie. Viața de acum, de pe pământ, e o bucurie când ești mic, când ești adolescent, când ești tânăr, când ești matur, când ești în putere…E o bucurie, atunci când te bucuri de ceea ce faci. Dar când nu mai poți, când ți-e greu cu bătrânețile tale, te rogi Domnului ca să te ia, ca să pleci mai repede de aici. Și am întâlnit mulți oameni care își doreau și își doresc moartea, tocmai pentru că le sunt prea grele durerile și singurătatea.

Însă când Domnul ne vorbește despre faptul că noi trebuie să avem viață veșnică, se referă la cea care începe după adormirea noastră, în Împărăția Sa. Care e viața veșnică cea pururea fericită. Și care e la antipodul vieții veșnice nefericite, care e Iadul. Iar viața noastră în credință, viața noastră cuvioasă, e pregătirea noastră pentru viața veșnică cea pururea fericită. Dar dacă nu te interesează de Dumnezeu, dacă n-ai nevoie de Dumnezeu și de Biserica Sa, El te lasă după voia ta. Dar voia ta nu te duce decât în Iad, în chinul cel veșnic al Iadului…

De aceea, azi, când ne pregătim de înălțarea Sfintei Cruci, de acest praznic dumnezeiesc al Bisericii, noi lăudăm viața cu Dumnezeu. Căci cine își asumă viața cu Dumnezeu ca viața lui cotidiană, acela își ia Crucea lui și o înalță continuu în fața tuturor. Pentru că își asumă că e creștin, că e ortodox, că e omul lui Dumnezeu. Și noi înălțăm Crucea Lui în noi înșine în fiecare zi, dacă trăim la exigențele mântuirii noastre. Pentru că noi trebuie să trăim dumnezeiește pe pământ și nu la voia întâmplării. Noi trebuie să trăim în ritmul interior al Bisericii, în ritmul interior al Împărăției lui Dumnezeu.

Așadar, iubiții mei, ne pregătim de azi pentru praznicul de miercuri, când vom posti și ne vom bucura împreună cu Domnul, cu Cel care a murit pentru mântuirea noastră! Căci toate cele pe care le facem împreună cu El sunt bucuroase și împlinitoare pentru noi toți. Amin!

---

[1] Începută la 6. 31, în zi de vineri, pe 9 septembrie 2022. Cer senin, 17 grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Oro/Sun_Liturgy.html.

Iubiții mei[1],

întotdeauna am fost fascinat de Profesoara care predă la clasă și care te conduce în lumi nebănuite, noi, prin lecțiile sale. Pentru că mi s-a părut mereu o poartă tainică, care, atunci când ți se deschide, te face să trăiești noutatea. Și Dumnezeu, știind nevoia mea de profesoralitate, de continuă învățare, de privire pierdută față de aceea care mă învață, mi-a dăruit o Preoteasă care e și Profesoară, pe lângă Poetă, Scriitoare și Critic literar. Fapt pentru care eu învăț continuu de la soția mea, învăț ca un elev silitor, și ori de câte ori o întreb ceva, eu știu că îmi va spune lucruri clare, lucruri știute, de care nu trebuie să mă tem. Pentru că atunci când are un dubiu asupra unei informații, ea mă trimite la texte, mă trimite să văd cu ochii mei, pentru că știe că eu sunt omul preciziei ca și ea.

Am fost un singur an Profesor de Religie, mai înainte ca să intru la Facultate, și atunci mi-am dat seama că elevii sunt fascinați de oamenii care predau cu bucurie, cu entuziasm, și care predau din perspectiva lor, a tinerilor. De aceea, când citesc și editez cărțile Doamnei mele Preotese, eu le citesc cu entuziasmul unui tânăr, cu entuziasmul unui student al său, pentru că simt în ele pe Profesoara care mă conduce către adevăr, către înțelesurile tainice ale operei și ale vieții autorilor literari. Și mă bucur de întreaga ei producție literară, pentru că, la un moment dat, în tinerețea noastră, m-a ascultat la modul fundamental și a acceptat să scrie ca ea însăși. Și s-a dezbrăcat de stilul prolix și dezordonat, fără rigoare științifică, care se practica pe atunci la Facultatea de Litere, și a început să scrie concis, cu rigoare, să își citeze sursele și să se documenteze odată pentru totdeauna. Căci atunci când scrii un text trebuie să îl scrii pentru totdeauna. Și când știi că scrii texte definitive, atunci nu mai ai teamă că vine unul sau altul și găsește vreo greșeală de stil sau de gramatică, pentru că tu știi că ai studiat problema și ai scris despre ea în mod atent. Fiindcă scriitorul se ocupă cu problemele de fond și cu punerea în pagină a cărții și nu cu toate ornamentele posibile și imposibile. La acelea te pot ajuta corectorul, prietenul, ucenicul. Căci o carte, în timp, are nevoie de cosmetizare, ca orice lucru supus perimării. Dar nu poți face cosmetizări unei cărți care e falsă sau proastă din cap și până în coadă.

Și Doamna Preoteasă, înțelegându-și vocația, m-a ascultat atunci când eu am criticat-o dur și a început să scrie din ce în ce mai mult ca ea însăși. Pentru că a început să își simtă tot mai bine glasul, până a ajuns la rezultate uluitoare pentru mine. Și acum, în clipa de față, aștept orice nouă carte a ei ca pe o surpriză totală, pentru că ne scrie din adâncul ființei și a experienței sale, ne scrie într-un mod foarte personal, dar, în primul rând, ne scrie luminările pe care ea le primește de la Dumnezeu.

Profesoara mea e și Preoteasa mea, adică femeia cu care slujesc și mă rog și pe care o povățuiesc ca Părinte duhovnicesc și Duhovnic al ei. I-am fost mai întâi Părinte duhovnicesc, adică omul care o învață voia lui Dumnezeu pas cu pas, asta de la 18 ani, pentru ca mai apoi, de la vârsta de 28 de ani, să îi fiu Duhovnic, adică omul care o spovedesc și o împărtășesc și o povățuiesc întru toate. Iar astăzi, la 45 de ani, mărturisesc cu bucurie dumnezeiască faptul că fiica mea duhovnicească, Preoteasa Gianina Maria-Cristina, mi-a devenit sfătuitoare în multe aspecte ale vieții mele și aceea care mă odihnește prin modul în care a crescut și crește în viața cu Dumnezeu și în specializările ei profesionale. Căci dintre toți cunoscuții și prietenii mei de tinerețe, împreună cu care am început să scriu, să traduc, să mă împlinesc duhovnicește, Preoteasa pe care astăzi o elogiez, i-a întrecut pe toți în seriozitatea creației și a împlinii de sine. Și aceasta, pentru că a înțeles să fie ea însăși în toate și să se construiască continuu interior și să mizeze doar pe creația sa literară. Căci cărțile nu sunt pagini scrise, ci sunt împliniri de sine. Mai înainte de a fi cărțile, ești tu, cel care le scrii și care te împlinești prin ele. Ceea ce dărui altora, când le publici, e binele tău interior dăruit și altora, ca și alții să se bucure împreună cu tine. Dar rolul cărții e acela de a te zidi interior, de a te personaliza continuu.

Însă, când plagiezi, nu ajungi nicăieri, căci nici n-ai început să te construiești. Când furi ca un nebun de la alții, în speranța că nimeni n-o să te afle, atunci accepți că ești o nulitate. Pentru că nu ești în stare să faci nimic în domeniul cărții. Fiindcă, un om care are ceva de spus, îl spune în multe feluri: mai mult sau mai puțin academic. Dar când scrii cu adevărat, atunci scrii împreună cu ceilalți confrați de breaslă, ținând cont de concluziile la care au ajuns și ei, și fiind bucuros când în domeniul tău de activitate se fac progrese. Iar Doamna Preoteasă se bucură enorm când vede o critică literară autentică la un autor, când vede o nouă istorie scrisă personalizat, când vede că cineva prosperă în înțelegere. Pentru că orice pas făcut în domeniul tău e un pas pe care calci și tu, pentru ca să faci noi pași în folosul tuturor.

Viața academică autentică e o viață a excelenței, pentru că e o viață a muncii continue. Aici, în domeniul muncii de cercetare și al scrisului, nu poți să te faci că înțelegi, pentru că trebuie să scrii despre ceea ce înțelegi. Și când scrii în mod autentic ești o luminare pentru mulți, pentru că cercetătorii serioși au nevoie tocmai de aceste luminări personale, de aceste actualizări ale operelor și ale problemelor științifice.

A început Școala soția mea, dar, printre picături, se ocupă de definitivarea volumului al 8-lea din Istoria literaturii române. Primele 7 volume le-am publicat online și ele însumează 642 + 429 + 785 + 232 + 452 + 910 + 587 de pagini, adică 4. 019 pagini. Iar eu nu o presez niciodată ca să îmi scoată o carte la o anume dată, pentru că acest lucru este oripilant pentru mine. Cartea trebuie să se scrie în mersul ei firesc, atunci când simți că trebuie să faci acest lucru, și nu trebuie forțată cu nimic. Așa că munca ei, alături de a mea, a venit de la sine și am publicat cărțile în firescul lor, atunci când au fost terminate, neforțându-le nicidecum.

Și, paradoxal, la împlinirea vârstei de 45 de ani, Doamna mea Preoteasă are în CVul ei 45 de cărți[2], cărora eu le-am fost editor. Și cu fiecare în parte, am înțeles-o tot mai mult pe femeia duhovnicească lângă care trăiesc și cu care mă bucur dumnezeiește. Pentru că ea este în primul rând Preoteasă! Adică un om duhovnicesc cu o conștiință suplă și care privește maternal pe toți oamenii. Iar tot ceea ce scrie, scrie din perspectiva sa duhovnicească și literară și intelectuală, ca una care dorește să fie de ajutor oamenilor.

Și oamenii au nevoie tocmai de cineva care să scrie pentru ei! Care să scrie gândindu-se la binele lor real. Iar dacă elevii și studenții ei ar fi intuit, atunci când le-a predat la Școală și la Facultate, cine este ea, și-ar fi dat seama că au în față o Profesoară unică. Cu o experiență uluitoare de viață și de cercetare literară. Și s-ar fi bucurat să învețe de la ea și să rămână prieteni cu ea, pentru că au ce învăța în mod continuu.

Însă eu, studentul ei, învăț de la Preoteasa și Profesoara mea în fiecare zi și învăț cu bucurie sfântă. Pentru că omul unic, cu o experiență unică, e un izvor veritabil de viață și de experiență. Și am vrut în mod special să scriu această predică acum, cu o zi înainte de aniversarea sa, pentru ca să îmi exprim mulțumirea și recunoștința pentru ce înseamnă soția mea în viața mea. Căci ea e singurul om care a crezut în mine și m-a susținut în mod total de la vârsta de 18 ani, de când m-a cunoscut. Și toată viața, încrederea și banii ei i-a investit în mine, eu, cel de azi, putând să mă dezvolt atât de plenar numai datorită ei. Pentru că ea m-a iubit, fiindcă m-a înțeles și m-a înțeles, pentru că s-a lăsat condusă de Dumnezeu în înțelegerea mea. Prietenii mei, care au stat pe lângă mine în tinerețe, m-au invidiat și m-au minimalizat în același timp, fapt pentru care s-au depărtat de mine.

Dar Doamna Preoteasă a fost cu mine mereu, chiar și atunci când nu știa dacă o să mă căsătoresc cu ea sau dacă voi pleca la Mănăstire. Și Preacurata Stăpână, pacea și bucuria noastră, a miluit-o și m-a miluit și pe mine! Pentru că, printr-o luminare dumnezeiască, Preacurata Stăpână mi-a arătat că ea, ucenica mea, trebuie să fie și Preoteasa mea! Și după 10 ani de ucenicie sfântă, i-am spus, fără să se aștepte, că mergem să ne cumpărăm inele de Nuntă. Și a fost foarte bucuroasă pentru acest lucru, bucuria odihnind-o și mai mult și încurajând-o enorm.

Dar ea, ucenica mea, ar fi rămas lângă mine până la sfârșitul vieții, indiferent de ce viață aș fi ales! De ce? Pentru că a înțeles cine sunt eu și ce trebuie să fac pe lumea asta! Iar ea a rămas și rămâne cu mine, pentru că Dumnezeu îi dă să vadă neîncetat cine sunt eu și ce trebuie să facem împreună pentru mântuirea noastră și a tuturor.

De aceea, iubiții mei, dacă o elogiez pe soția mea, o elogiez pentru ceea ce face în mod continuu! În fața dumneavoastră v-a pus mii de pagini, dar în fața mea ea stă mereu cu toată ființa ei. Și mă bucur că sunt contemporan cu o astfel de femeie a lui Dumnezeu, prin care El mă învață mereu viața sfântă.

La mulți ani, preaiubită Maică, și multă sănătate, pace, echilibru și împlinire! Dumnezeu să vă călăuzească mereu spre voia Lui și să vă bucure acum și veșnic în mijlocul tuturor nevoințelor dumneavoastră! Amin!

---

[1] Începută la 11. 11, în zi de marți, pe 6 septembrie 2022. Soare, 18 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/cv-dr-gianina-maria-cristina-piciorus/.

Iubiții mei[1],

în Istoria sa bisericească, Nichiforos Callistos Xantopulos [Νικηφόρος Κάλλιστος Ξανθόπουλος][2] ne vorbește despre Născătoarea de Dumnezeu pe baza mărturiei Sfântului Epifanios al Salaminei[3]. Și el ne spune că Stăpâna noastră era modestă [σεμνή] în toate și vorbea puțin [ὀλίγα] și numai ce era necesar [ἀναγκαῖα][4]. Era ascultătoare și afabilă. Îi cinstea pe toți și li se închina lor. Avea deschidere bună către toți oamenii, dar fără să râdă și fără să se tulbure și neavând de-a face cu mânierea cea mare a oamenilor sau cu aroganța lor, pentru că ea era plină de smerenie [ταπείνωσιν]. Era ca câmpul de grâu [σιτόχροος], având părul galben [ξανθόθριξ] și ochii frumoși [εὐόφθαλμος], iar pupilele ochilor săi erau măslinii. Sprâncenele sale erau negre, buzele sale fiind pline de dulceața cuvintelor sale, fața sa era alungită, având mâinile și degetele lungi, iar statura sa era mai mare decât înălțimea medie. Iar în toate cele ale ei, Născătoarea de Dumnezeu era plină de dumnezeiescul har[5]. Și când auzim cum arăta Stăpâna noastră, ne dăm seama că era desăvârșită atât cu sufletul, cât și cu trupul ei, pentru că era cu totul frumoasă. Și pe cea mai frumoasă decât toată creația, noi o preaslăvim cu toată ființa noastră, retrăindu-i astăzi preasfânta sa naștere din Sfinții ei părinți Ioachim [Ἰωακεὶμ] și Anna [Ἄννα][6].

Căci „nașterea ta [ἡ γέννησίς σου], Născătoare de Dumnezeu [Θεοτόκε], bucurie a vestit la toată lumea [χαρὰν ἐμήνυσε πάσῃ τῇ οἰκουμένῃ], căci din tine a răsărit Soarele drepții [ἐκ σοῦ γὰρ ἀνέτειλεν ὁ Ἥλιος τῆς δικαιοσύνης], Hristos [Χριστὸς], Dumnezeul nostru [ὁ Θεὸς ἡμῶν]”[7]. Și sintagma Soarele dreptății e din cartea Sfântului Profet Malahias, pe care am publicat-o acum 3 ani de zile, regăsindu-se la Mal. 3, 20, unde ni se spune: „Și vă va răsări vouă, celor care vă temeți de numele Meu, Soarele dreptății [Ἥλιος δικαιοσύνης], și vindecarea [va fi] în aripile Sale [καὶ ἴασις ἐν ταῖς πτέρυξιν Αὐτοῦ]”. Iar toată lumea s-a bucurat în mod tainic, pentru că nașterea Maicii Sale însemna vestirea Soarelui dreptății, Care S-a născut din ea.

Preacurata Fecioară Maria e din rădăcina [ἐκ τῆς ῥίζης] Sfântului Iesse [Ἰεσσαί][8], e din neamul său. Și ea se naște din Sfânta Anna, din mama sa, ca planta de Dumnezeu dată [φυτὸν θεόσδοτον][9] nouă, pentru că ea este slava Profeților [τῶν Προφητῶν τὸ κλέος] și fiica lui David [τοῦ Δαυΐδ ἡ θυγάτηρ][10], a Sfântului Profet David. Și e slava Sfinților Profeți, pentru că ei au văzut-o extatic și au vorbit în mod tainic despre ea, despre Maica Stăpânului nostru. Și e fiica lui David, pentru că e Împărăteasa întregii făpturi. Dar a ajuns la cea mai mare sfințenie, întrecând toată făptura, nu pentru că a fost favorizată de Dumnezeu, ci pentru că L-a dorit numai pe El și s-a sfințit cu totul pentru El. Pentru că Născătoarea de Dumnezeu a crescut în sfințenie în mod neîntrerupt, înfrumusețându-se cu totul pentru Dumnezeu, căci frumusețea ei era sfințenia ei cea negrăită. Iar sfințenia e întotdeauna interioară, e frumusețea curăției celei dumnezeiești.

De aceea, când vorbim despre primirea harului lui Dumnezeu la Botez și despre simțirea neîntreruptă a harului lui Dumnezeu în noi înșine, vorbim despre creșterea noastră continuă în sfințenia lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu ne sfințește pe fiecare în parte, dacă noi trăim mereu întru slava Lui. Și sfințenia este taina noastră, e ceea ce trăim în adâncul nostru cu Dumnezeu, iar cele care se revarsă în afara noastră sunt evlavia și buna-cuviință a vieții noastre. Fapt pentru care, dacă dorim să cunoaștem sfințenia unui om, nu trebuie să o privim din afară, ci dinăuntru, vorbind cu el și cerându-i să ne vorbească neacoperit despre el. Și numai astfel aflăm taina omului, viața lui cu Dumnezeu, pentru că acela e conștient de toate schimbările dumnezeiești ale vieții sale.

Născătoarea de Dumnezeu este lauda fecioriei [τῆς παρθενίας τὸ καύχημα], pentru că ea este singura pururea Fecioară a lumii, deși L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu. Și e pururea Fecioară, e Fecioară pentru totdeauna, pentru că Domnul S-a întrupat din ea mai presus de fire, nestricând fecioria ei. Și noi, cu toții, suntem chemați să fim iubitori de feciorie [φιλοπάρθενοι] și iubitori de curăție [τῆς ἁγνείας ἐρασταί][11], pentru ca să prăznuim acest praznic dumnezeiesc de astăzi. Căci, cu adevărat, nu putem înțelege întrucâtva pe Născătoarea de Dumnezeu, dacă nu ne umplem mereu de curăție și de feciorie dumnezeiască. Pentru că acolo, în lăuntrul nostru, noi trebuie să fim curați și sfinți ca să înțelegem pe cea mai sfântă decât toată făptura, adică pe Născătoarea de Dumnezeu.

În prima cântare a Utreniei, Maica lui Dumnezeu a fost numită „hrănitoarea vieții noastre [τροφὸν τῆς ζωῆς ἡμῶν]”[12]. Și cum ne hrănește Stăpâna noastră? Prin tot ajutorul și toată pacea și toată bucuria pe care ni le dăruie, dacă stăm în rugăciune vie către ea! Iar eu pot da mărturie vie, clară, bucuroasă despre ajutorul continuu al Născătoarei de Dumnezeu în viața mea, pentru că ea este ocrotitoarea și păzitoarea vieții mele și a familiei mele. Când am avut nevoie, când am fost bolnav, când am fost ispitit de demoni, când m-am bucurat, m-am bucurat cu Preacurata Stăpână. M-a trimis mereu în Bisericile închinate ei, m-a trimis mereu la oamenii ei, am văzut în toate atenția ei de Maică preabună și preaiubitoare. Căci nu m-a lăsat în moartea cea sufletească, nu m-a lăsat să rătăcesc la nesfârșit, nu m-a lăsat să disper, ci imediat mi-a venit în ajutor în toate zilele vieții mele.

De aceea, eu nu pot concepe viața mea fără vederea și fără rugăciunea înaintea Născătoarei de Dumnezeu. Văzând Sfintele sale Icoane, eu o văd pe ea. Și știu că ele, Icoanele ei, sunt palide pe lângă frumusețea ei incomparabilă. Pentru că atunci când mă rog Stăpânei noastre, eu simt ce frumusețe, ce curăție, ce sfințenie, ce pace, ce bucurie sfântă izvorăște din persoana ei în persoana mea, a nevrednicului său rob. Și din această simțire sfântă, eu știu că Icoana îmi vorbește foarte șters, dar îmi vorbește, despre măreția indescriptibilă a Stăpânei noastre.

Și dacă ea este așa de bună cu noi, dimpreună cu toți Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu, cât de bun și de atent și de milostiv și de iubitor e Dumnezeul nostru cu noi toți? Pentru că Sfinții și Îngerii Lui, cu toții, se umplu în mod veșnic din sfințenia Lui, ca și noi, de altfel. Iar în toți se vede mila și ajutorul lui Dumnezeu, pentru că slava Lui e în noi toți.

De aceea, nu cu frumusețea din afară trebuie să ne prezentăm în fața oamenilor, ci cu frumusețea dinăuntru! Cu înțelepciunea, cu pacea, cu curăția și cu sfințenia noastră trebuie să ieșim spre oameni și să le fim de ajutor. Căci, cel mai adesea, oamenii neduși la Biserică cred că noi suntem falși, că suntem ipocriți, că nu avem nimic sfânt în noi înșine. Și aceasta, pentru că au auzit despre păcatele unora…Dar, dacă ar sta de vorbă cu noi, ar afla despre eforturile noastre continue de a fi mereu alții. Ar afla despre ajutorul continuu al lui Dumnezeu în viața noastră. Ar afla despre ce minuni a făcut Dumnezeu cu noi și despre ce fel de simțiri sfinte ne dă să trăim.

Căci și noi, cei credincioși, cât și cei necredincioși, avem cu toții aceleași nevoi. Cu toții vrem să fim iubiți, înțeleși, ajutați, împliniți în viața noastră. Și dacă ești necredincios, aștepți iubirea de la oameni sau de la animalele din jurul tău. Însă noi, cei credincioși, așteptăm mai întâi de toate iubirea lui Dumnezeu, pentru ca să învățăm să îi iubim pe oameni așa după cum ne iubește El pe noi. Necredinciosul trăiește după cum îi place, noi încercăm să trăim după voia lui Dumnezeu. Căci voia Lui e adevărata împlinire a omului. Și dacă ești împlinit interior, atunci te simți bine cu adevărat, pentru că împlinirea reală a omului e bucuria lui.

Maria înseamnă Cea iubită[13]. Cea iubită de Dumnezeu, de Sfinții și de Îngerii Lui și de toți oamenii cei credincioși. În Liber interpretationis hebraicorum nominum (Cartea interpretărilor numelor ebraice), Sfântul Hieronymus Mărturisitorul[14] consideră că Maria înseamnă inluminatrix mea [luminarea mea] sau inluminans eos [cea luminată] sau smirna mării [zmyrna maris] sau stilla maris [picătura mării][15]. Și, cu adevărat, e nevoie întotdeauna de picătura ei de mijlocire pentru noi, pentru ca marea milă a lui Dumnezeu să se reverse în viața noastră. Căci Născătoarea de Dumnezeu este rugătoarea cea neadormită pentru întreaga lume.

De aceea, ne bucurăm astăzi dumnezeiește la nașterea sa, pentru că cea stearpă, mama ei, Sfânta Anna, o naște pe prunca Maria și o hrănește la sânul ei, iar Sfântul Ioachim o consideră toiagul [ῥάβδος] său, pentru că din ea va ieși floarea Hristos [τὸ ἄνθος Χριστός][16]. Și cum să nu se bucure părinții ei dumnezeiește de prunca Maria, când ea este rodul rugăciunilor și al lacrimilor lor și ei au născut-o ca dar al lui Dumnezeu?  Și când au născut-o, „a adus Ioachim lui Dumnezeu daruri mari, jertfe și arderi de tot și a fost binecuvântat de arhiereu, de preoți, de leviți și de tot poporul că s-a învrednicit de binecuvântarea lui Dumnezeu. Deci a făcut Ioachim ospăț mare în casa sa și toți se veseleau, lăudând pe Dumnezeu”[17]. E ceea ce faceți și dumneavoastră la ponodă[18], când vă bucurați că vi s-a născut fiul sau nepotul.

– Și cât de bătrâni erau părinții ei, atunci când au născut-o?

– Nu știu acest lucru! Însă am găsit la ce vârstă au adormit: „Apoi, când era de trei ani, prin dumnezeiască poruncă au dus-o pe ea cu slavă în biserica Domnului, petrecând-o cu făclii, și au dat-o pe ea lui Dumnezeu ca dar precum se făgăduiseră. Iar după ducerea ei, trecând câțiva ani, Sfântul Ioachim a trecut din acestea de aici, având vârsta de optzeci de ani, iar Sfântă Ana, fiind văduvă, a lăsat Nazaretul și a mers la Ierusalim și acolo petrecea aproape de fiica sa cea prea sfântă, rugându-se în biserica lui Dumnezeu. Petrecând în Ierusalim doi ani, s-a odihnit în Domnul, având șaptezeci și nouă de ani”[19]. Dar de aici aflăm că „la o vârstă înaintată a născut-o pe Maica Domnului. [Căci] Ioachim și Ana au fost căsătoriți timp de cincizeci de ani fără să aibă copii”[20]. Și dacă au născut-o la bătrânețe, ei au născut-o în mod minunat. Căci de aceea e și darul lui Dumnezeu: pentru că au născut-o dincolo de perioada zămislirii de prunci. Și prin toate ale nașterii sale vedem mila lui Dumnezeu față de noi. Pentru că Născătoarea de Dumnezeu s-a născut în mod minunat, la bătrânețile părinților ei, din voia Domnului, pentru ca mai apoi să Îl nască pe Fiul ei mai presus de fire.

Așadar, iubiții mei, dacă ne iubim copiii și nepoții, atunci să îi botezăm de mici și să îi creștem în voia Domnului! Căci aici, în Biserica slavei Sale, trebuie să ne aducem copiii și nepoții și strănepoții. Și Biserica ar trebui să fie vie și plină de copii și de bucurie, pentru că prin asta ne arătăm recunoștința noastră față de Dumnezeu. Dacă ei sunt viitorul nostru, ei sunt și viitorul Bisericii lui Dumnezeu. Și dacă vrem să îi lăsăm bine, atunci trebuie să îi lăsăm lui Dumnezeu, Celui de la Care i-am și primit.

Vă spun la mulți ani tuturor și, în primul rând, Doamnei mele Preotese, care astăzi a împlinit vârsta de 45 de ani! Dumnezeu să ne bucure și să ne întărească pe toți întru slujirea Lui, ca bine să trăim împreună cu Domnul și să ne mântuim cu toții! Amin!

---

[1] Începută la 14. 01, zi de luni, 5 septembrie 2022. Soare, 24 de grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Nikephoros_Kallistos_Xanthopoulos.

[3] Am căutat și tradus acest loc patristic, pentru că a fost citat în Pr. Lect. Dr. Mihai Burlacu, Maica Domnului în opera Sf. Grigorie Palama (1), în rev. Studii Teologice, seria a III-a, anul XV, nr. 1, ianuarie-martie 2019, București, p. 118, n. 4.

[4] PG 145, col. 816C. [5] Ibidem.

[6] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/591/sxsaintinfo.aspx.

[7] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep08.html. [8] Ibidem. [9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] Ibidem. [12] Ibidem.

[13] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Mary_(name).

[14] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Jerome.

[15] S.[ancti] Hieronymi Presbyteri, Opera. Pars I, 1. Opera exegetica, 1. Hebraicae quaestiones in libro Geneseos. Liber interpretationis hebraicorum nominum. Commentarioli in Psalmos. Commentarius in Ecclesiasten, în CCSL [Corpus Christianorum. Series Latina], vol. 72, Ed. Typographi Brepols Editores Pontificii, Turnholti, MCMLIX [1959], p. 76.

[16] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep08.html.

[17] Cf.  https://paginiortodoxe.tripod.com/vssep/09-09-sf_parinti_ioachim_si_ana.html.  Am corectat fragmentul citat.

[18] Care vine de la понуда [ponuda] din bulgară, cf. https://dexonline.ro/definitie/ponod/definitii, și care înseamnă dar sau urare, cf. https://en.wiktionary.org/wiki/понуда, pentru că atunci se dau daruri copilului și i se urează de bine.

[19] Cf. https://paginiortodoxe.tripod.com/vssep/09-09-sf_parinti_ioachim_si_ana.html.  Am corectat fragmentul citat.

[20] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Ioachim_și_Ana.